Întotdeauna să pui înaintea ochilor ultima zi din viața ta. Când te scoli în zorii zilei, să nu fii sigur că mai ajungi până seara; de când îţi întinzi trupul în pat să se odihnească, să nu tragi nădejde că vei mai vedea lumina zilei, astfel te vei putea înfrâna mai uşor de la toate patimile. Inima ta să mediteze pururea la bunurile cereşti făgăduite, ca însăşi acelea să te cheme pe calea virtuţilor.

Să fii şi aici ca şi în viaţa viitoare. Toate bunurile pământeşti pe care le posezi, să le transpui în lăcaşurile cereşti, ca şi cum tu de acolo ai fi venit. În felul acesta, când vei fi chemat de Domnul, vei merge în linişte şi cu plăcere. Atunci, după ce va fi descătuşat de legăturile trupului, sufletul tău va fi întâmpinat de cetele îngerilor; atunci, toată mulţimea sfinţilor se va uni cu tine în îmbrăţişare şi te va duce în rugăciuni, în faţa adevăratului Judecător.

(Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 60)

* * *

Învățătura despre felul în care trebuie să viețuiască un creștin nu are nevoie atât de cuvinte cât are nevoie de puterea exemplului zilnic. Sfântul Vasile cel Mare

* * *

Să nu fii nelucrător şi leneş, ci lucrează cu mâinile tale ca să ai din ce ajuta pe cel lipsit, să-i dăruieşti cu cumpătare după putinţele tale. Atât să se ceară de la tine, cât ți-a fost încredinţat. Nimeni, deci, să nu ceară de la tine ceea ce el însuşi posedă câtuşi de puţin. Milostenia făcută din agoniseala pe nedrept este urâtă de Hristos, pe când cea făcută din bunuri dobândite cinstit este bineprimită. Fiule, milostenia nu are conţinut când este făcută din agonisiri nedrepte. Sunt unii care, prădând bunuri străine, se prefac a practica milostenia şi, după ce storc pe unii, simulează că sunt milostivi cu alţii. Lui Dumnezeu nu-i plac faptele acestora, ci dimpotrivă, blestemă şi respinge făţărnicia inimii lor.

Tu, fiule, să oferi semenului puţinul din ostenelile tale, ca acest lucru să fie plăcut şi primit de Domnul. Să nu te făleşti când dai milostenie celui lipsit, nici să te socoteşti pe tine mai bun decât acela căruia îi dăruieşti ceva, ci în orice binefaceri ale tale să fii smerit faţă de Dumnezeu, fiindcă nu este plăcut lui Dumnezeu cel care săvârşeşte ceva din mândrie. Tot ceea ce se săvârşeşte cu smerenie este bine primit de El.

(Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 36-37)

* * *

Să iubeşti pe Dumnezeu din toată virtutea ta, ca prin toate acţiunile tale să placi Aceluia. După cum cel legat prin căsătorie se străduieşte să placă soţiei, cu atât mai mult monahul trebuie, prin orice mijloace, să placă lui Hristos. „Cel ce păzeşte poruncile Lui (Hristos), rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el” (Ioan II, 24). Dumnezeu nu vrea să fie iubit prin vorbe, ci prin inimă curată şi fapte bune. Cine zice: „iubesc pe Dumnezeu”, dar nu păzeşte poruncile Lui, acela este mincinos. Un astfel de ins se înşală pe sine însuşi (…), fiindcă Dumnezeu nu este văzător al vorbelor, ci al inimii; El iubeşte pe acei care Îi slujesc în simplitatea inimii.

Dacă pe părinţii pământeşti îi iubim cu atâta dragoste, deşi au muncit puţin timp pentru noi, cu atât mai mult trebuie să iubim pe Tatăl Ceresc!

(Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 19)

* * *

Aşadar, înfăţişează-te cu grijă în faţa lui Dumnezeu în timpul rugăciunii sau al psalmilor. Să nu te supere somnolenţa minţii şi să nu fie dezacord între minte şi limbă, ci acord deplin pentru amândouă să pronunţe cuvintele. Aceasta deoarece precum este imposibil să slujeşti la doi domni (Matei VI, 24), tot astfel nu poţi să aduci lui Dumnezeu o dublă rugăciune (una să gândească mintea şi alta să rostească limba).

Fiule, să nu-ţi treacă niciun timp neocupat sau gol atât ziua cât şi noaptea. Se cuvine să veghezi ca să alungi mai uşor ispitele amenin­ţătoare. Dacă gânduri întinate tulbură inima ta şi te îndeamnă să săvârşeşti lucruri neîngăduite, alungă-le de la sufletul tău prin rugăciuni şi vegheri. Mare scut îi este sufletului rugă­ciunea; prin rugăciuni preacurate ne împărtăşeşte Dumnezeu toate cele folositoare şi, fără îndoială, sunt alungate cele vătămătoare. În timpul psalmilor, psalmodiază cu înţelepciune, fiule, şi cântă cu trezvie înaintea lui Dumnezeu cântările duhovniceşti, ca să poţi fi uşor mai atent la puterea psalmilor. Dulceaţa lor înmoaie orice învârtoşare a inimii. Atunci vei avea glasul plăcut şi, bucurându-te, vei cânta: „Cât de dulci sunt gâtului meu cuvintele Tale, Doamne, mai mult decât mierea şi fagurul pentru gura mea” (Psalmi CXVIII, 103). Nu vei putea, deci, simţi această dulceaţă, decât atunci când vei cânta cu trezvie şi înţelepciune. Căci gâtul va gusta hrana, iar simţământul lăuntric va înţelege cuvintele. După cum trupul se hrăneşte din merindele materiale, tot astfel omul lăuntric se hrăneşte şi creşte din cuvintele lui Dumnezeu. În viaţă sunt şi vegheri nefolositoare, ca de exemplu atunci când cineva îşi umple mintea cu gânduri întinate sau contrare scopului duhovnicesc propus iniţial. Tu, însă, fereşte-te cu totul de astfel de vegheri şi îmbrăţişează cu mintea vegherile sfinte. Ca să poţi deveni sfânt în toate faptele şi mişcările tale, trebuie să veghezi să nu te cuprindă somnul şi nu oamenilor să placi în purtări. Nimănui altuia să nu placi decât numai Domnului.

În orice lucrare pe care o întreprinzi, cugetă întâi la Dumnezeu. Examinează cu înţelepciune de este plăcut Domnului ceea ce cugeți; dacă acel cuget este drept în faţa lui Dumnezeu, cultivă-l, iar dacă nu, taie-l de la tine. Zilnic analizează-ti cu de-amănuntul faptele tale şi dacă te simţi vătămat de păcate, aleargă în grabă la pocăinţă. În aceeaşi zi să scoţi la lumină răul din tine. Dacă vreun păcat s-a prins de cugetul tău, pocăieşte-te şi grăbeşte-ţi îndată inima de la el. Să nu zici: „nu-i un lucru important un astfel de gând”. Aceasta pentru că în faţa lui Dumnezeu toate sunt vădite şi descoperite până în cele mai mici amănunte. Nu, să nu îngădui să încolţească şi să crească în tine gândurile rele, nici să le neglijezi ca mărunte.

Cine nu ia seama la măruntele gânduri şi fapte rele, alunecă treptat-treptat spre cele mai mari. Înlătură imediat muşcătura şarpelui, ca să nu se răspândească veninul în inima ta. Taie lăstarii spinilor din ogorul inimii tale ca să nu-şi înfigă în tine rădăcini adânci. Să ştii că inima ta este ogorul Domnului; cultivă-l cu învăţăturile cereşti şi nu îngădui să fie semănată neghină în ţarina Domnului. Aşadar, dacă în felul acesta vei veghea, vei putea ajunge la desăvârşire.

(Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 42-45)