Eu, Efrem cel prea mic și păcătos și plin de greșeli, cum voi putea să spun cele mai presus de puterea mea ? Dar de vreme ce Mântuitorul plin de a Sa milostivire, pe cei neîntelepți i-a învățat înțelepciunea și prin ei pe credincioșii de pretutindeni i-a Luminat; și pe a noastră limbă cu îndestulare o va lămuri spre folosul și zidirea mea, a celui ce zic, și a tuturor ascultătorilor, și voi grăi întru durere și voi spune întru suspinuri pentru sfârșitul lumii acesteia de acum, și pentru cel fără de rușine și cumplit balaur (adică Antihrist) cel ce va tulbura toate de sub cer, și să bage teama și spaima și cumplita necredință în inimile oamenilor… Va face arătări, semne și înfricoșări, încât, de ar putea să amăgească și pe cei aleși. Și se va sârgui ca pe toți să-i înșele cu mincinoasele semne, cu năluciri de arătări vrăjitorești și cu fermecătoriile care se vor face de el…

Sfântul Efrem Sirul: Toti cei ce vor lua pecetea lui Antihrist și se vor închina lui, nu vor avea nici o parte de Împărăția lui Hristos
Căci cu îngăduința lui Dumnezeu va lua stăpânire ca să înșele lumea, fiindcă s-au înmulțit păgânătățile oamenilor, și pretutindeni se lucrează tot felul de lucruri cumplite… Pentru aceasta Dumnezeu va slobozi a fi ispitită lumea cu duhul înșelăciunii, pentru păgânătatea oamenilor. De vreme ce așa au voit oamenii a se depărta de Dumnezeu și a iubi pe vicleanul. Mare nevoință va fi fraților în vremurile acelea, mai ales celor credincioși, când se vor săvârși semne și minuni de însuși balaurul cel cu multe stăpâniri; când se va arăta ca un Dumnezeu, cu năluciri înfricoșate, zburând în văzduh, și toți dracii ca îngerii înălțându-se înaintea tiranului. Și va striga cu tărie schimbându-și chipul și înfricoșând fără de măsură pe toți oamenii. Atunci fraților, oare cine se va afla îngrădit și neclintit petrecând? Având în sufletul său semnul Unuia-Născut Fiului lui Dumnezeu (Crucea), adica sfânta Lui venire.
Și în vremea aceea nu va fi slăbire pe pământ, și marea văzandu-o toată lumea tulburată, va fugi fiecare să se ascundă în munți. Unii vor muri de foame, alții de sete se vor topi ca ceara. Și nu va fi cine sa-i miluiască pe ei. Atunci vor vedea toate fețele lăcrimând și cu durere întrebând: Nu cumva se află vreun grai a lui Dumnezeu pe pământ? Și nu vor auzi de nicăieri răspuns…
Cine va suferi zilele acelea? Și cine va răbda necazul cel nesuferit, când vor vedea amestecarea popoarelor care vor veni de la marginile pământului, pentru vederea tiranului. Mulți se vor închina înaintea spurcatului și vor striga cu cutremur, încât și locul se va clătina de strigătele lor, zicând: Tu ești mântuitorul nostru… Atunci marea se va tulbura și pământul se va usca. Cerurile nu vor ploua și sadurile se vor usca. Și toți cei ce vor fi pe pământ, de la răsărit până la apus vor fugi cu multă frică. Și iarăși cei ce vor fi în părțile de apus vor fugi în răsărit cu cutremur…
Luând atunci obraznicul stăpânirea, va trimite pe draci în toată lumea, ca să propovăduiască cu îndrăzneală, că s-a arătat cu slavă: Veniți de-l vedeți pe el. Cine oare va avea suflet de diamant, ca să sufere vitejește toate smintelile acelea? Cine oare va fi acest om precum am zis, ca toți îngerii să-l fericească pe el? Căci eu fraților, iubitor de Hristos, desăvârșit m-am înfricoșat numai din pomenirea balaurului, cugetând întru sine necazul ce va să fie asupra oamenilor în vremea aceea, și în ce fel se va arăta acest balaur pângărit asupra neamului omenesc. Însa sfinților mai cumplit se va arăta. Că vor fi mulți cei ce se vor arăta bine plăcuți lui Dumnezeu, care vor putea scăpa prin munți și dealuri și locuri pustii, cu multe rugăciuni și plângeri nesuferite. Că văzându-i Dumnezeu în așa plângere nemângâiată și întru credință curată, se va milostivi spre dânșii ca un Părinte milostiv, iubitor de fii, și-i va păzi pe ei unde se vor ascunde. Că prea pângăritul nu va înceta să caute pe sfinți pe pământ și pe mare, socotind că stăpânește tot pământul. Și pe toți îi va supune, și va socoti că se poate împotrivi lui Dumnezeu din cer, neștiind ticălosul neputința sa și mândria pentru care a căzut…
Cu toate acestea va tulbura pământul, va înfricoșa cu semnele sale vrăjitorești pe toți. Și în vremea aceea nu va fi slăbire pe pământ, ci necaz mare, tulburare și necaz, moarte și foamete peste tot pământul. Că însuși Domnul a zis: “Că unele ca acestea nu s-au făcut de la întemeierea lumii“. Iar noi păcătoșii, cu ce vom asemăna acele nevoi peste măsură de mari? Însă, să-și pună fiecare în mintea sa cuvintele Mântuitorului, cum că, pentru nevoia și necazul cel prea mare, va scurta zilele acelea prin milostivirea Sa.
