S-a spus despre icoana ortodoxa ca este o „Biblie in imagini”. Cu alte cuvinte, Biserica marturiseste pe cale vizuala, prin intermediul icoanei, adevarul de credinta revelat. Acest fapt ii confera totodata icoanei, un important fundament dogmatic.

Chiar daca imaginatia umana nu are limite, putand din acest punct de vedere reprezenta orice, in ceea ce priveste realitatile dumnezeiesti, trebuie sa admitem ca nu totul e reprezentabil. In acest sens, realismul evanghelic reprezinta fara indoiala un profund temei al intregii iconografii ortodoxe. Potrivit parintelui Grigorie Krug, fundamentul care permite aparitia si existenta icoanelor, consta in faptul ca ele reprezinta ceea ce este vizibil si tangibil.

De aceea, icoana autentica nu poate fi realizata de oricine, oriunde si oricum. Tot din acelasi motiv, de-a lungul veacurilor au fost date anumite dogme si canoane care au condus la definitivarea unei adevarate teologii a icoanei in Biserica. Sinodul VII Ecumenic este reprezentativ in acest sens, fiind convocat in vederea condamnarii iconoclasmul ca erezie si a restabilirii cultului sfintelor icoane.

Icoana insa, – si realitatile istorice au dovedit-o – poate fi pusa din pacate si in slujba invataturii de credinta falsificate, in slujba ereziei. Un astfel de exemplu este legat de incercarile de a reprezenta iconografic pe Dumnezeu Tatal si, in special, Sfanta Treime .

„L-a vazut cineva pe Dumnezeu Tatal ca sa-L poata picta?”

Reprezentarea lui Dumnezeu Tatal, asa cum apare ea in practica bisericeasca, este un subiect de mare actualitate si importanta dogmatica.

Potrivit Sfintilor Parinti, reprezentarea lui Hristos, a Dumnezeu-Omului, se bazeaza tocmai pe posibilitatea de a infatisa firea umana a Maicii Sale. La Sinodul VII Ecumenic, aceasta posibilitate de a-L reprezenta pe Hristos conform trupului primit de la Maica Sa este pusa in contrast cu imposibilitatea de a-L infatisa pe Dumnezeu-Tatal.

Poate indrazni cineva sa spuna ca L-a vazut pe Dumnezeu Tatal ca sa-L poata picta, se intreaba Ilarie din Poitiers? In Iesirea 33,20 si in Judecatori 13,22 este scris: ”Fata Mea insa nu vei putea s-o vezi, ca nu poate omul sa vada fata Mea si sa traiasca”. Sfantul Evanghelist Ioan de asemenea afirma: ”Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul Cel Unul nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut” (1, 18).

Citeşte şi:  Vor urma zile negre şi vremuri grele. Generaţia de acum, căreia îi aparţinem şi noi, este o generaţie stricată

Cel mai obisnuit simbol, dar si cel mai des intalnit in Bisericile noastre, este chipul batranului, Celui Vechi de zile. Cei care sustin ca Dumnezeu Tatal poate fi pictat, se bazeaza pe vedeniile prorocilor, in special pe ale prorocului Isaia (6, 5: Domnul Savaot) si Daniel (7, 9 si 13: Cel Vechi de zile).

Chiar si in Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna putem citi: ”Noi Il inchipuim pe Dumnezeu Tatal Cel fara de inceput in chipul unui Batran, asa cum L-a vazut Daniel”.

Insa, potrivit talcuirilor facute de Sfintii Parinti la prorociile din Vechiul Testament, putem vedea ca aceste vedenii sunt intelese ca fiind referiri la Dumnezeu Fiul si nu la Dumnezeu Tatal.

Potrivit lui Alexandru Mihaila, lector in cadrul Catedrei de Teologie Biblica a Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, „regasim si in Traditia Bisericii identificarea Celui Vechi de zile cu Fiul, nu doar cu Tatal. De exemplu, s-a spus: „Cel Vechi de zile S-a facut copil“ (Pseudo-Atanasie, Cuvant la Nasterea lui Hristos, in: PG 28 961).

De aceea nici Sinodul al VII-lea Ecumenic nu a prevazut nicio hotarare care sa legifereze pictarea chipului lui Dumnezeu Tatal.

Parintii Sinodului chiar au reluat argumentul Papei Grigorie II din scrisoarea acestuia catre imparatul Leon Isaurul: „De ce nu-L reprezentam si nici nu-L descriem pe Tatal Domnului nostru Iisus Hristos? Pentru ca nu stim cum este. (…) Numai daca L-am fi vazut si cunoscut precum L-am vazut si cunoscut pe Fiul Sau, atunci am fi incercat sa-L descriem si sa-L reprezentam cu ajutorul artei”.

Alti doi mari aparatori ai sfintelor icoane, Sfantul Teodor Studitul si Ioan Damaschin, s-au opus reprezentarii lui Dumnezeu Tatal. Ioan Damaschin afirma: ”Nu Il reprezentam pe Domnul Dumnezeu , deoarece nu Il vedem; daca L-am fi vazut, L-am fi reprezentat”.

