’’Desigur, toţi Sfinţii sunt fericiţi. Însă de trei ori fericiţi Vor fi cei ce vor mărturisi în Vremea lui Antihrist, îi va aştepta pentru totdeauna slavă şi veselie nespus de mare’’. (Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos)

Epifanie s-a întâlnit odată cu Cuviosul şi l-a luat în casa sa ca să se odihnească măcar o săptămână, de multele sale osteneli. S-au aşezat undeva singuri şi tânărul a început să-l întrebe:

– Cum va fi sfârşitul lumii? Ce sunt „începuturile durerilor” şi când vor fi? De unde vor înţelege oamenii că se apropie sfârşitul şi care vor fi semnele care îl vor face arătat? Ce sfârşit va avea cetatea noastră, acest nou Ierusalim? Ce se va întâmpla cu cinstitele biserici? Ce se va întâmpla cu dumnezeieştile cruci, cu sfintele icoane şi cu sfintele cărţi? Unde se vor asigura sfintele moaşte ale Sfinţilor? Explică-mi, te rog! Ştiu că pentru tine şi pentru Sfinţii care sunt asemenea cu tine, a spus Domnul: „Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei Cerurilor”. Cu cât mai mult tainele lumii.

 – Cetatea aceasta, a răspuns fericitul, care deţine întâietatea între celelalte multe oraşe şi neamuri, va rămâne necucerită şi liberă. O păzeşte Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu „sub acoperământul aripilor sale” şi prin mijlocirile ei va sta necucerită. Multe neamuri vor asedia zidurile ei, dar puterea lor se va zdrobi şi vor pleca ruşinate. Din ea se vor îmbogăţi mulţi şi se vor desfăta de bunătăţile ei.

 Dar o oarecare profeţie spune că în cele din urmă, o vor cuprinde agarenii şi vor junghia cu săbiile lor mulţimea poporului. Eu însă cred că va năvăli şi rasa galbenă, a cărei denumire începe cu litera a şaptesprezecea a alfabetului (R). Va intra, va junghia şi va aşterne pe cei păcătoşi la pământ. Vai şi amar îi va fi ei de la acele două neamuri. Armele lor vor fi repezi ca vântul şi nimicitoare ca secera cea ascuţită, care taie vara holdele. Aceste arme nu vor putea fi împiedicate, întru început, dar după aceea se vor risipi.

 Împăratul cel evlavios

 Acum, fiul meu, cum să-ţi povestesc fără de lacrimi cele despre „începutul durerilor” şi despre sfârşit! În zilele cele de apoi va arăta Dumnezeu pe un oarecare împărat sărac. Acest împărat va stăpâni cu dreptate, vor conteni toate războaiele şi-i va îmbogăţi pe cei săraci. va împărăţi fericirea ca în vremea lui Noe. Oamenii se vor îmbogăţi foarte mult, vor trăi în linişte şi pace, vor mânca, vor bea, se vor căsători, se vor mişca în multă tihnă şi se vor desfăta fără grijă de bunătăţile pământului. Deoarece nu vor fi războaie, îşi vor preface săbiile lor în seceri, săgeţile în ţăruşi şi lăncile în pluguri pentru cultivarea pământului.

 Mai târziu, împăratul se va întoarce spre Răsărit şi-i va smeri pe agareni, pentru că Dumnezeu este mâniat pe ei pentru credinţa lor cea hulitoare şi pentru păcatul sodomiei pe care îl fac. Fireşte, mulţi dintre ei se vor boteza, vor bineplăcea împăratului şi vor fi cinstiţi. Ceilalţi însă vor fi nimiciţi, vor fi arşi sau vor fi omorâţi cu cruzime.

 În vremea aceea Iliricul va reveni împărăţiei romanilor, în timp ce Egiptul va fi cucerit. Acest împărat îşi va întinde mâna sa cea dreaptă la neamurile cele dimprejur, va îmblânzi neamurile galbene şi-i va birui pe vrăjmaşii săi. Împărăţia lui va dura 32 de ani. Timp de 12 ani nu va lua impozite şi taxe. Va rezidi jertfelnicele cele dărâmate şi va reclădi sfintele biserici, în zilele lui nu vor fi judecăţi, dar nici nu va exista nedrept şi nedreptăţit. De acest împărat se va teme tot pământul, îi va constrânge pe oameni cu frica să se cuminţească şi va nimici pe căpeteniile care fac fărădelege.

 În vremea aceea Dumnezeu îi va descoperi împăratului acestuia tot aurul, oriunde ar fi ascuns. Şi el îl va împrăştia „cu lopata” în toată ţara sa. De multă bogăţie, căpeteniile vor trăi ca împăraţii, iar săracii ca şi căpeteniile. Acest împărat va face mari izbânzi. Va porni cu multă râvnă ca să-i izgonească pe iudei, nici un israelitean nu va rămâne în această cetate. Nu se vor auzi petreceri cu instrumente muzicale, nici cântece necuviincioase. Nu se va întâmpla nimic necuviincios, pentru că va urî şi va nimici „din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea” (Psalmul 100, 10). Atunci va stăpâni mare bucurie şi veselie. Pământul şi marea îşi vor da din belşug bunătăţile lor. Viaţa va decurge în linişte şi pace, iar oamenii se vor veseli ca în vremea lui Noe, până ce a venit potopul.

 Stăpânitorul Aran

 După această împărăţie, vor începe nenorocirile. Va veni în această cetate fiul pierzării, stăpânitorul Aran şi va împăraţi trei ani şi şase luni. Acesta îi va sili pe oameni să facă astfel de fărădelegi, asemenea cărora nu s-au făcut niciodată, de când s-a zidit lumea, nici se vor mai face. Va hotărî şi va legiui să se unească, vrând-nevrând, tatăl cu fiica, fiul cu mama, fratele cu sora. Şi cine se va împotrivi sau va grăi împotrivă, va fi omorât. Acela însă care va muri într-acest chip, va fi rânduit în ziua Judecăţii împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul.

 Acest împărat va porunci să se căsătorească monahii cu monahiile, de asemenea şi preoţii. Astfel, fărădelegea amestecării va deveni mai rea decât cea a uciderii. El însuşi va desfrâna cu mama şi cu fiica sa. Aşadar, de vreme ce desfrâul va deveni lege, toţi desfrânaţii vor face orgii cu surorile lor. Duhoarea amestecării de sânge va urca la cer şi Domnul Se va mânia foarte mult pe întreaga lume. Va da atunci poruncă şi vor începe să cadă fulgere şi tunete cu neasemănată manie peste tot pământul. Multe oraşe vor arde. Oamenii vor încremeni la zgomotul înfricoşător al tunetelor şi unii vor muri cu moarte rea, în timp ce alţii vor fi arşi de fulgere.

 Vai, atunci pământului, pentru că se apropie înfricoşătoarea ameninţare şi urgia Atotţiitorului! Va fi foamete şi mulţime mare de oameni vor muri de foame. Va urma un cutremur puternic şi vor cădea toate clădirile. Mulţi lucrători ai fărădelegii îşi vor afla un sfârşit cumplit, fiind îngropaţi sub dărâmături.

 Soarele va deveni negru şi întunecos, în timp ce luna va fi ca sângele, din pricina oamenilor care s-au asemănat cu porcii. Stelele vor cădea pe pământ. Tot muntele şi insula se va mişca din loc, de sila cutremurului şi a ameninţării. Preoţii lui Dumnezeu, împreună cu cei virtuoşi şi cumpătaţi care vor fi rămas, vor scăpa în munţi şi în peşteri.

 Atunci va fi pedepsit împăratul cel fărădelege şi va fi aruncat întru întunericul cel mai din afară. Cei ce vor locui în Roma cea veche, în Arsenoi, în Strovila, în Armenopetra sau în Kariopoli, vor fi fericiţi. În aceste oraşe oamenii vor trăi în pace. În celelalte însă vor fi războaie şi tulburări, precum este scris: „Iar când veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie” (Marcu 13, 7) şi cele următoare.

