,,Pâinea”, care într-adevăr ,,întărește inima omului”, ne va da tăria de a petrece în legea Domnului și va stârpi din sufletul nostru orice lenevie ce a prins rădăcini acolo. Aceasta este ,,Pâinea care s-a pogorât din cer”, ca să ne aducă viață și pe care va trebui să ne străduim pe orice cale să o mâncăm, iar Cina aceasta tainică va fi bine să fie pururea ținta strădaniei noastre, pentru a ne feri ca de ciumă de a ne slăbi sufletul și de a ne primejdui sănătatea din pricină că nu ne-am apropiat de Sfânta Masă mai des decât s-ar fi căzut.
Totuși, numai după ce am stat de vorbă cu preotul despre păcatele noastre, numai atunci să bem din acest Sânge curățitor. Și să nu ne temem că vom fi atât de vinovați încât am putea fi dați afară de la acest ospăț, dacă în sufletul nostru apar astfel de gânduri. Căci, pe cât e de nedrept să te împărtășești din aceste Sfinte Daruri dacă ai săvârșit păcat și nu te-ai spovedit la preot, tot pe atât de mare greșală ar fi să fugi de această ,,Pâine” când n-ai greșit de moarte.
Nu este mai puțin adevărat că cei ce se îndărătnicesc și nu vor să se apropie de foc e bine să stea departe de el, mai ales înainte de a se fi împăcat în sufletul lor cu cei față de care au greșit. Însă, pentru aceia care au conștiința dreaptă, dar totuși simt chinuri și remușcări, va trebui să se dea un leac de întărire, și anume vor trebui să se apropie de izvorul sănătății, de Acela care a luat asupra Lui neputințele noastre și fierbințelile noastre le-a stins, ca nu cumva, de frica bolii, să fugă de doctor, singurul în stare să-i facă sănătoși. Pentru că, de fapt, Sângele acesta e ca un paznic la poarta simțurilor noastre: nu lasă să treacă prin ele nimic ce ar putea spurca sufletul. Mai mult, El dă semnalul de primejdie și scoate afară pe dușman, schimbând inima – în care s-a vărsat – în templu al lui Dumnezeu, cu ziduri mai întărite decât acela al lui Solomon. Acest Sânge, împlinire a tuturor făgăduințelor, nu lasă să se sălășluiască în suflet nici un idol necurat, ca o ,,urâciune a pustiirii la locul cel sfânt”, ci cu Duh stăpânitor întărește voința și cugetul, trupul îl pune sub ascultarea minții, iar omul se bucură de o pace adâncă.
Dar de ce să lungesc vorba despre această Taină, ale cărei lucrări asupra celor credincioși le-am arătat pe larg mai înainte? Trăind și unindu-ne cu Hristos prin sfintele slujbe, prin rugăciuni, prin laude și prin cugetarea la legea Lui, ne strunim sufletul și-l pregătim pentru orice virtute, păzind depozitul, cum ne poruncește Sfântul Apostol Pavel, și ne păstrăm darul ce ni s-a împărtășit prin lucrarea Sfintelor Taine. Căci tot Domnul e și Cel ce săvârșește, și ceea ce se săvârșește în Sfintele Taine, ba încă și Cel care păzește în noi, întregi, darurile împărtășite și tot El, Cel care ne pregătește să rămânem în harul Său, precum Însuși zice: ,,căci fără Mine nu puteți face nimic”.
Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, p. 212-214
Slavă ție Dumnezeul nostru Slavă ție! Amin! Amin!
,,Pâinea”, care într-adevăr ,,întărește inima omului”, ne va da tăria de a petrece în legea Domnului și va stârpi din sufletul nostru orice lenevie ce a prins rădăcini acolo. Aceasta este ,,Pâinea care s-a pogorât din cer”, ca să ne aducă viață și pe care va trebui să ne străduim pe orice cale să o mâncăm, iar […] 🔺 https://c.aparatorul.md/cglj8 🔺
Doamne ajută
Amin
Doamne ajuta tuturor ! Amin
Doamne ajuta amin
Mulțumesc Doamne Amin
Slavă și Glorie Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Amin 🙏
Amin
Amin
DOAMNE ajuta la toata lumea
Amin!
Sa ne ajute Dumnezeu la toată lumea
Amin
Amin doamne ajută și iartă fărădelegile dușmanilor noștri și pe cei bolnavii dale sănătate putere și credință amin
Doamne ajută sănătate Ștefăniță Ștefan Vasile Maria Răzvan amin
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne ajuta
Amin Doamne ajuta
Doamne ajuta amin!
Amin
Аминь
Doamne ajuta tuturor amen
Doamne ajută Amin
Amin🌄🌞🌟🌹
Amin.
Doamne ajuta și ai grija de mine Amin
Amin.
Doamne miluiește-ne pi noi păcătoși că ata este împărăția și slava in veci vecilor Amin 🙏🙏🙏
Doamne ajuta amin
Amin!🙏🏽
Amin
Doamne ajută Amin 🙏🙏🙏🙏
Amin🙏🙏
Amin !!
Amin 4
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta Amin
Multumesc Doamne
Doamne ajutane ! Amin!
Așa să fie pentru noi!
Amin !
Doamne te rog frumos ajuta la toată lumea te rog frumos ajuta și la familia mea amin
Amin
Doamne Ajuta-ne și ne miluiește pe noi păcătoșii,Amin!.
Doamne ajuta amin
AMIN
Mulțumim Doamne pentru tot ce ne-ai dat !
AMIN
Doamne Ajutã Amin
Amen!
Valentina Dumbravă Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Cornelia Culea Bună seara

