Odată, Părintele i-a spus unui pediatru:
– Să le spui mamelor să simtă în inima lor câtă cinste le-a dat Dumnezeu că le-a învrednicit să devină mame. Să-i vorbească pruncului nenăscut şi să-l mângâie, fiindcă embrionul va simţi, tainic, această mângâiere.
Să se roage pentru el cu multă dragoste, căci embrionul simte, ca şi copilul nou-născut, lipsa dragostei mamei, nervii ei, furia şi dezgustul, iar toate acestea îi pot crea traume ce-l vor însoţi întreaga viaţă. Dacă mama are simţăminte sfinte şi duce o viaţă sfântă, în rugăciune, atunci îl sfinţeşte şi pe copil încă din momentul zămislirii. Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru tătici.
Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 286
AMIN
Odată, Părintele i-a spus unui pediatru: – Să le spui mamelor să simtă în inima lor câtă cinste le-a dat Dumnezeu că le-a învrednicit să devină mame. Să-i vorbească pruncului nenăscut şi să-l mângâie, fiindcă embrionul va simţi, tainic, această mângâiere. Să se roage pentru el cu multă dragoste, căci embrionul simte, ca şi copilul nou-născut, lipsa dragostei […] 👉 https://c.aparatorul.md/oz98h 👈
Amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta Amin
🇹🇩Permis de conducere 100% legal si de incredere, daca esti interesat scrie-mi in privat🚘🚧🙏
Doamne ajuta
Amin
Amin!
Amen
Doamne ajuta!AMIN
Mulțumesc Doamne!
Amin doamne ajuta
Amin Doamne ajută
Amin!
AMIN
Amin
Amin.
Doamne ajuta amin!
Amin
Amin
Doamne ajuta amin
AMIN
Amin!!!
Amin
MULTUMESC DOAMNE ,
PENTRU COPII CARE MI AI DÀRUIT, NEPOTII.AMIN.
Amin
Doamne ajuta la toata lumea amin
Amin
Amin
Mulțumesc Doamne Amin
DOAMNE AJUTA AMIN
Doamne ajuta ne Amin
Mulțumesc Doamne Dumnezeul nostru.
Doamne ajuta tuturor mamelor si copiilor din lumea intreaga multa sanatate si fericire
Amin
Multumim Doamne pentru toate darurile tale! Slava Tie Dumnezeul nostru Slava Tie Amin!
🙏🙏🙏
Amin.
🙏
Amin
Doamne ajuta Amin 🌹
Amin
Amin!
Аминь!!!
Amin Doamne Ajuta🙏🙏🙏❤️❤️
Doamne ajuta Amin
Mulțumesc Doamne pentru acest Dar! Amin!🙏🙏🙏
Doamne ajuta amin
Doamne ajută amin
AMIN
Amin
Doamne ajută! Amin
Amin
Doamne ajuta tuturor mamelor din lume amin
Bunul Dumnezeu sa binecuvânteze toate mamele.
Amin
Mulțumesc doamne pt copii care mi ai dăruit
Doamne ajută Amin
Doamne ajuta pe toată lumea și pe mine
Doamne. Ajuta. Amin
Doamne ajuta
Amin
Amin
Doamne ajuta Amin
AMIN DOAMNE AJUTA
Mariana Basaraba амин
Амин
Amin!
Slavă ție Doamne, Amin 🙏
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajuta
Doamne ajuta Amin
Amin ❤
Doamne ajuta și ocrotește pe toată lumea
Doamne ajuta amin
DOAMNE AJUTĂ
Doamne ajuta!
Doamne ajuta și mulțumesc Doamne!
🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Amin
Amin
Doamne ajuta amin
Done ajuta
Amin
Vai de tinerețea ta
Doamne ajuta Amin
Amin
Slava Ție Dumnezeul nostru Slavă Ție Amin
Doamne ajuta ne Amin
Doamne ajuta!
Doamne ajută sănătate Ștefăniță Ștefan Vasile Maria Costantin amin
Ce dragut, intr-o lume care ponegrirea mamei este ca un puhoi nestavilit, o asemenea citare a cuvintelor unui sfant pare ca un luceafar intr-o noapte furtunoasa.
Doamne ajută 🙏 Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta !🙏🙏🙏🙏
Doamne ajută tuturor!
Amin
Doamne ajuta
Doamne ajutăne la toată familia mea amin amin amin
Doamne ajuta tuturor mamelor. Amin.
MULȚUMESC DOAMNE PENTRU TOATE BINECUVÎNTĂRILE TALE AMIN
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta – ne! Amin!
Amin
Amin
Doamne ajuta Amin
Ajutal Doamne și pe Eusebiu
Doamne ajuta amin
Amin🙏
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajuta Amin
Mulțumesc, Măicuța Sfânta !
Doamne ajuta-ne
Doamne ajuta Măicuță Sfântă!🙏🙏🙏
Amin
Amin.
Amin!🙏
Amin
Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajută Amin.
Doamne ajuta tuturor Amin !
Doamne ajută. Amin
Amin
Doamne ajutanie amin
Doamne ajută !
Doamne Isuse fiul lui Dumnezeu fie ți mila de noi toți Amin!
Amin❤️❤️❤️
Amin doamne ajuta
AMIN
Amin
Amin
Doamne ajută. Amin.
Doamne ajuta
Doamne ajuta! Amin!
Amin
Doamne-ajuta tuturor mamelor din lume!
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta amin
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin
AMIN
Doamne ajuta
Amin!
Amin
Amin ocrotestene Doamne și binecuvînteazăne Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajută amin
Amin!
Maica Domnului să ocrotească toate mamele si pe copii lor
Amin
Amin.Doamne ajuta-ne.
