Sfânta Irina s-a născut în cetatea Maghedon din Persia, în secolul al IV-lea. Era fiica regelui Maghedonului, Licinius; fiind păgân, tatăl ei îi pusese numele de Penelope.

Sfânta Irina din Maghedon

Penelope era foarte frumoasă, dar tatăl ei o ținea izolată într-un turn înalt al palatului său pentru ca nu cumva să fie influențată de credința creștină, care se răspândea cu repeziciune și în Persia. Împreună cu ea stăteau, pentru a o sluji, alte treisprezece fecioare frumoase.

Licinius i-a repartizat apoi Penelopei, ca tutore, un bătrân învățat, pe nume Apellian, pentru a-i da cea mai bună educație posibilă. Apellian era însă creștin, și în timpul lecțiilor i-a povestit Penelopei despre Iisus Hristos, Mântuitorul, despre credința creștină și despre virtuțile creștine.

Când Penelope a ajuns la adolescență, părinții ei au început să se gândească la căsătoria ei. Într-o zi, un porumbel a intrat în zbor prin fereastra deschisă cu o ramură de măslin în cioc,pe care a pus-o pe masă. Apoi, a venit un vultur cu o coroană de flori în cioc și, de asemenea, a pus-o pe masă. În cele din urmă, un corb a venit în zbor, având un șarpe în cioc, care a căzut pe masă. Penelope a fost nedumerită de aceste întâmplări și se întreba ce semnificație pot avea.

Apellian i-a explicat că porumbelul simboliza educația ei, iar ramura de măslin întruchipa harul lui Dumnezeu care se revarsă la Botez. Vulturul cu cununa de flori reprezenta fericirea de care avea să se bucure în viața ei viitoare. Corbul și șarpele îi prevesteau suferințe și durere.

La sfârșitul acestei discuții, Apellian i-a spus că Domnul voia să o logodească cu El și că Penelope avea să rabde multe suferințe pentru cerescul ei Mire. De atunci începând, Penelope a refuzat să se căsătorească, a fost botezată de preotul Timotei și a primit numele de Irina (care în limba greacă înseamnă „Pace”). Şi-a îndemnat și părinții să devină creștini. La scurt timp după aceea, a distrus toate statuile idolilor cărora li se închina tatăl ei.

Întrucât Irina își închinase viața lui Hristos, ea i-a refuzat pe toți pețitorii pe care tatăl ei îi alesese pentru ea. Când Liciniu a aflat că fiica lui refuza să se închine zeilor păgâni, s-a înfuriat. A încercat să o abată de la slujirea lui Hristos punând să fie torturată. A fost legată și aruncată sub copitele unor cai sălbatici, însă aceștia au rămas nemișcați. În loc să o rănească pe sfântă, unul din cai a tăbărât asupra lui Licinius, i-a sfâșiat și i-a smuls mâna dreaptă. Apoi l-a doborât pe Licinius la pământ și a început să îl calce în picioare. Atunci slujitorii au dezlegat-o pe sfânta fecioară, și prin rugăciunile ei, Licinius s-a ridicat nevătămat, în prezența martorilor, cu mâna la locul ei.

Văzând o asemenea minune, Liciniu și soția lui și mulți dintre cei de față (ca la 3000) au crezut în Hristos și i-au părăsit pe zeii păgâni. Liciniu a demisionat din funcțiile sale administrative, închinându-și viața slujirii Domnului Iisus Hristos. Sfânta Irina s-a dus să locuiască în casa profesorului ei, Apellian și a început să îl propovăduiască pe Hristos păgânilor, întorcându-i pe mulți pe calea mântuirii.

Sedechie, noul guvernator al orașului a auzit de această minune și l-a chemat la el pe Apellian, pentru a-l întreba despre modul de viață al Irinei. Apellian i-a răspuns că Irina, ca și ceilalți creștini, trăia în înfrânare, în rugăciune și în citirea de cărți sfinte. Sedechie a chemat-o pe sfântă la el și i-a poruncit să înceteze să Îl mai propovăduiască pe Hristos. A încercat și să o silească să jertfească idolilor. Dar Sfânta Irina și-a mărturisit cu curaj credința creștină înaintea guvernatorului, și, netemându-se de mânia lui, s-a arătat gata să sufere pentru Hristos. Din porunca lui Sedechie, fecioara a fost aruncată într-un puț plin cu șerpi și cu vipere. Sfânta a petrecut în puț zece zile, însă șerpii nu s-au atins de ea, căci un înger al Domnului a păzit-o și i-a adus hrană. Sedechie a crezut că această minune fusese înfăptuită prin vrăjitorie, și a supus-o pe Sf. Irina la multe alte torturi, dar ea a rămas nevătămată. Auzind-o mărturisind pe Hristos și văzând minunile care se înfăptuiau cu ea, și mai mulți oameni s-au convertit la Hristos și s-au îndepărtat de credința în idoli.

