“A strălucit Fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17,2).

Astfel El a arătat că, din tot trupul Lui, izvora Slava dumnezeirii Lui și, din toate madularele Lui, a strălucit Lumina Lui. Că nu a strălucit trupul Lui, ca al lui Moise, dinafară, ci dintr-Însul izvora Slava dumnezeirii Lui. Și nu le-a arătat tot adâncul Slavei Lui, ci cât a îngăduit măsura luminii ochilor lor.

Și, deci, vedeau Proorocii pe Apostoli si Apostolii pe Prooroci. S-au văzut acolo unii pe alții, începătorii Legii vechi pe începătorii Legii celei noi. A văzut Moise cel Sfant pe Simon cel sfințit. A văzut iconomul Tatalui, Moise, pe epitropul lui Dumnezeu, Petru.

A văzut feciorelnicul Legii vechi, pe feciorelnicul Legii celei noi; Ilie pe Ioan, cel ce s-a suit în car de foc, pe cela ce a căzut pe pieptul cel de vapaie. Și s-a făcut muntele, ca o biserică. Și a unit, întru Sine, Iisus amândouă Testamentele, pe care le-a primit Biserica. Ne-a făcut pe noi să cunoaștem că El este Dătătorul amândurora. Un Testament a primit Tainele Lui, iar celălalt Testament a arătat slava lucrurilor Lui.

Și, în acest fel, a fost cuvântul vorbirii cu Moise și cu Ilie. Că vorbirea aceasta cu Iisus, cu adevarat, așa a fost. Îi mulțumeau, adică, că profeția lor s-a împlinit, ca și profeția tuturor Profeților, prin venirea Lui. Închinăciune Îi aduceau Lui, pentru mântuirea pe care a făcut-o El în lume neamului omenesc. Că taina pe care ei au zugravit-o, El cu fapta a împlinit-o. Și, a pricinuit bucurie Proorocilor și Apostolilor, prin suirea Lui pe munte. S-au bucurat Proorocii, văzând înomenirea Cuvantului, s-au bucurat Apostolii, văzând dumnezeierea lui Iisus și, mai ales, Slava dumnezeirii Lui.

Că zice Hristos către Petru: O, Simone, de ce spui, să rămânem aici? Dar, atunci, cuvintele Proorocilor, cine le va împlini? Graiurile propovăduitorilor, cine le va pecetlui? Tainele drepților, cine le va savârși? Daca aici vom ramâne atunci proorocirea: “Străpuns-au mâinile Mele și picioarele Mele”, cu cine se va împlini? Apoi, “împărțit-au hainele Mele între ei și pentru cămașa Mea au aruncat sorții”, cui se vor potrivi?

Și, iarăși: “Dat-au spre mâncarea Mea, fiere și, spre setea Mea M-au adăpat cu oțet”, cui se vor întampla? Apoi, “Întru cei morți, slobod” cine îl va adeveri? Deci, de vom rămâne aici, înscrisul lui Adam, cine-l va rupe? Datoria lui, cine o va plăti? Îmbrăcămintea slavei, cine i-o va da lui înapoi?

Dacă vom ramane aici, atunci toate cele ce am zis, cum se vor face? Biserica cum se va zidi? Cheile Împarației Cerurilor, cum le vei lua de la Mine? Pe cine vei lega? Pe cine vei deslega? Dacă aicea vom ramâne, toate cuvintele graite de Prooroci vor fi deșarte.

Ai zis, iarasi: să facem trei colibe. Simon a fost trimis să zidească Biserica în lume, dar el să stea să facă trei colibe în munte? Că, încă omenește, lua aminte la Hristos și, ca și pe Moise și pe Ilie, așa îl socotea, pe El, Petru. Și, îndată, i-a arătat că nu are trebuință de coliba lui. Că Domnul este Acela care a facut părinților lui cort și nor în pustie. Că, încă grăind El, iară, un nor luminos i-a umbrit pe dânșii.

Vezi, acum, Simone, colibe fără de osteneală, care opresc arșita și nu au întuneric, cort care strălucește și luminează. Și ucenicii, minunându-se, iată, glas s-a auzit din nor, de la Tatăl Însuși, zicând: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care bine am voit, pe Acesta să-L ascultați!” Împreună cu glasul Tatalui, Moise s-a întors la locul sau, Ilie s-a dus în țara lui și Apostolii cu fața la pământ au căzut și Iisus a rămas singur.

Că glasul acela, numai în El singur s-a împlinit. Au fugit Proorocii și pe ucenici i-a învățat Tatăl că s-a împlinit iconomia lui Moise, ca, de aici incolo, pe Fiul să-L asculte. Acela(adică Moise), ca un rob, a grăit cele ce i s-au poruncit. Acesta, ca un Stăpân și Dătător de Lege, a poruncit cele ce a voit.

Ca și pe ucenici, pentru aceasta i-a suit pe munte, ca să audă, de la Tatal, cine este El și al Cui Fiu este. De vreme ce, când i-a întrebat pe ei: “Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului,” i-au raspuns Lui: “Unii zic, Ilie, alții, Ieremia sau unul din Prooroci.” Pentru aceasta i-a suit pe ei pe munte și le-a arătat lor, că nu este Ilie, ci Dumnezeul lui Ilie; nici Ieremia, ci Cel ce a sfințit pe Ieremia, din pantecele maicii sale; nici unul din Prooroci, ci Domnul Proorocilor, pentru ca ceea ce a descoperit Tatal, lui Petru, credința aceasta s-o mărturiseasca și ceilalți, și cu fapta și cu graiurile.

Deci, i-a suit pe ei pe munte și le-a aratat lor Slava Lui, mai înainte de necinstirea Lui, și Puterea Lui, mai iînainte de Patima Lui, ca, după ce va fi prins și va fi răstignit de iudei, să afle că, nu pentru neputință a fost rastignit, ci că El, pe Sine Însuși, S-a dat, de bunăvoie pentru mântuirea lumii. I-a suit pe ei pe munte și Le-a aratat lor Slava dumnezeirii Sale, mai înainte de Învierea Sa.

Pentru ca, dupa ce, din morti, va învia, în Slava firii dumnezeirii Sale, să cunoască că nu asemenea unei rapiri, a luat Slava dumnezeiască, ci era slava Lui, de mai înainte de veci, împreună cu Tatal și cu Duhul Sfănt, precum a zis, cănd mergea spre patima cea de bunavoie: “Părinte, proslăvește-Mă cu Slava pe care o aveam la Tine, mai înainte de a fi lumea.” Deci, pe Slava aceasta, a dumnezeirii Sale, care era nearătată și ascunsă prin întruparea Sa, pe aceasta a arătat-o Apostolilor pe munte, iar pe Tatăl Îl avea împreună, glăsuind și zicând: “Acesta este Fiul Meu cel iubit.”