În secolul XX, secolul marii prigoane împotriva Bisericii Creştine şi a slujitorilor săi, secolul în care, cu o ură nedisimulată, monstruoasă, puterea atee din estul Europei a batjocorit şi a supus la grele persecuţii şi chinuri milioane de creştini (exact ca în primele patru veacuri de după Hristos), Dumnezeu a lăsat în Rusia câteva figuri emblematice de oameni ai Săi, care au sprijinit şi au întărit în credinţă poporul drept‑credincios: Sf. Ioan de Kronstadt (trecut la Domnul în anul 1908), Sf. Iona din Odessa (1924), Sf. Serafim de Viriţa (1949), Sf. Lavrentie al Cernigovului (1950), Sf. Matrona din Moscova (1952), Sf Luca, Arhiepiscopul Crimeii (1961), Sf. Ioan Maximovici (pentru diaspora rusă, 1966)… Aceştia sunt poate cei mai cunoscuţi sfinţi ai secolului XX – teologi cu lucrări de mare anvergură duhovnicească, nebuni pentru Hristos, stâlpi ai ortodoxiei veneraţi pe bună dreptate de poporul pravoslavnic. Unii dintre ei au lăsat proorociri asupra vremurilor din urmă, care deja au început să se împlinească..

Casa în care a vorbit cu Sfântul Ilie, cu dreptul Enoh, cu Sfântul Ioan Teologul…

Sfântul Lavrentie al Cernigovului (1868 – 1950), stareţul înzestrat cu darul înainte vederii şi al facerii de minuni, cel care spunea: „După cum se văd toate boabele de grâu într-un pahar, aşa văd şi eu gândurile fiecăruia”, a trebuit să trăiască o vreme în afara Mănăstirii Sfintei Treimi din Cernigov, al cărei egumen a fost. După închiderea mănăstirii de către comunişti, între anii 1930 şi 1941, stareţul a vieţuit într-o casă modestă, la poalele dealului Boldina, la o văduvă evlavioasă care se numea Elena – în monahism Evlampia. Casa avea o încăpere principală nu foarte spaţioasă şi o alta mai mică (cât o cămară) şi de fapt ascunsă, pentru că accesul în această a doua cameră se putea face doar dacă se dădea la o parte biblioteca ce bara uşa dintre cele două spaţii de locuit. Stareţul Lavrentie a trăit zăvorât în această micuţă încăpere timp de unsprezece ani, primind doar pe fiii săi duhovniceşti pe care dorea să îi vadă şi care de regulă îl vizitau mai ales noaptea târziu, de frica KGB-iştilor… Numai maica Evlampia putea să facă posibil accesul către stareţ, dând la o parte cărţile şi rafturile din bibliotecă..

Citeşte şi:  Paștele nu poate fi fericit. Învierea – da!

Monahia Evlampia – gazda Sfântului Lavrentie – a păstrat în amintire următoarele: “Era în anul 1939. Părintele a discutat o noapte întreagă. Nu am putut să pricep cu cine a discutat. Nu am îndrăznit să intru şi să văd. Dimineaţa, părintele a spus: «Maică, am avut musafiri şi tu ai fost martoră». Atunci am întrebat: «Pe cine?». Stareţul a răspuns cu bucurie: „Proorocul lui Dumnezeu Ilie şi dreptul Enoh. Ei au discutat cu mine despre ultimele încercări ale lumii, despre Rusia, despre împăratul ortodox şi despre Antihrist. Ei au mai spus că va veni să stea de vorbă cu mine Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul»”.

După zece ani de la această primă, uluitoare discuţie, în 26 septembrie 1949 (pe stil vechi), tot noaptea şi tot fără ca Maica Evlampia să fi facilitat intrarea cuiva la stareţ, sfântul stareţ Lavrentie s-a învrednicit de vizita Evanghelistului Ioan Teologul. Ei au discutat aproape şapte ore. Sfântul Evanghelist a completat cele spuse de proorocul Ilie şi dreptul Enoh şi i-a mai spus şi despre arătarea Crucii Domnului, despre învierea morţilor şi înfricoşata judecată a lui Hristos (extrase din cartea Sfântul Lavrentie al Cernigovului, viaţa,învăţăturile, minunile şi acatistul Ed. Egumeniţa).

Practic, aceste întâlniri nocturne ale Sfântului Lavrentie cu Sfântul Prooroc Ilie şi cu Dreptul Enoh, apoi cu Sfântul Ioan Teologul, reprezinta „sursa” proorocirilor asupra vremurilor din urma, pentru care Sfântul Lavrentie este acum atât de bine cunoscut şi în afara graniţelor Ucrainei.

Acum, în luna aprilie 2013, am vizitat din nou Cernigovul, împreuna cu un grup de pelerini. Revin întotdeauna cu mare emoţie în acest orăşel prăfuit de provincie, cândva centru arhiepiscopal care, în epoca sa de glorie (secolele XI‑XIII) făcea concurenţă Kievului! Când l-am vizitat prima oară, în toamna ploioasă a anului 2005, la finalul primului meu pelerinaj în spaţiul ortodox răsăritean, Cernigovul mi s-a părut gri, plictisitor şi înnoroiat şi am avut gândul că nu există motiv să mai revin pe-acolo! Impresia s-a păstrat însă doar preţ de vreo jumătate de oră, până la „întâlnirea” mea cu Sfinţii Teodosie şi Lavrentie ai Cernigovului, ale căror moaşte se află spre închinare în catedrala Sfintei Treimi! Deşi atunci nu ştiam nimic despre existenţa acestora, i-am simţit atât de prezenţi, la modul concret, încât a fost pentru prima dată când am realizat că sfinţii trăiesc cu adevărat, că dincolo de un perete transparent prin care ei, dacă doresc, chiar pot trece către noi spre a ne ajuta (a ne tămădui, de exemplu!). Aşadar, revin la Cernigov mereu, cu inima plină de bucurie, ca la întâlnirea cu cei dragi ai sufletului meu!

Citeşte şi:  Celor ce se întreabă dacă e păcat să spălăm o perioadă de câteva zile după Praznicul Botezului Domnului: Ce ne spune Biserica?

De obicei, la Cernigov vizităm un complex de obiective duhovniceşti care toate au legătură între ele şi care atestă, în acelaşi timp, continuitatea şi importanţa vieţuirii creştine în acest areal, de la secolul al unsprezecelea şi până astăzi: Mănăstirea Maicii Domnului Eleţ (1060) – mănăstirea în care a vieţuit Sf. Lavrentie în ultimii ani ai vieţii sale, după redeschiderea acesteia; Catedrala Sfintei Treimi din Mănăstirea Sfintei Treimi a Sfântului Ilie (1069) – catedrala în care acum se află moaştele Sf. Lavrentie, Sf. Teodosie şi ale Sf. Filaret; dealul Boldina, cu peştera din secolul al XI-lea în care a vieţuit Sf. Antonie, întemeietorul Lavrei Peşterilor din Kiev şi care era originar din aceste locuri.

De data aceasta, la Cernigov am avut o surpriză de proporţii: am găsit deschisă spre vizitare casa în care a vieţuit Sfântul Lavrentie în cei 11 ani de zăvorâre, casa Maicii Evlampia! Casa în care Sfântul Lavrentie a primit vizita Sfântului Prooroc Ilie şi a Dreptului Enoh (în anul 1939) şi apoi a Sfântului Ioan Teologul (1949)! Şi ştiind că Sf. Apostol Ioan este autorul cărţii Apocalipsei, iar sfinţii Ilie şi Enoh se vor arăta lumii înaintea venirii Antihristului, proorocirile lăsate de către Sfântul Lavrentie al Cernigovului despre vremurile din urma, dar şi despre scindarea bisericii ucrainiene (deja realizată), sunt aşadar de maximă credibilitate şi interes!

Înghesuiţi în ceea ce părea să fie singura camera a casei, în care se află expuse lucrurile Sfântului Lavrentie, precum şi portretul său pictat de maica Ambrozia (ultima fiică duhovnicească a Sf. Lavrentie, ajunsa stareţă a Mănăstirii Eleţ), ascultăm ceea ce ne povesteşte bătrânica aflată pe post de muzeograf despre viaţa sfântului şi despre istoria locului: în anul 1941, când s-a redeschis Mănăstirea Eleţ, Sf Lavrentie a părăsit această casă, în care au mai rămas să vieţuiască două fete, uceniţele Maicii Evlampia. După aceea casa nu a mai fost locuită de mireni, astăzi aparţinând Episcopiei. A fost restaurată în perioada 2009‑2010 şi toate exponatele sunt lucruri găsite aici, din perioada în care a trăit Sf. Lavrentie… Remarcăm o icoana veche, scorojită, a Sf. Ierarh Teodosie (sec XVII), cel la care Sf. Lavrentie a avut o foarte mare evlavie şi ale cărui sfinte moaşte a reuşit să facă să fie din nou aduse în Cernigov.

Citeşte şi:  Sf. Mc POLICARP, episcopul Smirnei: Marele bărbat apostolic botezat de Sf. Apostol Ioan

Ieşim în holul strâmt, care probabil a funcţionat şi ca bucătarie – aici este o sobă mare, tradiţională, cu loc de dormit deasupra şi în spatele căreia se află o altă intrare, cumva dosită, către cămăruţa din spate – cea în care a fost zăvorât timp de 11 ani Sf. Lavrentie. Este uimitor de cât de puţin spaţiu avea nevoie Sf. Lavrentie şi, ceea ce este şi mai uimitor, este sentimentul copleşitor că exact acolo, în acest cadru umil, l-au vizitat Sf. Prooroc Ilie cu Sf. Enoh şi Sf. Ioan Teologul! Când mă gândesc la Sf. Prooroc Ilie, cel care aleargă cu carul de foc pe norii cerului aducând ploile repezi de vară, cu tunete şi fulgere, parcă mi-e greu să îl „văd” în această cămăruţă, discutând despre a doua sa venire pe pământ! Cel care, aşa cum spune acatistul său, „la sfârşitul vremurilor va arăta semne mari şi va săvârşi minuni pentru întărirea oamenilor în credinţa cea adevărată, spre a înfrunta pe vrăjmaşul antihrist”, Ilie, măritul prooroc şi înainte mergător al celei de-a doua veniri a lui Hristos, a fost acum nu foarte mulţi ani în această cămăruţă în care ne aflam şi noi, împărtăşind Sfântului Lavrentie, pentru cei care au urechi să audă, cele ce vor fi peste… câţi ani? Copleşitor amestecul de sfinţenie şi smerenie, copleşitoare – din nou – senzaţia că aici, la Cernigov, cele două lumi, cea văzută şi cea nevăzută, a Domnului, au un punct de întâlnire!

Veniţi şi veţi vedea! Cernigovul se află la doar la 750 km distanţă de Suceava!

Maria Chirculescu, Miriam Turism