De ce a trebuit să se logodească Fecioara Maria cu Iosif?

Așadar, după ce ne-am lămurit cuvântul pentru cei ce ne privesc, haideți acum și noi să ne învățăm urechea în chipul în care am adunat flori din toate felurile de trandafiri. Să-l aducem acum în mijlocul nostru, pe evanghelistul Matei, astfel ca, bine începând, să vorbim pe îndelete despre Nașterea lui Hristos. «Iar Nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: logodită fiind Maria, mama Sa, cu Iosif, fără a merge ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Însă Iosif fiind drept și nevoind să o dea în vileag, a vrut să-i dea carte de despărțire pe ascuns. Gândind aceasta în sine, a fost trimis la el în vis îngerul Domnului, care i-a zis: Iosif, nu te teme să iei pe Maria, femeia ta, căci ceea ce s-a zămislit într-însa, este de la Duhul Sfânt»[1].

Sf. Ioan Damaschin: Tainele înomenirii Domnului nostru Iisus Hristos

Ascultă cu luare-aminte acum explicarea amănunțită a urmării celor petrecute, căci nu simplu și fără rost s-au petrecut cele legate de înomenirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci toate sunt cu un scop anume și în chip tainic. Ascultă așadar, cu băgare de seamă cum se leagă cele tainice între ele: Iosif se logodește cu Maria ca bărbat, astfel ca nu cumva, aflând diavolul de Nașterea cea fără de bărbat din Fecioară, ca din întâmplare să o afle fără de paznic. L-ai auzit puțin înainte pe evanghelistul Luca zicând: «Ieșit-a poruncă de la cezarul August să fie înscrisă toată lumea. Această numărătoare a avut loc prima dată pe când Quirinius ocârmuia Siria. S-au înscris toți oamenii, fiecare în orașul său. S-a dus și Iosif în Galileea, din orașul Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se cheamă Betleem, pentru că acesta era din casa și seminția lui David, ca să se înscrie dimpreună cu logodnica sa, Maria, care era însărcinată»[2].

De ce a trebuit să se înscrie în Betleem?

Cercetează deci iubirea de oameni a Stăpânului; Dumnezeu, Cel care are toată zidirea scrisă (în cer) și Care le-a spus ucenicilor Săi: «întru aceasta să vă bucurați, că numele voastre sunt scrise în ceruri»[3], a primit Să-i fie înscrisă Maica Sa în registrele cele neînsemnate ale romanilor, ca nouă, cei ce ne-au robit, de bunăvoie zidirii, să ne fie dăruită libertatea și să fie înscrise în ceruri numele noastre ca ale unor robi casnici, pentru ca această înscriere a bunei-rânduieli a lumii să se facă arvună. Astfel că El Însuși a binevoit să fie înscris ca un supus al stăpânirii romane, spre adeverirea legilor instituite: atunci este de netăgăduit legea celui care împărățește, atunci când împăratul care legiuiește împlinește cel dintâi legea.

Și se plinește ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice: «În zilele Lui va răsări dreptatea și prisos de pace»[4]. Mergând ei să se înscrie, zice, Fecioara vedea două neamuri, unul de-a dreapta, care este nobil, duhurile proorocilor și ale sfinților care se veseleau și se bucurau de Nașterea lui Hristos, și altul de-a stânga, fiind în doliu și plânset, hoarda demonilor jeluindu-și pierirea lor și pe drept.

Smerenia Domnului Iisus Hristos

Însă ascultă-l iarăși pe evanghelistul care zice: «Și pe când erau acolo s-au împlinit zilele nașterii și L-a născut pe Fiul ei Cel Întâi-Născut»[5]. O, preaslăvită minune! Făcătorul anilor a așteptat un răstimp de nouă luni, rânduit în chip firesc, spre a nu fi socotită iconomia (dumnezeiască) părere sau închipuire.

«Și pe când erau acolo, zice, s-au împlinit zilele Nașterii. Și L-a născut pe Fiul ei, Cel Întâi-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, pentru că nu au găsit loc de găzduire pentru ei». Căci locul era pustiu, și ceasul spre seară, și nu a aflat acolo decât o mică peșteră. Însă aceasta a fost bună voirea (dumnezeiască): Stăpânul, Cel de nimic încăput, Care are cerul tron și pământ așternut picioarelor[6], a primit să Se nască într-o peșteră mică pentru ca omului celui căzut în mare cădere, care a ajuns peșteră de tâlhari prin schimbarea chipului, cu ajutorul dumnezeiesc să-i redea strălucirea unei mai luminoase împodobiri de frumusețe (dumnezeiască). Și este înfășat în scutece de Maica Sa, Cel ce Se îmbracă dumnezeiește cu lumina precum cu o haină[7], ca să dezlege legăturile păcatelor noastre prea apăsătoare.

De ce Maica Domnului nu a avut dureri la naștere?

Ia aminte la nașterea tainică a Fecioarei! Căci nu știu să fi cunoscut necurăția nașterii și s-a slobozit de cele ale femeilor; fiindcă fiecare naștere strică fecioria și se face în dureri pentru pedeapsa cuvenită blestemului: «în dureri vei naște prunci»[8]. Aceasta este Fecioară și înainte de naștere, și după naștere. Căci Dumnezeu era Cel ce S-a născut. Aceasta este Maică fără dureri și slujitoare a nașterii și se face moașă fără a fi învățată, născându-L din ea pe Cel mai presus de ea, mai presus de fire, fără dureri, pe Care L-a înfășat și L-a culcat în iesle.

Ce reprezintă peștera, dobitoacele, ieslea necuvântătoarelor? 

O, taină înfricoșătoare! Dumnezeu, Cel care stă pe tronul de heruvimi, se așază în ieslea necuvântătoarelor, din necunoaștere aducându-i pe pământeni la cunoștința dumnezeiască; căci viețuitoarele, așa cum ni se pare, închipuie prezența heruvimilor alături de Stăpânul, zugrăvind totodată și lipsa de rațiune a oamenilor înzestrați cu rațiunea, arătând nefolositoare și dureroasă închinarea la cele zidite; precum și chemarea prietenoasă a Stăpânului, adresată neamurilor, către cunoștința dumnezeiască și buna orânduială îngerească. Isaia prorocind despre acestea, spunea: «Boul își cunoaște stăpânul, și asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă pricepe»[9].

Biserica neamurilor este închipuită asemeni moașei care Îl întâmpină ca pe un Mire adevărat pe Stăpânul, Cel ce Se naște; (Biserica) numindu-se în loc de Salem – Sion, vopsită în roșu, din Betleem în loc de Edem[10], din sângiuirile nepătate și preacurate ale Fecioarei, care este roșeața hainelor din via Bosor, din adevarata vie a lui Hristos Dumnezeu, vopsită în preacinstitul și preacuratul Lui sânge.

[1] Matei 1, 18-20

[2] Luca 2, 1-5

[3] Luca 10, 20

[4] Ps. 71, 7

[5] Luca 2, 6 ș.urm.

[6] Ps. 131, 7.

[7] Ps. 103, 2.

[8] Fac. 3, 16.

[9] Is. 1, 3.

[10] Probabil «Edom»; comp. Fac. 25, 30 și Is. 63, 1 (n.trad.).

(Extras din cartea „Sfântul Ioan Damaschin, Cuvântări la sărbători împărătești…”, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă)