“Crestinismul” de substitut: deghizarea ereziilor sub masca Evangheliei
Această substituire a Bisericii cu Crestinismul pătrunde ca un venin subtil chiar si în constiinta obstii bisericesti. Este o otravă subtilă, fiindcă se ascunde sub acoperământul înflorat al discursurilor despre cusururile „Crestinismului istoric” (adică Biserica), despre faptul că nu ar corespunde, chipurile, cu nu stiu care Crestinism „pur”, „evanghelic”. Evanghelia si Hristos se pun în opozitie cu Biserica care, nu se stie din ce pricină, este numită „istorică”, ca si cum ar exista sau ar fi existat vreodată o altă Biserică „ne-istorică”.
Dar adevărul este că Satana a luat chip de înger de lumină. El pare că se îngrijeste de chivernisirea adevărului lui Hristos, ca si cum ar voi să curăţească adevărul lui Hristos de neadevărul oamenilor.
Fără să vrei îti aduci aminte de înteleptul grai al Preacinstitului Vincentiu din Lerin:
„Când auzim pre unii aducând zicerile apostolice ori cele prorocesti împotriva credintei sobornicesti, să nu ne îndoim că diavolul vorbeste prin buzele lor; si, ca să se strecoare nevăzuti între oile cele cu inima deschisă, ei îsi ascund înfătisarea de lupi, fără a lepăda răutatea lor cea lupească. Acestia se învesmântează cu ziceri din Dumnezeiasca Scriptură ca si cu o lână de oaie, ca astfel, simtind moliciunea lânii, nimenea să nu se spăimânteze de coltii lor cei ascutiti”.
În realitate aceste încercări de a pune Evanghelia în opozitie cu Biserica si de a substitui Bisericii un concept vag de Crestinism au produs o multime de rezultate jalnice: viata crestinească începe să se usuce. Ea pare a fi doar o altă învătătură într-o nesfârsită serie de noi si vechi învătături; si o învătătură foarte neclară ca atare, căci fără Biserică se deschide putinta unui nesfârsit număr de întelegeri dintre cele mai arbitrare si reciproc contradictorii.
În această privintă Crestinismul stă mult mai slab decât multe scoli filosofice. De fapt, întemeietorii scolilor filosofice au lăsat în urmă volume întregi cu operele lor. Ei au lăsat expuneri mai mult sau mai putin clare ale sistemelor lor si s-au exprimat mai mult sau mai putin complet, astfel că nu rămâne un spatiu nelimitat pentru feluritele interpretări arbitrare ale învătăturii lor. Domnul Iisus Hristos nu a lăsat un sistem al Său. El nu a scris nimic. Doar o singură dată se spune despre Dânsul, în Evanghelia după Sfântul Ioan, că a scris cu degetul, si chiar si atunci numai pe pământ.
Astfel că nu este nimic mai usor decât a reinterpreta învătătura lui Hristos după gustul propriu si a inventa „Crestinismul”, punând sub acest nume visurile inimii tale si chipurile propriei fantezii desarte. Scripturile Noului Legământ au fost scrise de către oameni practici – Apostolii – care nu erau cărturari. De-a lungul veacurilor au existat „corectori ai Apostolilor”, cum îi numeste Sfântul Irineu din Lion, insi ce s-au socotit mai presus decât Apostolii, „pescarii Galileani”.
Se cuvine oare ca un European cu înaltă educatie din veacul al XX-lea să accepte pe încredere tot ceea ce au spus niste „pescari”? Multi se eliberează de autoritatea Apostolilor si doresc să interpreteze învătătura lui Hristos luându-se numai după preferintele lor. Lev Tolstoi, de pildă, a declarat de-a dreptul că Apostolul Pavel nu a înteles cum se cuvine învătătura lui Hristos; urmează că Tolstoi se socotea pe sine mai presus de Apostolul Pavel.
Te crucesti văzând cât de departe merg oamenii în „interpretarea” lor dată Crestinismului. Tot ceea ce îsi doresc, găsesc îndată în Evanghelie. S-ar părea că este cu putintă a-ti acoperi fiece vis desert, si chiar vreun gând răuvoitor, cu autoritatea Evangheliei.
Credinta lui Hristos devine limpede si bine definită pentru om numai atunci când crede în chip nefătarnic în Biserică; numai atunci mărgăritarele credintei sânt limpezi, numai atunci credinta rămâne slobodă de grămada murdarelor gunoaie ale tuturor părerilor si judecătilor cu putintă, ivite din voire de sine.
