Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este prăznuit în Biserica Ortodoxă ca unul dintre cei mai mari sfinți martiri.

Sfântul Gheorghe a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305), mai întâi în Capadocia și apoi în Palestina. Aici s-a mutat împreună cu mama sa, care avea multă avere în Cezareea Palestinei.

Sf. Gheorghe – simbolul biruintei

În timpul împăratului Dioclețian, s-a înrolat în armata romană și a ajuns la demnitatea de voievod.

În februarie 303, Dioclețian a emis primul său edict de persecuție a creștinilor, care a declanșat un imens val de arestări și torturi. În următoarea perioadă au mai fost date alte trei edicte de persecuția (303-304). Persecuția declanșată de Dioclețian este considerată cea mai severă dintre persecuțiile suferite de creștinii din Imperiul Roman.

Sfântul Gheorghe, fiind în preajma împăratului și văzând atâta pornire împotriva creștinilor, a hotărât să-și mărturisească credința în Hristos Dumnezeu, gândind că aceasta este vremea potrivită mântuirii sale.

A vândut aurul, argintul și hainele le-a împărțit săracilor; celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărât să le împartă, iar pe sclavi să-i elibereze.

Astfel, lepădând toată frica omenească, Sfântul Gheorghe a stat în mijlocul adunării, mustrând pentru hotărârile cele fărădelege și judecățile cele nedrepte împotriva creștinilor și mărturisind că Hristos este Unul Dumnezeu.

Și așa, Sfântul Gheorghe i-a îndemnat pe cei care erau de față, împreună cu Dioclețian, ca ori singuri să cunoască adevărul și să învețe dreapta credință, ori pe cei ce țin de adevăr și de dreapta credință să nu-i tulbure cu nebunia lor.

Împăratul a fost atât de mult afectat de curajul tânărului comandant al unei părți a oștirii sale, încât nu a putut să vorbească, i-a făcut semn unuia dintre apropiați să-i răspundă.

Acesta, chemându-l mai aproape pe mărturisitor, l-a întrebat cine l-a îndemnat să vorbească atât de îndrăzneț. Răspunsul Sfântului Gheorghe a fost „Adevărul!”, i s-a pus atunci întrebarea: „Care este adevărul acela?”, iar Sfântul Gheorghe a spus: „Adevărul este Însuși Hristos, Cel prigonit de voi” (Viețile Sfinților).

Sfântul Gheorghe a fost arestat și supus torturilor pe care le-a îndurat ridicând permanent rugăciuni la Hristos Dumnezeul său, care îi vindeca rănile cumplite, făcându-l desăvârșit sănătos, spre mirarea și îngrozirea celor care zile în șir au asistat la chinurile sale. I s-a dat să bea și o otravă cumplită, după care a rămas teafăr.

Răbdarea și puterea rugăciunii sale cu care s-au săvârșit atâtea fapte minunate în timpul chinurilor sale, chiar și învierea unui mort, au făcut ca unii dintre cei prezenți să mărturisească și ei credința Sfântului Gheorghe, primind astfel moarte mucenicească. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, s-a convertit la creștinism.

În urma acestei mărturisiri făcută de soția sa, Dioclețian a poruncit să li se taie capetele, atât sfântului, cât și împărătesei Alexandra. Pe drum, împărăteasa, fiind foarte slăbită, și-a dat duhul, iar Sfântul Gheorghe și-a plecat capul sub sabie în ziua de 23 aprilie 303.