In dragoste este nevoie de o delicatete deosebita. Poti fi sincer si devotat, si totusi in cuvintele si in faptele tale sa nu fie destul din acea tandrete care cucereste inimile. Iata un sfat: nu iti afisa proasta dispozitie si sentimente­le ofensate, nu vorbi cu manie, nu te purta urat. Nici o femeie din lume nu va suferi atat de mult ca propria ta sotie din pricina cuvintelor taioa­se ori necugetate care ti-au scapat de pe buze. Dintre toate lucrurile din lume, cel mai de temut sa iti fie tocmai s-o amarasti. Dragostea nu-ti da dreptul sa te porti grosolan cu cel pe care-l iu­besti. Cu cat sunt mai stranse relatiile dintre voi, cu atat mai rau doare inima de la orice privire, ton, gest sau vorba care arata iritare ori sunt pur si simplu necugetate.

* * *

Trebuie ca mainile sotului, insuflate de dragoste, sa fie in stare sa faca orice. Tre­buie ca fiecare sot iubitor sa aiba inima mare. Fiecare sot crestin trebuie sa se uneasca cu sotia sa in dragostea de Hristos. Din dragoste de ea, el va trece prin incercarile pe care le presupune calea credintei. Luand parte la viata ei plina de credin­ta si rugaciuni, el va lega cu Cerul si viata sa. Cei uniti pe pamant prin credinta comuna in Hris­tos, transfigurand dragostea lor reciproca in dra­goste de Dumnezeu, vor fi vesnic uniti si in Cer.

* * *

Sotul trebuie sa se sfatuiasca cu sotia sa in privinta treburilor sale, a planurilor sale, sa aiba incredere in ea. Poate ca ea nu se price­pe atat de bine ca el la aceste treburi, insa poate ca va propune multe lucruri de valoare, intru­cat intuitia feminina functioneaza adeseori mai repede decat logica masculina. Dar si daca sotia nu-si poate ajuta sotul in treburile lui, dragos­tea pentru el o face sa poarte un interes profund pentru grijile lui, si este fericita atunci cand el ii cere sfatul, si in felul acesta cei doi se apropie si mai mult. Daca ziua a fost cu spor, ea imparte cu sotul bucuria acestuia; daca a fost slaba, il ajuta, ca o sotie credincioasa, sa treaca prin neplaceri, il im­barbateaza.

* * *

Exista ceva sfant si care provoaca o fri­ca aproape evlavioasa in faptul ca sotia, casatorindu-se, isi concentreaza toate interesele asupra celui pe care il ia de sot. Ea lasa casa copi­lariei, mama si tatal, rupe toate firele care o leaga de viata trecuta. Ea il priveste in fata pe cel care i-a cerut sa devina sotia lui, si cu inima tremuranda, dar si cu incredere linistita, ii incredin­teaza viata sa – si sotul simte cu bucurie aceasta incredere. Iata ce alcatuieste pentru toata viata fericirea inimii omenesti, care e in stare si de bu­curii negraite, si de suferinte nemasurate.

Femeia ii da totul sotului sau, in deplinul inteles al cuvantului. Pentru orice barbat, acesta es­te un moment solemn: sa isi asume raspunderea pentru o viata tanara, fragila si gingasa, care i s-a incredintat, si s-o alinte, s-o apere, s-o ocroteas­ca, pana ce moartea ii va smulge din maini co­moara aceasta sau il va dobori chiar pe el.

* * *

Nu numai fericirea vietii barbatului depinde de sotie, ci si dezvoltarea si cresterea caracterului sau. O sotie buna este o binecuvanta­re cereasca, cel mai bun dar pentru barbat, inge­rul lui si izvor de bunatati fara numar.Glasul ei este pentru el muzica cea mai dulce, zambetul ei ii lumineaza ziua, sarutul ei este paznicul credinciosiei lui, mainile ei sunt balsam pentru sanata­tea lui si pentru toata viata lui, harnicia ei e che­zasia bunastarii lui, economia ei ii este cel mai de nadejde administrator, buzele ei ii sunt sfetnicul cel mai bun, pieptul ei e cea mai moale perna, pe care sunt date uitarii toate grijile, iar rugaciunile ei sunt avocatul lui inaintea Domnului.