 Împăratul închinător la idoli

 După aceea, în această cetate va urca un alt împărat. Va fi crunt şi negru, tăgăduitor al lui Dumnezeu şi al Sfinţilor. Va cerceta cărţile păgânilor, va îmbrăţişa credinţa lor şi va război pe Sfinţi şi Biserica lui Hristos. După ce vor trece primele zile ale împărăţiei lui, va arde toate Sfintele Vase şi va numi furcă Sfânta Cruce. Va distruge de asemenea clerul şi va junghia jumătate din populaţie pe drumurile publice.

 În acele zile se vor întoarce părinţii împotriva copiilor, copiii împotriva părinţilor şi se vor omorî între ei. Fratele va da la moarte pe frate şi prieten pe prieten. Mulţi, care vor mărturisi că Iisus Hristos este Dumnezeu şi „Împărat a toate”, vor primi cununa muceniciei.

 Acest împărat va duce pe locuitorii din insule în ţinutul Traciei, al Macedoniei şi al Stimonei, aşa încât insulele se vor pustii. Din cer se vor auzi lovituri înfricoşătoare, pe pământ cutremure mari şi surpare a oraşelor. Neamurile şi împărăţiile se vor scula una împotriva alteia. Va fi mare distrugere pe pământ, iar oamenii vor cădea în mâhnire şi întristare. În aceeaşi vreme se va arăta foc în cer, ca de cărbuni aprinşi, care vor acoperi ameninţător, cu repeziciunea fulgerului, întreg pământul. În văzduh va stăpâni o astfel de zăpăceală, încât o zburătoare va cădea peste alta. Pământul se va umple de şerpi care-i vor muşca pe păcătoşii nepocăiţi. Şi toate acestea vor fi „începutul durerilor”.

 Sfârşitul împărăţiei romanilor

 Când va muri împăratul necredincios va veni cineva din Etiopia, care va împăraţi după cum se spune, 12 ani. Împărăţia lui va fi paşnică. Va reclădi sfintele biserici pe care le-au dărâmat înaintaşii lui şi-i va readuce pe oameni în insulele lor. Pentru bunătatea sa va fi iubit de Dumnezeu şi de tot poporul. Cât timp va împăraţi, vor stăpâni bucuria şi veselia în toată lumea.

 După el va împăraţi un oarecare din Arabia, timp de un an. În zilele lui, ca un semn al Atotţiitorului se vor uni sfintele părţi ale Cinstitei şi de Viaţă făcătoarei Cruci şi se va dărui întreagă împăratului. Acela o va lua şi va călători la Ierusalim. Când va ajunge la locul căpăţânii, va depune cu înseşi mâinile sale coroana împărătească în vârful Crucii, o va înălţa şi va spune: „Doamne Iisuse Hristoase, s-au împlinit anii pe care i-ai rânduit de mai înainte pentru împărăţia romanilor. Primeşte fericitul întru pomenire şi minunatul tău dar şi cu el împreună şi duhul meu”.

 Îndată deci va coborî din cer Îngerul Domnului şi va lua cinstita Cruce cu diadema, precum şi sufletul împăratului. Astfel se va sfârşi împărăţia romanilor, pentru că sprijinul ei fusese de la început, pentru creştini, cinstita Cruce. Fericiţi vor fi atunci cei ce vor pleca din acel oraş şi vor scăpa în pustii şi în peşteri.

 Domnia comună

 Pe urmă se vor arăta în cetatea noastră trei tineri nerozi, neruşinaţi şi stricaţi. Aceştia vor domni în unire, toţi trei împreună, timp de 150 de zile. Însă curând va începe între ei un război înfricoşător. Va porni primul, va intra în Tesalonic şi va spune: „Cetate a tesalonicenilor! Tu vei birui pe vrăjmaşii tăi, pentru că eşti fala sfinţilor şi Domnul te-a sfinţit”.

 Va mobiliza pe cetăţenii de la şapte ani în sus. Va mobiliza încă şi pe preoţi şi pe monahi, va fabrica arme de război, va pregăti o flotă mare şi va călători spre Roma. În faţa porţilor ei va sta şi va striga: „Bucură-te Romă, de trei ori puternică şi cinstită! Porţi sabie tăietoare şi săgeţi ascuţite. Ţine cu statornicie credinţa ta şi să nu o schimbi până la sfârşit şi locuitorii tăi vor fi fericiţi”. După aceea va mobiliza neamurile galbene şi-i va aştepta pe ceilalţi doi împăraţi.

