Nmeni să nu vă amăgească cineva pre voi în nici un chip, le scrie tesalonicenilor sfântul Apostol Pavel, căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă (2 Tes. 2, 3).

Despre care „lepădare de credinţă” vorbeşte sfântul Apostol, prevenindu-i, în persoana tesalonicenilor, pe toţi credincioşii? Toţi exegeţii din vechime cred că spusa lepădare de credinţă este aici în loc de cel ce s-a lepădat de credinţă, adică însuşi Antihrist. De această părere erau Sfântul Ioan Gură de Aur, Theodorit şi mulţi alţii, iar Ecumenie adaugă doar sub formă de ipoteză: „ori poate că lepădare de credinţă numeşte depărtarea de Dumnezeu, faptul în sine, nu faţa (persoana) săvârşitoare”.

Exegeţii eterodocşi apuseni văd aici nu o persoană, ci un fenomen aparte din viaţa omenirii, însă nu cad de acord între ei cu privire la natura acestuia. Bineînţeles, mai aproape de adevăr sunt cei care, asemenea lui Ecumenie, înţeleg prin lepădarea de credinţă depărtarea de Dumnezeu, de credinţă şi de adevăr, de care se aminteşte şi în alte locuri ale Scripturii. Întrucât acest cuvânt nu este lămurit prin nici un termen adăugat, înţelesul lui trebuie definit cu ajutorul contextului. Cuvintele care îi urmează: omul nelegiuirii, fiul pierzării, care se va înălţa mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu şi aşa mai departe dau de înţeles că şi lepădarea de credinţă va fi de acelaşi fel, adică se va săvârşi în domeniul religios-moral.

Citeşte şi:  Faceți rugăciune, să nu înceapă acum marele război, să dăm timp de pocăință oamenilor!

Prin urmare, a vedea în această lepădare de credinţă ceva politic înseamnă a ne abate de la ceea ce a vrut să spună sfântul Apostol Pavel. Deşi s-au săvârşit în domeniul religios, lepădarea de credinţă a papei şi a următorilor lui şi căderea lor din Biserica cea adevărată, iar apoi căderea şi mai adâncă a lui Luther şi a lui Calvin, săvârşită prin căderea din biserica cea căzută a papei, totuşi, întrucât la Apostol lepădarea de credinţă e strâns legată de arătarea lui Antihrist, iar Antihrist încă nu a venit, nu trebuie să vedem realizarea ei în aceste evenimente.

Eident, Apostolul vorbeşte despre acea lepădare de credinţă ce se va săvârşi în zilele de pe urmă, înaintea celei de-a doua veniri a Domnului. El pomeneşte de aceasta şi în alte Epistole. În prima Epistolă către Timothei scrie: iar Duhul arătat grăieşte că în vremurile de apoi se vor depărta unii de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile cele drăceşti (1 Tim. 4, 1; vezi şi 2 Tim. 3, 1.-9; 2 Pt. 3, 3-4). Sfântul Iuda dă mărturie că toţi Apostolii vorbeau deopotrivă despre aceasta: aduceţi-vă aminte de cuvintele care s-au zis Mai înainte de către Apostolii Domnului nostru Iisus Hristos, căci au zis vouă că în vremea de apoi vor fi batjocoritori, care vor umbla după poftele lor cele necurate. Aceştia sunt cei care se osebesc de unirea credinţei (care Se despart de unitatea credinţei). Domnul Însuşi a prezis că spre sfârşitul lumii mulţi proroci mincinoşi se vor scula şi vor înşela pre mulţi, şi că din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci (Mt. 24, 11-12), aşa încât atunci când va veni El oare va afla credinţă pre pământ? (Lc. 18, 8)

Citeşte şi:  Suntem în stare de război, în legitimă apărare, dar... nu luptă nimeni!

Aceste încredinţări ne zugrăvesc un tablou cu totul nemângâietor al stării moral-religioase din vremea de apoi. Evanghelia va fi cunoscută de către toţi, dar o parte nu va crede în ea, alta – cea mai mare – va fi eretică, nu urmând învăţăturii predanisite de Dumnezeu, ci construindu-şi singură credinţa din propriile născociri care iau ca pretext cuvintele Scripturii. Aceste credinţe născocite de către oameni se vor înmulţi la nesfârşit. Începutul lor a fost pus de papa, Luther şi Calvin au continuat lucrarea acestuia, iar înţelegerea individuală a credinţei pornind de la un singur izvor şi anume Scriptura, înţelegere pe care aceştia au socotit-o a fi de temelie în creştinism, a dat un puternic avânt născocirii de noi credinţe. Acestea deja se înmulţesc: vor fi şi mai multe.

Fiecare împărăţie cu mărturisirea sa de credinţă, iar în ea fiecare judeţ, pe urmă fiecare oraş, iar în cele din urmă poate că fiecare cap va avea mărturisirea sa de credinţă. Acolo unde oamenii nu primesc credinţa predanisită de Dumnezeu, ci îşi fac singuri una, nici nu se poate altfel. Şi toţi aceştia îşi vor da numele de creştini. Vor fi şi unii care vor ţine credinţa cea adevărată aşa cum a fost predanisită ea de către sfinţii Apostoli şi cum se păstrează în Biserica Ortodoxă, dar şi dintre aceştia nu puţini vor fi numai cu numele ortodocşi, dar în inima lor nu vor avea rânduiala pe care o cere credinţa căci vor iubi veacul de acum. Iată ce cuprinzătoare este lepădarea de credinţă pe care o aşteptăm! Deşi se va a peste tot numele de creştin şi peste tot se vor vedea scrise biserici şi cinuri bisericeşti, acestea vor fi numai aparenţe, iar înăuntru va fi deplină lepădare de credinţă.

Citeşte şi:  MINUNEA LUI DUMNEZEU... O schijă a lovit crucea de pe pieptul său

Tocmai pe acest teren se va naşte Antihrist şi va creşte în acelaşi duh de aparenţă, lipsit de esenţa lucrului. După aceea, dându-se Satanei, el se va lepăda de credinţă în chip vădit şi, înarmat cu cursele lui cele amăgitoare, îi va atrage la lepădare vădită de Hristos Domnul pe toţi cei ce nu ţin creştinismul întru adevăr, facându-i să-l cinstească pe el în locul lui Dumnezeu. Cei aleşi nu se vor lăsa amăgiţi, dar el va încerca să-i înşele şi pe aceştia, dacă va fi cu putinţă – iar ca aceasta să nu se întâmple, se vor scurta acele zile rele. Se va arăta Domnul, nimicindu-l pe Antihrist şi toată lucrarea lui prin arătarea venirii Sale.

Sfântul Teofan Zăvorâtul; Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor vol. 2