Dar ce să aşteptăm? E trist să v-o spun, dar v-o spun: azi-mâine, aşteptăm secete, foamete mare, când vom da mii de galbeni (florini) şi nu vom găsi o bucată de pâine şi apă. Azi-mâine aşteptăm morţi, boli mari, când cei vii nu vor ajunge să-i îngroape pe cei morţi. Va fi un cutremur a toată lumea, care va face să cadă toate casele, şi toţi munţii şi toată lumea se va face un loc şes, marea va urca mai sus decât munţii cei mai înalţi, încât va fi cu cincisprezece coţi peste lume, stelele vor cădea din cer, soarele şi luna se vor întuneca. Cerul care se vede, pământul şi toate vor arde şi lumea va muri. Când se vor face acestea? Hristosul meu spune că acum ele se apropie repede, a ajuns cuţitul la os. Se vor face dintr-odată, ar putea să se facă şi în noaptea asta. Oare n-au şi început deja? Nu vedeţi cum au pierit animalele voastre, recoltele voastre? Cum izvoarele şi râurile s-au întors? Azi ne lipseşte una, mâine alta, şi Dumnezeu ni le dă tot mai puţin, iar noi, ca nişte nesimţiţi, nu ne gândim la ele. Vă spun iarăşi acest lucru şi vă îndemn: chiar dacă cerul s-ar coborî jos şi pământul ar urca sus, chiar dacă lumea întreagă va pieri, cum are să piară azi-mâine, să nu vă îngrijiţi ce va face Dumnezeu. De vă va arde trupul vostru, de vi-l va prăji, dacă vă va lua lucrurile voastre, să nu vă îngrijiţi: daţi-le, nu sunt ale voastre. De suflet şi de Hristos aveţi nevoie. Chiar dacă lumea întreagă ar cădea, nu vă va putea lua acestea două, numai dacă nu le veţi da de bunăvoie. Acestea două să le păziţi, ca să nu se întâmple să le pierdeţi. Să ne pocăim. Acum, fraţii mei, se cade să ne gândim ce suntem: drepţi sau păcătoşi? Dacă suntem drepţi, suntem norocoşi şi de-trei-ori-fericiţi. Dar dacă suntem păcătoşi, se cade ca acum, cât avem timp, să ne pocăim de rele şi să facem cele bune. Iadul ne aşteaptă, când ne vom pocăi? Nu mâine, poimaine, şi peste un an, ci în clipa aceasta, fiindcă nu ştim ce vom păţi mâine, fiindcă Hristosul nostru ne spune să fim mereu gata (Matei 24, 44).

Toate credinţele sunt mincinoase, false, toate sunt ale diavolului. Acest lucru l-am înţeles drept adevărat, dumnezeiesc, ceresc, corect, desăvârşit atât pentru mine însumi cât şi pentru voi: că numai credinţa creştinilor ortodocşi bine-cinstitori e bună şi sfântă, ca să credem în ea şi să ne botezăm în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”.