 Al doilea tânăr va mobiliza Mesopotamia şi insulele Cicladelorm. Va mobiliza încă şi pe preoţi şi pe monahi, aprins de o groaznică mânie împotriva celorlalţi doi. Va porni atunci şi va veni la „buricul” pământului. Spun unii că „buricul” lumii este Alexandria. Acolo deci îi va aştepta pe cei doi, cu care se va război.

Al treilea tânăr va porni şi el din Constantinopol şi va recruta Karia, Frigia, Asia, Armenia, Galatia şi Arabia. Când va ajunge la Sileo, va spune: „Deşi te-ai numit Sileo, nu vei fi jefuit, nici stăpânit de vreun vrăjmaş de-al tău”. După aceea se va alia cu un popor liber, care nu va fi supus nici lui, nici celorlalţi doi împăraţi.

În sfârşit se vor aduna şi vor lua poziţie de luptă toţi cei trei potrivnici, unul în faţa altuia. Va porni o ciocnire mare şi înfricoşătoare şi se vor tăia ca oile la măcelărie. Cei trei împăraţi vor fi omorâţi, precum şi toată oştirea. Sângele romanilor va curge ca apa după o ploaie torenţială. Nimeni nu se va izbăvi. Apa mării se va amesteca cu sânge pe 0 lungime de 12 stadii. Femeile vor rămâne toate văduve. Şapte femei vor căuta un bărbat şi nu-l vor afla, până când vor auzi şi vor veni alţii, din cei străini. Cât pentru cei nevârstnici, când vor deveni bărbaţi, din multa desfrânare vor deveni nesimţitori ca porcii. Fericiţi vor fi atunci şi de trei ori fericiţi cei ce se vor nevoi pentru Domnul în munţi şi în peşteri, pentru că nu vor vedea răul care se va face în lume. Aceştia vor aştepta înfruntarea cu antihrist. Acestea sunt oile cele fără de răutate, care vor fi jertfite din pricina numelui lui Hristos de către vicleanul diavol, antihrist.

 Împărăteasa cea scârbavnică

 În vremea aceea, deoarece nu va exista bărbat vrednic, ci vor fi toţi moleşiţi, va veni din Pont o femeie vicleană şi necuviincioasă şi va domni în Împărăteasa cetăţilor. Aceasta va fi slujitoarea lui Bah, vrăjitoare şi desfrânată, într-un cuvânt, fiica diavolului.

În zilele ei unul va unelti împotriva altuia şi se vor face junghieri pe drumuri şi în casele Cetăţii. Cel mai tare îl va omorî pe celălalt. Fiul pe tată, tatăl pe fiu, mama pe fiică şi fiica pe mamă, fratele pe frate şi prietenul pe prieten. Printre oameni va stăpâni multă răutate şi ură. În biserici se vor face destrăbălări, preadesfrânări, desfrânări, amestecări de sânge, dansuri şi cântece sataniceşti, batjocuri şi jocuri, pe care omul nici nu le-a văzut, nici nu le-a auzit.

Acea împărăteasă necurată se va numi pe sine zeiţă şi se va lupta cu Dumnezeu. Va spurca mai ales Sfintele Jertfelnice cu necurăţiile. Îşi va spăla trupul, şi cu această spălătură a ruşinii va spurca tot poporul. Îşi va întoarce faţa ei de la Dumnezeu. Va răpi Sfintele vase din biserici, Cinstitele Cruci şi Sfintele Icoane, Evangheliarele, Apostolul şi orice altă carte sfântă. Şi după ce le va aduna într-o grămadă mare, le va da foc şi vor arde. Cât pentru biserici, le va dărâma până la pământ. Va căuta încă să afle Moaştele Sfinţilor ca să le ardă, dar nu le va găsi, pentru că Dumnezeu, cu putere nevăzută, le va duce în altă parte. Atunci ticăloasa va zdrobi Sfânta Masă a Marii Biserici a Înţelepciunii lui Dumnezeu şi va distruge orice se află în ea. După aceea se va întoarce spre Răsărit şi va spune Celui Prea Înalt cu obrăznicie: „Ei, Tu pe Care Te numesc oamenii Dumnezeu, nu cumva am şovăit să şterg faţa Ta de pe pământ? Priveşte câte Ţi-am făcut şi Tu nu ai putut să-mi clinteşti nici un fir de păr. Aşteaptă puţin şi voi sfâşia cerul, voi veni să mă măsor cu Tine şi atunci voi vedea care Dumnezeu este mai puternic şi mai tare”.