Citeşte şi:  Purcederea Sfântului Duh „și de la Fiul” – Despre erezia Filioque

Sfanta Treime „Paternitate”, o icoana eretica

Aceasta icoana, dealtfel foarte cunoscuta, s-a raspandit in lumea ortodoxa mai ales incepand cu secolul XVII. Despre aceasta icoana, in care Dumnezeu -Tatal apare ca batran, cu Fiul Sau – Hristos in poala si Sfantul Duh ca un porumbel fie intre ei, fie pe un disc tinut de Mantuitorul, Vladimir Lossky sustine ca transpune doctrina Filioque in forma picturala.

Cu trecerea timpului, astfel de reprezentari au devenit din ce in ce mai numeroase. Rezultatul a fost acela ca adevarurile de credinta exprimate in icoanele traditionale au fost din ce in ce mai distorsionate, iar arhetipurile si principiile iconografiei bizantine au fost treptat abandonate.

Imaginea lui Dumnezeu-Tatal a fost interzisa la marele Sinod de la Moscova din 1666-1667. In Actele Sinodale se spune: ”Hotaram ca un pictor iscusit, care sa fie si om vrednic, sa fie numit mai-marele iconografilor conducator si supravetuitorul lor. Ca sa nu mai batjocoreasca cei neinvatati sfintele icoane ale lui Hristos, ale Maicii Sale si ale Sfintilor Lui, infatisandu-i urat si nepotrivit; si sa inceteze orice vanitate a pretinsei intelepciuni de a picta fiecare dupa fantezia sa, fara a avea vreo referinta autentica, adica de a-l zugravi in diferite chipuri pe Domnul Savaot […]. Hotaram ca de acum inainte chipul Domnului sa nu fie pictat in reprezentarile cele absurde si nepotrivnice pentru ca nimeni nu L-a vazut niciodata in trup. Numai Hristos care a fost vazut in trup este zugravit asa, adica in trup, iar nu dupa Dumnezeire […].

Este intru totul absurd si necuviincios a-L picta pe Domnul Savaot cu barba alba, iar pe Fiul in sanul Lui, sezand, si un porumbel intre Ei, pentru ca nimeni nu L-a vazut pe Tatal, dupa Dumnezeire; pentru ca Tatal nu a avut trup si nu in trup S-a nascut Fiul din Tatal mai inainte de toti vecii, asa cum zice si David proorocul: ”din pantece mai inainte de luceafar Te-am nascut” (Psalmul 109, 3) aratand ca acea nastere nu este trupeasca, ci negraita si nepatrunsa.”

Citeşte şi:  Proorociile Sfântului Cosma Etolianul, ''Apostolul săracilor''

Sinodul a hotarat definitiv ca reprezentarea ca batran, Cel vechi de zile, nu mai trebuie raportata la Tatal, ci doar la Hristos.
Sfanta Treime si Dumnezeu Tatal in iconografia ortodoxa traditionala
In iconografia traditionala ortodoxa exista doua moduri de reprezentare a Sfintei Treimi: Chipul lui Hristos, si scena numita ospitalitatea lui Avraam

Leonid Uspenski afirma ca „in icoane, nu infatisam deci decat ce ne-a fost dezvaluit: Persoana intrupata a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos” deoarece El este nedespartit de Celelalte doua Persoane ale Sfintei Treimi: Il cunoastem pe Tatal prin Fiul („Cel ce Ma vede pe Mine Il vede pe Cel ce M-a trimis” – Ioan 12, 45; si „Cel ce M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal” – Ioan 14, 9) si pe Fiul prin Sfantul Duh: „Nimeni nu poate sa zica: Domn este Iisus – decat in Duhul Sfant”(I Cor. 12, 3).

Icoana Sfintei Treimi care infatiseaza „ospitalitatea lui Avraam” si care corespunde intru totul invataturii Bisericii, atat in continut, cat si in expresia ei artistica, este Sfanta Treime pictata de Sfantul Andrei Rubliov . Aceasta reprezentare a celor trei Persoane biblice sub forma de ingeri este singura icoana admisa a Sfintei Treimi.

Dumnezeu Tatal este reprezentat in iconografia traditionala ca o mana care iese din cer binecuvantand. Vedem aceasta mana simbolica la Botezul lui Hristos, asa cum apare in mozaicurile de la Hosios Lukas si Daphni. Simbolismul mainii are la baza cuvintele Scripturii: „Trimite mana Ta din inaltime (Ps. 143, 7)” si „Mana Domnului era cu Dansul”.

Sfantul Duh mai este reprezentat sub urmatoarele trei forme in care s-a manifestat in istoria mantuirii: ca porumbel la Botezul Domnului, ca nor de forma geometrica la Schimbarea la Fata si ca limbi de foc, in icoana Cincizecimii.