Apostolul Pavel a grăit mai nainte despre aceasta, atunci când numea Biserica Dumnezeului celui Viu „stâlp si întărire a adevărului” (1 Tim. 3, 15). În starea despărtirii de Biserică, chiar si învătătura crestină pare a fi ceva foarte neclar, înselător si mereu schimbător după dorintele fiecăruia.
Falsificarea Bisericii prin „Crestinism” duce la o altă groaznică falsificare – falsificarea lui Hristos, Dumnezeu-Omul, prin omul Iisus din Nazaret.
Asa cum credinta în Biserică este nedespărtit legată de recunoasterea dumnezeirii Mântuitorului Hristos, tot asa tăgăduirea Bisericii duce negresit până la urmă la tăgăduirea întrupării Fiului lui Dumnezeu, tăgăduirea dumnezeirii lui Iisus Hristos.
Nu este nicidecum nevoie ca Hristos să fie Dumnezeu-Om pentru a da o anume învătătură; este nevoie ca El să fie Dumnezeu-Om numai dacă este văzut ca Mântuitorul Care a vărsat putere nouă în firea omenească si Care a întemeiat Biserica.
Oare nu se vădeste din graiurile lui Iisus Hristos Însusi această legătură nedespărtită între adevărul Bisericii si adevărul că El este Fiul lui Dumnezeu? Simon Petru spunea: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu”.
Atunci Iisus, i-a zis: „Tu esti Petru, si pre această piatră (adică pe adevărul întrupării lui Dumnezeu, mărturisit de Petru) voiu zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 16-18).
Biserica din vechime, dându-si multă silintă, cu toată tăria a definit acest adevăr al deofiintimii Fiului întrupat al lui Dumnezeu, cu Dumnezeu-Tatăl, fiindcă ea înseta după adevărata înnoire a firii omenesti, după refacerea „noii făpturi”, adică a Bisericii.
Forta lăuntrică ce a propulsat miscarea dogmatică a veacului al patrulea a fost neclătita credintă în faptul că Fiul lui Dumnezeu este a doua Persoană a Sfintei Treimi, Care S-a pogorât pe pământ, S-a făcut Om, a descoperit tainele Împărătiei lui Dumnezeu, a întemeiat Biserica Sa pe pământ, a pătimit pentru păcatele oamenilor si, biruind moartea, S-a sculat din morti, deschizând calea îndumnezeirii omului nu numai cu sufletul, ci si cu trupul.
Sfantul Ilarion Troitki – Crestinismul sau Biserica? (II) DEGHIZAREA EREZIILOR SUB MASCA EVANGHELIEI
„Când auzim pre unii aducând zicerile apostolice ori cele prorocesti împotriva credintei sobornicesti, să nu ne îndoim că diavolul vorbeste prin buzele lor; si, ca să se strecoare nevăzuti între oile cele cu inima deschisă, ei îsi ascund înfătisarea de lupi, fără a lepăda răutatea lor cea lupească. Acestia se învesmântează cu ziceri din Dumnezeiasca Scriptură ca si cu o lână de oaie, ca astfel, simtind moliciunea lânii, nimenea să nu se spăimânteze de coltii lor cei ascutiti” 👉👉 https://c.aparatorul.md/9pvz3 👈
„Când auzim pre unii aducând zicerile apostolice ori cele prorocesti împotriva credintei sobornicesti, să nu ne îndoim că diavolul vorbeste prin buzele lor; si, ca să se strecoare nevăzuti între oile cele cu inima deschisă, ei îsi ascund înfătisarea de lupi, fără a lepăda răutatea lor cea lupească. Acestia se învesmântează cu ziceri din Dumnezeiasca Scriptură ca si cu o lână de oaie, ca astfel, simtind moliciunea lânii, nimenea să nu se spăimânteze de coltii lor cei ascutiti” 👉👉 https://c.aparatorul.md/ipv76 👈
„Când auzim pre unii aducând zicerile apostolice ori cele prorocesti împotriva credintei sobornicesti, să nu ne îndoim că diavolul vorbeste prin buzele lor; si, ca să se strecoare nevăzuti între oile cele cu inima deschisă, ei îsi ascund înfătisarea de lupi, fără a lepăda răutatea lor cea lupească. Acestia se învesmântează cu ziceri din Dumnezeiasca Scriptură ca si cu o lână de oaie, ca astfel, simtind moliciunea lânii, nimenea să nu se spăimânteze de coltii lor cei ascutiti” 👉👉 https://c.aparatorul.md/qjwto 👈