Rădăcina fiecărei lucrări bune este nădejdea Învierii. Așteptarea răsplătirii mișcă sufletul spre lucrarea de fapte bune. Lucrătorul care nădăjduiește în plata ostenelilor lui, este gata să rabde orice greutate. În timp ce aceia care se ostenesc fără nădejdea răsplătirii, repede părăsesc lucrarea lor. Soldatul care așteaptă să primească plată, este gata de război. Nimeni însă nu sare să-și pună viața în primejdie de dragul împăratului nepriceput, care nu răsplătește izbânzile soldaților săi.

Sfântul Chiril al Ierusalimului despre învierea morților

În același mod și fiecare suflet, când crede în Înviere și în răsplata viitoare, se îngrijește pentru el însuși. În timp ce dacă nu crede în Înviere și în judecata viitoare, se predă păcatului și pieirii. Cel care crede că trupul lui va învia, nu-l întinează cu destrăbălări. În timp ce omul care nu crede în Înviere se predă păcatului și se poartă cu trupul lui ca și cu ceva străin.

Așadar, este importantă dogma Sfintei noastre Biserici care se referă la Învierea morților. Este învățătura fundamentală a Ortodoxiei noastre. Și în timp ce este pusă la îndoială de mulți, adevărul o confirmă. Idolatrii se îndoiesc, samaritenii se arată necredincioși, iar ereticii pervertesc această dogmă.

Multe împotriviri, dar adevărul este unul. Tăgăduitorii ne spun: omul a murit și a fost înmormântat. Trupul lui putrezește și se face hrană viermilor. Viermii mor și aceștia. Deci, trupul s-a stricat și a pierit, cum va învia? Mai spun încă: cei care s-au înecat au fost mâncați de pești, care la rândul lor au fost mâncați de alții. Cei care s-au luptat cu fiarele, s-au făcut hrană urșilor și leilor, care au mâncat chiar și oasele lor. Vulturii și corbii după ce au mâncat trupurile morților părăsiți pe pământ, le-au apucat și le-au risipit departe. Deci, cum se vor aduna din nou mădularele trupului? Se întâmplă mai ales ca păsările răpitoare care le-au mâncat să moară departe, unele în India, altele în Persia, și altele în Europa.

Deci, cum se vor reconstitui trupurile celor care au ars, și cărora vântul sau ploaia le-a risipit chiar și cenușa? Tuturor acestora le vom răspunde: pentru tine, omul mic și neputincios, desigur că e mare distanța din Indii până în Germania, și din Spania până în Persia. Pentru Dumnezeu însă, Care ține în palmă întreg pământul, toate sunt apropiate. Deci, nu-L judeca pe Dumnezeu plecând de la neputința ta, ci gândește-te la Atotputernicia Lui. Soarele, un mic astru în creația necuprinsă, încălzește cu razele lui tot pământul, și aerul — și acesta, creația lui Dumnezeu — îl înconjoară. Așadar, Dumnezeu Care a creat și soarele și aerul, Se află departe de noi? Presupune că amesteci diferite semințe și le pui în palma ta.

Este greu pentru tine, omul, să distingi diferitele specii și să le separi pe grupe, pe sortimente? Desigur că nu! Deci dacă tu poți să le separi pe toate câte sunt în mâna ta, oare Dumnezeu nu poate să le distingă și să le separe pe cele care se găsesc în mâna Lui? Ia seama și la un argument, care se referă la dreptate: ai diferiți slujitori și unii dintre aceștia sunt buni, iar alții răi. Tu îi cinstești pe cei buni și îi mustri pe cei răi. Și dacă ești judecător, îi lauzi pe cei buni și-i pedepsești pe cei ce fac fărădelegea.

Deci, dacă tu care ești tot muritor împarți dreptatea, Dumnezeu, Împăratul nemuritor al tuturor nu va împărți dreptatea? Dacă însă nu există Judecată viitoare, te întreb: unde se află dreptatea lui Dumnezeu, de vreme ce mulți tâlhari au murit nepedepsiți? De multe ori, un ucigaș care a făcut 50 de ucideri este pedepsit pentru una. Astfel, cum va fi pedepsit pentru celelalte 49 rămase? Vezi că, dacă nu există Judecata și răsplata viitoare, osândești dreptatea lui Dumnezeu? Și să nu te miri de amânarea judecății viitoare!

