Cānd ni-i bolnav trupul, facem totul si ne zbatem ca sa scapam de suferinte; dar cānd ni-i bolnav sufletul, amānam si nu ne sinchisim. De aceea nu scapam nici de bolile trupesti, pentru ca pentru noi sunt fara importanta cele necesare, iar cele fara importanta, necesare. Lasam izvorul pacatelor si curatim rāurile. Ca pricina bolilor trupesti este pacatul cuibarit īn suflet a aratat-o slabanogul de treizeci si opt de ani (In. 5: 2-15), bolnavul coborāt prin acoperis (Lc. 5: 18-25), iar īnainte de toti Cain (Fac. 4: 8). Dovezi despre adevarul acesta gasesti cāte vrei si unde vrei. Sa secam, dar, izvorul pacatelor si vom opri toate pāraiele bolilor trupesti. Nu vei pune capat numai bolilor, ci si pacatului; si pacatului mai mult decāt bolii, pe cāt este sufletul mai bun decāt trupul.

Sa ne ducem, dar, la Hristos si acum; sa-L rugam sa ne īntareasca slabanogitul nostru suflet; si, lasānd la o parte toate cele trupesti, sa-I vorbim numai de cele duhovnicesti. Iar daca le vrei neaparat si pe cele trupesti, īngrijeste-te de ele dupa cele duhovnicesti. Nu dispretui pacatul, pentru ca nu simti dureri cānd pacatuiesti, ci tocmai de aceea mai ales suspina, ca nu simti dureri. Si nu simti dureri, nu pentru ca nu te musca pacatul, ci pentru ca sufletul, fiind plin de pacate, nu simte muscatura. Gāndeste-te la cei care au constiinta propriilor lor pacate, ca se vaita mai cumplit decāt cei taiati si arsi cu fierul īnrosit; si cāte nu fac, cāte nu sufera, cāt nu plāng si se tānguie, numai ca sa scape de chinurile constiintei? N-ar face-o, daca nu i-ar durea sufletul!

Deci cel mai bun lucru este sa nu pacatuiesti, iar daca pacatuiesti, sa simti pacatul si sa te īndrepti. Daca nu simtim pacatele, daca nu vorbim de ele, cum vom ruga pe Dumnezeu, cum Īi vom cere iertare de pacate? Cānd tu, cel ce pacatuiesti, nici asta nu vrei sa stii ca ai pacatuit, pentru care pacate Īl rogi pe Dumnezeu? Pentru cele pe care nu le stii? Iar daca nu stii ce pacate īti iarta Dumnezeu, cum poti sti maretia facerii Lui de bine? Spune-ti, dar, pacatele tale unul cāte unul, ca sa stii pentru care pacate iei iertare de la Dumnezeu si ca astfel sa-I fii recunoscator Binefacatorului tau. Cānd superi pe vreun om, rogi pe prietenii lui, pe vecinii lui si chiar pe slugile lui, cheltuiesti bani, pierzi zile īntregi, ducāndu-te la usa lui si rugīndu-l de iertare; iar daca cel suparat te respinge o data, de doua ori, chiar de mai multe ori, sa nu te descurajezi, ci, fiind mai nelinistit, sa īti maresti si mai mult rugamintea; dar cānd suparam pe Dumnezeu cascam, ne lenevim, ne desfatam, ne īmbatam si ne cautam de treburile noastre. Cānd Īl mai putem face milostiv? Si cum sa nu-L suparam mai mult? Ca Īl facem sa Se supere si sa Se mānie si mai mult cānd nu ne doare sufletul ca pacatuim. De aceea meritam sa fim acoperiti de pamānt, sa nu mai vedem soarele, sa nu mai respiram, ca avānd un Stapān atāt de usor de īmpacat, Īl māniem; si māniindu-L, nici nu ne pocaim. Si totusi Dumnezeu cānd Se mānie pe noi, n-o face cu ura si cu dusmanie, ci vrānd sa ne atraga si mai mult la El. Daca ti-ar face mereu bine, desi Īl insulti, L-ai dispretui mai mult. Dar ca sa nu faci asta, Īsi īntoarce cātava vreme fata de la tine, ca sa te aiba necontenit alaturi de El.

