Nimic din cele ce îmi spui şi îmi povesteşti de fiecare dată, fiul meu preadorit, nu este de prisos şi întâmplător, ci binevenit şi cuviincios şi aducând mult folos sufletului, după cum şi cele de acum. Iar eu, lăudând buna ta râvnă [to eutonon], aştept şi un limbaj mai elevat din partea ta, pe care mai cu seamă îl vei înfrumuseţa dacă vei putea să stărui în îndeletnicirea cu gramatica. Căci cel ce vrea să sprijinească ortodoxia şi să se împotrivească celor rău credincioşi trebuie să aibă şi experienţă şi putere în cuvânt75 [thz en logw dunamewz kai peiraz metecein]. Pentru că, de vreme ce aceia care par că deţin ceva mare prin ştiinţa de aici se umflă în vorbe, gâdilând auzurile care aşteaptă gâdilarea, prea bine este ca şi cei cu cuget drept slăvitor să nu fie lipsiţi de puterea cuvântului şi să priceapă atacurile lor iuţi şi distrugătoare. Aşa va fi întărită iubirea noastră, fiule. Dar nicidecum nu vreau să mă comport în lat chip cu tine şi cu oarecare altul decât spre folosul [vostru]. Ai spus că au adormit fraţii Filip şi Filon. Ei bine, bine că amândoi [s-au săvârşit] cu sfârşit bun, nu în înţelesul că cele mai înainte de sfârşit le-ar fi fost vrednice de ocară (căci cum ar fi acestea celor care s-au lepădat în lume de trup şi sânge şi s-au supus jugului uşor al ascultării?), ci în înţelesul că au avut parte de cea mai înaltă fericire, fiind prigoniţi pentru Domnul, necăjiţi şi strâmtoraţi. Şi, în plus de asta, nimeni nu i-a grăit de rău decât cei ce au lepădat Evanghelia: adulterii cei cu nume rău. Şi lui Filon i-a rămas lauda până acum prietenă (jilon), iar multele isprăvi ale bunului Filip tu însuţi le-ai numărat mai înainte. Iar eu, pe lângă cele spuse, mă minunez şi de simplitatea şi smerenia lui, de nemânierea şi lipsa de pomenire a răului, de împreuna pătimire [cu aproapele] şi de iubirea de fraţi, de buna ascultare şi de curajul său, şi, pe scurt spus, de nepătimirea lui din care se naşte şi buna străpungere [a inimii], şi ura de lume, şi iubirea de Dumnezeu, şi lipsa de îndrăznire [faţă de aproapele]. Spune tu, după cum ai auzit şi mai înainte, multa lăcrimare a bărbatului [aceluia], iubirea lui de a urma părintelui [duhovnicesc], dârzenia lui în primejdii şi râvna fără nici o cârtire şi prospeţimea neîncetată a virtuţilor mult înfloritului său suflet.
Bine se ţine şi Gaian cel statornic şi tare, care a străbătut aproape toate ţinuturile unde sunt fraţii împrăştiaţi. Mulţumită fie Stăpânului Dumnezeu că sunt sănătoşi. Iar că în necazuri nu cad, ci mai mult se îmbărbătează [în ele], slavă lui Hristos, Celui Ce-i întăreşte. Iar că au fost alungaţi, nefiind învredniciţi de adăpostire din partea oarecăror monahi, mai cu seamă din partea celor doi bani care au fost de acord cu aceasta nu mă minunez. S-a scris: „Şi duşmanii omului sunt casnicii lui” (Mt. 10, 36). Nu cei mici la suflet s-au lepădat de Hristos Dumnezeul nostru, Care a spus aceste cuvinte? Şi zice şi fiul tunetului „Întru ale sale a venit şi ai Săi nu L-au primit” (In. 1, 11). Aşadar, ce diferenţă este dacă unii nu L-au primit pe Hristos Izbăvitorul lumii, iar alţii nu i-au primit pe cei ce au răbdat pentru El şi pentru Evanghelia Lui prigoane şi temniţe? Nici una, decât răstignirea şi moartea. Să nu li se socotească legătura fărădelegii, ci, precum ai zis, să nu sufere bătăile celor supuşi lor; şi pentru că nu li s-a aprins lumina adevărului, ci umblă în întunericul neştiinţei, ei i-au lepădat pe fraţii noştri ca nu cumva să li se facă auzit, adică reamintit, cuvântul sfânt al adevărului şi dreptăţii. Dar nu va rămânea sfatul acesta al lor, ci cuvântul lui Dumnezeu, pe care ei l-au călcat în picioare, va fi grăit şi va fi întărit în veac. „Căci cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Mt. 24, 35). Şi cine este destoinic să se împotrivească acestor [cuvinte] decât tiranul Satana şi prorocii lui care au întărit, ca iconomie mântuitoare pentru Biserică, adulterul, fiind ei cu adevărat deşerţi la cuget şi cu totul urâţi.
