Sfântul Ştefan era fiul despotului Gheorghe Brancovici şi a doamnei Irina, care au cârmuit Serbia ca stat vasal al Împărăţiei Turceşti de la 1427 la 1456. Despotul Gheorghe a făcut mult pentru ocrotirea şi întărirea Bisericii în acea vreme de prigoană de sub stăpânirea turcească, dând fiicei sale şi celor doi fii o creştere deplin creştinească – ceea ce i-a ajutat să îndure cu răbdare suferinţele în mâinile turcilor.

Sfântul Ştefan a trăit o vreme la curtea sultanului otoman Murad al II-lea, împreună cu sora sa Mara, care a fost silită să devină a doua soţie a sultanului.Deşi era orb, Sfântul Ştefan a început să domnească asupra sârbilor în 1458. Însă la scurt timp a fost silit să fugă în Albania, unde a fost ocrotit de principele ortodox al Albaniei, Gheorghe Skanderberg (cunoscut ca şi Aranit). Acest principe l-a poftit pe Ştefan să trăiască în casa lui, purtându-i de grijă cu creştinească dragoste.

Prinţul Aranit avea o fiică pe nume Anghelina. Ea „crescuse în duhul învăţăturii evanghelice, viaţa sa fiind dăruită rugăciunii şi milosteniei”. Pe când îşi ajuta tatăl său să aibă grijă de tânărul prinţ orb, „Sfânta Anghelina începu să-l iubească adânc pe tânărul prinţ suferind. Inimile lor erau gemene şi amândoi iubeau Evanghelia şi Biserica lui Hristos din tot sufletul”.

Citeşte şi:  Musulmanii din Kosovo l-au decorat pe Bill Clinton pentru susținerea războiului declanșat de NATO împotriva Serbiei ortodoxe

În 1460 s-au căsătorit. Au împărţit laolaltă necazurile pribegiei, trăind nu doar în Albania şi în Serbia, ci şi în Italia. Sfinţii Ştefan şi Anghelina au avut doi fii, Gheorghe şi Iovan (Ioan), şi o fiică pe care au numit-o Maria, după Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Ei şi-au crescut copiii în chip cu adevărat creştinesc.

Ştefan a murit în 1648, pe când copiii era încă mici, iar familia trăia în surghiun în Italia. Anghelina şi copiii căzură în neagră sărăcie, dar până la urmă fură ajutaţi de regele Ungariei să se mute în oraşul sârbesc Kupinovo. Anghelina luă cu ea moaştele neputrezite ale soţului ei, care se făcură izvor de multe tămăduiri. Astfel, întrucât înduraseră fără a se plânge multele suferinţe tragice din viaţa sa, după moarte Dumnezeu i-a dat să fie izvorul blagosloveniilor pentru alţii. Astăzi moaştele lui se păstrează Krusedol, întemeiată de fiul său Gheorghe (care a luat numele de Maxim în monahism).

Citeşte şi:  Aceasta a fost pricina, pentru care Sfântul Duh s-a arătat în chipul limbilor

Deşi era săracă, Sf. Anghelina „şi-a afierosit întreaga viaţă şi toţi banii pe care-i putea aduna pentru a hrăni pe săraci, pe văduve şi orfani, şi pe cei surghiuniţi”. Ajunsese cunoscută ca „Maica Anghelina” şi „maica săracilor”. Fiul ei mai mic, Iovan, a murit curând după ce s-a căsătorit, iar Maxim, care a ajuns arhiepiscop, a murit şi el tânăr. Bând încă o dată paharul durerii, Anghelina a intrat în viaţa monahală, unde „prin nevoinţele ei şi dragostea de aproapele, fericita prinţesă şi-a curăţit sufletul şi s-a umplut de Duhul Sfânt.”

Citeşte şi:  Comentarii Patristice la Evanghelia din Duminica Mironosițelor

Spre sfârşitul vieţii, cu ajutorul ţarului Vasilie al Rusiei, ea a zidit o minunată mănăstire de maici cu hramul Întâmpinării Domnului. A adormit în Domnul la 30 iulie, 1510. Moaştele ei făcătoare de minuni se păstrează în aceeaşi mănăstire cu cele ale soţului ei. Tot acolo se află şi moaştele sfinţilor ei fii. Ea până astăzi este una dintre cel mai iubite sfinte ale Serbiei.

Cinstitele sale moaște făcătoare de minuni, împreună cu cele ale sfântului Ștefan, soțul ei, și ale fiilor săi, Maxim și Ioan, odihnesc la Mănăstirea Kruședol (deși o parte din ele au fost risipite de turci).

Sfânta Anghelina se mută la cele veșnice la începutul veacului al XVI-lea. Biserica îi săvârșește pomenirea la 1/14 iulie și 30 iulie/12 august (în unele apare surse pe 1, iar în altele pe 30 iulie), precum și pe 10/23 decembrie.