Selectați Pagina

Sf. Papa Leon I, învățător al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției, și apărătorul Ortodoxiei în fața ereziei monofizite

Sf. Papa Leon I, învățător al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției, și apărătorul Ortodoxiei în fața ereziei monofizite

Acest mare arhiereu și păstor al Bisericii lui Dumnezeu, Leon, era de neam din Italia. Tatăl său era Chintian. Din tinerețe a fost crescut în învățătura cărții, întru înțelepciunea cea din afară și în faptele cele bune creștinești. Alegând duhovniceasca viață mai mult decât cea mirenească, mai întâi a fost arhidiacon la papă Sixt al III-lea. Apoi, pentru multa lui înțelepciune și curăție, după moartea lui Sixt, prin alegerea tuturor, a luat scaunul Romei și păștea bine cuvântătoarele oi ale lui Hristos, ca un bun păstor, punându-și sufletul său pentru dânsele.

Sf-Leon

Sf. Papa Leon I, învățător al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției

Când Atila, stăpânitorul hunilor și tiranul cel cumplit, care se numea „biciul lui Dumnezeu”, biruind multe țări, a mers și asupra Italiei, vrând să o pustiiască cu foc și sabie, papa Leon, văzând că nimeni nu putea să se împotrivească aceluia, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu cu postire și cu lacrimi, cerând de la El apărare și chemând în ajutor pe Sfinții marii Apostoli Petru și Pavel. Apoi a mers singur la acel tiran ca să-l roage să se potolească, gata fiind să moară pentru oile sale. Și vorbind către dânsul cu dulci cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a prefăcut din lup în oaie. Pentru că, a ascultat tiranul cuvintele plăcutului lui Dumnezeu, cu blândețe și cu smerenie, minunându-se de arhierească să îmbrăcăminte și înspăimîntându-se de cinstitași sfânta lui față. Deci a făcut toate după dorirea lui și s-a dus din hotarele Italiei la locul său.

Boierii și voievozii lui Atila, mirându-se de neobișnuita și grabnica lui schimbare în blândețe, îl întrebau pe dânsul: „Pentru ce s-a temut de un roman, care fără de arme venise la dânsul și l-a ascultat și ca un biruit a fugit, lăsând atâta pradă în pământul Italiei?”. Atila le-a răspuns: „N-ați văzut voi ceea ce am văzut eu. Am văzut doi bărbați, în chip de îngeri, pe Sfinții mari Apostoli Petru și Pavel, de amândouă părțile papei, iar în mâini ținând săbii, cu moarte mă îngrozeau pe mine, de nu voi asculta pe arhiereul lui Dumnezeu”. Astfel, era înfricoșat marele și plăcutul lui Dumnezeu Leon, nu numai celor nevăzuți, ci și celor văzuți vrăjmași. Apoi era preaiubit de oile sale, că pentru dânsele nu s-a temut a merge la tiranul care năvălea și chiar de i-ar fi fost lui a pătimi, nu se înspăimântă.

Citeşte şi:  Pomenirea Sfântului Ierarh Trifilie, Episcopul Ciprului

În timpul arhieriei lui, după eresul lui Nestorie, veni Eutihie, arhimandritul monahilor din Constantinopol, și Dioscor, patriarhul Alexandriei, hulitorii cei fără de rușine, care pe cele două firi ale lui Hristos, Domnul nostru, adică cea dumnezeiască și omenească, le amestecau într-una și cu acel eres tulburau Biserica lui Dumnezeu foarte mult. Adunând al lor sobor în Efes, pe Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, apărătorul credinței, cu nedreptate l-au judecat și l-au ucis și multă răutate făceau celor dreptcredincioși.

Atunci Sfântul Leon, papa, a arătat mare sârguință ca să îndrepteze și să pocăiască Biserica cea tulburată de eretici, scriind către împărați, mai întâi lui Teodosie, apoi lui Marchian, ca să rânduiască să fie sobor din toată lumea. Deci, s-a adunat sfântul și a toată lumea al IV-lea sinod în Calcedon, al Sfinților Părinți în număr de 630, pe vremea împărăției lui Marchian și a Pulheriei, contra lui Eutihie și Dioscor, care ziceau că în Hristos Domnul este o fire și o lucrare și o voie. La acel sinod, deoarece era cu neputință că prea sfințitul Leon să fie, pe de o parte pentru lungimea drumului și pentru neputințele bătrâneții, iar pe de alta, pentru nelesnicioasa trecere, din pricina deselor năvăliri barbare ce se făceau atunci asupra Italiei; pentru aceea, a trimis pe episcopul Pascasie și Luchentie și pe presbiterii Bonifacie și Vasilie.

