Mulţi dintre noi ne împuţinăm la suflet şi ne descurajăm atunci când duhovnicul ne opreşte pentru o vreme de la Sfânta Împărtăşire. Am avut prilejul să cunosc unele persoane, cari fiind oprite de la Sfintele Taine de către un preot, au alergat la altul mai milostiv, să le facă pogorământ. Această cerere nu ar fi spre vătămare, dacă persoana care s-a mărturisit, s-ar cunoaşte că este nevinovată şi nu are ceva vrednic de oprire.
Dar în cazul când cineva este vinovat de păcate grele şi caută să precupeţească (adică să negoaţe) mărturisirea, atunci îşi adună prin asta osândă peste osândă. Căci nesocotind sfatul unui preot, care îţi doreşte mântuirea şi alergând la altul (care este mai nepăsător) aceasta înseamnă că faci precupeţie cu Taina cea mare a Pocăinţei.
Mai sunt unii, cari nici pe cel care îl sfătuieşte nu-l ascultă şi nici pe altul nu întreabă, ci îşi dezleagă singur canonul şi se împărtăşeşte fără să aibă blagoslovenia cuvenită.
Pe unii ca aceştia n-are cine să-i plângă şi îi ajunge fără zăbavă mânia lui Dumnezeu, căci ei cu bună ştiinţă se fac defăimători de cele sfinte.
Iată ce spune Cuviosul Nicodim Aghioritul (care a scris Pidalionul):
În scurt îţi zicem, că una din două se cuvine să alegi, o, frate:
1. Ori aici învaţă să primeşti vremelnic canonul pentru păcatele tale
2. Sau acolo veşnic.
Dacă îl vei primi aici, atunci vei scăpa de canonul cel de acolo, iar de nu-l vei lua aici, atunci negreşit că îl vei lua dincolo veşnic.
Precum arată despre aceasta şi FERICITUL Gavriil al Filadelfiei, zicând:
“Celor cari nu s-au supus canoanelor (adică judecăţii duhovnicului) le este de trebuinţă să se trimită la judecăţile cele de dincolo şi vor da acolo răspuns pentru răutăţile cari au făcut, ca cei ce au călcat Legile Bisericii”.
După toate acestea îţi grăim ţie frate, că se cuvine să păzeşti cu dinadinsul depărtarea de Împărtăşanie, câţi ani va rândui duhovnicul tău.
Pentru că depărtarea aceasta (la cei căzuţi în păcate grele) este o împlinire de canon a tutror canoanelor.
Şi această depărtare de Împărtăşire este nevoie (la cei vinovaţi de păcate), şi trebuie socotită această depărtare ca o temelie a Pocăinţei celei adevărate.
Pentru că de vei îndrăzni să te împărtăşeşti întru aceşti ani, te faci prin aceasta ca un al doilea Iudă.
Şi de vei sili pe duhovnic să te ierte, atunci te arăţi prin aceasta că nu ai pocăinţă, ci te afli că eşti un silnic, adică eşti un tiran, care sileşti Legile cele dumnezeieşti şi Canoanele Sfintelor Soboare şi ale Sfinţilor Părinţi.
Atunci dumnezeiasca Împărtăşire nu-ţi este ţie spre iertare, ci spre osândă şi muncă mai multă.
Şi pentru ca să înţelegi aceasta mai bine, primeşte această pildă: Precum un om care are rane la trup, merge de se arată la doctor şi primeşte de la dânsul poruncă să pună cutare blasture la rane şi pe lângă aceasta să nu bea vin, să nu mănânce anumite bucate, căci altfel nu i se vindecă ranele; întru acest chip şi tu frate, ai avut rane gândite (adică duhovniceşti) la sufletul tău (adică păcatele).
Arătându-le la duhovnic, acesta ţi-a rânduit să pui blasture la rane, care este canonul postirii, al mâncării celei uscate, al metaniilor, al milostivirii şi al Rugăciunii.
