cruceSfânta Cruce este în primul rând Altarul pe care S-a jertfit Hristos pentru a noastră mântuire. Prin această moarte de ocară, căci în vremea aceea romanii introduseseră această pedeapsă pentru condamnaţii cei mai ticăloşi, Domnul a dovedit smerenie maximă până şi în moartea Sa. Totodată, murind cu braţele întinse, putea să cuprindă lumea toată în îmbrăţişarea Sa dumnezeiască. Prin cruce Mântuitorul a biruit nu numai lumea, ci şi moartea, de aceea din instrument de tortură şi de ocară, Sfânta Cruce a devenit armă de biruinţă a tuturor dreptcredicioşilor cărora Hristos le-a zis: ’’Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea’’. Cu alte cuvinte, ’’Îndrăzniţi, puteţi birui şi voi folosindu-vă în numele Meu de armele cu care am biruit Eu: crucea, blândeţea, smerenia şi dragostea’’.

Iată de ce a spus Domnul oricui vrea să se mântuiască: ’’Să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie’’. Crucea asta la care se referă acum are o altă semnificaţie: este povara greutăţilor care vin peste noi în viaţa aceasta fără voia noastră şi care trebuie purtate cu blândeţe, cu smerenie şi cu dragoste, crezând că odată cu crucea Dumnezeu ne dă şi puterea de a o purta, nu singuri, ci împreună cu El.

Citeşte şi:  Nimeni să nu se lenevească a-şi pomeni părinţii! Şi noi vom ajunge unde sunt ei acum, şi noi vom avea nevoie să fim pomeniţi în rugăciunile altora

Precum se ştie, cinstirea Sfintei Cruci începe din timpul apostolilor: ’’Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume’’. Aşa scria Sfântul Apostol Pavel galatenilor, vorbind despre taina Crucii. Iar în altă parte, tot el adaugă: ’’Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (II Corinteni 1, 18). Cu această cinstire faţă de taina Crucii au străbătut creştinii tot timpul prigoanelor.

Despre apariţiile Sfintei Cruci

Creştinismul este hristocentric, iar Hristos este nedespărţit de Crucea Sa. În calendarul creştin sunt comemorate două apariţii ale Sfintei Cruci, iar doctrina Bisericii învaţă că cea de a doua venire a Mântuitorului va fi precedată de apariţia pe cer a ’’semnului Fiului Omului’’, adică a Sfintei Cruci. Cele 2 apariţii din istoria de până acum a creştinismului sunt sărbătorite pe 1/14 august şi pe 7/20 mai.

Citeşte şi:  Așa slăvim Sfânta Unime în Treime și Sfânta Treime în Unime!

Prima sărbătoare este fixată în amintirea victoriei pe care, la această dată, în anul 312, a repurtat-o pe râul Tibru, la Podul Milvus, Sfântul Împărat Constantin asupra lui Maxenţiu, după ce i se arătase pe cer, în plină zi, sub formă de stele luminoase, Sfânta Cruce, însoţită de cuvintele ’’in hoc signo vinces’’. Într-adevăr, punând pe steaguri şi pe scuturile soldaţilor săi semnul crucii, sub acest semn a învins un adversar ce părea a fi mult mai puternic. Ajuns împărat, Sfântul Constantin, a dat în anul 313 ’’Edictul de la Milan’’, prin care s-a pus capăt prigoanei contra creştinilor. Biserica a ieşit din catacombe şi începe istoria ei licită. Ca prim împărat creştin, Sfântul Constantin a fost numit ’’cel întocmai cu apostolii’’. Aşadar, tot Sfânta Cruce, ca armă de biruinţăa Mântuitorului asupra morţii, a adus şi biruinţa creştinismului asupra idolatriei. Ea este şi arma noastră de biruinţă împotriva diavolilor.

În amintirea acestei zile de 1 august, la Constantinopol se scotea din Paraclisul Împărătesc bucata de lemn din Sfânta Cruce adusă de Sfânta Împărăteasă Elena după ce a descoperit-o la Ierusalim în anul 327 şi se ducea în procesiune la Biserica Sfintei Sofia, unde rămânea la închinare până în ajunul Adormirii Maicii Domnului, când se readucea cu acelaşi fast din nou la paraclisul din palatul împărătesc. Peste mulţi ani, în 1177, împăratul Manuil Comnen, la aceeaşi dată, a biruit pe turci, în numele Sfintei Cruci, fără apariţia ei minunată.

Citeşte şi:  Sf. Ambrozie de la Optina: Dacă soții ar împărți în mod egal, creștinește, toate greutățile vieții, atunci oamenii ar viețui bine și aici pe pământ

A doua sărbătoare aminteşte de un eveniment care a avut loc pe data de 7/20 mai a anului 351, în timpul împărăţiei lui Constanţiu, fiul Sfântului Constantin. Împăratul Constanţiu primise învăţătura eretică a lui Arie, de aceea această a doua apariţie a Sfintei Cruci s-a făcut spre ruşinea ereticilor şi spre încredinţarea şi întărirea celor dreptcredincioşi. Apariţia a fost tot în plină zi, dar Sfânta Cruce strălucea mai tare decât soarele. Era ziua Cincizecimii – sărbătoarea naşterii Bisericii văzute – şi prin acest semn s-a arătat că Biserica cea adevărată este e celor care cred că Hristos este Dumnezeu adevărat, căci numai astfel Crucea Lui este sfântă şi poate face asemenea minuni.