„În viitor vremurile vor fi tot mai grele. Creştinismul, ca duh, se îndepărtează din mediul uman fără ca gloata agitată şi aservită lumii deşertăciunii, să observe, lăsându-l propriei decăderi!”
Este foarte important să semnalăm prin aceste cuvinte că, acei oameni care fac parte din gloata agitată şi aservită „lumii deşertăciunii”, cei care într-atât s-au afundat ei înşişi în deşertăciune, predându-se slujirii lumii acesteia, care zace sub puterea celui rău, după cuvântul Apostolului (I Ioan 5,19), încât şi-au pierdut vederea duhovnicească.
De aceea tot ce se petrece acum în lume, li se pare absolut normal, firesc, ceva cu care trebuie să ne împăcăm. Ei se supără grozav pe acei ce încearcă să le deschidă ochii, din cauza că aceştia nu-i lasă să trăiască lihnit, cu plăcerile lor
În continuare Episcopul Ignatie scrie: „Se împlinesc proorocirile Scripturii despre Apostazia de la creştinism a popoarelor trecute de la păgânism la creştinism. Apostazia a fost prevestita de către Sfânta Scriptură cu toată claritatea şi este o mărturie a faptului cât de adevărat este tot ce s-a spus în Scriptură”.
Iată de ce adevăratul creştin nu trebuie să intre în panică, observând acest sumbru tablou al Apostaziei, spre deosebire de unii, care cu naivitate şi necugetat se sperie, preferând să nu vadă Apostazia şi să tacă.
Dreptcredinciosul creştin cunoaşte din cuvintele lui Hristos Mântuitorul însuşi că toate acestea „trebuie să fie” (Marc 13,7; Luca 21,9), însă el nu trebuie să închidă ochii asupra lor, ci este dator să fie pe deplin conştient faţă de cele ce se întâmplă, şi să aprecieze corect toate evenimentele, în care se manifestă Apostazia, ca să ştie cum să se comporte spre a nu fi târât de puhoiul Apostaziei.
Spre a ne călăuzi, Episcopul Ignatie spune: „Apostazia are loc cu îngăduinţa Domnului, nu încerca s-o opreşti cu slabele tale puteri…”
Ce înseamnă aceasta? Înseamnă oare să ne împăcăm cu Apostazia şi să „ne integrăm” în ea? Nu, desigur! Iată însă cum trebuie să acţionăm: „Îndepărtează-te, păzeşte-te tu însuţi de ea: aceasta este de ajuns. Cunoaşte duhul vremii, cercetează-l, ca să poţi evita pe cât posibil influenţa lui! De aceea tăcerea asupra Apostaziei este criminală. N-avem voie să păstrăm tăcere asupra Apostaziei, să ne liniştim pe noi înşine şi pe alţii, că totul ar fi în ordine, că n-avem de ce să ne tulburăm.
Cu toate că nu ne stă în puteri „să oprim Apostazia cu slabele noastre puteri”, datoria iubirii noastre creştineşti ne porunceşte nu numai să ne ferim, şi să ne păzim noi înşine, ci să-i păzim, să-i avertizăm şi pe semenii noştri, care nu văd şi nu observă nimic. Aici se cuvine să ne amintim minunata cugetare a unuia din cei mai mari stâlpi ai Bisericii noastre, Sfântul Grigorie Teologul: „Prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu”.
Nu se cade a tăcea despre ceea ce este de primă necesitate – salvarea sufletelor omeneşti!”
„În viitor vremurile vor fi tot mai grele. Creştinismul, ca duh, se îndepărtează din mediul uman fără ca gloata agitată şi aservită lumii deşertăciunii, să observe, lăsându-l propriei decăderi!” Este foarte important să semnalăm prin aceste cuvinte că, acei oameni care fac parte din gloata agitată şi aservită „lumii deşertăciunii”, cei care într-atât s-au afundat […] 👉 https://c.aparatorul.md/9yvx2 👈
Doamne ajuta Amin
Amin
AMIN
Să mă ierte Dzeu.dar,dacă eu aș spune lui nene Gheorghe său țața Maria de la țară cu 4 sau 7 clase că APOSTAZIA are loc numai cu îngăduința Domnului,sigur ar spune că sunt,,căzut din copac,,!
Doamne ajută!🙏
Sunt peste 1500 de secte religioase datorită apostaziei oamenilor care interpretează Sfănta Scriptură cum îi taie capul. O Biblie sectară este trunchiată, fără Sfânta Cruce pe ea, la Noul Testament numai cu evangheliile lui Matei și Ioan, Cuvântul ”Fecioară” este înlocuit cu ”femeie”, Psalmul 50 nu există. Este Biblia ”cu trimiteri”.Pe aceasta nu o luați nici nu o folosiți!
Doamne ajuta tuturor amen
corect….apostazia comform definitei zice:
1. Renunțare publică la o anumită credință religioasă; renegare a unei doctrine sau concepții.
2. Revoltă, răzvrătire împotriva stăpânirii. …asta nu inseamna renuntarea la credinta..conducatorilor ortodocsi le place sa sperie pe credincioi cu acest bau-bau numit apostazie…sa lasi datinile ortodoxe si sa treci la un cult care se bazeaza mai multa pe biblie decat pe traditie,nu inseamna apostazie….tot in Iisus si in Sfanta Treime cred si protestantii…diferenta este ca protestantii cata sa implineasca mai mult Voia Lui DUmnezeu,decat traditia omeneasca(traditia ortodoxa)…
Slavă ție Dumnezeul nostru Slavă ție!Amin! Amin!
Doamne ajută-ne Amin