Taina din peșteră

Dar buna vestire îngerească ne îndeamnă să mergem la Vitleem și să vedem tainele din peșteră. Care e taina aceasta? Un Prunc, înfășat în scutece și culcat în iesle și cea rămasă Fecioară și după naștere. Maica nestricată, care îngrijește pe Cel născut.

Sf. Grigorie de Nyssa: Nașterea Domnului, minunea pogorârii cerului pe pământ

Să spunem noi, păstorii, cuvântul prorocesc: „Precum am auzit, așa am și văzut în cetatea Domnului puterilor, în cetatea Dumnezeului nostru” (Ps.42)! Dar oare acestea s-au petrecut întâmplător și au fost apoi istorisite despre Hristos și oare, istoria nu are niciun înțeles tainic?

Ce vrea să însemne obârșia în peșteră a Domnului, culcarea în iesle, amestecarea Lui în viața oamenilor în timpul înscrierii plătitorilor de dări? Sau nu este limpede că, precum El ne-a scos de sub blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem (Gal. 3:13) și a a luat asupra Lui rănile noastre, pentru ca prin rana Lui, noi toți să ne vindecăm (Is. 53:9), tot așa S-a făcut plătitor de dajdie, pentru ca să ne slobozească de legăturile vicleniilor, cărora li s-a supus firea omenească dusă sub robia morții?

Iar văzând peștera în care Se naște Stăpânul, să înțelegi viața întunecată și subpământeană a oamenilor în care vine Cel ce S-a arătat celor ce ședeau în latura și în umbra morții (Is. 9:2), iar cu scutece Se înfașă Cela ce Se îmbracă cu șirurile păcatelor noastre. Iar ieslea în care Se naște cuvântul este sălașul dobitoacelor necuvântătoare, pentru ca boul să-și cunoască pe stăpânul său și asinul, ieslea Domnului lui (Is.1:3). Bou e cel aflat sub jugul Legii, iar asinul e animalul de povară încărcat cu păcatul închinării la idoli.

Pâinea vieții care se coboară din cer

Dar hrana și viața potrivită necuvântătoarelor este iarba: „Cel ce răsari iarbă dobitoacelor” (Ps.103:14), zice Prorocul. Iar vietatea cuvântătoare se hrănește cu pâine. Deci, de aceea Pâinea vieții care se coboară din cer (In. 6:35) se așază în iesle, pentru ca și cele necuvântătoare să ajungă cuvântătoare, împărtășindu-se de hrana cuvântătoare.

Stă, așadar, în mijlocul ieslei, între bou și asin, Domnul amândurora, pentru ca să surpe zidul cel din mijloc și să zidească pe cei doi în Sine într-un om nou (Ef. 2:14), iar jugul cel greu al Legii să-l scuture de pe unul, iar de pe celălalt să ia povara idolatriei.

Dar să înălțăm privirile către minunile cerești! Căci iată, nu numai prorocii și îngerii ne binevestesc această bucurie, ci și cerurile propovăduiesc prin minunile lor slava Evangheliei! Hristos a răsărit nouă din Iuda (Evr. 7:14), precum spune Apostolul, dar iudeul nu se luminează de către Cel ce răsare.

Luminătorul ceresc și Împăratul cel din peșteră

Magii sunt străini de legămintele făgăduinței și înstrăinați de binecuvântarea părinților, dar au întrecut în cunoștință pe norodul israelitean, cunoscând pe Luminătorul ceresc și știind pe Împăratul cel din peșteră. Aceia (magii) aduc daruri, aceștia (iudeii) uneltesc. Aceia se închină, aceștia prigonesc. Aceia, aflând pe Cel căutat, se bucură, aceștia la vestea nașterii se tulbură. Căci, „văzând”, zice, „magii steaua deasupra unde era Pruncul, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Irod, însă, auzind cuvântul s-a tulburat și tot Ierusalimul dimpreună cu el” (cf. Mt. 2,3,9,10).

Unii aduc tămâie, ca unui Dumnezeu și arată vrednicia împărătească prin aur, iar iconomia de la Patimă o arată prin smirnă, printr-un anume har prorocesc, în timp ce alții osândesc la moarte toată vârsta fragedă, lucru care mie, mi se pare că îi osândește nu numai pentru împietrirea lor amară, ci și pentru nebunia lor. Pentru că ce au urmărit ei prin uciderea pruncilor? Și cu ce scop au îndrăznit o atât de nebună ucidere? Fiindcă, zice, un semn nou cu minuni din cer a vestit magilor arătarea Împăratului”[1].

[1] Frag. selectat din Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la praznice împărătești, Ed. Sf. Nectarie, Arad, 2010, pp. 35-37.