Deci, dacă nu vei asculta sfatul lui, ci vei lua cele oprite (adică Sfintele Taine), atunci ranele tale nu se vindecă şi păcatele nu se curăţesc, ci dimpotrivă mai cumplite şi mai mari se fac.
Dar nu numai atât, ci şi moarte sufletească şi trupească îţi pricinuieşte ţie această neascultare, precum zice dumnezeiescul Pavel: “Pentru aceasta mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi răposează” (adică mor sufleteşte). Şi aceasta zice Sf. Apostol, pentru că unii fiind nevrednici, se împărtăşesc şi din cauza aceasta ajung bolnavi şi neputincioşi şi mulţi dintre ei mor.
Noi ştim că toţi oamenii se îmbolnăvesc trupeşte şi nimeni nu este scutit de neputinţă şi de moarte. Însă boala şi neputinţa precum şi moartea celor cari se fac vinovaţi de Trupul şi Sângele Domnului, nu sunt obişnuite, ca la toţi oamenii. De obicei la aceştia bolile şi neputinţele sunt mai mult sufleteşti, dar se răsfrâng şi asupra trupului. La ei vine boala pe neaşteptate şi fără să aibă vreo pricină firească. Îi ajunge de multe ori damblaua (adică paralizarea) sau boala grea de creier. Mai toţi au mereu fiori de frică, neastâmpăr şi sunt cu ideea că îi urmăreşte cineva şi îi persecută. Întocmai cum spune la Sfânta Scriptură despre Cain. Acela s-a făcut vinovat de sângele fratelui său, iar cel care îndrăzneşte la Sfintele taine, fără să aibă blagoslovenie, se face vinovat Trupului şi Sângelui celui scump al Domnului.
Iată pentru ce Sf. Părinţi îi aseamănă pe aceştia cu vânzătorul Iuda Iscarioteanul.
Amin Doamne ajutane
Eu socot cai îndreptare de păcate și apoi spălare ! Doamne ajutane tuturor !
Amin .
Mare pacat! Dumnezeu sa ne ierte pe toti fiecare cu ale lui pacate, Domnului ii vom da socoteala!! DOAMNE AJUTA
Doamne ajuta Amin!
DOAMNE AJUTA NE.AMIN
Amin doamne
Doamne ajută născătoare de Dumnezeu Ștefăniță Ștefan Vasile Maria Costantin amin
Amin, slavă ție Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru 🙏
Sa ne bucuram când ne oprește duhovnicul de la Sf Împărtășanie este pt folosul nostru și din cauza păcatelor noastre!! La medic când mergi pt o boala mergi de mai multe ori pina te vindeci și tot asa și la preot
Liliana Bacrau și clericii au multe păcate și totuși se împărtășesc destul de des! Mai ales prin mănăstiri! Toți au păcate!
Doamne ajuta
Doamne ajuta tuturor
Amin Doamne ajutăne
Nimeni nu intră în Împărăția lui Dumnezeu fără pocăință.
Amin
Adevarat doamne ajuta
Toți care au mințit în Numele Bunului Dumnezeu (Creatorul nostru ) ÎSI VOR LUA Crucea .Coboară Dumnezeu pe Pământ Și Va Face Dreptate. Mare Este Mânia Lui (Dumnezeu)În Rândul celor Nerecunoscatori. O zi Binecuvântată Oameni Buni 🤲🤌
Vlad Florin Apetrei ce anume vrei sa spui
Vlad Florin Apetrei LA FEL MULTUMESC.MARE DREPTATE AI.
Liliana Bacrau La Început A fost Cuvăntul.
Vlad Florin Apetrei …Domnu Vlad, referitor la, Mare este mânia Lui ( Dumnezeu) , nu va mai fi pentru că intervenit,.DUHUL SFÂNT, cea de a treia persoană, a SA, iar cît despre coborârea SA pe pământ , și-a trimis deja Cuvântul SĂU pe pământ, nouă Românilor spre ai împlini Cuvântul și a Sa hotărâre. Sunteți Sucevean, mai discutăm…
Vasile Vasile Cei Vicleni și Nu Numai Își vor Lua Crucea .
