În zilele tulburării Bisericii de eresul luptătorilor de icoane acest binecredincios bărbat, Teofilact, a mers din părţile Răsăritului la Constantinopol şi s-a împrietenit cu marele luminător al Bisericii, adică cu Sfîntul Tarasie, încă fiind mirean şi senator întru împărăteştile palaturi, fiind mai întîi dregător al lucrurilor de taină. Iar după ce a murit împăratul Leon, luptătorul împotriva icoanelor (717-740), împărăţind Constantin, fiul său (741-775), împreună cu maica sa Irina şi patriarhul Pavel, cel numit milostiv, lăsînd scaunul de a sa voie s-a ridicat Sfîntul Tarasie în locul lui la patriarhie.

Sfântul Ierarh Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei, care pe cei rău credincioşi a pus pe fugă
Sfîntul Tarasie, adunînd Sinodul al şaptelea a toată lumea (787), a anatematizat eresul iconoclast; atunci fericitul Teofilact, împreună cu Sfîntul Mihail al Sinadelor, lăsînd lumea, a primit viaţa monahicească şi a fost trimis de prea sfinţitul Tarasie la o mănăstire care era zidită la gura mării Euxinului (Marea Neagră). Acolo, nevoindu-se mult în ostenelile monahiceşti, a sporit în faptele bune şi a cîştigat îndrăzneală către Dumnezeu în rugăciunile sale. Căci oarecînd, la o vreme de seceriş, întîmplîndu-se zăduf mare şi din lipsa apei slăbind de sete, s-a rugat lui Dumnezeu şi, fiind acolo un vas de aramă, l-a făcut de a izvorît apă destulă spre trebuinţă; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El şi ascultă rugăciunile lor.
Deci a fost această minune asemenea cu aceea ce s-a făcut de demult în pustie cînd, poporului lui Israil cel însetat, Dumnezeu i-a scos apă din piatră. Şi alta asemenea, cînd Samson era aproape să moară de sete şi a izvorît apă vie dintr-un os uscat, dintr-o falcă de măgar. Cu această viaţă îmbunătăţită, strălucind ca o lumină de stele, prea sfinţitul Patriarh Tarasie a judecat ca acei cuvioşi părinţi să fie vrednici de rînduiala arhierească cea înaltă. Astfel, pe sfinţitul Mihail l-a trimis la Sinad, iar pe fericitul Teofilact l-a ales episcop în Nicomidia. Şi cîtă sîrguinţă a arătat Sfîntul Teofilact în Nicomidia pentru turma cea cuvîntătoare a lui Hristos şi cîtă purtare de grijă avea pentru săraci, scăpătaţi şi văduve, au spus despre aceasta dumnezeieştile locaşuri zidite de dînsul, bolniţele şi casele de străini, cum şi milostenia cea nenumărată care se făcea de el în toate zilele. Căci singur slujea bolnavilor, orbilor, şchiopilor şi neputincioşilor; şi umblînd pe la locuinţele săracilor şi pe uliţele cetăţii, purta un vas cu apă caldă şi, unde afla răniţi, îi spăla şi-i curăţa cu mîna sa, neîngreţoşîndu-se de loc.
După aceea, prea sfinţitul Tarasie mutîndu-se din viaţa aceasta şi primind după dînsul scaunul Bisericii Constantinopolului Nichifor cel preaînţelept, s-a ridicat iarăşi furtuna eresului luptării contra sfintelor icoane, care s-a scornit de urîtul de Dumnezeu împărat Leon Armeanul. Şi a adunat prea sfinţitul Patriarh Nichifor arhierei aleşi – pe Emilian al Cizicului, Eftimie al Sardicei, Iosif al Tesalonicului, Eudoxie al amoreilor, Mihail Sinadul şi pe acest fericit Teofilact, Episcopul Nicomidiei -, şi s-a dus cu dînşii la răucredinciosul împărat. Şi, învăţînd mult din dumnezeieştile Scripturi, acei sfinţi părinţi sfătuiau pe împărat să nu facă tulburare Bisericii lui Hristos cu acel eres care s-a anatematizat de al şaptelea sinod a toată lumea. Dar n-au putut îndupleca pe nebunul împărat, cel umplut de veninul balaurului, care sufla asupra lor cu iuţime şi mînie.
După aceea, Sfinţii Părinţi tăcînd, fericitul Teofilact a zis către împărat: „Ştiu că, nebăgînd în seamă îndelunga răbdare a lui Dumnezeu şi neîngrijindu-te de mîntuirea ta, te împotriveşti învăţăturilor celor vechi ale Sfinţilor Părinţi şi tulburi Biserica; dar va veni asupra ta o pierzare cumplită şi neaşteptată, o primejdie asemenea cu viforul şi nu vei afla pe acela care să te izbăvească dintr-însa”.
Împăratul, auzind aceea, s-a umplut de mai mare mînie şi, pe toţi izgonindu-i de la sine cu necinste, i-a osîndit la surghiun în deosebite locuri, adică: Pe prea sfinţitul Patriarh Nichifor în insula Proconis, pe Sfîntul Mihail, episcopul Sinadului, la Evdochiad, pe alţii pe aiurea, iar pe Sfîntul Teofilact al Nicomidiei la cetatea Strovil, care este lîngă mare, în Chivereoti. Şi acolo, mărturisitorul lui Hristos şi ajutătorul cel mare al dreptei credinţe, şi-a petrecut cealaltă vreme a vieţii sale în strîmtorare şi mare chinuire şi s-a mutat către Domnul.
Apoi a pierit şi împăratul Leon Armeanul, cu rea şi neaşteptată moarte, după proorocia sfîntului. Căci în ziua Naşterii lui Hristos a fost tăiat cu săbiile de ostaşii săi în biserică, la vremea Utreniei. Iar după dînsul, sfîrşindu-se împăraţii iconoclaşti – adică Mihail, care se numea Valvos, apoi Teofil, fiul lui Mihail -, împărăteasa Teodora împreună cu fiul său Mihail, care a fost al treilea cu acel nume, au luat sceptrul împărăţiei. Iar Sfîntul Metodie fiind ridicat la patriarhie şi eresul cel fără de lege pierind cu totul, iar dreapta credinţă strălucind, cinstitul trup al Cuviosului Părintelui nostru Teofilact a fost adus în Nicomidia şi aşezat în biserica cea zidită de dînsul, spre apărarea cetăţii Nicomidia, întru cinstea şi slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Amin
AMIN
Amin Doamne ajută-ne și dă-ne sănătate pace și armonie și iartane de toate cite am greșit Amin Doamne Amin AMIN AMIN
AMIN
Amin
Doamne ajuta poporul Român să păstrăm pământul și credința ortodoxă Română pentru viitorul copiilor și nepoților noștrii ei sant viitorul țării noastre Amin!
Elena Preda Sunt un fost acționar sub publicația mea, veți vedea că un număr german este recunoscut de mulți oameni, așa că pentru a evita prea multe mesaje, am preferat să folosesc al doilea ca număr de whatsapp
Amin!
Amin doamne
Amin
D mne ajuta
DOAMNE AJUTĂ AMIN
Helmut Hager daca ai incredere in dumnezeu nu minti ai ca stai in Germania si imi dai nr telefon Spagna cine minte eu sau tu
Amin
AMIN! 🙏
Amin
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin doamne
Amin
Doamne ajută-ne. Amin
🧠🙏
Doamne ajutăne pe toți păcătoșii!!!
Amin 🙏
Elena Preda Doar cei care cred că Dumnezeu nu există, pot face aceste lucruri oamenii. Este un dar de la Dumnezeu pe care intenționez să-l fac. Am încredere că Dumnezeu va face minuni pentru mine.
Elena Preda Nu sunt un mincinos și nu pot minți niciodată despre starea mea de sănătate. Sunt creștin și mă tem de Dumnezeu. Știu că sunt destui oameni care mint doar ca să facă vecinului lor doar ca să-i smulgă, eu nu sunt unul dintre oameni și nu pot da vina pe nimeni pentru asta. Ceea ce spun eu este adevărat.
Helmut Hager ce mincinosi santeti ala e nr de telefon Spagna nu de Germania pe cine minti pe mine
Amin !
Elena Preda Dacă ești interesat, trimite-mi un mesaj privat pe WhatsApp: +22966154253
Elena Preda Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne abundă cu lucruri bune
Helmut Hager doamme sa te aiute
Mircea Pop Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
Elena Preda Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
Vica Istode Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
Amin
Doamane ajutama Parinte Niconidei Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin
Amin
Tanta Ghinea Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
Amin
Amin
Elena Nedelcu Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
Doamme ajuta
Elena Preda Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
АМИН
Doamne ajuta! Amin!
Lidia Stanoiu Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
Amin Doamne Ajută
Stan Barbu Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
Amin
Amin
Amin Doamne ajută!
Maricica Grad Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
Amin!
Mircea Puiu Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
Helmut Hager