În legătură ci întrebările tale felurit va fi răspunsul. Ai întrebat pentru ce dumnezeiescul Chiril a făcut iconomie ca să nu se despartă de cei de la Răsărit care pomeneau în diptice pe Teodor al Mopsuestiei, acesta fiind eretic, dacă [aceia] ţineau întregi dogmele cele mai drepte şi cele mai importante ale dreptei credinţe? Căci aşa a scris şi cel ce a pomenit acestea, cel întru sfinţi Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei, în cuvântul lui Despre iconomie, de care ne-am şi folosit în lucrarea scrisă de noi cu multă osteneală şi intitulată: Despre universala iconomie. Aşadar, dezlegarea a dat-o însuşi cel ce a şi istorisit-o (şi nu a spus [rezolvarea] în altă parte, şi e destul că nu mai căutăm alta; iar din pricina limpezimii ei, şi cele ţinute de noi să urmeze aceeaşi gândire).
Unele dintre iconomii s-au făcut de Părinţi „pentru o vreme”, altele, „pentru totdeauna”.
– „Pentru totdeauna” este când Sfântul Atanasie s-a folosit, pentru cei din Italia, de termenul „persoane” în loc de „ipostasuri”76.
– „Pentru o vreme” este cazul Apostolului cu tăierea împrejur (cf. Fapte 16, 3), al Marelui Vasile cu Duhul Sfânt şi cea de acum a dumnezeiescului Chiril. Acestea se fac până la o vreme, neavând nimic vrednic de învinuire, nici nu sunt cu ceva în afara legii, ci coboară ştacheta mai jos şi nu ţin de acrivia cea peste măsură. Căci aceasta este iconomia „pentru o vreme”. Fiindcă nici doctorul nu este în stare că-l izbăvească mai degrabă pe cel neputincios din boală, nici calul neînfrânat nu poate fi pus cu uşurinţă în frâu, nici lemnul tare nu poate fi uşor tăiat, dacă cel cu multă experienţă în asemenea lucruri nu se foloseşte câte puţin de fluierături şi linguşiri, de mângâieri şi chemări blânde.
Aşa au făcut sfinţii prin iconomii, după cum şi marele Chiril în acest caz. Căci pe bună dreptate a răbdat puţin încetineala răsăritenilor decât, neprimindu-l [ei] pe cel cu adevărat eretic, să primească aplecare către ceea ce era eretic77. Căci ce altceva era această acceptare a lor pe jumătate, odată ce credinţa era propovăduită în chip ortodox, şi prin aceasta ei dădeau anatemei chiar pe cel pomenit de ei? Fiindcă tot cel ce este ortodox întru toate, dă potenţial [en dunamei] anatemei pe orice eretic, chiar dacă nu prin cuvânt78. Apoi, când au ajuns desăvârşiţi la minte, atunci Sfântul s-a unit cu ei întru totul.
