Învatatura Bisericii Ortodoxe a Dumnezeu-Omului Hristos, rostita de Sfintii Apostoli, de catre Sfintii Parinti si de catre Sfintele Sinoade asupra ereticilor, este urmatoarea: Ereziile nu sînt Biserica si nici nu pot fi Biserica. Pentru aceea în ele nici nu pot exista Sfinte Taine, si mai cu seama Taina Împartasirii – aceasta Taina a Tainelor; fiindca tocmai Sfînta Împartasire este totul si toate în Biserica: Însusi Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos, si Biserica însasi, ca trup al Lui, si îndeobste tot ce este Dumnezeu-omenesc.

„Intercommunio” – între-unirea, între-împartasirea cu ereticii în Sfintele Taine si îndeosebi în Sfînta Împartasire – este cea mai rusinoasa tradare a Domnului Hristos, tradare de Iuda; si, mai mult, tradare a întregii Biserici a lui Hristos, a Bisericii Dumnezeu-omenesti, a Bisericii Apostolilor, a Bisericii Sfintilor Parinti, a Bisericii Sfintei Traditii, a Bisericii celei Una. Aici ar trebui omul sa-si opreasca mintea si constiinta încrestinata asupra cîtorva sfinte fapte, sfinte bune-vestiri, sfinte porunci.

Mai înainte de toate trebuie sa ne întrebam pe ce ecleziologie, pe ce teologie privitoare la Biserica se întemeiaza asa-zisa “intercommunio“? Fiindca întreaga teologie ortodoxa a Bisericii privitoare la Biserica se bazeaza si se întemeiaza nu pe “intercommunio“, ci pe realitatea Dumnezeu-omeneasca a lui „communio“, pe împreuna-unirea Dumnezeu-omeneasca, (…) (v. 1 Corinteni 1:9; 10:16-17; 2 Corinteni 13:13; Evrei 2:14; 3:14; 1 Ioan 1:3), în timp ce notiunea „inter-communio” (între-unire) este în ea însasi contradictorie si cu totul neînteleasa pentru constiinta ortodoxa soborniceasca.

Al doilea fapt, sfînt fapt al credintei ortodoxe, este urmatorul: în învatatura ortodoxa despre Biserica si sfintele Taine, singura si neasemanata Taina este Biserica însasi – trupul Dumnezeu-Omului Hristos, în asa fel ca ea este si singurul izvor si continutul tuturor Sfintelor Taine. În afara de Taina aceasta Dumnezeu-omeneasca si a-tot-cuprinzatoare a Bisericii care este a-tot-taina, nu exista si nici nu pot sa existe “Taine”; asadar, nu poate exista nici o “între-împartasire” (“inter-communio”) în ceea ce priveste Tainele. De aici, numai în Biserica – în aceasta neasemuita a-tot-taina a lui Hristos – poate fi vorba despre Taine: fiindca Biserica Ortodoxa, ca Trup al lui Hristos, este izvorul si criteriul Tainelor si nu invers.

Tainele nu se pot ridica deasupra Bisericii si nici nu pot fi gîndite în afara de Trupul Bisericii. Pentru aceasta, potrivit cu cugetul Bisericii Sobornicesti a lui Hristos si cu întreaga Predanie Ortodoxa, Biserica Ortodoxa nu îngaduie existenta altor taine în afara de ea, nici nu le socoteste taine, pîna la venirea prin pocainta din „biserica” eretica, adica dintr-o biserica mincinoasa în Biserica Ortodoxa a lui Hristos. Cîta vreme cineva ramîne în afara de Biserica, neunit cu ea prin pocainta, unul ca acesta este pentru Biserica eretic si, în chip de neocolit, se gaseste în afara împreuna-unirii mîntuitoare: fiindca ce partasie poate fi între dreptate si nelegiuire? ce partasie poate sa fie între lumina si întuneric? (2 Corinteni 6:14).

Întîiul vîrf si Apostol, cu puterea pe care a primit-o de la Dumnezeu-Omul, da porunca: De omul eretic, dupa prima si a doua sfatuire, desparte-te (Tit 3:10). Acela, deci, care nu numai ca nu se desparte de „omul eretic“, ci-i da acestuia si pe Domnul Însusi, în Sfînta Împartasire, se mai gaseste oare în sfînta credinta Apostolica si Dumnezeu-omeneasca? Ceva mai mult, ucenicul cel iubit de Domnul Hristos, Apostolul dragostei, da urmatoarea porunca: pe omul care nu crede în întruparea lui Hristos si nu primeste învatatura evanghelica cu privire la El, ca Dumnezeu-Om, „sa nu-l primiti în casa” (2 Ioan 1:10).

