Sfântul Grigorie Teologul (329-390), a studiat în Cezareea Capadociei, Palestina, Alexandria şi Atena, unde s-a împrietenit cu Sfântul Vasile cel Mare. Opera lui este cuprinsă în poeme, cuvântări şi scrisori, sfântul fiind cel mai mare teolog al Bisericii Ortodoxe şi un apărător al dreptei credinţe.

Pomenirea Sfântului Grigorie Teologul – Marele Propovăduitor al dogmei Sfintei Treimi

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (329-390), cunoscut şi ca Grigorie de Nazianz, a fost un mare Sfânt Părinte şi învăţător al Bisericii Ortodoxe. Prăznuirea lui se face pe 25 ianuarie/ 7 februarie, iar la 19 ianuarie/1 februarie se prăznuieşte aducerea moaştelor sale în biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol. Pe 30 ianuarie/ 12 februarie, la praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, Sfântul Grigorie este comemorat de Biserică, împreună cu Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur.

Părinţii săi au fost Grigorie, un bărbat de credinţă păgână, şi Nona, ce se trăgea din familie de creştini, care era credincioasa şi se ruga lui Dumnezeu. Ea l-a adus pe Grigorie tatăl pe calea credinţei.  Acesta a ajuns de pe căi greşite, chiar episcop al cetăţii Nazianz.

Nona îşi dorea mult un copil de parte bărbătească şi s-a rugat stăruitor lui Dumnezeu cu făgăduinţa că pe cel născut îl va da în slujba Celui de Sus. Şi în vis i-a fost arătat chipul copilului şi numele pe care-l va purta acesta, întocmai cum îngerii au vestit naşterea altor prunci aleşi.

Pruncului i-a fost dat numele tatătului său, precum a fost arătat în vis, acesta era extrem de iscusit, isteţ, deştept şi dornic de carte. Nona a mai născut alţi doi copii, Chesarie şi Gorgona, toţi copiii fiind crescuţi în aceeaşi credinţă şi învăţătură de carte.

La 30 de ani a revenit în cetatea tătălui său şi a primit taina botezului chiar din mâinile bătrânului Grigorie, proaspăt numit episcop in Nazianz. Tânărul Grigorie merge apoi în Pont pe malul râului Iris, la mănăstirea prietenului său Sf. Vasile cel Mare, unde petrece un timp de meditaţii alături de acesta. După un timp petrecut aici, la cererea tătului său Sfântul se întoarce acasă unde este hirotonit preot.

Capadocia a fost împărţită (371) de Împăratul Valens în Capadocia Prima şi Capadocia Secunda. În Capadocia Prima, episcop era Sfântul Vasile cel Mare cu capitala la Cezareea, iar în Capadocia Secunda, cu capitala la Tirana, episcop era Antim. Dorinţa lui Antim de a avea cât mai multe cetăţi din Capadocia, a fost contracarată de Sf. Vasile cel Mare, prin hirotonirea ca episcop al oraşului Sasima pe Sf. Grigorie. Însă datorită împotrivirii cu oaste a lui Antim, Sf. Grigorie nu a oficiat nici o slujbă în acest oraş lipsit de viaţă culturală şi s-a retras la o mănăstire pentru a îngriji de bolnavi.

La rugămintea tatălui său, Sfântul Grigorie s-a intors acasă pentru a-i fi ”toiag al bătrâneţilor”. După decesul tatălui său care a fost episcop mulţi ani, şi mama sa, Nona a mers către Domnul. Sfântul Grigorie a fost episcop al cetăţii vreme de un an, după care s-a retras la o mănăstire, în Seleucia. Nu a stat mult timp în linişte căci un grup de credincioşi ortodocşi îl roagă să vină în Constantinopol (379) pentru a combate ereziile şi a reorganiza biserica de dreaptă credinţă din marea cetate.

A combătut ereziile

În Constantinopol Sfântul a slujit în o biserică mică, care avea hramul Sfintei Anastasia. El a combătut ereziile, a câştigat respectul şi inimile oamenilor din cetate şi nu numai. Iar Împăratul Teodosie cel Mare (379-395) le-a redat ortodocşilor bisericile din Constantinopol şi l-a numit pe Sfântul Grigorie Patriarh al cetăţii.

În 381, la al doilea Sinod Ecumenic, Sfântul Grigorie a adus o contribuţie importantă dreptei credinţe prin propovăduirea Sfintei Treimi şi a părăsit Constatinopolul, ca urmare a unor discuţii iscate de unii episcopi despre numirea sa în funcţia de Patriarh şi Preşedinte al Sinodului Ecumenic. A plecat dezgustat şi s-a retras în satul natal Arianz, lângă Nazianz, aici a dus o viaţă liniştită, a scris mult şi i-a povăţuit pe alţii în a combate ereziile. A plecat la Domnul în anul 389.

„Grigorie, le cam inventezi”

” În primele şedinţe, la începutul lui mai, se ridicaseră episcopii cei răutăcioşi şi neteologi şi îi aruncaseră în obraz:
– Le cam inventezi – îi ziseră – nu ţii tradiţia!
Iarăşi, cu răbdare şi smerenie, le-a explicat cum că toate câte învaţă şi zice sunt în acord cu Scriptura şi cu Tradiţia, că nu-i neapărată nevoie să le găsim cuvânt cu cuvânt în Scriptură, că trebuie să mergem în profunzimea Scripturii.
– Noi acestea nu le ştim, nu le pricepem – i s-a răspuns. Grigorie a simţit în sinea lui o dezamăgire cumplită. Şi-a pierdut pentru câteva clipe răbdarea, cumpătul. A venit însă înlăuntrul lui harul dumnezeiesc. Lucrarea Sfântului Duh i-a cuprins toată fiinţa; şi-a venit iarăşi în fire. A explicat şi mai simplu dumnezeirea Duhului Sfânt, că la Dumnezeu firea este una, în vreme ce Persoanele sunt trei, trei ipostasuri: Tatăl, Fiul şi Duhul.
Către sfârşit, văzându-i înmuindu-se şi ascultându-l mai cu încredere, şi-a lăsat multele argumente şi le-a zis:
– Fraţilor, sunt un Prometeu în ale teologiei, un inventator care strică tradiţia. Şi câte le învăţ, nu le las. Nu pot să fac aceasta, oricâte voturi aţi avea de partea voastră.
Vorbele acestea au provocat multă încordare. Unii din interes adevărat, alţii din antipatie, s-au încins în sinea lor. Atunci Grigorie, dinaintea sinodalilor, a rostit marele lui cuvânt, argumentul său cel mai de pe urmă:
– În acestea pe care vi le-am înfăţişat, călăuză am avut pe Cuvântul dumnezeiesc; nu aşteptaţi, aşadar, să dau înapoi în faţa voturilor!
În clipa aceea, patimile s-au potolit. Şi ce altceva s-ar fi putut întâmpla? Duhul Sfânt i-a luminat şi pe cei mai greoi la minte, şi pe cei necărturari. Toţi s-au întors, toţi au primit în sfârşit teologia lui Grigorie, teologia pe care a adoptat-o şi cu care trăieşte Biserica noastră, Ortodoxia noastră. Teologia aceasta intră în Simbolul de credinţă şi în Tomul redactat de Sinod, care ni s-a păstrat în textul Sinodului de la 382”. (Extras din Sinodul al doilea, 381)

Sfântul Grigorie a lăsat creştinătăţii importante scrieri, vestite fiind cele ’’Cinci Cuvântări Teologice’’, în care lămureşte taina adâncă a Sfintei Treimi.

Luna ianuarie este numită şi luna “Părinţilor”, fiindcă sunt prăznuiţi marii Părinţi ai Bisericii, care, prin lupta lor necontenită împotriva rătăcirii şi a păcatului şi prin sfânta lor vieţuire, ne-au lăsat scrieri înţelepte pentru creştinii din toate colţurile lumii. Este vorba despre Sf. Vasilie cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Antonie cel Mare, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Marcu al Efesului – Evghenicul, Sf. Grigorie de Nazianz – Teologul, Sf. Efrem Sirul, Sf. Ioan Gură de Aur.