Oare nu şi noi ne arătăm făcând acelaşi lucru? Când unii care sunt într-un cuget cu noi se deosebesc în ceva de noi iar faptul de a renunţa la acrivie nu aduce multă întristare, şi noi, de bună seamă, primim părtăşia cu ei, ca nu cumva din cauza a ceva mic – ceva mic care mai pe urmă s-ar putea îndrepta – să nimicim totul. Dar acest lucru ţine de cei neiscusiţi, nu de iconomii tainelor lui Dumnezeu79. Un asemenea fapt este a face pentru o vreme iconomie în cuvânt şi purtarea în ceea ce priveşte judecata şi adevărul şi legea, dar nicidecum în ceea ce priveşte fărădelegea şi minciuna80.
Să nu caşte gura adulterii în acest caz, nici să fie de acord cu o călăuză ca conduce pe un teren povârnit, nici cu un cârmaci care duce la cufundare, nici cu un doctor care produce boli. Cu unul ca acesta s-au asemănat ei: făcând adulter cu cel adulter, însoţindu-se cu cel ce a binecuvântat adulterul, osândind pe Dumnezeu împreună cu cel ce a osândit pe Dumnezeu, dezlegând Evanghelia cu cel ce a dezlegat Evanghelia în chip câinesc, ca s-o spunem mai de-a binelea. Dar unde sau cum l-a primit dumnezeiescul Chiril pe ereticul Dioscor al Alexandriei, precum zic adulterii care sunt întunecaţi faţă de lumină şi îi osândesc pe sfinţi? Nici nu am auzit, nici nu e adevărată minciuna lor, fiindcă el [Dioscor] a trăit după dumnezeiescul Chiril. Prin urmare, cum însuşi Sfântul l-a primit pe cel cunoscut ca eretic [abia] după adormirea sfântului, în vremea sinodului tâlhăresc de la Efes, care a avut loc după al treilea sfânt Sinod [Ecumenic], de vreme ce el [Chiril] era atunci dincolo de lumea aceasta? Aşa grăiesc minciuni şi basme, ca să vâneze sufletele celor ce umblă în simplitate. De aceea, fiţi îndemânatici şi cunoscători întru toate, ca să fugiţi de şarpe şi de ucigaşii asemenea şarpelui [ereticii], din pricina cărora pier cei mai mulţi din neam în neam.
Iar despre celelalte întrebări (dacă episcopul nu s-a aflat în sinodul adulter şi îl numeşte adunătură mincinoasă, dar îl pomeneşte pe mitropolitul său care s-a aflat în acel sinod, dacă deci trebuie să ne împărtăşim de la un preot al [acelui] episcop ortodox) am răspuns şi în alte [dăţi], în scrisorile către Evod, că:
– Pentru iconomie, trebuie [să ne împărtăşim], numai el81 să nu liturghisească împreună cu ereticii. Căci nu e nimic, de vreme ce îl pomeneşte pe episcopul ortodox, chiar dacă acela, de frică, îl pomeneşte pe mitropolitul său eretic.
– Dacă preotul unui astfel de [episcop] este chemat la priveghere, trebuie să mergem, iar biserica dată lui trebuie acceptată şi trebuie îngăduit ca el [preotul] să vină să liturghisească în ea sau să pomenească vreun mort, desigur ortodox; şi este iertat şi nimic nu-l opreşte pe [preotul] care a primit [biserica de la acel episcop] să liturghisească în ea.
– Dar dacă [preotul] pomeneşte vreun episcop eretic, chiar dacă [preotul] are vieţuire fericită, chiar dacă e ortodox, trebuie să ne depărtăm de dumnezeiasca împărtăşanie; dar când e vorba de masa de obşte – de vreme ce doar acolo [la liturghie], din frică, îl pomeneşte [pe episcopul eretic] -, ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvânteze şi să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conştient părtăşie nici cu eretic, nici cu episcopul său nici cu vreun altul [de acest fel].