Sa avem, deci, īncredere īn iubirea Sa de oameni si sa ne pocaim cu toata purtarea de grija, īnainte de a sosi ziua īn care pocainta nu mai este de folos. Acum totul sta īn puterea noastra; atunci Judecatorul este stapān pe hotarārea Lui: „Sa īntāmpinam fata Lui īntru marturisire” (Ps. 94: 2), sa plāngem, sa ne tānguim. De-am putea ruga pe Judecatorul, īnainte de ziua cea mare a judecatii, sa ne ierte de pacate, n-ar mai fi nevoie sa venim la judecata; dar daca n-o facem, vom spune pacatele īn auzul īntregii lumi si nu vom mai avea nici o nadejde de iertare. Nimeni din cei care nu si-au sters aici pe pamānt pacatele, nu poate scapa dincolo de pedeapsa; ci, dupa cum cei din īnchisori sunt dusi cu lanturile lor la tribunal, tot asa toate sufletele, cānd pleaca de aici, sunt duse la īnfricosatorul scaun de judecata, avānd īn jurul lor fel de fel de lanturi de pacate. Viata de aici nu-i deloc mai buna decāt o īnchisoare; ci dupa cum atunci cānd intram īn locasul acela īi vedem pe toti īnlantuiti cu lanturi, tot asa si īn lume, daca am īndeparta tot īnvelisul care acopera fata lumii si al oamenilor, am intra īn viata fiecaruia, īn sufletul fiecaruia, atunci am vedea ca fiecare este īnlantuit cu lanturi mai grele decāt cele de fier; dar mai ales, daca ai intra īn sufletele bogatasilor, ai vedea ca sunt cu atāt mai īnlantuiti cu cāt sunt mai bogati. Dupa cum pe un īntemnitat īl nefericesti cānd īl vezi legat la gāt si la māini, iar adeseori cu catuse la picioare, tot asa si pe bogat, cānd īl vezi īnconjurat de bogatii nenumarate, nu-l socoti bogat pentru ca are bogatii, ci nefericit, tocmai din pricina lor! Īn afara de aceste lanturi, mai are si crud temnicer: urāta dragoste de bani, care nu-l lasa sa treaca pragul īnchisorii; īi pune īn butuci picioarele, pune strajeri la poarta temnitei, zideste alte porti, pune noi zavoare si-l arunca tocmai īn fundul temnitei, convingīndu-l sa se bucure chiar de aceste lanturi, ca sa nu mai aiba nici o nadejde de scapare din relele ce l-au cuprins. Ce bine ar fi de-ai putea citi gāndurile sufletului lui! I-ai vedea sufletul nu numai īnlantuit, ci si murdar, īntinat si plin de stricaciuni!

Nici placerile trupesti nu sunt mai bune decāt dragostea de bani si de avere, ba chiar mai rele, pentru ca pāngaresc si trupul īmpreuna cu sufletul si aduc, si peste unul si peste altul, nenumarate boli. […]

Īnfricosator este scaunul acela de judecata, osānda de neīnlaturat, iar chinul de nesuferit. Daca vrei sa nu fii pedepsit nici aici, judeca-te singur, cere-ti singur socoteala de faptele tale! Asculta ce spune Pavel: „Daca ne-am judeca pe noi īnsine, n-am mai fi judecati” (1 Cor. 11: 31). Daca faci asta si mergi īnainte pe acest drum, vei dobāndi si cununa. – Dar cum sa ma pedepsesc pe mine īnsumi? m-ai putea īntreba.