Viteaz suflet va fi acela care va putea să-și țină viața atunci în mijlocul smintelilor; Că dacă puțin va slăbi credința sa, lesne va fi înconjurat și va fi robit de semnele balaurului celui rău și viclean. Și neiertat se va afla unul ca acesta în ziua judecății, ca însuși lui-și vânzător se va află, ca cel ce a crezut tiranului de bună voie. De multe rugăciuni și lacrimi avem trebuință, o, fraților! ca sa fie cineva dintre noi întărit întru ispite. Fiindcă multe vor fi nălucirile fiarei. Căci luptător împotriva lui Dumnezeu fiind, va voi să le piardă pe toate …
Luați aminte, frații mei! Covârșirea fiarei și meșteșugirea ei de la pântece începe. Căci după ce va fi strâmtorat cineva, de lipsa de bucate, să fie silit a primi pecetea lui. Nu oricum, ci pe mâna dreaptă și pe frunte va fi pus semnul. Ca să nu mai aibă stăpânire omul a se pecetlui cu mâna dreaptă, cu semnul Sfintei Cruci, și nici pe frunte a se mai însemna cu Numele Sfânt al Domului, nici cu preasfânta și slăvita cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Că știe ticălosul că dacă se va pecetlui cineva cu crucea Domnului, îi risipeste toata puterea lui. Pentru aceasta pecetluiește dreapta omului, ca aceasta este care pecetluiește toate mădularele noastre. Asemenea și fruntea care este ca un sfeșnic ce poartă făclia luminii. Deci frații mei, înfricoșata nevoință va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, și până în ceasul morții să nu se teamă, nici să stea cu moleșire când balaurul va începe a pune pecetea sa, în locul crucii Mântuitorului. Și va face în așa fel încât să nu se mai facă nici un fel de pomenire Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Și aceasta o va face, fiindcă se teme și se cutremură de puterea Mântuitorului nostru. Că de nu se va pecetlui cineva cu pecetea sa, nu va putea fi robit de nălucirile vicleanului, și nici Dumnezeu nu-i va părăsi, ci îi va lumina și-i va atrage la Sine. Ni se cade, nouă fraților, a înțelege nălucirile vicleanului, că nemilostiv și fără de omenie este. Iar Domnul nostru cu liniște va veni la noi, ca să gonească meșteșugirile balaurului. Deci noi ținând neabătută și curată credința în Hristos, lesne vom birui puterea vrăjmașului; și se va depărta de la noi neputinciosul, neavând ce să ne facă. Că eu, fratilor, vă rog pe voi iubitorilor de Hristos, să nu ne moleșim, ci mai ales puternici să ne facem cu puterea Crucii. Cu toate acestea ni se cade nouă a ne ruga, ca să nu cădem în ispită. Deci fiți gata ca niște credincioși robi, neprimind pe altul. Că de vreme ce furul și pierzătorul și cel fără de omenie, mai întâi va veni întru ale sale vremuri, vrând să fure și să junghie și să piardă turma cea aleasa a lui Hristos, adevăratul Păstor; Căci se va da pe sine drept adevăratul Pastor, ca să înșele oile turmei lui Hristos.
Aceasta cunoscând-o vrăjmașul, că iarăși va să vina din cer Domnul cu slavă, a socotit aceasta ca sa ia asupra sa chipul venirii Lui, ca să ne înșele pe noi. Iar Domnul nostru va veni ca un fulger înfricoșat pe pământ. Dar vrăjmașul nu va veni așa. Se va naște cu adevarat dintr-o femeie spurcată, care va fi unealtă a lui. Deci nu se va întrupa diavolul, ci în acest fel va veni ca să înșele pe toți. Fiind smerit, liniștit, urând cele nedrepte, spre iudei întorcându-se, bun, iubitor de săraci, peste măsura de frumos, cu bună așezare, lin către toți, cinstind în mod special pe evrei (căci ei așteaptă venirea lui). Iar întru toate acestea se vor face semne, arătări și înfricoșări cu multă stăpânire, și se va meșteșugi cu vicleșug ca să placa tuturor, și să fie iubit de mulți. Și daruri nu va lua, cu mânie nu va grăi, mâhnit nu se va arăta, și cu chipul bunei rânduieli va amăgi lumea, până ce se va face împărat. Și după ce vor vedea multe popoare niște fapte bune ca acestea, toți împreună cu o socoteală se vor face, și cu bucurie mare îl vor propovădui pe el împărat, zicând unii către alții: Au doară se mai află vreun om ca acesta bun și drept? Și mai mult poporul cel ucigaș al evreilor îl vor cinsti și se vor bucura de împărăția lui. Pentru aceea și ca unul ce va cinsti mai mult locul și templul, va arăta tuturor că are grijă de ei. Și când va împărăți balaurul pe pământ, cu mare sârguință, toate popoarele îi vor veni în ajutor: Edom și iarăși Moab, încă și fiii lui Amon, ca unui adevărat împărat i se vor închina lui cu bucurie, și ei se vor face cei dintâi apărători ai lui.