Acestea le va spune spurcăciunea şi va săvârşi lucruri încă şi mai rele, scuipând spre cer şi aruncand cu pietre. Însă lucrurile ei cele mai scârboase nu le voi spune.

Atunci Domnul Atotţiitorul Îşi va întoarce cu mânie arcul Său spre această cetate mare şi va întinde mâna Sa asupra ei cu putere înfricoşătoare. O va apuca cu tărie, va tăia cu secera puterii Lui pământul pe care se sprijină şi va porunci valurilor mării să o înghită. Acelea vor asculta şi se vor năpusti din cele două părţi cu iuţime ameţitoare şi cu vuiet mare. Atunci Domnul va dezlipi baza cetăţii de pământ şi o va ridica la înălţime răsucind-o ca pe o moară, în timp ce locuitorii ei cu multă frică vor striga „Vai”. După aceea o va arunca pe aceste valuri, care o vor inunda cu repeziciune, o vor acoperi şi o vor târî în adâncul cel înfricoşător şi nemărginit.

 Acesta va fi, fiul meu Epifanie, sfârşitul Cetăţii noastre. Şi câte ţi-am spus că se vor întâmpla, sunt acele nenorociri pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a numit „începutul durerilor”. După nimicirea acestei cetăţi vor urma faptele ce vor aduce sfârşitul lumii.

 Sfârşitul lumii

 După împlinirea timpului împărăţiei neamurilor, spun unii că Dumnezeu va reînfiinţa statul israelitean, ca să domnească pe pământ până ce se va întregi veacul al şaptelea, adică până la sfârşitul lumii. Şi aduc drept mărturie următorul loc de la Isaia: „Şi în zilele cele de apoi, va ridica Domnul steag pentru neamuri şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Israil şi va strânge la un loc pe cei împrăştiaţi ai lui luda în Sfânta Cetate Ierusalim. Şi va fi Israil ca în ziua ieşirii din pământul Egiptului” (Isaia ll, 12-16). Ei aduc drept mărturie de asemenea şi pe Apostolul Pavel, care spune: „Când va intra tot numărul neamurilor, atunci întregul Israil se va mântui” (Romani ll, 25-26). Astfel, cu o gură susţin acestea, în timp ce Mucenicul Ipolit adaugă că după venirea lui antihrist, se vor rătăci mai întâi iudeii. De altfel, aceasta a adeverit-o mai-nainte şi Hristos, spunându- le: „Eu am venit întru numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi pe Mine; de va veni altul în numele lui, pe acela îl veţi primi” (Ioan 5, 43).

Este foarte dovedit că va aduna iarăşi pe israeliţi în Ierusalim şi le va da iarăşi câte au avut mai întâi. Şi aceasta, ca să ruşineze pretextul lor de până atunci, cum că pierzarea lor se datorează risipirii. Ar fi putut adică, în ziua Judecăţii, să se apere în felul următor înaintea lui Hristos: „Dacă ne- ai fi adunat în Ierusalim şi ne-ai fi dat din nou câte aveam, atunci am fi crezut în Tine, de vreme ce n-ar mai fi existat pricină ca să pizmuim neamurile, care au fost preferate atât de mult, în paguba noastră”.