Să te gândești că fiecare luptător se încununează sau se rușinează după încheierea luptei. Niciodată, arbitrul nu premiază pe luptători cât timp se luptă încă, ci așteaptă sfârșitul luptei, și după cercetare oferă premiile și cununile. La fel și Dumnezeu cât timp durează lupta în această viață, întotdeauna oferă un ajutor în parte drepților, după moarte însă le dă plata întreagă.

Dacă nu crezi în Învierea morților, de ce-i judeci pe profanatorii de morminte? Dacă trupul s-a topit și nu mai există nădejdea Învierii, atunci de ce este pedepsit pângăritorul de morminte? Vezi că, deși tăgăduiești cu buzele, înlăuntrul tău rămâne neștirbită credința în Înviere? Un copac care a fost tăiat, Iăstărește din nou și înflorește, Nu se poate întâmpla la fel și cu omul? Semănăturile care s-au însămânțat și s-au secerat, rămân după seceriș. Nu poate fi la fel și cu omul care este secerat din lumea aceasta? Ramurile viței de vie, și crengile altor copaci, după ce sunt tăiate, de tot, și plantate, prind viață și rodesc.

Deci, omul pentru care au fost create acelea, de vreme ce intră în pământ, nu este cu putință să învieze? Ce este mai ușor? Să creeze cineva de la început o statuie, sau să lipească aceeași formă, care a căzut și s-a spart? Dumnezeu, Care ne-a creat din nimic, nu poate să-i Învieze din nou pe cei care au trăit și au murit? Continui să rămâi necredincios, față de cele care s-au scris despre Înviere?

Ia seama la mersul firesc al creației și observă fenomenele care se întâmplă până astăzi: grâul se seamănă ca orice altă sămânță. Bobul cade în pământ și se pare că moare. Putrezește și nu mai este bun de mâncare. Dar bobul putrezit înviază, devine verde, mult mai frumos. Grâul acesta, ca și alte semănături, a fost făcut pentru noi, nu pentru el însuși. Deci, dacă cele care au fost create pentru noi, înviază din nou după ce mor, noi înșine, pentru care au fost create acelea, nu putem să înviem după moartea noastră?

Iarna copacii par ca morți. Unde sunt frunzele smochinului? Unde sunt strugurii viei? Iarna toate par moarte. În primăvară însă se arată înverzite. Și când vine timpul potrivit, atunci din moarte se naște viața. Dumnezeu, știind necredința ta, ți-a arătat în fiecare an Învierea prin fenomenele acestea. Astfel, văzând câte se întâmplă cu cele neînsuflețite, să te convingi de cele care se întâmplă celor însuflețite.

Înainte cu o sută sau două sute de ani, noi toți unde ne aflam? Nu cunoaștem modul creării trupului omenesc? Nu știi că dintr-o materie simplă, neputincioasă și fără formă ne-am născut? Și din această frământătură simplă și neputincioasă ia formă și trupul omenesc, care dobândește tărie în nervi; strălucire în ochi, miros în nas, auz în urechi, grai în limbă, bătăi în inimă, lucrare în mâini, mers în picioare, și orice altă trăsătură a mădularelor? Plămada aceea neputincioasă se preschimbă în constructor de nave, zidar, arhitect, lucrător, soldat, cârmuitor, legiuitor, sau împărat. Căci, de vreme ce Dumnezeu ne-a creat din materiale „ieftine,” nu va putea să ne învieze după ce murim? Acesta, Care a preschimbat plămada de nimic în trup omenesc, n-ar putea din nou s-o învieze, când este moartă? El, Care din neființă ne-a adus la ființă, n-ar putea să învieze creația Lui?