Ghiță Ioana Ghiță Ioana Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Catalina Bragadiru Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Bună seara

Eugenia Horga Bună seara

Doamne ajuta amin amin amin
Costinel Ilina Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne ajuta Amin 🙏❤️
Mariusini Grosu Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne ajută!!!Amin!!!
Doamne ajuta ,Amin
Susana Ferencz Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Amin
Amin
Steluta Bara Bună seara

Lidia Pânzaru Bună seara

Milueste pe noi pacatodi AMIN
Doamne ajuta Amin!
Magdalena Popescu Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne ajută ne și ai grijă de noi întotdeauna Amin Doamne.
Ana Stoica Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Domne ajuta copi amin
Doamne ajuta ne!Amin!🙏
Marinela Gheorghe Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne ajuta amin
Valerică Spoială Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Amin
Vasilica Suciu Bună seara

Doamne ajuta noi pacatosiamin
Voichita Markesz Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Amin!
Robert Florin Virdol Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Amin
Calina Parvu Bună seara

Harko Anisoara Bună seara

Doamne ajută tuturor Amin !
Anca Denes Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Amin
🙏
🙏❤🙏✝️🙏❤🙏
AMIN DOAMNE 🙏🙏🙏🙏
Mihail Buga Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Amin doamne ajuta
Doamne ajută pe toată lumea Amin Amin Amin
Cristian Niculina Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne. Ajuta…AMIN
.
Matei Victoria Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne ajuta Amin
Amin!
Gherghina Mihai Bună seara

Doamne ajuta! Amin!
Marcel Musat Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Amin.
AMIN Amin amin
Amin doamne ajuta
Vasile Toma Bună seara

Doamne ajusta! AMIN!
AMIN !
Marilena Neagu Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne ajutane!🙏
Emilia Chirica Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne ajuta ne familiea mea si ne milueste pe noi pacatosii Amin
Costea Vasilco Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Amin.
Mariana Si Relu Raspopa Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne Ajuta Amin !
Costy Costica Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne ajută Amin
🙏🙏🙏
Doamne ajuta si ne miluiește pe noi păcătoșii ! Amin !
Maria Gheorghita Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne ajuta și ne milueste pe noi păcătoșii Amin !
Stancu Domnica Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne ajută ne Amin
Daniela Avramie Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
In
Doamne ajuta Amin!
Florin Ella Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamne ajuta- ne și ne miluieste! Amin!
Alexandrina Mare Bună seara
Depun mărturie în numele doamnei Sarah Schmitt. Datorită ei, am avut atunci un împrumut de 20.000 de euro fără complicații. Pentru toate solicitările dumneavoastră, vă rugăm să lăsați mesajul pe adresa lui de e-mail.
Adresă de e-mail: [email protected]
Doamneajutatuturor aminsialiluia
Steliana Bratu Bună seara