Aşadar, se vor aduna toţi împreună şi vor redobândi cele de care s-au lipsit, dar vor rămâne în aceeaşi necredinţă. Şi atunci, cum se vor mântui, când în aceeaşi vreme va veni în mijlocul lor antihrist şi vor crede cu toţii în el, potrivit cu cuvântul Domnului? Dumnezeu nu minte: „Eu sunt Adevărul” propovăduieşte prin Fiul Său Cel Unul Născut. Aşadar, prin restabilirea lor, vor fi lipsiţi în chip desăvârşit de această îndreptăţire. Zicând Apostolul Pavel că se vor mântui, nu se referă la faptul că se vor mântui de pedeapsa cea veşnică, ci din rătăcirea de atâţia ani printre străini, de ocara celorlalte popoare şi de ruşinea cea nespusă. Adică se vor aduna în patria lor şi se vor izbăvi de robia, de jugul şi de batjocura pe care le-au suferit atâţia ani. Însă nu se vor izbăvi de iadul cel veşnic. Dacă nu i-a convins întristarea să creadă în Hristos, cum îi va convinge harul, care lor încă li se pare că îl mai au, dar din care, de fapt, au căzut în mod jalnic?

 Scufundarea Sfintei Sofii

 – Părintele meu duhovnicesc, îi spuse Epifanie, să lăsăm acum acestea şi să-mi explici, rogu-te, ceea ce se spune, cum că Sfânta Sofia nu se va scufunda împreună cu cetatea, ci va rămâne atârnată în văzduh de o oarecare putere nevăzută.

– Ce spui, fiul meu? a răspuns dreptul. De vreme ce se va scufunda toată cetatea, cum va scăpa biserica? Şi cine va intra în ea ca să se închine?

Oare Dumnezeu locuieşte în biserici făcute de mâini? Fireşte că nu. Totuşi, în acest zvon există şi ceva adevărat. Va rămâne adică numai stâlpul care se află în piaţă, pentru că are în el „cinstitele piroane”. Numai acesta va rămâne ca, trecând corăbiile, să-şi lege de el frânghiile lor şi să jelească acest babilon cu şapte coline, zicând: „Vai nouă! Cetatea cea mare şi Veche s-a scufundat. Aici ne făceam cu izbândă negustoriile şi schimburile noastre şi ne-am îmbogăţit”. Doliul ei va dura patruzeci de zile. Din pricina întristării acelor zile, se va da împărăţia Romei celei Vechi, precum, de asemenea, şi Sileului, şi Tesalonicului. Acestea se vor întâmpla atunci când se va apropia sfârşitul, când starea lumii se va înrăutăţi, când durerile şi nenorocirile se vor înmulţi.

 Neamurile cele scârboase

 În anul acela Domnul va deschide porţile Indiilor, pe care le-a închis împăratul Macedoniei, Alexandru. Vor ieşi atunci pe acolo şaptezeci şi doi de împăraţi cu poporul lor, care se numesc neamuri scârboase, care sunt mai scârboase decât orice dezgust şi duhoare. Acestea se vor împrăştia în toată lumea, îi vor mânca pe oameni de vii şi vor bea sângele lor. Vor înghiţi de asemenea cu mare plăcere muşte, broaşte, câini şi orice altă necurăţie.

Vai ţinuturilor acelora, pe unde vor trece ei! Dacă este cu putinţă, Doamne, să nu existe atunci creştini! Ştiu, însă, că vor exista.

 Zilele acelea se vor întuneca, ca şi cum ar boci în văzduh pentru cele pe care le-au săvârşit cu dezgust neamurile cele scârboase. Soarele va deveni ca sângele, în timp ce luna şi toate stelele se vor întuneca, văzând cum neamurile de pe pământ se întrec în necurăţie. Aceste popoare vor săpa pământul, vor face din jertfelnice latrine, şi vor folosi Sfintele Vase la treburi necinstite. Atunci toţi cei ce vor locui în Asia, să fugă în insulele Cicladelor – pentru că neamurile cele spurcate nu vor merge acolo ~ şi va să fie mare întristare 660 de zile.