Vasile Vasile Au Uitat toți Cine Este Creatorul
Vor Vedea Toți Puterea Bunului Dumnezeu Atotputernicul 🤌🤲
O ZI Minunată și să îl intampinam Cu Inimă Curata Pe BUNUL DUMNEZEU
Vlad Florin Apetrei …aveți perfectă dreptate, dar asta se va întâmpla când va voi Dumnezeu, pentrucă toți și toate sunt la mina Lui…
Vlad Florin Apetrei …Da hoții, excrocii și mafioții, în acest amalgam al răului intrând și viclenia…
Vlad Florin Apetrei Domnu Vlad, nu-și vor lua Crucea, își vor lua tălpășița că de SFÂNTA CRUCE le e frică precum diavolilor de tămâie…👹-ataniști ordinari…
Vasile Vasile Vor Vedea Cu Toții Cine Este Creatorul Acestei Lumi Si Nu Numai
Daca ar fi dupa canoane(lege) de ce a mai fost nevoie de jertfa lui Hristos ? Pentru ca asta sunt canoanele, legea veche adaptata la modelul nou.
Pentru vrajitorie canoanele opresc de la impartasanie 30 de ani ! Stiati ca citirea horoscopului este vrajitorie ?
Daca cineva are astazi 30 de ani si afla ca horoscopul e vrajitorie si se spovedeste, dupa canoane timp de 30 de ani nu are voie sa se impartaseasca, Toti trec de 60 de ani ?
Daca se aplica la litera canonul unde mai e dragostea ? Unde mai e Hristos ? Pe omul deznadajduit care se pocaieste il aruncam in iad, spunandu-i ca Hristos nu vrea sa stie de el inca o vreme, dupa lege(canon).
Care mai e rolul duhovnicului daca traim tot dupa lege ? Hristos asa a procedat, ii mustra si ii trimitea la plimbare o vreme, pentru pocainta ?
Sunt oameni care se spovedesc fara sa inteleaga taina, la fel si cu Impartasania, despre acest pacat vorbeste Sf. Ap. Pavel.
Oamenii fara frica de a se afla in fata trupului si sangelui lui Hristos, oamenii care iau in deradere taina si fac totul mecanic, fara smerenie, fara pocainta, pe acestia poate ca nici oprirea nu-i indreapta, mai degraba ii face si mai mari vrajmasi.
Oare si preotii militari gandesc la fel pe campul de lupta ? Omul vine cu inima strapunsa si il trimit la plimbare ca poate nu moare azi.
Asprimea si regulile practicate in manastiri unde toti stiu legea se poate aplica celor care provin dintr-un mediu ateu/agnostic ?
Cel mai simplu e sa te speli pe maini trimitand lumea la canoane si Sf. Parinti. De ce sa raspunda preotul de sufletul cuiva cand are canoanele si poate aplica legea ?
Gandirea rece nu prea seamana a crestinism. Mai degraba seamana cu legea din VT: ai gresit, ai realizat, ai marturisit, ai facut jertfa. Daca ai fost prins inainte de a constientiza/marturisi esti ucis fara mila.
Unde e Hristos care spune:
„Dupa aceasta Iisus l-a aflat in templu si i-a zis: Iata ca te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau.”
„Femeie, unde sunt parasii tai? Nu te-a osandit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Si Iisus i-a zis: Nu te osandesc nici Eu. Mergi; de acum sa nu mai pacatuiesti.”
Asadar, departarea de Sfinta Impartasanie este foarte buna pentru mantuirea sufletului!
De ce atunci sa ne temem…? Sa ne facem canonul daca-l primim si sa nadajduim ca ne va milui Dumnezeu.