Apoi împărăția aceluia se va întări și va bate cu mânie pe trei împărați mari. Iar după aceasta se va înălța inima lui, și-i va vărsa amărăciunea lui, punând înainte, din Sion, veninul morții, tulburând lumea, va clătina marginile, va necăji toate, va pângări sufletele. Nu se va arăta ca un cucernic, ci în toate ca unul fără de omenie: mânios, cumplit, nestatornic, înfricoșat, urât, urâcios, sălbatic, pierzător și silindu-se a arunca în groapa păgânătății tot neamul omenesc, prin a sa nebunie.
Și stând mulțimea înaintea lui și alte popoare multe, lăudându-l pe el pentru năluciri, vor striga cu glas mare, încât se va clătina locul în care popoarele vor sta înaintea lui. Și le va grăi cu îndrăzneală: Cunoașteti toate popoarele puterea și stăpânirea mea? Iată dar înaintea voastră a tuturor, poruncesc acestui munte mare ce este de cealaltă parte ca să vina aici la noi. Și va zice spurcatul: și va alerga, adică muntele în privirea tuturor, însa nicidecum din temeliile lui mutându-se. Căci cele ce Dumnezeu Preaînalt dintru începutul zidirii le-a întemeiat și le-a înălțat, asupra acestora spurcatul Antihrist, stăpânire nu are, ci va amăgi lumea cu năluciri vrăjitorești. Și iarăși altui munte ce va sta în adâncul mării, ostrov foarte mare fiind, îi va porunci să se ducă pe uscat. Dar ostrovul nu se va mișca nicidecum, ci nălucire va fi. Și iarăși își va întinde mâinile lui, și va aduna mulțime de târâtoare și păsări. Așijderea înca va păși pe deasupra adâncului, și pe mare și pe uscat va umbla; însă toate acestea vor fi năluciri. Și mulți vor crede întru el și-l vor slăvi ca pe un Dumnezeu tare. Iar cei ce vor avea pe adevăratul Dumnezeu, li se vor lumina ochii inimii lor, și cu de-amanuntul vor privi prin credință curată și vor cunoaște înșelăciunea lui. Acestea, toate făcându-le, va înșela lumea și mulți vor crede lui, slăvindu-l ca pe un Dumnezeu tare. Iar câți vor avea frica lui Dumnezeu în ei și ochii inimii luminați, vor cunoaște că nici muntele nu s-a mutat din locul său, nici ostrovul nu a ieșit din mare pe pământ. Și toate acestea întru numele său le va săvârși Antihrist și nu vor fi adevărate, precum am zis mai sus. Căci cu farmece va săvârși toate mincinoasele lui minuni, fermecând vederile oamenilor ce se vor pleca a crede lui.
Și acestea așa făcându-se, și popoarele închinându-se lui, lăudându-l ca pe un Dumnezeu, din zi în zi se va mânia Cel Preaînalt în ceruri și își va întoarce fața Sa de la el. Și după aceea se vor face cumplite semne: foamete neîntreruptă, cutremur neîncetat, morți necontenite și temeri înfricoșate. Atunci cerul nu va mai ploua, pământul nu va mai rodi, izvoarele vor seca, râurile se vor usca, iarba nu va mai răsări, verdeață nu va fi, copacii din rădăcina se vor usca și nu vor odrăsli. Peștii și chiții mării în ea vor muri și putoare pierzătoare va trimite marea și sunete înfricoșate, și de huietul valurilor vor muri oamenii de frică. Nicăieri nu vor afla să se sature de mâncare, căci se vor pune peste tot conducători tirani. Și dacă cineva va aduce cu sine pecetea tiranului însemnată pe frunte și pe mâna dreaptă, va cumpăra puține din cele ce se vor afla. Atunci va plânge și va suspina cumplit tot sufletul, și ziua și noaptea se vor chinui. Atunci vor muri pruncii la sânul mamelor, vor muri și mamele deasupra pruncilor lor. Va muri tatăl cu fiii și femeia pe drum, și nu va fi cine să-i îngroape sau să-i strângă în morminte.
Putoare rea va fi din cauza mulțimii mormintelor, și a trupurilor ce vor fi aruncate pe străzi și pretutindeni, care mult vor necăji pe cei vii. Dimineața toți vor zice cu suspinuri și cu durere: când se va face seară ca să dobândim odihna? Și venind seara, iarăși cu lacrimi prea amare vor grăi între dânșii: oare când se va lumina, ca de necazul ce ne stă deasupra să scăpăm? Atunci se va vesteji frumusețea feței tuturor, și vor fi fețele lor ca de morți, și va fi urâtă frumusețea femeilor. Și toți cei ce s-au plecat cumplit fiarei și au luat pecetea aceluia, adică păgânescul chip al spurcatului, alergând către el, vor zice cu durere: dă-ne nouă să mâncăm și să bem, că toți murim de foame, și gonește de la noi fiarele cele veninoase. Și neavând ce răspunde ticălosul, va zice cu multă asprime: de unde să vă dau eu, oamenilor, ca să mâncați și să beți? Că cerul nu voiește să dea pământului ploaie, și pământul nicidecum n-a dat seceriș sau roadă. Și auzind acestea mulțimile, vor plange și se vor tângui cu totul, neavând nici o mângâiere. Necaz peste necaz va fi lor nemângâierea, căci de bună voie au crezut tiranului. Și ticălosul nu va putea nici lui să-și ajute, și cum ar putea să-i miluiască pe ei? Întru acele zile vor fi nevoi mari din cauza balaurului, de frică, și de cutremurul cel mare și huietul mării, de foamete, de sete și de mușcările fiarelor. Toti cei ce vor lua pecetea lui Antihrist și se vor închina lui, nu vor avea nici o parte de Împărăția lui Hristos, ci dimpreună cu balaurul se vor arunca în iad.
Fericit va fi acela ce se va afla curat și credincios, și va avea în inima lui credința fără de îndoială către Dumnezeu, că fără de frica vor lepăda întrebările lui Antihrist, defăimand muncile și nălucirile lui. Iar mai înainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tesviteanul și pe Enoh, ca un milostiv ca să propovăduiască cu îndrăzneală cunoștința de Dumnezeu tuturor, ca să nu creadă lui Antihrist. Că vor striga și vor zice: Înșelator este, o, oamenilor! Nimeni să nu creadă lui nicidecum, sau să-l asculte pe acest luptător de Dumnezeu! Nimeni din voi să nu se înfricoșeze, că degrab se va surpa. Iar Domnul cel Sfânt vine din cer, să judece pe toți cei ce s-au plecat semnelor lui.
Însă puțini vor fi cei ce vor asculta și vor crede propovăduirea proorocilor. Iar aceasta o va face Mântuitorul ca să-și arate negrăita Sa iubire de oameni, că nici odată nu voiește moartea păcătosului, ci voiește ca toți să se mântuiască. Că nici în vremea aceea nu va lăsa neamul omenesc fără de propovăduire, ca fără de răspuns să fie toți la Judecată. Deci mulți din sfinții care se vor afla atunci vor vărsa râuri de lacrimi cu suspinuri către Dumnezeu Cel Sfânt, ca să fie izbăviți de balaur, și cu mare sârguință vor fugi în pustietăți, în munți și în peșteri și cu frică se vor ascunde. Și li se va dărui aceasta de la Dumnezeu Cel Sfânt, și-i va povățui pe ei harul în locuri hotărâte și se vor mântui, fiind ascunși în găuri și în peșteri, nevăzând semnele și înfricoșările lui Antihrist. Că celor ce au cunoștință, cu lesnire le va fi cunoscută venirea lui. Iar celor ce își au mintea permanent la lucruri lumești, măcar dacă ar și auzi, nu vor crede, și urăsc pe cei ce le-ar spune. Pentru aceasta sfinții primesc putere de a scăpa, pentru că toata învăluirea și grijiile vieții acesteia le-au lepădat.
Atunci va plânge tot pământul. Marea și aerul vor plânge împreună, și dobitoacele cele sălbatice cu păsările cerului. Vor plânge munții și dealurile și lemnele câmpului. Vor plânge munții și dealurile și lemnele câmpului. Vor plânge și luminătorii cerului dimpreună cu stelele pentru neamul omenesc. Căci toți s-au abătut de la Dumnezeu Cel Sfânt și Ziditorul tuturor, și au crezut înșelătorului, primind pecetea spurcatului Antihrist, în locul făcătoarei de viață Cruci. Vor plânge toate bisericile lui Hristos cu plângere mare, că nu va mai sluji sfințirea și prinosul! Iar după ce se vor împlini trei ani și jumătate ai stăpânirii spurcatului și după ce se vor împlini toate smintelile în tot pământul, după cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul și Mântuitorul nostru ca un fulger strălucind, din cerul cel sfânt, cel preacurat și înfricoșat și preaslavit. Dumnezeul nostru și Împăratul și Mirele cel fără de moarte, pe nori cu slavă neasemănată, alergând înaintea lui îngerii și arhanghelii, toți văpaie de foc fiind. Heruvimii având ochii în jos, și Serafimii zburând și fețele și picioarele ascunzându-le cu aripile, strigând cu frică unul către altul: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot. Și glas de trâmbiță grăind cu frică: Sculați-vă cei ce dormiți, iată a venit Mirele.
Atunci se vor deschide mormintele și va auzi țarina cea putrezită acea mare și înfricoșată venire a Mântuitorului, și într-o clipă se vor scula toate semințiile și vor căuta la frumusețea cea sfântă a Mirelui. Și milioane și mii de mii de îngeri și de arhangheli și nenumărate oștiri se vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfinții, drepții și toți care nu vor lua pecetea balaurului celui păgân, se vor bucura foarte mult. Și se va aduce tiranul legat de îngeri cu dracii împreună înaintea divanului. Iar cei ce vor fi luat pecetea lui și toți păgânii și păcătoșii vor fi aduși legați. Și va da Împăratul hotărârea asupra lor, aceea a osândei celei veșnice în focul cel nestins. Amin“.
Multa lume asta nuuu o intelege, pt ca diavolul e viclean, cere acordul si semnatira ta ca sa te lepezi, azi. Nimic fara voia omului. Atenție la neatentie.
Slavă ție Dumnezeului nostru Slavă ție!
Doamne ajută-ne!
Fericit va fi acela ce se va afla curat și credincios, și va avea în inima lui credința fără de îndoială către Dumnezeu, că fără de frica vor lepăda întrebările lui Antihrist, defăimand muncile și nălucirile lui 👉👉 https://c.aparatorul.md/h6l8t 👈
Fericit va fi acela ce se va afla curat și credincios, și va avea în inima lui credința fără de îndoială către Dumnezeu, că fără de frica vor lepăda întrebările lui Antihrist, defăimand muncile și nălucirile lui 👉👉 https://c.aparatorul.md/o9s84 👈
Fericit va fi acela ce se va afla curat și credincios, și va avea în inima lui credința fără de îndoială către Dumnezeu, că fără de frica vor lepăda întrebările lui Antihrist, defăimand muncile și nălucirile lui 👉👉 https://c.aparatorul.md/o7jh2 👈
Primi vor fi lideri bisericilor și ai statelor , pt că nu vor să renunțe la lux și averi !
Fericit va fi acela ce se va afla curat și credincios, și va avea în inima lui credința fără de îndoială către Dumnezeu, că fără de frica vor lepăda întrebările lui Antihrist, defăimand muncile și nălucirile lui 👉 https://c.aparatorul.md/5ioun 👈
Doamne te rugăm să ne aperi de acest semn!
oricum foarte dificil o sa fie, s-a vazut cu inteparea ,cat de repede au fugit unii sa isi bage veninul ala in ei, bineanteles fortati de imprejurimi . Oamenii sant extrem de slabi si manipulati foarte usor.
Sper sa nu prind vremurile alea..
Victor Cosmin Titimas…cred-ca suntem aproape.
Să ne apere, păzească și să ne ajute bunul Dumnezeu că fără de el noi nu putem face nimic.Doamne ajută!
DOAMNE, FERESTE! FI CU NOI! 🙏🙏
Slavă și Glorie Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Amin 🙏
auleu doar nu v`ati trezit din somn ? 😂
Nădejde la bunul Dumnezeu și da pusă în practică rînduiala busericii și toate și de toate ne va feri puterea divină…
Marius Alexa Isus cheamă pe toți la pocăință dacă nu vin cum să-i mântuiască a chemat pe apropiați la ospăț adică la mântuire n-au timp unul se însoară altul merge să probeze boii altul este ocupat de pământ atunci a zis slugilor mergeți și chemați pe care întâlniți pe drum orb șchiop nevăzător sărac că ospăț a început că multi sunt chemați puțini vor fi aleși cine crede în mine va fi mântuit și cine vine la chemarea mea zice Isus nu contează ce nație este el cheamă pe toți care vin la rugăciune și pocăință citește și inplineste poruncile lui și vei fi mântuit că pe pământ toate sunt trecătoare în cer este loc pentru toți care iartă iubește pe aproapele ca pe sine însuși să ai inima bună să iubești pe Dumnezeu cum ne iubește el că unicul fiu a dat pentru a ne mântui vezi le dă semne pentru a se intoce din păcat este țara sfântă dar poporul este păcătos Dumnezeu pe cine iubește îi dă suferință că dacă suferi te rogi când ți-e bine uiți de Dumnezeu
Ilie Tudic Un jidov nu poate mantui poporul lui dar pe altii!
Biserica este iadul iar popi satana!
Nu va mai fi vreodată peceți.Fiindcă, s-a încheiat APOCALIPSA.
Doamne ajutane nu ne părăsi ne rugam ,,,
Doamne ajută Amin 🙏🙏🙏
Daniel Vasile
Dragostea fără Lumină este „iad”, la fel cum Lumina fără Dragoste este „iad”, doar Lumina în armone cu Dragostea este Viața ADEVĂRAT … restul este doar o forma de haos ( mulți ar spune că este rău/răutate , dar de fapt este doar Haos).
🥱🥱🥱🤣🤣🤣
Doamne ajuta ne noua păcătoșilor.
Deja aveți pecetea.
E plagiat
basme basme…..de 2000 de ani basme
Doamne ferește așa ceva nu îmi trebuie
Doamne ajută și ne păzește de cel rău Amin 🙏🙏🙏
Doamne ajuta!
Cum se manipulează creduli,cu toate născocire minților bolnave oameni buni nu mai credeți asemenea inepții cu litere ,numere ,cipuri și alte prostii ,credeți in Dumnezeu și nu în acești manipulatori care spala creiere Doamne ferește-ne de ei
si cum te poti opune pecetei ante hristului
Și nu ne trezim din somn ca să revenim la credință FRAȚILOR. SCUZE PENTRU INTRERUPERE. VĂ MULȚUMESC.
Ar trebui să luăm aminte cam ce nenorociri ne paste dacă nu revenim puțin cu picioarele pe pământ și umblăm tot cu capu n nori și umblăm după cai verzi să le luăm potcoavele.
Isus e imparat ? Are imparatia cui ?
Ram Ser Dam Nu are nimic este pamant de mult evreul mincinos!
Ce-i care vor lua semnul sunt aceeași care merg la moaște și stau zeci de ore sunt învățați o să spună pupați moaștele doar dacă aveți semnul
Doamne ajută ne si ne păzește de rău!Amin!
Amin!!!
Doamne ajută-ne!
Doamne a Tot puternice miluiește-ne pe noi păcătoșii!!!!!
Antoniu Ionut ce ai în inima ta că păstrezi pe Satana scoatel din mintea ta și nu m-ai posta postează pe Isus care ne mântuiește sufletele nu care duce în iad la chin
Amin doamne ajuta
Doamne ajuta-ne tuturor!!!!Amin
Predicati,ce scrie în Biblie, nu ce va place.
Doamne ajuta-ne si ne fereste!
Amin!
Nu te inteleg, ce este de ras?
Amin
Ii ii ii Iisus
Sfinte mare mucenice Efrem Sirul ,apără-ne de vrasmasii .
Gheorghita Pilsoi breee cred ca , ai gresit religia , dmnzeeul . ia vezi tu sa nu fie pe alta pagina de facebulick .
Da, aia care pupa moaște și icoane și se închina la ele, vor avea parte de Împărăția Lui Dumnezeu?! In loc sa se închine Facatorului prin Mântuitor?!
Doamne fi cu noi Amin
Doamne ajută miluestema pe mine păcătosul
Doamne ajută-ne
Amin
Doamne ajuta….
Dreptate ai vai de voi
Ce series an Biblie Iesfe ADEVARAT
Doamne ajută ne.Amin Doamne.
Doamne ajuta
Doamne ajuta
AVERTISMENT DIVIN
VOCEA DIVINĂ A INTELIGENȚEI DIVINE A ANTIPARTICULEI DIVINE SUPREME CREATOARE A SPUS:
• O parte din Umanitatea Fizică Responsabilă din România, nu mai are respect față de Divinitățile Creatoare și nici față de Inițiații voștri, cei agreați de noi. Printre acești ignoranți turbulenți se află și Ateii.
• Știi cum va fi Judecata Ateilor în Universul Energobioplasmatic?
– Nu, nu știu, Mare Creator Suprem Serenisim.
– Mai întâi separăm din Rațiunea ajunsă la Judecata Divină, Gândul său Magic și Gândul său Divin. Apoi luăm Gândul Supraviețuirii și-l fierbem la 100 de grade, deoarece este chiar Gândul Ateului și al Necredinciosului din timpul zilelor voastre. Când acest Gând al Supraviețuirii devine Gând mort, se termină Judecata lui Divină. Această Judecată, în durere cumplită, poate dura și 100.000 de ani.
• Avertisment către întreaga Umanitate:
• Revelațiile Cărții CREDINȚA DIVINĂ UMANĂ din Supergalaxia Calea Lactee Vol.3, sunt acceptate de Marii Creatori Supremi Serenisimi (COD 1070) ca și Cuvinte ale VOCII DIVINE A ANTIPARTICULEI SUPREME Generatorul Rațiunii de Semiom Fizic.
• Cei care ați citit Cartea CREDINȚA DIVINĂ UMANĂ din Supergalaxia Calea Lactee Vol.3 (sau veți citi Cartea) trebuie să știți că nu aveți îngăduința să comentați Informații despre Revelații și despre Marii Creatori Supremi Serenisimi ai Codului 1070. În cazul în care veți Comenta Negativ Revelațiile și-i veți jigni pe Marii Creatori Serenisimi și pe Credincioșii Credinței Divine, Sufletele Voastre Quantice din Flora Energetică Intestinală vă vor pedepsi cu moartea voastră iar Rațiunile Voastre vor intra în Judecata Divină așa cum vi s-a spus mai sus.
• Ceea ce se întâmplă acum în Gaza – Palestina se poate întâmpla și în Casele voastre dacă Ateilor li se mai îngăduie Jignirea publică a Marilor Creatori Supremi Serenisimi și a VOCII DIVINE A INTELIGENȚEI DIVINE A ANTIPARTICULEI DIVINE SUPREME CREATOARE.
Data: 8.11.2023
Doamne apără și păzește-ne de ANTIHRIȘTI. Amin!
Doamne fereste ne de pecetea Antihristului , caci fara ajutorul Tau noi suntem perduti ,
Doamne ajută-ne!
Ooo!!:
Văd aici în comentarii!:
Numai experți biblci Facebook!!:
Se pare că nici Șoșoaca nu ne va mai putea salva!!!:
🤍🤍🙏
Doamne ajuta la toată lumea SI la familia mea .
Viorica Jachean 🙂 ce prostuta esti 🙂 . ai atatia ani , ar trebui sa- ai ceva intelepciune . stiai ca , mos craciun nu exzista ? la fel nu exzista nici bau bau si nici imparatia aia visata de 2000 ani …
Catalin Enache Si daca este inparatia ce faci?
Willi Willi Este imparatul Japoniei!
Willi Willi numi doresc sa traiesc intr-o imparatie alaturi de prosti . Imi este greu si aici cu voi . O alta viata cu voi in niciun caz
Catalin Enache Daca iti este asa de greu, ce-ar fi sa te duci pe alte pagini? Cum se face ca unui destept asa ca tine ideea asta nu i-a venit pana acuma?
DOAMNE AJUTA NE S A FIIM STATORNICI INT RU DREAPTA TA CREDINTA🙏🙏🙏🙏❤️❤️❤️❤️❤️❤️
Valentina Stella hai dama dreaq !!!! am dat inimioare 🙂 vai , vai … eu nu as da inimioare la criminali . intreabati dmnzeul de ce nu intervine in razboiul din israel ? doar se petrece in casa lui . ori el exzista doar cand se face turism ?
Catalin Enache mergi pe drumul tau care ti l ai ales..
Moaștele sunt cumva pecetea ?
Doamne ferește ne și nu ne părăsi . Ajută neputințelor noastre Amin
Amin și DOAMNE AJUTĂ!!!
Pazeste-ne DOAMNE de înșelăciunile Vicleanului 😔😔😔 Rămâi cu noi Dumnezeule CU MARE MILA TA,asculta-ne și ne MINTUIESTE că TU BUN siMILOSTIV ESTI și DOAR ȚIE ÎȚI ÎNCHINĂM, TATĂLUI,și FIULUI siDUHULUI SFINT,AMIN 🙏🙏🙏 ALELUIA
Nu mai speriati oamenii, mai bine indemnatii la rugaciune! DUMNEZEU SĂ NE FEREASCA PE TOTI DE NECURATUL! FIII LUI DUMNEZEU SUNTEM!
Doda Aliona Doamne ajuta apocalipsa Sfintului Ioan profetiile sfintilor nu sint facute sa sperie pe nimeni daca va speriati de atit va intreb eu ce veti face cind va veni Mintuitorul Hristos pe slava norilor sa judece intrega suflare ?
Biserica Din Catacombe mare adevar…
Doda Aliona ba trebuie sa ne speriem cu totii sa ne ferim de pacat👍👍👍 nu sa stam in nepasare..apoi cartile nu raman mincinoase…..oare nu ati vz k tot ce scrie in carti acum se adeveresc toate????
Este scris,la vremea aceea se va ridica antihristul și va amăgi pe mulți chiar pe cei din poporul sfânt a lui Dumnezeu, Israelul,dar pentru cei necredincioși va veni urgia peste ei fiindcă nu s-au pocăit de faptele lor ,vor merge singuri să primească semnul fiarei căci Satana ii va amăgi,cel mai mare eveniment va fi că înainte de a veni antihristul și necazul cel mare creștini vor fi răpiți la cer,vezi epistolele lui Pavel către Corinteni și Tesaloniceni.
Mult har și binecuvantari cerești din partea Domnului Isus Hristos tuturor
Bogdan Todica, răzi deoarece nu cunoști Biblia Cuvântul lui Dumnezeu, dar într-o zi Îl vei vedea dar va fi prea târziu pentru tine
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta!Amin!🙏🙏🙏
Amin
Doamne ajuta ne ♥️
Voi sunteți cu pecetea !!! CRUCEA este Semnul despre care Spun scripturile din partea lui Dumnezeu…
Este voia Domnului ca noi sa inbratisam pecetea Diavolului, căci nimic nu se întâmplă fără voia lui! Amin!
Incurcate sunt caile Domnului, iar noi suntem prea mici pentru a înțelege lucrarea lui!
Cu cat Diavolul are mai mult succes, cu atât va veni mai repede ziua de apoi și salvarea tuturor sufletelor din Iad!
AMIN!
Adrian Jones nu e voia Domnului să îmbrățișăm voia diavolului, e voia omului care se arunca singur cu capul în lat, de bună voie!
Wesgon Metatron Dumnezeu vede, ştie și aproba tot ce se întâmplă pe acest pământ! Nimic nu este posibil fără voia lui! Diavolul exista doar pentru ca Dumnezeu ii permite, prin urmare și lucrarea Diavolului este cu voia Domnului și noi nu trebuie sa ne impotrivim vointei Lui!
Adrian Jones una e a permite și alta de a aproba! 2 lucruri total diferite, cu 2 rezultate diferite!
Wesgon Metatron dacă cineva are puterea de a opri o crima dar permite ca acea crima sa se ibtample, nu înseamnă că aproba?
Nu încerca tu omule, sa înțelegi lucrarea Domnului!
Amin!
Adrian Jones nu aprobă pt că nu trimite, Permite să se întâmple doar!
Adrian Jones Doamne ferește, asta de unde ai scos-o? Dacă faci parte dintr-un cult care te-a învățat așa ceva, ești pe un drum tare greșit. Voia Domnului e să implinim poruncile Lui, nu ale diavolului. Si in ziua de apoi (a Judecății) toți oamenii vor fi judecați, toți de la Adam si Eva până în acea zi, a Judecății. Si unii vor merge la osânda veșnică si alții la fericirea veșnică. Fiecare după legile cui a trăit fiind în viață, dacă ai trăit după regulile satanei, mergi cu el la osândă, dacă ai trăit după Dumnezeu, la El mergi. E liber arbitru, Dumnezeu nu obligă pe nimeni să stea o vesnicie cu El dacă în viață fiind, nu l-ai vrut. Orice alte învățături sunt false, ale tatălui minciunii si înșelătoriei care este satana
Nu înțelegi liberul arbitru, omul e vinovat 100% de păcatele făcute voit, cele fără de voie sunt în altă categorie, acolo se aplică altă măsură!
Claudia Melca-Balaci Lucifer era cel mai iubit dintre îngeri, căci el a fost în rai pe vremea când nu existau Arhangheli!
Dumnezeu nu a vrut sa îl ucidă pentru a Sa trufie și l-a aruncat pe Pământ unde si-a creat propriul regat. Lucifer exista pentru ca asa vrea Dumnezeu și noi trebuie sa îl acceptam și sa îl iubim ca pe orice alta creație a lui Dumnezeu, căci încurcate sunt caile Domnului și noi suntem prea mici sa înțelegem planurile lui!
Amin!
Adrian Jones adevărat că nu cunoaștem lucrarea Domnului, dar în Pateric (colecție de istorii si întâmplări) sunt nenumărate exemple în care un lucru care se întâmplă și nouă ni se pare rău, este de fapt unul bun. Dacă un om omoară pe altul, Dumnezeu îngăduie asta dar nu știm de ce. Au fost criminali ca Sfantul Moise Arapul sau chiar Saul (Sf Apostol Pavel) care au fost ucigași si tâlhari si s-au pocăit si s-au sfințit. Iar cei omorati, poate Dumnezeu îngăduie asta pt păcatele lor si poate unii dintre ei pt moartea năpraznică au plecat în Rai. Poate durerea morții si a faptei duc la credință pe membrii familiei acestora, noi n-avem de unde să știm. Dar si in orice lucru rău întâmplat, Dumnezeu are calea Lui de a ne aduce la El
Claudia Melca-Balaci exact, lucrarea Diavolului poate părea rea, dar este necesara! De aceea spun ca trebuie sa îl privim pe Lucifer ca pe cel mai iubit fiu al Domnului și sa imbratisam lucrarea lui, pentru ca totul face parte din planul lui Dumnezeu de a aduce Apocalipsa pe pământ!
Adrian Jones încurcată este mintea ta, vorbești despre Dumnezeu și îl adori pe Lucifer. Nimeni nu e mai presus de Dumnezeu, nimeni. Si toată slava si cinstea si iubirea i-o datorăm lui Dumnezeu. Nici pe mama, nici pe tata, nici sora si sotia si copiii, nu avem voie sa-i punem înaintea adorarii lui Dumnezeu. Cu atât mai puțin pe Lucifer
Adrian Jones da, este necesară, în felul ăsta se despart oile de capre. Tu ești capră încă. O ți langa cu adorarea lui Lucifer si esti pe drumul larg care duce la pierzanie. Si pe lumea asta si pe cealaltă. Si n-o să ai raspuns în Ziua Judecății doar pt puținul pe care ti l-am spus aici
Claudia Melca-Balaci pocăința poate ierta orice păcat, nu este așa? De ce te simți în măsura sa ma judeci și sa îmi spui ca nu voi avea răspuns? Păcatul trufiei este capital și pecetea Diavolului!
Adrian Jones pt că păcatul împotriva Duhului Sfânt este păcat de moarte si iertare nu are în veci. Asta n-o spun eu, o spune Scriptura. Iar eu sunt datoare să ti-l spun pt că poate tu o faci din neștiință. Nu este judecată, este adevărul pe care sunt nevoită să ti-l spun, altfel cad în aceeași osândă cu tine. Nu judec omul, ci spun fapta. Si sincer, mă doare pt tine în ce rătăcire ești. Chiar mă doare sufletul, este prima dată când vorbesc cu cineva care este voit de partea cealaltă. Cei mai mulți fac voia diavolului fără voia lor sau din nebăgare de seama sau ignoranță, dar tu o faci chiar voit. Imi pare rău
Wesgon Metatron EXACT!!:
De buna voie!!!:
Amin
majoritatea sunt de partea antihristului… despre ce vb? toți se vor da pe mâna antihristului…
Deja aproape toți…..nu toți deja au pecetea lui Antihrist
Numai antihrist vedeți și doar despre antihrist știți sa vorbiți.
Exact cum propovăduiau profeții Vechiului Testament venirea Mântuitorului, tot asa și voi predicat și propovăduiti venirea antihristului. Exact cum îl așteptau ei asa și voi îl așteptați pe antihrist.
Toți fariseii religioși sant însemnați cu 666 .
Cum ii cunoașteți ?
Acestora nu le place munca și trăiesc ca paraziții pe spatele poporului șantajand-ul și manipuland-ul