Fiind la sinodul acela ceartă cu ereticii și îndoire multă, atunci, după porunca Sfinților Părinți, pentru învingerea ereticilor, s-a citit epistola acestui Sfânt Leon, papă al Romei, scrisă către cel ce a fost mai înainte patriarh al Constantinopolului, adică Sfântul Flavian, care adunase în Constantinopol sinod local contra ereticilor. Despre epistola aceea se povestește că a îndreptat-o chiar Sfântul și marele Apostol Petru, de care lucru adeverește Sfântul Sofronie al Ierusalimului, scriind așa: „Ne-a spus ava Mina, părintele chinoviei, care se numea Salamana, ce este aproape de Alexandria, că a auzit pe ava Evloghie, patriarhul Alexandriei, spunând: „Când am mers în Constantinopole, am găzduit cu domnul Grigorie, arhidiaconul Bisericii Romei, bărbat cu adevărat ales și îmbunătățit. Vorbind cu dânsul, mi-a spus de prea sfințitul și fericitul Leon, papă al Romei, povestindu-mi ceea ce este scris în Biserica Romei”.

Scriind Sfântul Leon epistola către Sfântul Flavian, episcopul Constantinopolului, împotriva rău-credinciosului Eutihie și Nestorie, a pus-o pe mormântul mai marelui Apostol Petru și cu rugăciuni și cu privegheri și cu postiri se ruga lui, zicându-i: „De am greșit întru ceva ca un om, tu, căruia de la Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ți s-a încredințat apostolia, mântuiește-mă”. După 40 de zile i s-a arătat apostolul, pe când se ruga, și i-a zis: „Am citit și am îndreptat”. Apoi, luând Leon epistola sa de pe mormântul fericitului Apostol Petru, a deschis-o și a aflat-o îndreptată de apostoleasca mână.

Citeşte şi:  Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, luminător al Sihastriei Voronei

Acea epistolă a Sfântului papă Leon, când s-a citit la cel de-al patrulea sinod, toți Sfinții Părinți au strigat: „Petru, Apostolul, prin gura lui Leon grăiește”. Sfântul sinod s-a întărit prin acea scrisoare a Sfântului Leon, rușinând pe eretici. Dar nu numai atunci, ci și după aceea, epistola aceea ce întărea credința și astupa gurile eretice, în mare cinste era la Sfinții Părinți, precum și la fericitul Evloghie, patriarhul Alexandriei, cel sus pomenit, care răspundea ereticilor, celor ce o huleau, împotrivindu-se cu tărie pentru dânsa. De aceea, era și iubit Sfântul Leon și după ce se dusese din cele de aici, fiind cu sfinții înaintea lui Dumnezeu.

De acest lucru, același sfânt, Sofronie povestește: „Sfântul Teodor, episcopul cetății Darnia, din Likia, ne-a spus nouă: „Când eram postelnic la Sfântul Evloghie, patriarhul Alexandriei, am văzut în vis un bărbat cu sfințită cuviință și luminat, care mi-a zis: „Să spui pentru mine lui Evloghie patriarhul”. Iar eu i-am zis: „Cine ești tu, stăpâne? Cum voi spune de tine?”. El mi-a răspuns: „Eu sunt Leon, papă al Romei”. Și, intrând eu am spus Sfântului Evloghie, zicând: „Prea sfințitul și prea fericitul papă Leon, întâiul șezător al scaunului Romei, voiește să intre la tine”. Auzind de aceasta patriarhul Evloghie și sculându-se, degrabă a ieșit în întâmpinarea lui, și, făcând rugăciune, s-au sărutat și au șezut.

Atunci dumnezeiescul Leon a zis Sfântului Evloghie, patriarhul: „Știi pentru ce am venit la voi?”. El a răspuns: „Ba nu”. Leon i-a zis: „Am venit să vă mulțumesc că bine și cu vitejie sufletească ați răspuns la epistola mea, astupând cu dânsa gura ereticilor. Această epistolă am scris-o fratelui meu Flavian, patriarhul Constantinopolului, pentru mustrarea păgânescului eres al lui Nestorie și Eutihie. Să știi, frate, că nu numai mie mi se cuvine laudă pentru dumnezeiasca osteneală și sârguință, ci și marelui Apostol Petru, care a citit și a îndreptat epistola mea. Iar mai întâi de toți se cuvine laudă Adevărului celui propovăduit de noi, care este Hristos, Dumnezeul nostru. Acestea, zice episcopul Teodor, le-am văzut nu numai o dată, ci și de două ori și de trei ori că, adunându-se, au vorbit despre aceea între dânșii și am spus vedenia aceasta Sfântului Evloghie. El a lăcrimat și, ridicându-și mâinile spre cer, a dat mulțumire lui Dumnezeu, zicând: „Mulțumesc Ție, Stăpâne, Hristoase, Dumnezeul nostru, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, ca să fiu propovăduitorul adevărului Tău și cu rugăciunile robilor Tăi, Petru și Leon, acea puțină îndrăzneală a noastră, ca pe cei doi bani ai văduvei, a voit s-o pomenească negrăita Ta bunătate”.