Ia și din cerul înstelat o mărturie clară că este cu putință învierea morților. În fiecare lună apare un fenomen ceresc: luna dispare, micșorându-se atât de mult, de parcă n-o mai vedem deloc. Dar din nou apare, se mărește și ia forma de mai înainte. Și pentru ca exemplul să fie deplin, în anumite timpuri, avem eclipse de lună și schimbări ale luminozității ei, până devine roșie ca sângele, ca să nu rămâi necredincios față de învierea morților, tu, care ai fost creat din sânge. Și văzând schimbarea lunii, să crezi că la fel se poate întâmpla și cu tine. Aceste dovezi Ie poate folosi cineva când grăiește ca idolatrii necredincioși. De vreme ce aceștia nu primesc Sfânta Scriptură, biruiește-i cu armele nescrise, adică cu cugetările și exemplele luate din natură. Aceștia nu au idee despre Legea lui Moise, despre profețiile lui Isaia, despre Evanghelii, despre Epistolele lui Pavel.

Să vedem acum cum îi vom înfrunta pe samariteni. Aceștia primesc Legea lui Moise, dar nu-i recunosc pe profeți. Deci, cum îi vom convinge despre Învierea morților? Să ne folosim de textele pe care le acceptă Dumnezeu îi zice lui ,Moise: „Eu sunt Dumnezeul Iul Avraam, și Dumnezeul lui Isaac, și Dumnezeul lui Iacov” (Ieșire 3, 6). Prin cuvintele acestea ei recunosc că Avraam, Isaac și Iacov n-au pierit, ci există. Pentru că dacă nu existau, Dumnezeu ar fi fost Dumnezeul ființelor inexistente. Care rege ar spune că este conducătorul armatelor care nu există? Apoi care bogat arată bogăția pe care n-o are? Prin urmare, trebuie să existe și Avraam și Isaac și Iacov. Doar așa va fi Dumnezeul celor vii. Pentru că n-a zis: „Am fost o dată Dumnezeul lor”, ci: „Sunt Dumnezeul lor”.

Samaritenii însă se împotrivesc și asupra acestui verset. Ei pretind că sufletele lui Avraam, Isaac și Iacov există, însă trupurile lor este cu neputință să învieze. Le vom spune: „Toiagul dreptului Moise a fost cu putință să se preschimbe în șarpe?” (Ieșire 4, 2-3). Trupurile drepților nu pot să trăiască și să învieze? Prima schimbare, care este împotriva legilor firii a avut loc, iar a doua, care este după fire, nu poate să se întâmple?

De asemenea, toiagul lui Aaron după ce a fost tăiat și s-a uscat, a lăstărit fără picătură de apă (Numeri 17, 23) și aceasta în timp ce era în casă, ca și cum ar fi fost în câmp. Deși se găsea într-un mediu uscat, într-o noapte a rodit precum copacii udați de mulți ani. Așadar, toiagul lui Aaron a înviat. Harul însuși nu va învia? Și Dumnezeu, Care a făcut minuni printr-un lemn, ca să-i dăruiască arhieria, nu-l va mirui în același fel pe Aaron, ca să-i dăruiască învierea? Femeia lui Lot s-a făcut stâlp de sare (Facere 19, 26), trupul ei s-a preschimbat în sare. Oare trupul mort nu poate să redevină trup viu? Și dacă femeia lui Lot s-a preschimbat în stâlp de sare, femeia Iui Avraam nu poate să învieze? Cu ce putere s-a făcut schimbarea culorii mâinii lui Moise, care s-a albit ca zăpada, și după aceea a devenit din nou ca mai înainte? Oricum s-a făcut prin poruncă dumnezeiască (Ieșire 4, 6-7).

Așadar, dacă atunci porunca avea putere pentru asemenea schimbări, acum nu mai are? Cum a fost creat omul? Ne spune Facerea, prima carte a Vechiului Testament: „Atunci luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om” (Facere 2, 7). Deci, dacă țărâna s-a făcut trup, trupul mort nu poate să redevină viu? Să întrebăm din ce au fost create cerurile, uscatul și mările, soarele, luna și stelele. Cum au fost create păsările și peștii și, în general, toate animalele?

În timp ce nenumărate ființe, diferite ca specie, au fost create din nimic, noi oamenii, care suntem chipul lui Dumnezeu, nu putem să fim înviați? Așa cum spune și dreptul Iov, pentru copac există nădejdea lăstăririi. Pentru că, dacă-l tai, poate să reînflorească, și lăstarul lui nu se va pierde. Și chiar dacă îmbătrânește rădăcina lui, și i se usucă tulpina, prin udare va înflori, și va rodi ca unul plantat din nou (Iov 14, 7-9). Așadar, dacă se întâmplă acest lucru copacului, nu se poate întâmpla omului? Cel mort se pierde și dispare?

