‘Întrebare: „Părinte, de ce pentru multă lume împlinirea profeţiilor legate de vremurile din urmă suscită o stare de depresie, posomoreală şi frică? Pentru mulţi aşteptarea venirii Domnului nostru Iisus Hristos este echivalentă cu o catastrofă iremediabilă, cu o pedeapsă cerească?“

– Frica pricinuită de păcatele comise umbreşte bucuria celei de-a Doua Veniri, deşi atâtea şi atâtea generaţii de creştini o aşteptau însetaţi. Deştepţii au râs şi continuă să râdă de ei. Numai că, cei însetaţi de întâlnire, aceia L-au şi întâlnit pe Hristos – nu pe pământ, ci în împărăţia lui Dumnezeu. Păcătoşenia noastră, ca un văl des, acoperă ochii
duhovniceşti, şi aceasta, de asemeni, este un semn al vremurilor.

Domnul ne acordă timpul necesar ca să trăim creştineşte, ne dă posibilitatea să ne orânduim viaţa, dar în caz că omul nu înaintează, el începe să se degradeze şi merge
spre pierzanie. Pământul nu este un tărâm al veşniciei – este un tărâm vremelnic, care astăzi ţi s-a dat, iar mâine ţi s-a luat. Aici încă putem să facem o alegere, iar dincolo –nimic nu se mai poate schimba. Cei care s-au deprins să vieţuiască cu Dumnezeu, vor
spori în Domnul, vor spori în dreptate, se vor învrednici de milostivirea lui Dumnezeu, iar cei care L-au tăgăduit pe Dumnezeu, luptând împotriva Lui, cu siguranţă, vor merge în iad.

Îmi amintesc povestirea unei surori de caritate, care, în timpul războiului cu nemţii, lucra într-un spital militar; în salonul ei se afla un ofiţer rănit mortal – o schijă
de obuz i-a smuls intestinele. Aflându-se în această stare îngrozitoare, a zăcut trei zile,
răcnind de durere, separat de ceilalţi cu un paravan confecţionat dintr-un cearşaf alb, pentru că nu mai era nimic de făcut. Sora de caritate, miloasă, trecând l-a însemnat cu seninul Sfintei Cruci prin paravan. Drept răspuns a auzit înjurături pline de indignare.

Rănitul striga scos din fire: „Aaaa…, tu să-mi faci mie cruce!… Eu am omorât mii de-alde tine, iar ţie ţi-a trecut prin minte să-mi faci cruce?“ Şi căuta pistolul ca s-o împuşte pe tânăra nevinovată.

Citeşte şi:  Atenție cei care îi urmează orbește pe episcopii ecumeniști că s-ar putea să devină papistași peste noapte

Deci, omul acesta, vânzându-se diavolului, a simţit semnul Sfintei Cruci făcut prin paravan şi a fost cuprins de furie. Trei zile şi trei nopţi s-a chinuit, murind fără să se căiască.

Domnul ne va ajuta şi nouă, cum le-a ajutat primilor creştini, care erau sfâşiaţi de fiare sălbatice sau erau supuşi la multe alte chinuri. Hristos a pătimit pentru toţi, şi ei
la rândul lor erau mistuiţi de dorinţa de a pătimi pentru Hristos.

Iată cum Hristos ne acoperă prin milostivirea Sa, iar noi, mici la suflet cum suntem, ne închipuim că am reuşit în toate şi vrem să păstrăm tot ce-am agonisit numai
pentru noi, pe vecie. Vecii vecilor nu vor fi aici. Tot ce ni s-a dat pentru un timp – se va lua de la noi. „Căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce“ (Facerea 3, 19).

E îngrozitor să părăseşti această lume fără nimic, înseamnă că în zadar ai trăit pe pământ.

Pentru a se mântui, omul trebuie să atingă un anumit nivel duhovnicesc. Noi, însă, ne gândim la cele pământeşti, dobitoceşti, sufleteşti, iar cele dumnezeieşti rămân pecetluite cu şapte peceţi.

Domnul Se va lepăda de noi, dacă nu vom reuşi să trezim în noi înşine sentimentul de căinţă, dacă nu ne vom strădui să ne curăţim de murdăria pe care am acumulat-o aici. Iată pentru ce avem nevoie de Biserică, de Dumnezeu, de iubirea de oameni.

Întrebare: „În încheierea convorbirii noastre, v-aş ruga, părinte, să răspundeţi la o întrebare atât de importantă – în ce constă, realmente, după părerea dvs., pericolul evoluţiei evenimentelor actuale din lume la nivel duhovnicesc?

Şi de ce anume trebuie să ne temem noi, creştinii ortodocşi?“

– Controlul economic total va pregăti instaurarea împărăţiei antihristului; aceasta ne-o adevereşte textul Apocalipsei. Fără un puternic sistem economic, care să-i permită să cucerească întreaga lume, antihristul nu va veni, deoarece nu va putea să conducă
lumea, fără să-i aibă ca ostateci pe majoritatea oamenilor. (Cardinalul Ratzinger însuşi a trasat o paralelă între „noua ordine mondială“ americană şi venirea antihristului). Orice
împotrivire din partea noastră contribuie la amânarea acelor evenimente, care totuşi vor trebui să se înfăptuiască.

Citeşte şi:  Imaginatia este puntea dracilor catre minte si apoi catre suflet

După părerea mea, primejdia cea mai mare este să ne lăsăm expuşi acestei prelucrări totale. Oamenii, însă, nu vor să audă de aşa ceva. Gândul le stă la ce vrei şi ce
nu vrei: la agonisirea de averi, la distracţii, plăceri – un ospăţ al ciumaţilor – şi toate acestea astăzi când ne aflăm în preajma unor evenimente fatale. Pretutindeni domneşte lipsa de grijă şi nepăsarea duhovnicească care, sunt întreţinute şi de către mijloacele de informaţie în masă, care servesc cu slugărnicie aceluiaşi scop, deoarece s-a plătit deja pentru tot. Iar cine plăteşte, acela comandă şi muzica. Aşa şi în viaţa noastră actuală. Nu mai are nici un rost să ne punem speranţa în unele personalităţi sau altele, în cine ştie ce împrejurări favorabile. Desigur, Dumnezeu Cel

Atotputernic poate să îngrădească ţara noastră de molima universală, măcar pentru un timp oarecare, deşi Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul nu ne dă speranţa că până la urmă vom reuşi să ocolim această cursă.

Domnul poate să amâne timpul, pentru ca o parte a poporului nostru să se mântuiască, iar noi, dreptmăritorii creştini, credem în profeţiile Sfinţilor Părinţi, precum că în vremurile din urmă se va proslăvi duhovniceşte împărăţia rusească, în care se vor aduna
cei mai aleşi oameni de pe pământ, ca la sfârşit să fie toţi împreună. Credem în asta, dar avem nevoie de pocăinţă. Trebuie să fim vigilenţi şi să ne orientăm mai atent în lume.

Să nu ne lăsăm captivaţi de pasiuni şi de hazardul legilor pământene, fiindcă toate acestea ne îndepărtează „cu succes“ de Dumnezeu. Totul depinde de faptul dacă am trăit sau nu în Hristos. Nimic nu poate fi ascuns de Ochiul atotvăzător. Despre Dumnezeu vorbesc mulţi dintre teologii contemporani, (mai ales cei care au studiat în Apus, care a apus de la dreapta credinţă) dar sunt ei oare capabili să arate calea cea dreaptă a mântuirii aproapelui?

Citeşte şi:  Nimeni nu socoteşte că cei buni pot pleca din biserică: Vântul nu răpeşte grâul, nici furtuna nu răstoarnă stejarul temeluit pe o rădăcină tare

Mântuirea noastră stă în nădejdea atotcuprinzătoare în Domnul, şi în lumina acestei iubiri vom putea să vedem adevărata natură a lumii acesteia, pentru ca să prevedem primejdia fără greş şi să preîntâmpinăm dezamăgirile.

Revenind la chestiunea codificării, aş dori să mai adaug, că nimeni nu ne poate da binecuvântare să luăm codul barat. Domnul ne-a dat voinţă liberă, care trebuie preţuită şi păzită, pentru că nu există dar de la Dumnezeu mai preţios şi mai mântuitor.

Am văzut cândva cum se sacrifică oile. Înfiorătoare privelişte! Imaginaţi-vă o turmă de cinci mii de oi mânate în ţarcul abatorului. Animalele simt miros de sânge,
încep să se agite. Cum s-o scoţi la capăt cu ele? După cum s-a dovedit, e simplu: capul
turmei este scos de pe banda rulantă, urcat pe esplanadă, şi întreaga turmă se aliniază la rând.

Berbecul însuşi este ultimul care împărtăşeşte soarta turmei.

Noi, cei scufundaţi în agitaţia lumii, în naivitatea noastră uităm uşor de noi înşine. Haideţi să nu uităm că lucrarea mântuirii noastre este lucrarea liberei noastre voinţe omeneşti. Domnul ne-a dat această voinţă, iar noi s-ar cuveni s-o înmulţim în Domnul, şi nu în fărădelegi. Iată de ce este: „fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul păcătoşilor“ (Psalm 1, 1).

De ce grăieşte Domnul despre fericirea celor ce nu merg în sfatul necinstei şi în calea păcătoşilor nu stau? De ce? De aceea că, într-adevăr, lumea noastră arde-n foc şi pară! Şi numai acela va scăpa de foc, care va rămâne credincios Domnului, legămintelor Sale, neţinând seama de nimic, de nici un fel de împrejurări pe care ni le poate zugrăvi închipuirea sau ni le poate istorisi altcineva. Amin! Vino, Doamne Iisuse! (Apoc. 22,
20).”

Sfântul Lavrentie de Cernigov

Sursa: Sf. Lavrentie de la Cernigov – Viata, invataturile si minunile