Sf. Nicodim Aghioritul: Tu te lepezi de multe ori de harul Lui, încalci legea Lui, dispreţuieşti binefacerile Lui. Pentru ce? Pentru o plăcere greţoasă, pentru un câştig de nimic!

A doua împrejurare a păcatului, este pricina pentru care, tu păcătosule, păcătuieşti. Şi oare te încumeţi tu să săvârşeşti păcatul pentru vreo mare nevoie a ta? Ca să-ţi păstrezi viata? Ca să dobândeşti slavă, sau bogăţie, sau o împărăţie? Nu, ci îl săvârşeşti pentru puţină linte, ca Isav; ca să mănânci puţină miere ca Ionatan, sau ca să dobândeşti puţin orz — sau o bucată de pâine: „Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu, pentru o mână de orz şi pentru o bucată de pâine”. Aşa se plânge Dumnezeu prin lezechil (13, 19).

Tu te lepezi de multe ori de harul Lui, încalci legea Lui, dispreţuieşti binefacerile Lui. Pentru ce? Pentru o plăcere greţoasă, pentru un câştig de nimic, doar pentru o deşartă nălucire a ta, pentru un nimic, iată până la ce grozăvie ajunge răutatea inimii tale, omule! Pentru care, cu jale strigă lisus; „M-au urât pe nedrept” (loan 15, 25). Ah! Şi pentru o singură asemenea defăimare a ta nu trebuie cerul să verse din nou, peste tine, locul şi pucioasa Sodomitenilor, ca să te mistuie? Nu trebuie să se deschidă deodată pământul sub picioarele tale şi să te înghită de viu, ca pe Datan şi Aviron?

A treia împrejurare a păcatului este locul în care îl săvârşeşti, frate.

Ah! Şi de ai fi ocărât pe Dumnezeu într-un loc în care El să nu vadă ocara, treacă-meargă! Dar dacă Dumnezeu cuprinde toate locurile, ca unul ce se ailă pretutindeni, şi deasupra a toate, cum se poale găsi vreodată un asemenea loc? în faţa Lui, deci, înaintea feţei Lui păcătuieşti, păcătosule, în faţa chiar a ochilor Lui, şi te arăţi ca şi cum l-ai spune:

„Cu toate că eşti de faţă, cu toate că vezi şi auzi fiecare gând şi cuvânt şi faptă a mea, cu toate că ochii Tăi cei luminoşi privesc cu ură la răutate, eu totuşi o voi săvârşi. Dacă o vezi şi dacă nu-ţi place, puţin îmi pasă de asta, îmi este de ajuns dacă nu mă văd ochii oamenilor şi, dacă mă văd ochii Tăi, nu mă sinchisesc”. O, îndrăzneală nemaiauzită; o, obrăznicie de nespus!

Și care vinovat îndrăzneşte vreodată să greşească înaintea a însuşi judecătorul său? Care răzvrătit unelteşte împotriva stăpânului său înaintea a înşişi ochii acestuia? Tu, numai tu, păcătos nenorocit, cutezi să săvârşeşti aceasta. Numai tu, care, pe lângă nemărginirea lui Dumnezeu esti neasemuit mai mic decât cel mai mărunt vierme al pământului, ai neruşinarea să-ţi ridici grumazul înaintea unei prea înalte măreţii, şi să cauţi să-i iei cununa de pe cap şi să o strici. Lucru care este mai îndrăzneţ decât dacă o furnică s-ar ridica împotriva soarelui şi ar căuta să-1 stingă: „Căci şi-a întors mâna împotriva lui Dumnezeu şi s-a semeţit înaintea Celui Atotputernic. A năvălit împotriva lui cu gâtul înainte” (Iov, 15, 25—26).

Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte folositoare de suflet, Sfătuire către duhovnic