Canonul 45 al Sfintilor Apostoli porunceste cu glas de tunet: „Episcopul, sau preotul, sau diaconul, care s-a rugat cu ereticii numai, sa se afuriseasca; iar daca le-a îngaduit lor sa lucreze ceva ca clerici, sa se cateriseasca“. Porunca aceasta este limpede chiar si pentru o constiinta de tînţar. Oare nu? Canonul 65 al Sfintilor Apostoli hotaraste: „Daca vreun cleric sau mirean intra în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca sa se roage, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca“. Si aceasta este limpede chiar si pentru constiinta cea mai primitiva. Oare nu? Canonul 46 al Sfintilor Apostoli: „Episcopul sau preotul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim sa se cateriseasca. Caci ce întelegere poate sa fie între Hristos si Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” Este un lucru batator la ochi, chiar si pentru cei lipsiti de ochi: aceasta porunca hotaraste în chip imperativ ca nu trebuie sa recunoastem ereticilor nici o sfînta taina si ca trebuie sa judecam toate ale lor ca nelucratoare si lipsite de dar.

De Dumnezeu insuflatul purtator de cuvînt al Predaniei apostolesti si parintesti sobornicesti a Bisericii lui Hristos, Sfîntul Ioan Damaschin, bine-vesteste din inima tuturor Sfintilor Parinti, tuturor Sfintilor Apostoli, tuturor Sfintelor Sinoade ale Bisericii urmatorul adevar Dumnezeu-omenesc: „Pîinea Euharistiei (=Sfintei Împartasanii) nu este simpla pîine, ci s-a unit cu Dumnezeirea… Printr-însa curatindu-ne, ne unim cu trupul Domnului si cu Duhul Lui si ne facem trup al lui Hristos” (= Biserica)… Taina Euharistiei „se numeste Împartasanie fiindca printr-însa ne împartasim de Dumnezeirea lui Iisus.

Si se numeste cuminecare si cu adevarat este pentru cuminecarea prin ea cu Hristos si partasia la Trupul si la Dumnezeirea Lui. Iar pe de alta parte, ne cuminecam si ne unim si unii cu altii prin ea. Caci pentru ca ne împartasim dintr-o singura pîine, ne facem cu totii un trup si un sînge al lui Hristos, si unii altora madulare, ajungînd de un trup cu Hristos. Pentru aceea cu toata puterea sa ne pazim a nu lua împartasanie de la eretici, nici sa le-o dam. Nu dati cele sfinte cîinilor, zice Domnul, si nici nu aruncati margaritarele voastre înaintea porcilor (Matei 7:6), ca sa nu ne facem partasi relei slaviri si osîndei lor.

Caci daca de buna seama unire este catre Hristos si catre ceilalti, de buna seama ne unim pe noi, de buna voie, cu cei ce se împreuna-împartasesc. Caci de buna voie se face însasi unirea, iar nu fara voia noastra: caci un trup sîntem toti, fiindca dintr-o singura pîine ne împartasim, precum zice Apostolul (1Corinteni 10:17)”.

Neînfricatul marturisitor al adevarurilor Dumnezeu-omenesti al ortodocsilor [Sf. Teodor Studitul] vesteste tuturor oamenilor din toate lumile: „Împartasania de la eretic înstraineaza pe om de Dumnezeu si îl preda diavolului”. În Euharistie, „pîinea ereticilor nici nu e trupul lui Hristos“. „Dupa masura deosebirii dintre lumina si întuneric, asa e si deosebirea dintre împartasania drept slavitoare (ortodoxa) si cea ereticeasca: cea drept slavitoare lumineaza, cea ereticeasca întuneca; una îl uneste cu Hristos, cealalta – cu diavolul; una da viata sufletului, cealalta îl ucide“. „Împartasania din mîna eretica este otrava, nu simpla pîine“.”

(Sfantul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul, Man. Petru-Vodă, 2002).