–Plāngi, suspina cu amar, smereste-te, chinuieste-te, adu-ti aminte de pacatele tale, unul cāte unul. Nu mic mijloc de pedepsire a sufletului este acesta. Daca ai ajuns la zdrobirea inimii, atunci stii ca prin aceasta mai cu seama se pedepseste sufletul. Daca ti-ai adus aminte de pacatele tale, atunci stii cāta durere se naste de aici. De aceea Dumnezeu da unei astfel de pocainte ca rasplata īndreptatirea, spunānd: „Spune tu mai īntāi pacatele tale, ca sa te īndreptezi!” (Is. 43: 26). Nu-i putin lucru pentru īndreptarea ta adunarea īn minte a tuturor pacatelor tale, īntoarcerea lor si pe o parte si pe alta, dupa felul lor, si trecerea lor pe dinaintea ochilor tai. Cel care face lucrul acesta ajunge la o atāt de mare zdrobire de inima, ca socoteste ca nici nu merita sa mai traiasca. Iar cel care a ajuns la aceasta socoteala va fi mai moale ca ceara. Nu-mi vorbi mie numai de desfrānare, nici de adulter, nici de pacate recunoscute de toata lumea ca pacate, ci aduna īn mintea ta uneltirile tale ascunse, calomniile, grairile de rau, desertaciunile, pizmuirile tale si toate pacatele la fel cu acestea! Ca si pentru aceste pacate nu vei suferi mica pedeapsa. Cel care ocaraste se duce īn iad (Mt. 5: 22); betivul nu are parte de īmparatia cerurilor (1 Cor. 6: 10); cel care nu iubeste pe aproapele său supara atāt de mult pe Dumnezeu, ca nici mucenicia nu-i este de vreun folos (1 Cor. 13: 13); cel care nu poarta grija de ai sai s-a lepadat de credinta (1 Tim. 5: 8); cel care dispretuieste pe saraci este aruncat īn foc (Lc. 16: 22-31). Nu socoti, dar, mici aceste pacate, ci aduna-le pe toate si scrie-le ca īntr-o carte. Daca le scrii tu, Dumnezeu ti le sterge, dupa cum daca tu nu le scrii, Dumnezeu ti le si scrie si te si pedepseste. Este, dar, cu mult mai bine ca pacatele noastre sa fie scrise de noi si sa ne fie sterse sus, decāt, dimpotriva, ca noi sa le uitam, iar Dumnezeu sa ni le puna īnaintea ochilor nostri īn ziua cea īnfricosatoare. Asadar, ca sa nu se īntāmple asta, sa trecem pe dinaintea constiintei noastre cu toata luarea aminte toate pacatele noastre si vom vedea atunci ca suntem vinovati de multe pacate. Cine nu-i lipsit de lacomie? Sa nu-mi vorbesti mie de o lacomie masurata, ci gāndeste-te ca si pentru aceasta mica lacomie vom fi pedepsiti. Si pocaieste-te! Cine nu ocaraste? Dar si ocara te arunca īn iad (Mt. 5: 22). Cine n-a vorbit de rau īn ascuns pe semenul sau? Dar si vorbitul de rau te lipseste de īmparatia cerurilor. Cine nu s-a māndrit? Dar si omul māndru este mai necurat decāt toti. Cine nu s-a uitat cu ochi pofticiosi? Dar si acesta a savārsit adulter (Mt. 5: 28). Cine nu s-a māniat pe fratele sau īn zadar? Dar si acesta este vinovat sinedriului (Mt. 5: 22). Cine n-a jurat? Dar si juramāntul este de la cel rau (Mt. 5: 34-37). Cine n-a jurat strāmb? Dar si juramāntul strāmb e mai mult decāt de la cel rau. Cine n-a slujit lui mamona? Dar si acesta a cazut din adevarata robie, cea īntru Hristos (Mt. 6: 24). Pot sa numesc si alte pacate mai multe ca acestea; dar sunt de ajuns si acestea si īndestulatoare sa duca la pocainta pe un om care nu are inima de piatra si nu-i cu totul nesimtit. Daca fiecare din aceste pacate arunca īn iad, ce nu vor face adunate toate la un loc?

-Atunci cum ne mai putem māntui? ma poti īntreba.

-Daca vei īntrebuinta pentru fiecare pacat doctoria potrivnica pacatului : milostenia, rugaciunile, cainta, pocainta, smerenia, inima zdrobita, dispretuirea averilor. Dumnezeu a pus nenumarate cai de māntuire daca vrem sa luam aminte. […]

