Așa cum copiii acoperă cu pământ capcanele, tot așa și diavolul acoperă păcatele cu plăcerile lumești. Dar tu învață să nu te amăgești și cercetează bine, când întâlnești vreun câștig, să nu-l vezi numai pe el, ci caută bine, ca nu cumva acolo să se ascundă moartea și păcatul. Dacă le vezi, nu-l primi.

sf ioan gura de aur

Sa fim convinsi ca adunarea celor rai este în stare sa ne aduca mari vatamari

Iarăși, în desfătarea și în dulceața negrăită pe care o vei simți cândva cuprinzându-te, să nu vezi numai plăcerea, ci veghează ca nu cumva, în adâncul ei, să fie ascunsă vreo necuviință și călcare a legilor dumnezeiești. Dacă așa este, fugi repede, departe.

Citeşte şi:  Profeţia Sfântului Anatolie al Optinei (1855 – 1922) despre vremea când ereticii vor pune mâna pe Biserică

Dacă cineva ne sfătuiește sau ne lingușește, dacă ne înconjoară cu atenții și se poartă cu mare grijă, dacă ne promite cinstiri și orice altceva, pe toate să le cercetăm bine, să privim în toate părțile și să ne încredințăm că nu ne paște nicio primejdie nici din sfatul lui, nici din cinstea pe care ne-o făgăduiește și nici din grija pe care ne-o arată. În niciun caz să nu alergăm la ele fără a ne gândi mai întâi dacă e bine ce facem.

Citeşte şi:  Domnul ne înțelepțește ca să nu ne lipim de cele pământești, ci să tindem către cele cerești, mântuindu-ne sufletele

Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, trad. din neogreacă: Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 45