Acum, gândiţi-vă cât de vinovaţi sunt cei care uneltesc blestemul pentru toată nimica. Mulţi au cuvintele: „arde-l-ar focul” sau „mânca-l-ar moartea” ca şi cum ar zice: „bună ziua”. Obişnuinţa îi face să nu se mai sfiască de greutatea blestemului.

Dar vă rog pe cei care aveţi năravul de a blestema, să deschideţi Psaltirea la Psalmul 108, stih 16-18 şi 27. Iată cum îl împodobeşte Prooroc David pe cel care blestemă, căci zice: „Şi au iubit blestemul şi-i va veni lui, şi nu a voit blagoslovenia şi se va depărta de la dânsul!” Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa în maţele lui şi ca untul de lemn în oasele lui. Iar mai departe zice: „Blestema-vor ei şi tu vei binecuvânta!”

Citeşte şi:  Din pricina păcatului, omul piere fără contenire şi are nevoie de un Mântuitor statornic, de fiecare zi

Pentru aceasta şi Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte la toţi creştinii, zicând: „Binecuvântaţi şi nu blestemaţi!”, căci: „Cei ce binecuvântează vor moşteni pământul, iar cei ce blesteamă, vor pieri!” (Psalmul 36, vers 22).

Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ-Hozevitul, „Pentru cei cu sufletul nevoiaş ca mine. Opere complete” – Editura Doxologia