Sfinţii Părinţi ne învaţă că orice abatere de la bine este socotită păcat (căci şi pruncul are mânie şi pizmă)

sf ioan iacob hozevitul

Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul: Eu toate le scriu pentru mustrarea mea, că doar va lua vreun folos ticălosul meu suflet!

Sfântul Proroc David se plânge „că întru păcate m-am născut” (Psalmul 50), iar noi care am îmbătrânit în rele zicem că nu facem păcate? Oare numai desfrâul trupesc este păcat? Dar Tablele Legii, câte porunci ne-a dat Dumnezeu până la porunca a şaptea (să nu facă desfrânare)?

Citeşte şi:  Teme-te de păcat ca şi cum în el s-ar strecura către tine văpaia focului veşnic

Iar la cele nouă Fericiri din Sfânta Evanghelie, oare fericeşte Domnul numai pe cei curaţi cu trupul? Dar nici nu aminteşte de asta, căci dacă n-ai inimă curată, nici trupul nu este curat şi nici sufletul.

Avem sute de mărturii despre asta şi noi ne înşelăm adesea socotind ca păcat numai troahna obişnuită în lume (adică desfrâul), iar altele care sunt mai vătămătoare nu le luăm în seamă. Dar oare numai cel care tuşeşte este bolnav? Câţi sunt atacaţi de oftică, de cancer sau alte boli lăuntrice, dacă nu tuşesc şi nu scuipă, oare ei sunt bolnavi?

Citeşte şi:  Înfruntaţi cu răbdare căderile voastre, ridicaţi‑vă repede

Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine…”, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 387