Cānd mintea omului este stapānita, ca de betie sau de nebunie, de un gānd rau, greu īi este omului sa se libereze daca sufletul nu-i deosebit de puternic. Cumplit lucru, cumplit lucru este cānd faci loc īn suflet patimilor rele! De aceea trebuie sa le īndepartam prin orice mijloc si sa nu le lasam intrare libera; cānd ajung de pun stapānire pe suflet si-l biruie, dau nastere la mare vālvataie, ca si focul ce cade pe lucruri care se aprind usor. Va rog deci sa faceti totul ca sa le opriti intrarea. Sa nu bagati īn sufletul vostru orice pacat, māngāindu-va cu acest gānd fara de folos, spunānd: „Ce lucru mare e fapta aceasta, ce mare lucru cealalta?” De aici se nasc mii si mii de rele. Ca diavolul, ticalos fiind, pentru a pierde pe oameni se foloseste de multa viclenie, de multa staruinta, de mult pogoramānt. Īsi īncepe atacul cu lucruri mici. Sa-ti dau cāteva pilde. A vrut sa-l faca pe Saul sa asculte minciunile unei vrajitoare (1 Regi 28: 7). Dar daca l-ar fi sfatuit dintru īnceput la asta, Saul nu l-ar fi ascultat. Cum l-ar fi ascultat cānd Saul a gonit pe vrajitoare? (1 Regi 28: 3). De aceea diavolul se strecoara īn sufletul lui pe nesimtite, īncetul cu īncetul. Mai īntāi īl face sa nu asculte de Samuil; apoi īl face sa aduca lui Dumnezeu arderi de tot cānd nu era Samuil de fata; iar cānd a fost tinut de rau, raspunde ca a fost silit sa jertfeasca pentru ca īl amenintau cumplit vrajmasii. Si ar fi trebuit sa plānga o astfel de fapta! El īnsa socotea ca n-a facut nici un rau. Dumnezeu īi porunceste apoi sa nu crute pe amaleciti; dar el calca si aceasta porunca. De aici au iesit acele fapte īndraznete īmpotriva lui David si asa, pe nesimtite si īncetul cu īncetul, nu s-a mai putut opri din alunecusul sau pāna a ajuns de s-a aruncat pe sine īnsusi īn prapastia pierzarii.[…] De aceea trebuie sa ne īmpotrivim de la īnceput pacatelor. Chiar daca diavolul s-ar opri la cele dintāi pacate ce le aduce asupra noastra, nici asa n-ar trebui sa dispretuim aceste prime pacate; cānd īnsa sufletul e nepasator, diavolul ne urca si la mai mari pacate. Trebuie deci sa facem totul ca sa stārpim īnceputurile pacatelor. Sa nu te uiti la pacat ca este mic, ci sa te gāndesti ca ajunge radacina de mare pacat daca nu-l iei īn seama. Iar daca trebuie sa va spun ceva care sa va minuneze, este ca pacatele mari nu au nevoie de atāta luare-aminte ca pacatele mici si neīnsemnate. Īnsasi natura pacatelor mari face ca sa ne īndepartam de ele; cele mici īnsa, pentru ca sunt mici, ne fac sa fim nebagatori de seama si nu ne īndeamna sa pornim cu hotarāre la stārpirea lor. De aceea si ajung repede mari, pentru ca dormim. Aceasta o poti vedea si cu bolile trupului. Asa s-a nascut īn Iuda acel mare pacat. Daca furtul banilor saracilor nu i s-ar fi parut mic pacat, n-ar fi ajuns sa vānda pe Hristos. Daca tirania slavei desarte nu li s-ar fi parut iudeilor un pacat mic, n-ar fi alunecat sa ajunga ucigatori de Hristos. Si poti vedea ca toate pacatele se nasc asa. […]

De la niste pacate asa de mici ne duce vicleanul diavol la pacate mari; iar de la pacatele cele mari ne duce la deznadejde; si gaseste diavolul cu aceasta o alta cale de pieire, nu mai mica decāt cea de mai īnainte. Ca nu ne pierde atāt de mult pacatul cāt deznadejdea. Daca cel care a facut un pacat se trezeste, īsi īndreapta prin pocainta repede pacatul savārsit; dar cel care se deznadajduieste si nu se pocaieste nu se īndreapta, pentru ca n-a folosit leacurile pocaintei.

Diavolul ne mai īntinde īnca o a treia cursa cumplita. De pilda cānd pacatul īmbraca haina evlaviei.

-Dar de unde are diavolul atāta putere, as putea fi īntrebat, īncāt sa īnsele pe oameni pāna īntr-atāta?