Amin Amin Amin Doamne Ajutama Măicuță Domnului la ce ms rog
Amin
amin
Doamne ajutane Amin
Doamne ajuta amin bunul dumnezeune ne a inzestrat cu bogatia vietii copii sii multumim domnului
Amin
Doamne Ajuta
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta
Amin!🙏🏻🙏🏻🙏🏻
🙏🙏
Doambe ajuta
Amin.
Amin
Doamne ajuta!
Slava Domnului. Amin!
Amin
Doamne ajuta amin
Amin
Doamne ajuta amin!
Amin
Amin
AMIN
Doamne ajuta!
Doamne ajuta
Amin
Nina Rebeja Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin
„Slava lui Dumnezeu”
Amin
Amin
Mulțumesc DOAMNE AMIN!
Amin
Tapuc Marioara Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Doamne ajuta ne tuturor Amin .
Doamne ajuta Amin!
Ely Pilat Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Doamne.ajuta amin
Rodica Ciochina Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin Amin Amin
Amin
Amin!
Ciausescu Jeni Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin
Angela Sinea Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Doamne ajuta 🙏
Elena Oltean Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin
Domne ajuta le
Otilia Borda Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Doamne ajuta Amin !
Stefan Horvath Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin
Dorina Macotă Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Doamne ajuta amin
Amin
Doamne ajuta!
Doamne ajuta Amin
Cerasela Delurințu Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
https://youtu.be/JVgLPr5UK6s
Doamne ajuta. Amin
Amin.
Augustina Stere Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Doamne ajută la toată lumea!Amin!
Doamne ajuta amin
Electra Aysa Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Belvida Anna nu vreu nimic mulțumesc frumos
Amin!
Gigi Fuiorea Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin
Dar Sfîntul Porfirie cîți copii a avut?!
Amin
Grasu Maria Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin!
Tuti Avr Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin
Mariana Dănuț Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin!
Mia Mititelu Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Doamne ajuta Amin !
Amin
🙏
Amin
Amin
Doamne ajuta la toată lumea măicuța! Amin!
Niculina Ilie Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin
Amin
Amin amin amin
Doamne ajuta amin
Nuta Stan Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin Doamne-ajută
Doamne ajuta.Amin
Gabi Burcus Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin
Elena Bodoc Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin
Ileana Ica Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Amin!
Doamne ajuta Amin.
Amin
Amin
@
Amin
Agafia Cojocaru Buna ziua, Scuzati-ma pentru acest mod de a va contacta, tocmai v-am vazut profilul si m-am gandit ca sunteti persoana de care am nevoie. Pe scurt, numele meu este Belvida Anna, de origine olandeză și locuiesc în Franța. Sufar de o boala grava care ma condamna la moarte sigura, este cancer la gat, si am o suma de 850.000. euro pe care aș dori să-i donez unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să-i poată folosi bine. Am o afacere de import ulei roșu în Franța, și mi-am pierdut soțul acum 6 ani, ceea ce m-a afectat foarte mult și nu m-am putut recăsător până în ziua aceea, nu aveam copii. Aș dori să fac o donație din această sumă înainte de moartea mea pentru ca zilele mele să fie numărate din lipsa acestei boli pentru care nu am leac, dar un tranchilizant din Franța nu ar vrea să știe dacă poate beneficia de această donație.
Iată adresa mea de whatsapp contactează-mă +22967518051
Belvida Anna n-ai găsit persoana potrivită sunteți niște mincinoși pentru că persoanele care vor sa doneze cu toată inima donează la cas de copii orfani care au nevoie dar nu că voi amajiti oameni și îi luați și munca lui care o are pe card nu va ginditi la marele Dumnezeu și o sa răspundeți pentru asta
Amin
Amin
Amin
Amin!
Doamne ajuta la toată lumea și nouă Amin
Amin Doamne ajuta amin
Amin
Doamne ajuta ne Amin ♥️🙏🙏🙏
Doamne iarta ne tu pe noi pacatosi,Amin.
Să mulțumesc bunului Dumnezeu întotdeauna va fi prea puțin. Slavă Sfântă Treime Slavă Ție! Amin
Amin
Amin
Domne ajutâ Amin.
Amin
Doamne ajuta Amin
Iacă de aceea,au devenit bărbatii invidioși pe femei,oare ??? De ce-și doresc si ei să nască !?!?!?!? Oare care-i dilema ????
Amin
DOAMNE AJUTA amin
Multumesc Doamne pentru tot Doamne ajuta-neAmin
Doamne ajutane
Amin!🙏🙏
Multumesc Amin
Amin
Amin Doamne Ajuta
Amin!
Doamne ajută Amin .
Amin doamne ajutama amin
Slavă Domnului ! Mulțumesc Doamne pentru tot și pentru toate ! Doamne iartă și ajuta ! Fie Voia Ta ! Amin !
Doamne ajuta amin
Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta-ne la toata lumea Amin!
Amin
Doamne. ajutâ
Amin
Amin
doamne ajuta amin
AMIN DOAMNE 🙏🙏🙏🙏
Amin
Doamne ajută Amin 🙏🙏🙏
Amin!
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajută Amin !
Amin
Mulțumesc Doamne ajută
Doamme ajuta ne!Amin
Doamne ajuta Amin
Amin Doamne ajuta
Doamne ajuta.Amin.
Crestinizmul este dreapta credinta in Dumnezeu dupa invataturile biblice Cuvantul Lui Dumnezeu calauza pentru om in viata cum sta scris! Zece porunci biblice, care le a dat Dumnezeu omului sant statut moral necesar pentru adevavarata inchinare si ziua de odihna si pentru formarea unui caracter fara trasaturi negative si sa traim fara vicii si egoizm!
Amin
Amin Doamne ajuta!
Amin
Amin.
Doamne ajuta
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajuta, Amin 🙏