La usa milostivirii  (rugaciune catre Maica Domnului)

          de Sfantul Ioan Iacob-Hozevitul

Preasfanta Maica si Fecioara,

Nadejdea sufletului meu,

Tu esti a mea mijlocitoare

La Milostivul Dumnezeu.

 

De n-ar avea in ceruri lumea

Rudenie de pe pamant,

Atunci ar fi pustie viata,

Asemenea unui mormant!

 

De nu erai Tu primavara

A veacului intelenit,

Ar fi ramas de-a pururi iarna

Si soarele n-ar fi zambit.

 

De n-ai fi revarsat Tu zorii

Peste pamantul adormit,

Atuncea umbra cea de moarte

Ar fi ramas fara sfarsit.

 

Iar astazi, Preacurata Maica,

Cand toti ne-am abatut la rau,

De nu Te vei ruga fierbinte

Ne paraseste Fiul Tau!

 

Trimite semn de pocainta

Poporului nedumerit

Si ada iarasi la credinta

Pe sufletul cel ratacit!

 

Dezleaga, Preacurata Maica,

Catusele celor robiti

Si daruieste-le rabdare

Crestinilor napastuiti!

 

 Semnul Sfintei Cruci

         de Sfantul Ioan Iacob

Semnul crucii este noua

Scutul cel mantuitor

Care departeaza raul

Si ne da la toate spor.

 

Deci sa facem cum se cade

Crestinescul nostru semn,

Caci vrajmasii fug atuncea

Ca de preacinstitul lemn.

 

Iar acei ce bat in cobza

Si pe cruce o ingana,

Au samanta necredintei

Si pecete rea la mana!

 

N-au evlavie in suflet,

Nici rusine la obraz

Plecaciune nu pot face

Ca-i „boierul pe grumaz”!

 

Domnul cerurile pleaca

Pentru neamul omenesc,

Iar la El sa-si plece capul-

Multi crestini nu se silesc.

 

El intinde sus pe cruce

Mainile dumnezeesti,

Tu macar a face „semnul”

Omule nu te silesti.

 

El ne mantuie crestine

Savarsindu-Se pe lemn,

Iara tu socoti rusine

 

  Taina Sfintei Spovedanii

             de Sfantul Ioan Iacob

Taina Sfintei Spovedanii

O cunoastem din predanii,

Cat de mare rol anume

Are, pentru-ntreaga lume

Pentru ea, Mantuitorul

A vorbit la-ntreg poporul,

Ca nu este mantuire

Fara de marturisire.

Pentru ca Hristos ne-nvata,

Sfintii Apostoli dau povata

Sa ne spovedim mereu

Slugilor lui Dumnezeu.

Pentru taina pocaintei

Au grait, de-asemeni sfintii

Ei canoane au fixat

Sa ne spovedim curat.

Si Biserica ne cheama,

Si ne-nvata ca o mama,

Si cu multa umilinta

Sa venim la pocainta.

Pocainta-i taina mare

Data pentru fiecare

Pentru drept si pacatos

Care crede in Hristos.

Pentru tanar si batran

Pentru sluga si stapan

Pentru cel de la amvon

Pentru cel ce sta pe tron.

Pentru turma si pastori,

Pentru cei din inchisori,

Pentru cel ce zace-n pat,

Pentru tot cel botezat.

Si precum ne-nvata Crezul

Spovedania-i botezul

Care spala, care curma

Tot pacatul, fara urma.

De voiti mai mult sa stiti

In Scriptura sa cititi;

Veti gasi exemple multe

De-ar fi cine sa le-asculte.

Oare frate, n-ai vazut

Pe David cand a cazut,

Cum s-a spovedit curat

Lui Nathan ce l-a mustrat?

Chiar si Petru, ravnitorul,

Si-a tradat Mantuitorul,

Ba si-n public s-a jurat:

„Nu-l cunosc, cu-adevarat!”

Iar cand Domnul l-a privit

Petru, jalnic s-a cait

Si a plans in toata viata

Umezindu-si zilnic fata.

Apoi, Pavel, tot la fel

Nu a plans destul si el?

Cand pe multi crestini lega

si la Templu-i aducea?

Si cati sfinti si cuviosi

N-au iesti din pacatosi?

Care-au plans si-au suspinat

Pentru orisice pacat.

Tot mereu parintii nostri

Si parintii dragi ai vostri,

Post de post se spovedeau

Si mereu se-mpartaseau.

Ei nu amanau cu anii

Taina Sfintei Spovedanii,

Ci faceau cu pregatire

Sfanta lor marturisire.

Si n-aveau atunci ca noi

Viata buna, ci nevoi,

N-aveau carti de rugaciune,

Nici biserici mari si bune.

N-aveau preoti multi in sate,

Dar vezi, nici asa pacate,

Nu cantau ca noi frumos,

Ci traiau dupa Hristos.

Nu spuneau din gura multe

Ci doreau mai mult s-asculte,

Orice vorba, orice sfat

Le primeau cu-adevarat.

 In „bratele parintesti”

              de Sfantul Ioan Iacob 

Ramas de mic orfan pe lume,

Ca un copil al nimanui,

Mi-am pus nadejdea mea spre Domnul

Cerand de-a pururi mila Lui

 

Bunica, Dumnezeu s-o ierte,

Mi-a semanat de timpuriu

In suflet tainele credintii

Si rodul lor ma tine viu

 

O, scumpa mea batrana sfanta

Eu, tot ce am iti datoresc,

Caci m-ai adus la cunostinta

Parintelui Celui Ceresc

 

„Cand tatal meu” (cum zice psalmul)

„Si mama mea m-au parasit,

Atuncea Domnul cel din ceruri

La sanul milei m-a primit

 

Deci, suflete al meu smerite

Intraripeaza-te mereu,

Prin rugaciune prea fierbinte

Si dragoste spre Dumnezeu.

 

Privind in inima cu mintea

Sa cauti tainicul izvor,

Din care viata se adapa

Cu darul cel mantuitor

 

Urmeaza calea mantuirii

Traind in pace singurel

Si toata grija cea lumeasca

S-o lepezi astazi pentru El.