-Asculta si fereste-te de gāndurile lui! A poruncit Hristos prin Pavel ca femeia sa nu se desparta de barbat si sa nu se lipseasca unul pe altul decāt prin buna īntelegere (1 Cor. 7: 5). Dar unele femei, din o asa zisa dragoste de evlavie si de īnfrānare, īndepartāndu-se de barbatii lor, cu gāndul ca fac fapta de evlavie, au īmpins pe barbatii lor la desfrānare.[…]

Altii socotesc iarasi drept un mare cāstig sa se īntristeze peste masura pentru pacatele lor. Dar si aceasta este o viclenie diavoleasca; dovada Iuda; aceasta l-a facut sa se spānzure. De aceea si Pavel se temea pentru cel ce cazuse īn desfrānare; se temea sa nu pateasca la fel si a sfatuit pe corinteni sa-l smulga iute din ghearele deznadejdii, „ca nu cumva sa fie doborāt de mai multa īntristare unul ca acesta” (2 Cor. 2: 7). Apoi pentru a arata ca o astfel de īntristare prea mare este o cursa a diavolului, spune: „Ca sa nu ne lasam covārsiti de satana; ca nu ne sunt necunoscute gāndurile lui” (2 Cor. 2: 11); ca ne ataca el cu multa viclenie, ne spune Pavel. Daca diavolul ar lupta īmpotriva noastra pe fata si deschis, victoria noastra ar fi usoara si lesnicioasa; dar, mai bine spus, daca suntem cu luare-aminte chiar ne va fi usoara, ca Dumnezeu ne-a īnarmat īmpotriva fiecareia din aceste viclenii. Asculta ce ne sfatuieste Hristos, pentru a ne convinge sa nu nesocotim nici cele mai mici pacate! Ne spune: „Cel ce zice fratelui sau: «Nebune» vinovat va fi gheenei” (Mt. 5: 22); si: „Cel ce se uita cu ochi desfrānati, a si savārsit pacatul desfrānarii” (Mt. 5: 28) si vaita pe cei ce rād (Lc. 6: 25). Pretutindeni stārpeste īnceputurile si semintele pacatelor si ne spune ca vom da socoteala de orice cuvānt desert (Mt. 12: 36). Pentru aceasta Iov aducea jertfa lui Dumnezeu chiar pentru gāndurile copiilor lui (Iov 1: 5). Despre a nu te deznadajdui Scriptura spune: „Oare cel ce cade nu se scoala sau cel ce se abate nu se īntoarce?” (Ier. 8: 4); si iarasi: „Nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se īntoarca si sa fie viu” (Iez. 18: 23); si: ,,Astazi de veti auzi glasul Lui” (Ps. 94: 8). Sunt īn Sfānta Scriptura si alte multe cuvinte si pilde de acest fel. Si ca sa nu pierim din pricina unei false evlavii, asculta ce spune Pavel: „Ca nu cumva sa fie doborāt de mai multa īntristare unul ca acesta” (2 Cor. 2: 7).

Cunoscānd, dar, toate acestea, sa punem īntelepciunea Scripturilor īn fata tuturor cailor care abat pe trāndavi de pe drumul cel drept. Sa nu spui: „Ce mare lucru este daca ma uit cu curiozitate la o femeie?” Daca savārsesti desfrānarea cu inima, repede o vei īndrazni si cu trupul. Sa nu spui: „Ce mare lucru este daca nu dau nimic de pomana saracului acestuia?” Daca nu dai acestuia, n-ai sa dai nici celuilalt; iar daca nu dai aceluia, n-ai sa dai nici altuia. Iarasi sa nu spui: „Ce mare lucru este daca poftesc lucrurile semenului meu?” Vorbele acestea, vorbele acestea au dus la pieire pe Ahaav (2 Regi 21: 1-29). Si doar daduse bani pe vie! Da, dar o cumparase fara voia stapānului ei. Nu trebuia sa o cumpere cu sila, ci cu voia stapānului viei. Daca cel care a dat pretul cuvenit pe vie a fost pedepsit asa, pentru ca a luat-o cu sila, ce osānda nu merita, oare, cel care nu da nici pretul cuvenit, ba rapeste si cu sila si mai traieste si īn vremea harului? Asadar, ca sa nu fim osānditi, sa nu ne mānjim cu silnicii si cu rapiri. Sa ne ferim de pacate; si mai ales de īnceputurile pacatelor, ca sa ne īngrijim cu toata rāvna si de virtute. […]

Sfīntul Ioan Gura de Aur, DESPRE TAINA SPOVEDANIEI, PSB 23, Bucuresti, 1994
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim