Sfantul Policarp, acest mare barbat apostolic, s-a nascut pagan. Sfantul Ioan Evanghelistul si Teologul l-a adus la sfanta credinta a lui Hristos si l-a botezat. In copilaria sa, Policarp a ramas orfan si o femeie nobila vaduva, Calista, in urma unei vedenii, l-a luat la sine si l-a crescut ca pe fiul ei. Inca din copilarie Policarp era pios si milostiv. El voia cu ravna sa imite viata Sfantului Vucol, care era pe atunci Episcopul Smirnei, precum si vietile Sfintilor Apostoli Ioan si Pavel, pe care ii cunoscuse si carora le ascultase cuvintele.

Sfantul Vucol l-a hirotonit prebiter, iar inainte de a muri l-a desemnat ca pe succesorul sau la scaunul episcopal din Smirna. Episcopii cei apostolici, care se stransesera la inmormantarea Sfantului Vucol, l-au sfintit si  pe Policarp intru episcop. Inca de la inceput, Sfantul Policarp a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. El a scos diavolul dintr-un rob al unui print si cu rugaciunile a oprit un incendiu groaznic care se pornise in cetatea Smirnei. Vazand acestea, paganii il socoteau pe Episcopul Policarp ca pe unul dintre zei; caci el a facut sa vina ploaie in vreme de seceta cumplita, el vindeca bolile, avea darul stravederii si al prorociei, pe linga multe alte daruri si harisme duhovnicesti.

El a suferit mucenicia in timpul imparatiei lui Marcus Aurelius. Cu trei zile inaintea mortii, Sfintul Policarp a prorocit: «In trei zile, voi fi aruncat si ars in foc pentru Numele Domnului si Dumnezeului meu Iisus Hristos». Si cu adevarat, cand in a treia zi a fost apucat de soldati si tarat in fata judecatii, el a strigat: «Sa fie aceasta voia Domnului si Dumnezeului meu!». Cind judecatorul l-a sfatuit sa se lepede de Hristos si sa recunoasca zeii Romei, Policarp a zis: «Eu nu pot da ceea ce este mai bun, pe ceea ce este mai rau!».

Cu deosebire evreii il urau pe Sfintul Policarp si voiau cu tot chipul sa obtina sa fie ars de viu. Cind l-au legat de rug, el s-a rugat lui Dumnezeu multa vreme. El era foarte batrin, cu pletele albe ca argintul si fata stralucitoare ca a unui inger. Cei de fata au vazut cum limbile de foc il inconjoara fara sa il atinga, inspaimintati de aceasta, judecatorii cei pagini au poruncit gadelui sa-l strapunga cu sageti, prin limbile cele de foc. Cind a fost impuns, atit de mult singe a curs din ranile lui, incit a stins cu desavirsire vapaia focului, iar trupul lui a ramas intreg si nears. La rugamintile nelegiuite ale evreilor, judecatorul a poruncit ca trupul cel mort sa fie ars dupa obiceiul paginilor greci. Astfel cei plini de toata rautatea au ars trupul mort al aceluia pe care nu au putut sa-l arda pe cind era viu. Sfintul Sfintit Episcop Policarp a luat mucenicia in ziua de sambata a anului 167 dupa Hristos.

Cugetare

Sfantul Policarp astfel le scrie Filipenilor despre preotul Valentin care cazuse in pacatul iubirii de arginti si care ascundea pentru sine banii cuveniti Bisericii:

“Intristat este sufletul meu foarte din pricina lui Valentin care, fiind odata presbiter impreuna cu noi, si-a uitat rangul [preotesc] cel daruit lui de Domnul. De aceea va rog, feriti-va de necurata zgircenie si ramineti curati si drepti. Feriti-va de orice rau. Caci cel care nu se poate stapini pe sine, cum va putea invata pe altii sa se stapineasca? Cel care cade in patima iubirii de arginti isi intineaza sufletul cu faradelegea inchinarii la idoli si se numara cu paginii. Cine este cel care nu vede judecata lui Dumnezeu? Asa cum Sfintul Apostol Pavel ne invata: „Au nu stiti ca sfintii vor judeca lumea?” (I Cor. 6: 2). Cu alte cuvinte, noi asa ceva nu am mai vazut niciodata printre voi, filipenii, nici am mai auzit; caci printre voi a dus Binecuvintatul si Marele Pavel o viata de nevointe, si despre voi graieste el cu lauda la inceputul epistolei celei de el scrise catre voi; catre voi, care il cunosteati pe Dumnezeu pe cind inca noi, Policarp, inca nu-L cunosteam, nici noi si nici locuitorii Smirnei. Fratilor, de aceea sint intristat foarte din pricina lui Valentin si a sotiei lui. Ma rog lui Dumnezeu sa le daruiasca pocainta. Dar voi, sa nu-l socotiti ca pe un vrajmas, ci povatuiti-l ca pe un frate (2 Tes. 3: 15), invatindu-l sa se indrepte, ca pe un fiu risipitor ce se afla in suferinta, asa incit intreg trupul Bisericii sa fie sanatos”.

Sursa: Sfantul Nicolae Velimirovici, PROLOAGELE DE LA OHRIDA, Vol. I, Editura Cartea ortodoxa, Editura Egumenita, Bucuresti, 2005