Profetul Isaia grăiește: „Morții Tăi vor trăi și trupurile lor vor învia” (Isaia 26, 19), iar Profetul Iezechiel spune: „Așa grăiește Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre, și vă voi scoate pe voi, poporul Meu din mormintele voastre, și vă voi duce în țara lui Israel” (Iezechiel 37, 12). Și profetul Daniel întărește: „Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor scula, unii la viața veșnică, iar alții spre ocară și rușine veșnică” (Daniel 12, 2).

Multe pericope din Sfânta Scriptură se referă la învierea morților. Ca o simplă aducere-aminte, amintim învierea de a patra zi a lui Lazăr (Ioan 11, 1-44), învierea fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-17) și a fiicei lui lair mai-marele sinagogii (Matei 9, 18-26). De asemenea, să ne referim că la ceasul răstignirii Domnului, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis și trupurile multor morți au înviat (Matei 27, 51-53). Dar mai ales să ne amintim că Hristos Însuși a Înviat din morți (Matei 28, 1-8).

În afară de aceste exemple din Noul Testament, putem să ne reamintim din Vechiul Testament de profetul Ilie și de fiul văduvei pe care l-a înviat (III Regi 17, 17-24). De asemenea, despre profetul Elisei care a săvârșit două învieri, una în timp ce trăia, și cealaltă după moartea lui. În timpul vieții sale a înviat un copil prin răsuflarea lui (IV Regi 4, 32-37).

Pentru ca să se vădească însă că nu sunt cinstite doar sufletele sfinților, ci că și în trupurile lor există Harul Dumnezeiesc, mortul pe care l-au coborât în mormântul lui Elisei a înviat când s-a atins de trupul mort al profetului (IV Regi 13, 20-21). Trupul mort a putut să învieze un alt trup mort. Acesta, care deja se găsea în mormânt, a dat viață celui mort. Și în timp ce a dat viață, el însuși se afla în mormânt ca și mai înainte. De ce? Ca să nu se pună minunea doar pe seama sufletului lui Elisei, și ca să se arate că chiar dacă sufletul lipsește, Harul Dumnezeiesc se găsește în trupurile sfinților, după ce au locuit înlăuntrul lor atâția ani, sufletele sfinte. Trupurile acestea au slujit sufletele sfinte, și de aceea s-au umplut de har.

Să nu arătăm necredință, ca cei nemintoși pentru că, dacă hainele și ștergarele sfinților, care se găsesc în afara trupurilor, fiind atinse de bolnavi au vindecat, cu atât mai mult trupul profetului a avut harul să învieze mortul. Să ne amintim că și apostolii au înviat morți: Petru a înviat-o pe Tavita la lope (Faptele Apostolilor 9, 36-42), Pavel pe Eutihie în Troia (Faptele Apostolilor 20, 7-12) și ceilalți apostoli pe atâția alții, cu toate că nu sunt consemnate în Sfânta Scriptură toate minunile fiecăruia dintre ei. De asemenea, să ne amintim câte a scris Pavel corintenilor despre cei care zic: „Cum înviază morții? Și cu ce trup? ” (I Corinteni 15, 35). Așadar zice: „Dacă morții nu înviază, atunci nici Hristos nu a înviat” (I Corinteni 15, 16). I-a numit nemintoși pe cei care nu cred în învierea morților.

A mai scris de asemenea și tesaIonicenilor: „Fraților, despre cei care au dormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care nu au nădejde. Pentru că, de credem că Iisus a murit și a Înviat, tot credem că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (l Tesaloniceni 4, 13-14). la seama că Pavel propovăduiește limpede: „Câci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune, și acest trup muritor să se îmbrace în nemurire” (I Corinteni 15, 53). Trupul va învia, și nu așa neputincios cum este acum, ci dobândind nestricăciunea. Adică nu va suferi boală, pătimire, moarte. Starea lui se va schimba așa cum fierul care intră în foc se schimbă într-o masă înroșită.