Sedechie a fost înlăturat din funcție de fiul său, Savorus, care i-a persecutat încă și mai mult pe creștini. Sfânta Irina s-a dus în orașul ei natal, în Persia, la Maghedon ca să se întâlnească cu Savorus și cu armatele lui și ca să-i ceară să înceteze persecuția. Când acesta a refuzat, la rugăciunile fecioarei întreaga armată și-a pierdut vederea. Apoi, rugându-se ea, au văzut din nou. Savorus însă a refuzat să recunoască puterea lui Dumnezeu. Din pricina trufiei lui, a fost lovit de un trăsnet, care l-a ucis.

După aceasta, Sf. Irina a intrat în oraș, unde a făcut multe minuni. S-a întors să trăiască în turnul construit de tatăl ei, avându-l cu ea pe preotul Timotei. Prin propovăduirea ei s-au convertit la Hristos 5000 de oameni.

Mai târziu, sfânta a plecat în orașul Callinicum (un oraș de pe râul Eufrat, în Siria). Stăpânitorul acelui oraș era Numerian, fiul lui Sebastian. Când a început să Îl propovăduiască pe Hristos, Irina a fost arestată și torturată de autoritățile păgâne. A fost închisă pe rând în trei boi de bronz care apoi au fost încinși în foc. A fost mutată dintr-unul în altul, dar a rămas neatinsă, în chip minunat. Mii de păgâni, cutremurați de această minune, s-au convertit atunci la Hristos.

Simțindu-și sfârșitul aproape, Numerian i-a lăsat instrucțiuni eparhului Vavdon (Babdon) să o chinuie mai departe pe sfântă și să o silească să le jertfească idolilor. Acesta a făcut cum i s-a poruncit, însă chinurile nu au putut-o atinge și mai mulți au crezut în Hristos.

Sfânta muceniță a fost dusă atunci (sau poate i s-a dat drumul și a plecat de bunăvoie?) până în orașul Constantina (azi Viranșehir, în Turcia), la 40 de mile nord-est de Edessa.

Spre anul 330, regele persan Sapor al II-lea (309-379) auzise de minunile sfintei. Ca s-o împiedice să câștige și mai mulți adepți, acesta a pus ca fecioara să fie arestată, decapitată și îngropată. Dar Dumnezeu a trimis un înger care a înviat-o, iar ea a mers până în cetatea Mesembria/Membria. Văzând că fecioara era încă în viață și auzindu-i propovăduirea, stăpânitorul locului s-a botezat și el, împreună cu mulți dintre supușii săi.

Plină de râvnă, vrând să aducă pe cât mai mulți la Hristos, Sf. Irina a plecat de acolo la Efes, în Asia Mică, propovăduind și acolo și săvârșind multe minuni. Acolo Domnul i-a descoperit câ sfârșitul vieții ei se apropia. Atunci sfânta Irina a părăsit orașul, însoțită de șase oameni, între care fostul ei profesor, Apellian. La ieșirea din oraș, a găsit un mormânt nou, în care nu mai fusese îngropat altcineva, într-o peșteră. Făcându-și semnul crucii, a intrat în mormânt, cerându-le însoțitorilor ei să acopere intrarea în peșteră cu o piatră mare, ceea ce au și făcut.

Potrivit unor relatări, două (sau patru, în alte surse) zile mai târziu, când Apellian, împreună cu câțiva creștini s-au întors, au găsit piatra răsturnată, iar trupul sfintei nu se afla în mormânt. Astfel a voit Dumnezeu să o slăvească pe Sfânta Irina, care, iubindu-L, și-a închinat viața slujirii Domnului Hristos.

Potrivit altor relatări, Sf. Muceniță Irina a adormit cu pace, iar sfintele ei moaște au fost recuperate mai târziu de credincioși, care i-au adus cinstirea cuvenită. Potrivit acestor relatări, moaștele Sfintei au fost, se pare, mutate la Constantinopol, unde au fost ridicate în cinstea ei mai multe biserici, între care Biserica „Sfânta Irina” de lângă Sfânta Sofia. O altă sursă afirmă că Sf. Irina ar fi fost arsă pe rug la Tesalonic.

Este posibil ca moaștele Sfintei Irina să fi părăsit Constantinopolul în anul 1118, fiind date în dar lui Henric I al Angliei sau să fi fost evacuate înaintea cuceririi otomane din 1453. Moaște ale Sf. Irina se găsesc în Mănăstirea Bronta din insula Samos (Grecia) și în Mănăstirea Sf. Ioan Teologul din Patmos (Grecia), iar capul Sfintei Irina se găsește la biserica Sf. Vasile din St. Louis, Missouri.

Sfânta Irina a călăuzit mii de oameni la Hristos prin viața ei minunată și prin propovăduirea ei. Biserica o cinstește, iar creștinii cer și astăzi ajutorul și rugăciunile ei de mijlocire. Sfânta Mare Muceniță Irina este chemată mai ales de cei care își doresc o căsătorie grabnică și fericită. În Grecia, ea este și sfânta ocrotitoare a polițiștilor. Este sărbătorită pe 5/18 mai.