De aceea, vă rog, sfinţiţi preoţi, să purtaţi de grijă de mireni ca să se mântuiască şi ei şi să vă mântuiţi şi sfinţiile voastre. Asemenea şi mirenii să-i cinstiţi şi arătaţi evlavie faţă de preoţii voştri şi să nu-i lipsiţi de danii şi alte plocoane, ca să aibă timp să se roage lui Dumnezeu pentru sufletul vostru şi pentru viaţa voastră. Şi să ştiţi că, cu acea danie care vor să le-o daţi preoţilor, nu vă îmbogăţiţi, fraţii mei, dar dacă le-o daţi, au vreme să se roage lui Dumnezeu pentru sufletul vostru şi pentru viaţa voastră. Şi daca se întâmplă să întâlneşti un preot şi un împărat, să-l pui pe preot să şadă mai presus de împărat. Şi dacă se întâmplă să întâlneşti un preot şi un înger, pe preot să-l saluţi înaintea îngerului, fiindcă preotul e ca vrednicie mai presus decât îngerii. Acestea să le faceţi voi, mirenii, spre binele vostru. Iar preotul, dacă vrea binele tău, să citească legea (Bisericii), să înţeleagă datoria lui. Despre sfinţiţii preoţi n-am să spun nimic. Când întâlnesc un preot, am datoria să mă plec, să-i sărut mâinile şi picioarele, şi să-l rog să se roage lui Dumnezeu pentru păcatele mele, fiindcă toţi împăraţii, toată lumea de s-ar ruga mii de ani lui Dumnezeu, nu pot să săvârşească Preacuratele Taine, dar un preot, fie el şi păcătos, poate să le săvârşească cu harul Duhului Sfânt. Aşa cum ciobanul colindă de jur- împrejurul oilor lui, tot aşa şi tu, preote, ai datoria, să colinzi pe la casele creştinilor ziua şi noaptea, nu ca să mănânci şi să bei şi să iei lucrurile lor, ci ca să vezi care bărbat stă rău cu femeia lui, care părinte stă rău cu copilul său, care frate stă rău cu fratele lui, care vecin stă rău cu vecinul lui, şi să-i pui să vină la iubire – aceasta e datoria preotului -, şi să-ţi pui viaţa şi capul pentru creştini. Iar când liturghiseşti şi isprăveşti de citit Evanghelia, să o închizi, să o ţii în braţe şi să o explici creştinilor şi să le spui ce le porunceşte Hristos să facă, şi să te gândeşti că ciucurii care sunt la epitrahilul pe care-l ai de gât, nu sunt ciucuri, ci sunt sufletele creştinilor şi un singur suflet de pierzi dintre ele, Dumnezeu ţi- l va cere de pe gâtul tău în ziua Judecăţii. Şi să te gândeşti ce înseamnă felonul pe care-l porţi şi care n-are maneci. Arată că preotul nu se cade să se ocupe de lucrurile lumeşti, ci să aibă întotdeauna mintea sa la cer. Şi când îţi desfaci felonul şi el se face ca două aripi, ce anume arată? Arată că, dacă faci fapte bune ca un înger, ai să zbori şi să te duci în Rai. Şi aşa cum îţi speli cămaşa şi-i scoţi murdăria şi abia apoi o porţi, tot aşa şi când vrei să liturghiseşti, dacă nu plângi mai întâi, ca să-ţi speli şi curţi sufletul tău cu lacrimi, să nu îndrăzneşti să te cumineci cu Preacuratele Taine. Dacă faci aceasta, vei fi cu adevărat mai presus decât îngerii şi nu sunt vrednic nici să mă plec să-ţi sărut picioarele. Dar dacă eşti nevrednic, neînvăţat, needucat, întinat cu păcate ca mine, şi te duci şi dai bani (episcopului) şi-ţi cumperi epitrahilul (preoţia), să ştii, părinte, că nu-ţi cumperi epitrahilul, ci iadul şi vei arde pururea. Şi când preotul se îngraşă şi spune Evanghelia după care spune atâtea minciuni şi atâtea blasfemii, vai preotului aceluia!, mai bine era să stea departe şi să-şi plângă păcatele ca să se îndure Dumnezeu să-l bage fără epitrahil în Rai, decât să-l ducă cu epitrahil în iad să ardă pururea. În vechime, atunci când oamenii voiau să pedepsească pe cineva, făceau jurământ şi spuneau: „Să-ţi dea Dumnezeu să te pună împreună cu preoţii ce se vor afla în veacul al optulea (mileniul al optulea de la facerea lumii)!”. De aceea, fraţii mei, cu anevoie pot astăzi să se mântuiască patriarhii, preoţii, duhovnicii şi dascălii, fiindcă acum suntem în veacul al optulea (mileniul al optulea) din care au trecut şi două sute optzeci de ani (anul 7280 = 1772). De aceea vă sfătuiesc, sfinţiţi părinţi, acum cât mai aveţi timp, să şedeţi şi să citiţi ca să înţelegeţi câtuşi de puţin ce spune Sfânta Evanghelie. Bucuraţi-vă că sunteţi ortodocşi! Acum la sfârşit vă propun aceasta: Să vă bucuraţi şi să vă veseliţi de mii de or că v-aţi învrednicit să fiţi şi voi creştini ortodocşi bine- cinstitori şi să plângeţi şi să vă tânguiţi pentru necinstitorii-de-Dumnezeu, necredincioşi şi eretici, care umblă în întuneric, în mâinile diavolului.

 Din ’’Viaţa şi Învăţăturile Cuviosului şi Sfinţitului Mucenic Cosma Etolianul, Luminătorul Greciei şi Apostolul săracilor’’