* * *

Orice sotie credincioasa se patrunde de in­teresele sotului. Cand acestuia ii e greu, ea se straduie sa-l imbarbateze prin intelegerea sa, prin manifestarile iubirii sale.Sustine cu interes toate planurile lui. Nu ii este povara. Este puterea din inima lui, care-l ajuta sa devina tot mai bun. Nu toate sotiile sunt o binecuvantare pentru sotii lor. Uneori, femeia este ca o planta agatatoare ce infasoare puternicul stejar care e sotul sau.

Sotia credincioasa face viata sotului sau mai no­bila, mai plina de rost, indreptandu-l spre scopuri inalte prin puterea iubirii sale. Atunci cand ea se lipeste de el plina de incredere si de dragoste, tre­zeste in el cele mai nobile si bogate trasaturi ale fi­rii lui, stimuland in el barbatia si simtul raspunderii. Ea infrumuseteaza viata lui, inmoaie deprin­derile lui dure si grosolane, daca acestea exista.

Exista insa si sotii care seamana cu plantele pa­razite. Ele se agata de sotul lor fara sa-i ofere ni­mic acestuia, fara sa-i intinda mana de ajutor. Se rasfata pe canapele, se plimba pe strazi, viseaza cu ochii deschisi citind romane sentimentale si barfesc in camerele de oaspeti. Sunt absolut inuti­le si, ca atare, devin o povara chiar si pentru dra­gostea cea mai tandra. In loc sa faca viata sotu­lui mai puternica, mai bogata, mai fericita, ele nu fac decat sa puna piedici in calea succeselor lui. Rezultatul este de plans si pentru ele insele. Sotia credincioasa se lipeste de sotul ei si se infasoara in jurul lui, insa il si ajuta si il inspira. In toate sferele vietii sale, sotul ei simte cum il ajuta iubirea ei. So­tia buna este pazitoarea caminului familial.

* * *

Cea dintai cerinta in ce o priveste pe feme­ie este fidelitatea – fidelitatea in sensul cel mai cuprinzator al cuvantului. Inima sotului tre­buie sa se poata increde in ea fara nici o temere. Increderea absoluta este temelia iubirii credin­cioase. Orice umbra de indoiala distruge armo­nia vietii de familie. Prin caracterul si prin purta­rea sa, sotia credincioasa dovedeste ca merita increderea sotului. Acesta este convins de iubirea ei, stie ca inima ei ii este absolut devotata, stie ca ea ii sustine interesele in mod sincer. Este foar­te important ca sotul sa-i poata incredinta sotiei chivernisirea tuturor treburilor casnice, stiind ca totul va fi in regula. Risipa si extravagantele sotiilor au distrus fericirea multor perechi.

* * *

Daca cunoasterea este puterea barbatu­lui, puterea femeii e gingasia. Cerul binecuvanteaza intotdeauna casa celei care traies­te pentru bine. Sotia devotata ii arata sotului sau cea mai deplina incredere, nu ascunde nimic de el. Ea nu asculta acele vorbe de admiratie ale oamenilor straini pe care nu i le-ar putea povesti, imparte cu el fiecare sentiment al sau, fiecare na­dejde, fiecare dorinta, fiecare bucurie si fiecare amaraciune. Cand se simte dezamagita sau jig­nita, poate avea ispita de a cauta compasiune povestindu-si trairile prietenilor apropiati: nimic nu poate fi mai distructiv decat acest lucru, atat pentru propriile ei interese, cat si pentru reface­rea pacii si fericirii din casa ei. Amaraciunile de care ea se plange strainilor raman rani nevindecate. Sotia inteleapta nu impartaseste nefericirea sa tainica nimanui, in afara domnului sau, pen­tru ca numai el poate sterge, prin rabdare si dra­goste, toate neintelegerile.