 Antihrist

 – Atunci se va întrupa satana, din seminţia lui Dan, adică se va naşte antihrist. Însă nu se va face cu a lui putere, ci îi va plăsmui Dumnezeu un vas spurcat şi scârbos, ca astfel să se împlinească cuvintele Proorocilor. Se va slobozi aşadar din legăturile cu care îl legase Stăpânul Hristos când S-a pogorât în iad şi va intra în acel vas care a fost plăsmuit pentru el. Astfel va deveni om, se va întări, va împărăţi şi atunci va începe să-şi arate rătăcirea sa, precum spune cu privire la aceasta Ioan Teologul. Pe urmă va începe război cu Insulele Cicladelor. Insulele, precum zice Isaia, sunt Bisericile care au provenit din neamuri (24, 15; 45, 16; 49, l; 66, 19). Atunci se va arăta Enoh, care a trăit mai înainte de vremea legii mozaice. De asemenea se va arăta Ilie, care a trăit în timpul legii, precum şi Ioan Teologul, care a trăit în timpul harului celui nou. Aceştia vor propovădui în toată lumea pentru vremea sfârşitului şi venirea înşelătorului, precum, de asemenea, şi pentru a doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vor săvârşi semne şi minuni. Atunci, toţi cei ce vor voi să-i omoare sau să-i nedreptăţească în alt chip, nu vor putea, deoarece va ieşi foc şi-i va arde. Vor lucra cu mare stăpânire şi-l vor mustra pe antihrist. Vor fi ucişi însă de acesta în Ierusalim, iar trupurile lor vor fi lăsate neîngropate în mijlocul Cetăţii. Acolo se vor aduna locuitvrii şi-i vor batjocori ca pe nişte neocrotiţi (Apocalipsa ll, 5-10).

 Sfintele lor trupuri vor rămâne în piaţă trei zile întregi. Spre jumătatea celei de-a patra zi, va coborî din cer un porumbel strălucitor ca fulgerul. Acesta va umbla pe deasupra lor şi le va dărui viaţă. Atunci Sfinţii se vor împuternici şi se vor ridica în picioare, iar toţi cei ce îi vor vedea, se vor înspăimânta foarte tare. În clipa aceea se va auzi un glas din cer care va zice: „Suiţi-vă, prietenii Mei, la Mine”. Îndată va coborî un nor, care îi va ridica şi-i va aşeza în Rai (Apocalipsa ll, 9-13).

 Acel înşelat şi deşert, antihrist, îi va chinui foarte tare pe creştinii acelei vremi până la ultima lor suflare, cu necazuri şi chinuri înfricoşătoare. Cel ce nu se va rătăci şi nu va crede în el, se va arăta prieten ales şi vrednic al lui Hristos. Desigur, toţi Sfinţii sunt fericiţi. Însă de trei ori fericiţi Vor fi cei ce vor mărturisi în vremea lui antihrist, îi va aştepta pentru totdeauna slavă şi veselie nespus de mare.

 Va urma atunci un război înfricoşător între antihrist şi Stăpânul Hristos. Adică numai cât îşi va da seama antihrist că lumea se apropie de sfârşitul ei, că se va împotrivi cu mânie cerului. Va arunca fulgere şi tunete şi va face astfel de zgomote, încât de răsunetul zgomotului se vor cutremura toate şi vor vui înfricoşător. Fiul meu, cine nu se va înfricoşa şi nu se va teme atunci? Fericiţi vor fi, precum am spus mai înainte, aceia cărora nu li se va clătina credinţa în Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, Care S-a întrupat şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria. De asemenea, fericiţi vor fi aceia care vor muri pentru dragostea lui Hristos şi vor mustra cu îndrăzneală pe balaur şi înşelăciunea lui. Fericiţi cei care vor sta împotriva lui şi vor mustra cu vitejie faptele lui necuviincioase…

Acestea le spunea fericitul, în timp ce Epifanie se tânguia din adancul sufletului său, auzind câte urmau să se întâmple în lume. După aceea l-a întrebat pe Cuviosul:

 -Spune-mi, te rog, cum vor dispărea oamenii de pe pământ şi cum va fi învierea?

 – Pe unii, fiul meu, îi vor omori neamurile cele scârboase, alţii vor fi omorâţi în războaiele cele dese, în timp ce pe alţii îi va nimici antihrist. Celor ce vor crede şi se vor închina lui antihrist, le va trimite Domnul, potrivit cu proorocia lui Iezechiel, fiare întraripate care vor avea în coada lor ţepuşe pline de venin. Aşadar, toţi cei care nu vor avea pe frunţile lor pecetea lor nevătămată şi întreagă, vor suferi moartea înfricoşătoare a ţepuşelor şi a veninului fiarelor. Atunci Sfinţii care au păstrat cu multă nevoinţă pecetea lui Hristos întreagă, vor pribegi prin munţi şi prin pustiuri. Însă Domnul, cu puterea Sa cea dumnezeiască, îi va aduna în Sfânta Cetate a Sionului. Aceştia sunt cei care au fost scrişi în Cartea Vieţii. Când antihrist va fi biruit şi va fi dus rob împreună cu ceilalţi diavoli la judecată şi va fi osândit pentru sufletele pe care le-a dus la pierzare, atunci trâmbiţa va trâmbiţa şi morţii vor învia nestricăcioşi. După aceea, toţi cei care vor fi rămaşi vii în ceasul celei de a doua Veniri, vor deveni, precum a zis Pavel, întru clipeala ochiului, din stricăcioşi nestricăcioşi şi vor fi răpiţi în nori împreună cu morţii cei înviaţi, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh (I Tesaloniceni 4, 17).

 Aşadar, cel ce va vedea neamurile cele Scarboase venind în lume, să ştie că toate câte urmează să se întâmple, se află „lângă uşi” şi că Judecătorul vine să răsplătească fiecăruia potrivit cu faptele lui.

 Acestea le-a spus fericitul Andrei lui Epifanie fiind de faţă, desigur, şi smerenia mea. Astfel am rămas treji toată noaptea. Când a bătut toaca, Epifanie a mers la biserică, în timp ce fericitul Andrei a rămas în casă, rugându-se.

 – Explică-mi mai adânc, a spus Epifanie, care este ipostasul veacurilor.

 – Este nesfârşita lor prelungire, adică neîntrerupta succesiune a timpurilor şi nemărginirea anilor. Esenţa lor este un duh foarte frumos şi minunat, care se fixează pe toată întinderea sa în şapte semne (puncte) (adică se împarte în opt perioade de timp).

De la veacuri au luat minte oamenii şi îngerii. Şi veacurilor le-a dat Domnul pornirea pentru călătoria neîntreruptă, în timp ce nouă şi îngerilor ne-a dăruit viaţa. Astfel, prin călătoria lor neîntreruptă, veacurile ne îndeamnă să umblăm şi noi în acelaşi chip.

Această călătorie a lor are început, sfârşit însă – niciodată. A luat şi Adam de la început acest drum al veacurilor, dar până astăzi nu a putut depăşi veacul al şaptelea. Nu a putut din pricina noastră, deoarece, ca urmaşi ai săi cu acelaşi sânge, suntem la fel cu acela şi călătoria noastră este comună. Până astăzi adică nu s-au împlinit cele şapte veacuri ale acestei lumi, pe care noi le măsurăm cu anii. Când se vor împlini, Cel Prea Înalt va ridica un vânt înfricoşător în toată lumea. Atunci se vor împreuna oasele oamenilor şi se vor lipi în chip armonios unul cu altul. Peste ele se vor întinde nervii şi după aceea cărnurile, şi fiecare suflet, care a fost dezlegat de trupul său cel stricăcios, îl va primi nestricăcios.

Atunci va trâmbiţa un înger cu o trâmbiţă înfricoşătoare şi se va cutremura lumea. Mormintele se vor deschide, morţii vor învia întru clipeala ochiului şi va coborî Judecătorul, Care va răsplăti fiecăruia potrivit cu faptele sale. Atunci va începe veacul al optulea, precum zice Solomon: „Fă parte la şapte şi la opt” (Ecclesiasticul ll, 2). Acest veac nu va avea sfârşit. Pe cei drepţi îi va aduce în veselia cea nespusă şi în odihna cea veşnică, în timp ce pe cei păcătoşi – în pedeapsa cea nesfârşită. După învierea morţilor, oamenii vor deveni nestricăcioşi şi nemuritori, raiul – veşnic, iadul – nesfârşit şi veacul acela, netrecut.