Aparuse in anul 1990 o „carte” al carui titlul coincidea cu numele editurii care o tiparise si era folosita de multi crestini sub forma unui indreptar de spovedanie. Parintele Arsenie, avand discernamant duhovnicesc, arata ca aceasta compilatie poate face mult rau, autorul ei nefiind duhovnic, ci numai diacon, el insusi spunandu-si „nemonah”. In acest sens se stie ca, cu cat sunt oamenii mai sofisticati cu atat dau mai putina insemnatate formelor; pe cand oamenii simplisti abia se aduna laolalta ca si alcatuiesc regulamente strasnice, intotdeauna in viziunea lor forma avand prioritate asupra fondului. In speta, compilatia amintita emana un duh de asprime in privinta aplicarii canoanelor, fiind astfel in contrast cu viziunea avei Arsenie care spunea ca aceste canoane

„raman valabile ca niste mari faruri de orientare care sa puna in lumina gravitatea pacatelor, dar trebuie cunoscuta si aplicarea lor cu pogoramant„.

In prezenta editie intalneam ca un laitmotiv aceasta pledoarie mai sus mentionata, in fiecare interviu care cuprinde intrebari despre spovedanie. Cu privire la acest aspect i s-ar reprosat candva ca nu este „in litera canoanelor” privind maniera in care aplica pogoramintele. De fapt era in duhul Cuviosului Paisie Aghioritul care spunea:

Citeşte şi:  Istoria cu firul de ceapă (de F. M. Dostoievski)

„Da, mai ales in vremea de astazi nu ajuta sa aplice cineva toata Legea Bisericii cu o asprime fara discernamant, ci trebuie sa cultive marimea de suflet in oameni. Sa faca mai intai treaba buna in el insusi, ca sa poata ajuta sufletele, caci altfel va sparge capetele.Pidalionul se numeste Pidalion, pentru ca indruma pe om spre mantuire, cand intr-un mod cand intr-altul, precum face corabierul, miscand carma cand la dreapta, cand la stanga, ca sa scoata coarabia la liman. Daca o va tine drept, fara sa o miste dupa cum este de trebuinta, va izbi coarbia de stanci, o va scufunda si oamenii se vor ineca. Daca duhovnicul foloseste canoanele ca bombardament si nu cu discernamant, potrivit cu omul, cu pocainta ce o are acela etc., in loc sa vindece sufletele le va omora„.

Ava Arsenie avea o comuniune in duh cu Parintele Sofronie Saharov care zicea:
„De multe ori chinul duhovnicului este ca se distruge pe sine insusi si isi strica lucrarea sa, ramanand in legile si in canoanele exterioare. Exista parinti duhovnicesti care, pentru a fi siguri, tin litera legii. Asta le da o oarecare siguranta, insa mult mai siguri sunt cei care se primejduiesc pentru dragostea fratelui si fac iconomie traind in duhul legii. Facand iconomie in rugaciune, simt ca pentru dragostea fratelui au incalcat litera legii. Aceasta abatere ii tine in smerenie, cea care aduce harul. Dimpotriva, cei care se justifica pe ei insisi, stiindu-se pastratori ai legii, se ingreuiaza catre mantuire. Duhovnicii care sunt exagerat de exigenti nu-i pot tine aproape pe oameni, nici nu-i pot ajuta”. 

Parintele Sofronie Saharov avertizeaza insa ca nu este potrivit oricarui duhovnic sa aplice pogoramantul, ci numai aceloara care il au din preaplin pe Duhul Sfant si harisma deosebiri duhurilor, celorlalti cu prudenta [a se vedea Hierotheos Vlachos, Cunosc un om in Hristos/Parintele Sofronie de la Essex, Ed. Sophia, 2011, pag. 298]. In acest sens l-am auzit de multe ori pe Parintele Arsenie spunand referitor la cei care faceau pogoramant prin imitatie:

„ca prea „pogoara” pogoramantul!”

„Marii duhovnici s-au consacrat in Ortodoxie intotdeauna prin „darul deosebirii”. Aceasta a fost intotdeauna semnul dupa care au fost recunoscuti: din felul cum dadeau raspunsul la problemele ce li se puneau. Un raspuns izvorat din darul deosebirii, este intotdeauna cel potrivit, cel ce-ti rezolva problema, cel care nu e cuvant, ci leac, balsam care vindeca, transforma, schimba si asa-l consacra pe cel care nici o alta decizie nu-l consacra ca atare”. [Dr. Antone Plamadeala, Traditie si libertate in spiritualitaea ortodoxa, Sibiu, 1983, p. 119].
Sursa: Parintele Arsenie Papacioc, O clipa inima mi se facuse cer