Pentru cel cu luare aminte de sine este de ajuns numai vorbăria împreună cu cei ce nu sunt de aceleaşi năravuri cu el, şi îndată omul cel dinlăuntru al său va fi cu lesnire destrămat. Dar ceea ce este şi mai păgubitor decât aceasta este că din destrămarea omului duhovnicesc cel dinlăuntru, se poate stinge şi acel foc pe care Domnul nostru lisus Hristos a venit să-l ascundă în pământul inimii omeneşti: fiindcă nimic nu răceşte aşa de tare şi nu stinge aşa de cu lesnire focul acela, care din Duhul Sfânt suflă în inima călugărului, spre sfinţirea sufletului său, ca întrunirile la sfătuiri deşarte şi limbutia cea afară din cale. (decât dacă se vor grăi cele duhovniceşti, căci unele ca acestea slujesc la sporirea înţelepciunii şi la apropierea duhovnicească a dragostei unuia către altul).
De aceea, pentru omul cel dinlăuntru, trebuie să ne sârguim a înfrâna limba de la multa vorbire, căci bărbatul înţelept linişte (negrăire) aduce (Pilde 11, 12) şi cel ce-şi păzeşte gura sa, îşi păstrează sufletul său (Pilde 13, 3). Neauzind mai întâi de la cineva întrebare, ca pricină de vorbă, nu trebuie să grăieşti, fiindcă cel ce grăieşte cuvânt mai înainte de a auzi întrebarea, nebun şi de ocară se face pe sine (Pilde 18, 13)
Sf. Serafim de Sarov
