Mulţi dintre noi ne împuţinăm la suflet şi ne descurajăm atunci când duhovnicul ne opreşte pentru o vreme de la Sfânta Împărtăşire. Am avut prilejul să cunosc unele persoane, cari fiind oprite de la Sfintele Taine de către un preot, au alergat la altul mai milostiv, să le facă pogorământ. Această cerere nu ar fi spre vătămare, dacă persoana care s-a mărturisit, s-ar cunoaşte că este nevinovată şi nu are ceva vrednic de oprire.

Dar în cazul când cineva este vinovat de păcate grele şi caută să precupeţească (adică să negoaţe) mărturisirea, atunci îşi adună prin asta osândă peste osândă. Căci nesocotind sfatul unui preot, care îţi doreşte mântuirea şi alergând la altul (care este mai nepăsător) aceasta înseamnă că faci precupeţie cu Taina cea mare a Pocăinţei.

Mai sunt unii, cari nici pe cel care îl sfătuieşte nu-l ascultă şi nici pe altul nu întreabă, ci îşi dezleagă singur canonul şi se împărtăşeşte fără să aibă blagoslovenia cuvenită.

Pe unii ca aceştia n-are cine să-i plângă şi îi ajunge fără zăbavă mânia lui Dumnezeu, căci ei cu bună ştiinţă se fac defăimători de cele sfinte.

Iată ce spune Cuviosul Nicodim Aghioritul (care a scris Pidalionul):

În scurt îţi zicem, că una din două se cuvine să alegi, o, frate:

Citeşte şi:  Sf. Ignatie Briancianinov: NU VĂ DESCURAJAŢI

1. Ori aici învaţă să primeşti vremelnic canonul pentru păcatele tale

2. Sau acolo veşnic.

Dacă îl vei primi aici, atunci vei scăpa de canonul cel de acolo, iar de nu-l vei lua aici, atunci negreşit că îl vei lua dincolo veşnic.

Precum arată despre aceasta şi FERICITUL Gavriil al Filadelfiei, zicând:

“Celor cari nu s-au supus canoanelor (adică judecăţii duhovnicului) le este de trebuinţă să se trimită la judecăţile cele de dincolo şi vor da acolo răspuns pentru răutăţile cari au făcut, ca cei ce au călcat Legile Bisericii”.

După toate acestea îţi grăim ţie frate, că se cuvine să păzeşti cu dinadinsul depărtarea de Împărtăşanie, câţi ani va rândui duhovnicul tău.

Pentru că depărtarea aceasta (la cei căzuţi în păcate grele) este o împlinire de canon a tutror canoanelor.

Şi această depărtare de Împărtăşire este nevoie (la cei vinovaţi de păcate), şi trebuie socotită această depărtare ca o temelie a Pocăinţei celei adevărate.

Pentru că de vei îndrăzni să te împărtăşeşti întru aceşti ani, te faci prin aceasta ca un al doilea Iudă.

Şi de vei sili pe duhovnic să te ierte, atunci te arăţi prin aceasta că nu ai pocăinţă, ci te afli că eşti un silnic, adică eşti un tiran, care sileşti Legile cele dumnezeieşti şi Canoanele Sfintelor Soboare şi ale Sfinţilor Părinţi.

Citeşte şi:  Nu judecati ca sa nu fiti judecati!

Atunci dumnezeiasca Împărtăşire nu-ţi este ţie spre iertare, ci spre osândă şi muncă mai multă.

Şi pentru ca să înţelegi aceasta mai bine, primeşte această pildă: Precum un om care are rane la trup, merge de se arată la doctor şi primeşte de la dânsul poruncă să pună cutare blasture la rane şi pe lângă aceasta să nu bea vin, să nu mănânce anumite bucate, căci altfel nu i se vindecă ranele; întru acest chip şi tu frate, ai avut rane gândite (adică duhovniceşti) la sufletul tău (adică păcatele).

Arătându-le la duhovnic, acesta ţi-a rânduit să pui blasture la rane, care este canonul postirii, al mâncării celei uscate, al metaniilor, al milostivirii şi al Rugăciunii.

Deci, dacă nu vei asculta sfatul lui, ci vei lua cele oprite (adică Sfintele Taine), atunci ranele tale nu se vindecă şi păcatele nu se curăţesc, ci dimpotrivă mai cumplite şi mai mari se fac.

Dar nu numai atât, ci şi moarte sufletească şi trupească îţi pricinuieşte ţie această neascultare, precum zice dumnezeiescul Pavel: “Pentru aceasta mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi răposează” (adică mor sufleteşte). Şi aceasta zice Sf. Apostol, pentru că unii fiind nevrednici, se împărtăşesc şi din cauza aceasta ajung bolnavi şi neputincioşi şi mulţi dintre ei mor.

Citeşte şi:  Rugăciune către Maica Domnului şi Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală

Noi ştim că toţi oamenii se îmbolnăvesc trupeşte şi nimeni nu este scutit de neputinţă şi de moarte. Însă boala şi neputinţa precum şi moartea celor cari se fac vinovaţi de Trupul şi Sângele Domnului, nu sunt obişnuite, ca la toţi oamenii. De obicei la aceştia bolile şi neputinţele sunt mai mult sufleteşti, dar se răsfrâng şi asupra trupului. La ei vine boala pe neaşteptate şi fără să aibă vreo pricină firească. Îi ajunge de multe ori damblaua (adică paralizarea) sau boala grea de creier. Mai toţi au mereu fiori de frică, neastâmpăr şi sunt cu ideea că îi urmăreşte cineva şi îi persecută. Întocmai cum spune la Sfânta Scriptură despre Cain. Acela s-a făcut vinovat de sângele fratelui său, iar cel care îndrăzneşte la Sfintele taine, fără să aibă blagoslovenie, se face vinovat Trupului şi Sângelui celui scump al Domnului.

Iată pentru ce Sf. Părinţi îi aseamănă pe aceştia cu vânzătorul Iuda Iscarioteanul.