Oarecum așa se vor schimba însușirile trupului nostru, conform voinței Domnului care-l va învia. Așadar, acest trup va învia, nu va avea aceeași fire, dar va trăi veșnic. Nu va avea nevoie de hrana obișnuită ca să se întrețină, nici de scări ca să se înalțe. Mai ales trupurile sfinților vor străluci ca soarele, așa cum este scris (Matei 13, 43). Acestea vor dobândi strălucirea lumii și a întregului cer. Dumnezeu, prevăzând necredința oamenilor față de aceste cuvinte profetice, a dăruit viermilor mici puterea să scoată lumină din trupurile lor (precum licuricii).

Astfel, din ceea ce văd oamenii prin firea lucrurilor, să creadă cele ce urmează să se întâmple. Dumnezeu, Care a dat strălucire unor viermi neînsemnați, poate cu siguranță să umple de lumină pe un om sfințit. Astfel vom învia toți cu trupuri nestricăcioase, veșnice, însă nu toți le vom avea la fel. Sfinții vor avea trupul plin de slavă, potrivit stării lor, și în măsură să comunice cu îngerii. Păcătoșii vor avea și aceștia trup veșnic și nestricăcios, dar pregătit să rabde chinurile nesfârșite, astfel încât să nu ardă și să nu piară în flacăra focului veșnic. Dumnezeu va răsplăti, sau va pedepsi cu dreptate, trupurile sfinților și ale pacătoșilor. Pentru că niciun lucru nu se întâmplă fără lucrarea trupului: am blestemat cu gura, ne-am rugat cu gura, am desfrânat cu trupul, ne-am arătat nepăsători cu trupul, dăm milostenie cu mâna.

În general, la orice lucrare participă și trupul. Deoarece în toate slujește acesta, este cu dreptate să participe la judecata viitoare, fie spre desfătare, fie spre pedeapsă. Profetul Daniel scrie: „Mii de mii Îi slujeau și miriade de miriade stăteau înaintea Lui” (Daniel 7, 10). Aceasta nu înseamnă că numărul îngerilor este doar atât. Profetul folosește aceste cuvinte voind să arate mulțimea lor nenumărată. Împreună cu toată această mulțime de îngeri se va arăta atunci la judecata viitoare Dumnezeu Cel în Treime. O trâmbiță îngerească va răsuna și-i va chema pe toți, va arăta pe față toate faptele lor. Deci, nu trebuie ca auzind toate acestea să cugetăm la ceasul acela, și să ne înfricoșăm de pe acum? Oare este mică osânda, chiar dacă nu urmează nicio altă pedeapsă, să ne rușinăm înaintea acestei mulțimi? Nu preferăm de multe ori să murim, decât să simțim rușinea înaintea prietenilor?

Să ne pese și să ne înfricoșăm de pe acum, ca nu cumva să ne respingă atunci Domnul. Dumnezeu le știe pe toate, nu are nevoie să cerceteze și să mustre. Așadar nu gândi: „Am păcătuit în întunericul nopții, făcând fapte desfrânate, sau vrăjitorii sau altceva. Sunt însă acoperit, pentru că nu m-a văzut nimeni”. Toate se vor da atunci pe față, când Dumnezeu va judeca faptele ascunse ale oamenilor, Chipul înfricoșător al Judecătorului te va sili să spui adevărul. Însăși conștiința ta te va mustra, și faptele tale care te vor însoți, te vor acuza.

Judecătorul nu va avea nevoie de cărți. Acest lucru ni L-a descoperit El Însuși zicând: „Se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre” (Matei 25, 32). Cum desparte păstorul oile de capre? Oare are nevoie să cerceteze cărțile, ca să-și dea seama care sunt oi și care sunt capre? Nu le distinge pe loc după înfățișarea lor? Părul moale nu vădește că este oaie, și cel aspru că este capră? Cu aceeași ușurință se va vădi atunci dacă faptele noastre au fost curățate prin mărturisire, și se aseamănă cu părul moale și curat, sau dacă am rămas cu păcate neiertate și el se aseamănă cu lâna aspră și murdară. Așadar, să ne luptăm toți ca să dobândim mântuirea și să primim cu îndrăzneală pe Împăratul veșnic, Hristos, Care a murit și a înviat, și împărățește în vecii nesfârșiți.

Sfântul Chiril al Ierusalimului