– Dacă cineva mănâncă în chip nepăsător82 cu cel ce a binecuvântat adulterul83, sau cu alt eretic, să ne păzim să nu mâncăm împreună cu unii ca aceştia, chiar dacă ei făţăresc ortodoxia. Căci nu păzesc porunca Apostolului, care zice nici să mâncăm cu unii ca aceştia (cf. I Cor. 5, 11). Dar nu trebuie mai mult iscodit şi cercetat dacă cineva a mâncat cu cel care a mâncat împreună cu un eretic şi cu altul ca acesta, căci atunci, dacă mergem aşa cu înlănţuirea, trebuie să ne despărţim de toţi. Iar acest lucru este al celor ce-şi iubesc voia proprie şi nu a sfinţilor. Până la acesta [la cel ce mănâncă cu ereticii] rămâi şi nu trece mai departe. Nu cumva din neştiinţă [sfinţii] nu au cercetat şi nu ne-au vestit nouă aceasta? Nicidecum de aceea nu te lupta să treci dincolo de hotarele pe care le-au pus Părinţii noştri.
– Iar de la cel cu care nu mâncăm, nici darul nu trebuie primit, dacă, învăţat o dată sau de două ori, el rămâne indiferent şi nu se lasă înduplecat de noi. Nu ştiu decât că de la paznicii de temniţă [darurile] se primesc, nu ca binecuvântări, ci ca trebuinţe [necesităţi] sau din pricina iconomiei84. Iar [darurile] de la ceilalţi care aleargă să mănânce cu ereticii în chip nepăsător nu ştiu să le primească şi să se mănânce împreună cu ei decât în vreo situaţie anume. Dar a da unora ca aceştia şi temnicerilor mâncare şi băutură nu trebuie judecat, căci oricărui om trebuie să-i dăm.
– În biserica domnului Grigora, fiul nostru, nu îndrăznesc a spune să liturghsească preotul nostru, pentru că a fost sfinţită după sinodul adulter şi a fost consacrată prin [ordinul] celui dintâi adulterin85 de către cineva care slujeşte şi a slujit împreună cu cel ce a săvârşit căsătoria adulteră.
75 Cel ce apără credinţa trebuie să fie un trăitor desăvârşit al ortodoxiei, dar să aibă şi abilitatea de a o prezenta după norme înalte celor ce vor acest lucru.
76 Despre sinoadele din Ariminium în Italia şi Seleucia, în Isauria.
77 Sf. Chiril nu-l primea în comuniune pe Teodor de Mopsuestia. Orientalii, deşi dreptcredincioşi în dogme, îl pomeneau. Sfântul a preferat comuniunea cu ei în aceste condiţii decât să le ceară să-l scoată din diptice pe Teodor şi ei să cadă în erezia dogmatică.
78 Cuvântul este doar actualizarea unei potenţe.
79 Faptul de a nu face iconomie când ea ar putea fi făcută în folosul Bisericii ţine de o minte îngustă şi neduhovnicească. Cel duhovnicesc şi care pătrunde tainele lui Dumnezeu totdeauna va şti când şi cum se poate face iconomie
80 Uneori e preferabil să nu fie spus abrupt şi dintr-o dată adevărul, pentru a-l putea face pe celălalt să-l primească. Dar când e vorba de lucruri unanim recunoscute ca păcat, atunci nu trebuie făcute pogorăminte.
81 Acel preot.
82 Fără a face o clară distincţie.
83 Iconomul Iosif.
84 Adică se pot primi ca necesităţi, din cauza situaţiei de forţă majoră în care se află cel întemniţat. E vorba de cazuri când temnicerul e eretic şi aduce celui întemniţat hrana necesară.
85 Probabil se referă la cel care a prezidat sinodul ce a fost de acord cu adulterul împăratului.
A se citi şi Sf. Teodor Studitul: Fericit este acesta, făcându-se pildă de mântuire şi multora
Sfinte Teodor studiul roagă te pentru noi păcătoși ! Amin !
AMIN AMIN DOAMNE AJUTA