Citeşte şi:  Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Militinei, care a răbdat prigonire și chinuire de la luptătorii de icoane

Vedenia aceasta a fost după mulți ani de la moartea lui Leon. Sfântul Evloghie a viețuit mai pe urmă, pe vremea împărăției lui Iraclie. Iar Sfântul Leon s-a sfârșit mai înainte de el, pe vremea împărăției celui de un nume cu sine, împăratul Leon cel Mare. Sosind prea sfințitul Leon la adânci bătrânețe și apropiindu-se de sfârșitul său, s-a încredințat pentru iertarea neputințelor sale cele omenești. A petrecut 40 de zile lângă mormântul Sfântului Apostol Petru în rugăciune și în post, rugând pe Sfântul Apostol să se roage lui Dumnezeu pentru el și să-i ierte greșelile lui. După sfârșitul celor 40 de zile i s-a arătat Sfântul Apostol Petru și i-a zis: „M-am rugat pentru tine și iertate îți sunt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine și legiuit, sau nu”.

După această înștiințare, Sfântul Leon a îndesit rugăciunile sale, postirile și milosteniile, strigând în zdrobirea inimii până ce a luat ușurarea cea desăvârșită. Astfel, mai înainte pregătindu-se precum i se cădea spre ieșire, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Apoi s-a dus la sfinții cei mai dinainte, mari ierarhi și învățători, stând cu dânșii înaintea scaunului lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit și închinat, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Tropar, glasul al 8-lea:
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Leone înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat, alăută duhovnicească: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 3-lea:

Pe scaunul arhieriei șezând, slăvite, și gurile leilor celor cuvântători astupându-le cu dogme de Dumnezeu insuflate, lumina cunoașterii de Dumnezeu, a cinstitei Treimi, ai luminat-o turmei tale. Pentru aceasta ai fost preamărit ca un dumnezeiesc tăinuitor al harului lui Dumnezeu.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Decizia de publicare a opiniilor dvs ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.

9 Comentarii

  1. Roman Vasile

    AMIN

    Răspuns
  2. George Tudoroiu

    AMIN

    Răspuns
  3. Maria Toma

    Amin

    Răspuns
  4. Dragu Iacob

    Amin

    Răspuns
  5. Elena Hutanu

    Amin

    Răspuns
  6. Mona Holdean

    Amin

    Răspuns
  7. Stefan Stoian

    Rugăciunea Sfintei Cruci“.! Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară, cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară diavolii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii şi zic cu veselie.
    Bucură-te, Preacinstită şi de viaţă purtătoare Cruce a Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, şi S-a pogorât la iad şi a călcat puterea diavolului şi te-a dăruit nouă pe tine, Cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmaşul.
    Îngrădeşte-mă, acoperă-mă şi mă păzeşte, Doamne, cu puterea Cinstitei şi de viaţă purtătoarei Tale Cruci, depărtând de la mine tot răul.!
    În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Îţi încredinţez sufletul meu, păzeşte-mă, binecuvintează-mă, miluieşte-mă după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şi viaţă veşnică îmi dăruieşte. Amin.! ”🙏

    Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu:
    Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ocrotitoarea neamului omenesc, acum cădem în fața milostivirii tale, ca una care cunoști cât de mare este slăbiciunea noastră, cât de groaznică ne este căderea, cât de departe suntem de adevărata cale a dreptății dumnezeiești; am căzut, ne-am depărtat, toți ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut.
    Cine ne va ajuta, cine ne va ridica pe noi, dacă nu tu, care ești Maica noastră cea bună și milostivă, care totdeauna mijlocești la Fiul Tău și Dumnezeul nostru pentru iertarea păcatelor noastre celor multe.
    De aceea, și acum în această zi în care prăznuim amintirea Izvorului Tău cel făcător de minuni, cădem la tine și cu umilință ne rugăm, să mijlocești la Cel Atotputernic și Atotmilostiv, ca să curățească păcatele noastre și să tămăduiască toată boala și toată neputința noastră cea sufletească și trupească. Ca totdeauna binecuvântând pe Stăpânul și pe tine mărindu-te să ne învrednicim de împărăția Fiului Tău și Dumnezeului nostru, ca să strigăm ție cu mulțumire: miluiește-ne pe noi Împărăteasă a Izvorului Tămăduirii. Amin.!🙏

    Răspuns
  8. Alin Marian

    Amin Doamne ajută-ne

    Răspuns
  9. Amelica Descultu

    Amin

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *