Despre păzirea de binele firii omenești căzute
Ți-a venit vreun gând bun? Oprește-te: să nu tinzi nicidecum spre împlinirea lui fără chibzuială, pe negândite. Simți în inimă vreo insuflare bună? Oprește-te: nu îndrăzni să te lași dus de ea. Ia Evanghelia ca îndreptar. Cercetează: se potrivesc, oare, gândul tău cel bun și insuflarea cea bună a inimii tale cu atotsfânta învățătură a Domnului?

Sfântul Ignatie Briancianinov: Despre păzirea de binele firii omenești căzute
Curând vei vedea că nu este nici o potrivire între binele evanghelic și binele firii omenești căzute. Binele firii noastre căzute este amestecat cu răul, și de aceea însuși acest bine s-a preschimbat în rău, la fel cum se preface în otravă mâncarea gustoasă și sănătoasă, atunci când este amestecată cu otravă. Păzește-te de a săvârși binele firii căzute! Săvârșind acest bine, vei hrăni căderea ta, vei hrăni în tine părerea de sine și trufia, vei atinge cea mai apropiată asemănare cu demonii.
Dimpotrivă, săvârșind binele evanghelic, ca un ucenic adevărat și credincios al Dumnezeului-Om, te vei face asemenea Dumnezeului-Om. Cel ce își iubește sufletul său, a zis Domnul, și-l va pierde; iar cel ce își urăște sufletul său în lumea aceasta îl va păstra pentru viața veșnică (Ioan 12, 25). Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa (Marcu 8, 34-35).
Domnul poruncește lepădarea deplină de firea căzută, ura față de pornirile ei, nu numai către cele care sunt rele și la arătare, ci față de toate, până la una, chiar și față de cele care par bune în aparență. Mare nenorocire este a urma dreptății firii căzute – cu aceasta se află împreunată lepădarea de Evanghelie, lepădarea de Răscumpărătorul, lepădarea de mântuire. Cel ce nu își va urî sufletul său, nu poate să fie ucenicul Meu a zis Domnul.
Tâlcuind cuvintele de mai sus ale Domnului, marele Varsanufie grăiește: „Cum se leapădă de sine omul? Doar prin aceea că părăsește dorințele firești și urmează Domnului. De aceea și vorbește aici Domnul anume despre ceea ce este firesc iar nu despre ceea ce este nefiresc; căci dacă cineva are să părăsească doar cele nefirești, încă nu a părăsit pentru Dumnezeu nimic din cele ale sale, căci cele ce sunt împotriva firii nu sunt ale Iui.
Iar cel care a părăsit cele firești pururi strigă dimpreună cu apostolul Petru: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi, oare, ce va fi? (Matei 19, 27-29) și aude fericitul glas al Domnului, și prin făgăduință se încredințează de moștenirea vieții veșnice (Matei 19, 27-29). Ce a lăsat Petru, nefiind bogat, și cu ce se laudă, dacă nu cu părăsirea dorințelor sale firești? Căci dacă omul nu va muri față de trup, trăind cu duhul, nu poate să învie cu sufletul.
După cum în mort nu se mai află deloc dorințe firești, ele nu se mai află nici în cel care a murit duhovnicește față de trup. Dacă ai murit față de trup, cum pot trăi în tine dorințele firești? Iar dacă nu ai atins măsura duhovnicească, ci încă mai ești prunc cu mintea, atunci smerește-te înaintea învățătorului ca să te certe cu milă (Psalmi 140, 5) și fără de sfat nimic să nu faci (Înțelepciunea lui Isus Sirah 32, 20), măcar de ți s-ar părea lucru bun la arătare, căci lumina demonilor se întoarce, mai apoi, în întuneric.”
Întocmai la fel se poate spune și despre lumina firii omenești căzute. A urma acestei lumini și a o lăsa să sporească în tine aduce sufletului desăvârșită întunecare și te înstrăinează cu totul de la Hristos. Cel străin de creștinism este străin de Dumnezeu: Oricine tăgăduiește pe Fiul nu are nici pe Tatăl (I Ioan 2, 23), este un om fără Dumnezeu.
În veacul nostru, îngâmfat de prosperitatea sa, cei mai mulți dintre oameni, care se proclamă pe sine creștini și mari săvârșitori ai binelui, s-au aruncat spre săvârșirea dreptății firii căzute, respingând cu dispreț dreptatea evanghelică. Această majoritate să bage în urechi caracterizarea Domnului: Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. Și zadarnic Mă cinstesc ei, învățând învățături ce sunt porunci ale oamenilor (Matei 15, 8-9).
Cel ce lucrează dreptatea omenească este plin de părere de sine, de cugetare semeață, de amăgire de sine; el propovăduiește, trâmbițează despre sine, despre faptele sale, nebăgând nicicum în seamă opreliștea pusă de Domnul (Matei 6, 1-18); cu ură și răzbunare plătește el acelora care ar îndrăzni să-și deschidă gura pentru a se împotrivi, oricât de întemeiat și bine intenționat dreptății lui, se recunoaște pe sine vrednic și preavrednic de răsplățile pământești și cerești.
Dimpotrivă, lucrătorul poruncilor evanghelice este întotdeauna adâncit în smerenie: punând față în față măreția și curăția preasfintelor porunci cu felul în care le-a împlinit el însuși, el recunoaște întotdeauna acest fel ca fiind în cea mai mare măsură neîndestulător și nevrednic de Dumnezeu; el se vede pe sine ca meritând muncile vremelnice și cele veșnice pentru păcatele sale, pentru părtășia nedesfăcută cu satana, pentru căderea cea de obște a tuturor oamenilor, pentru propria lui stăruință în cădere; în fine, pentru însăși plinirea neîndestulătoare și adesea anapoda a poruncilor.
Înaintea oricărui necaz trimis de dumnezeiasca pronie, el pleacă smerit capul, știind că Dumnezeu prin necazuri dă învățătură slujitorilor Săi în vremea călătoriei lor pământești. Unuia ca acesta îi pare rău pentru vrăjmașii săi și se roagă pentru ei ca pentru niște frați aflați sub înrâurirea demonilor, ca pentru niște mădulare ale acestui trup, lovite de boală în duhul lor, ca pentru niște binefăcători ai săi, ca pentru niște unelte ale dumnezeieștii pronii.
Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare
Doamne ajuta!
Media: https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fmedia1.tenor.co%2Fm%2F_ULsPYYmrB4AAAAC%2Fjesus-mother.gif&h=AT1rXM6XyAo2D2fWOHF9xhkdoLjbuEEWYRk9AQdm-QYLhMB1VMh5llo8HCJvPc1EGTmcn_kHs4D3tDYs6XoRZWAj7qVMQ9NwEbkONvfaZ99h4G9AmvMtMMVz9NivAlMNG8ajFYy7XxoqIvyK&s=1
Păzește-te de a săvârși binele firii căzute! Săvârșind acest bine, vei hrăni căderea ta, vei hrăni în tine părerea de sine și trufia, vei atinge cea mai apropiată asemănare cu demonii. 👉 https://c.aparatorul.md/378uo
Păzește-te de a săvârși binele firii căzute! Săvârșind acest bine, vei hrăni căderea ta, vei hrăni în tine părerea de sine și trufia, vei atinge cea mai apropiată asemănare cu demonii. 👉 https://c.aparatorul.md/y0fmi 👈
👍👍👍
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta Amin 🙏 ♥
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi păcătoșii dintre care cea dintâi sunt eu, Slavă Ție Doamne Nădejdea noastră Slavă Ție!