„Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi  bogat întru​ toată înțelepciunea, învățându-vă și înțelepțindu-vă pe voi înșivă, cu psalmi si cu laude, și cu cântări duhovnicești, întru har cântând întru inimile voastre Domnului. Și tot orice faceți cu cuvântul sau cu lucrul, toate întru numele Domnului Iisus, mulțumind lui Dumnezeu Tatăl prin El. ” (Cap. 3, 16-17)

După ce i-a sfatuit ca sa fie mulțumitori, aratându-le și calea, după cum am spus în convorbirea dinainte, aici vine și le spune: „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi bogat” –  si nu numai în acea convorbire, ci si în alta mai dinainte. Eu am spus, ca pătimind noi ceva , sa ne gandim la cei ce au patimit poate mai grozave decat noi, si au suferit cele mai aspre încercări, si să mulțumim lui Dumnezeu ca sa nu  pătimim și noi de acelea – dar Apostolul ce zice ?
„Cuvântul lui Hristos sa locuiască întru voi”, adică învățătura, dogmele, sfătuirea, dupa care viața prezentă nu este nimic, și nici bunurile ei nu merita vreo atențiune. Daca acestea, le stim, nu vom fi biruiți de nici o împrejurare neplăcută. ,, Să locuiască, zice, bogat”, adeca nu cum s’ar întâmpla, ci cu multă prisosință.
Auziți voi toti câți sunteți din lume si aveți sub îngrijirea, voastră femei si copii, ca si vouă vă permite de a citi scripturile, si nu cum s’ar întâmpla, ci încă cu multa sârguință.
Căci dupa cum cel bogat poate să încerce o mare pierdere în bani, tot așa si cel ce se îmbogateste în dogmele filosofiei creștinești, poate să îndure nu numai foamea și saracia, ci încă și alte nenorociri cu mult mai ușor decât acelea. Căci acolo, de necesitate ca cel ce a fost odinioara bogat, sa fie cercetat în paguba ce a avut si sa i se împuțineze averea, si daca aceasta i s’ar întâmpla mai de multe ori, el nu ar mai putea sa se restabilească în averea dintâi, – pe când aici nu este așa, fiindcă chiar când suntem siliți de a suferi de acelea pe care nu le voim, noi nu consumăm nimic din judecata sănătoasă, sau mai bine zis din facultățile gândirii, ci acestea ramân în noi pentru totdeauna.
Și tu priveste acum întelepciunea acestui fericit, caci el n’a zis ca „cuvântul lui Hristos sa fie întru voi” însa ce ? „să locuiască întru voi” si înca nu cum s’ar brodi, ci „cu îmbelșugare”.
„Întru toată înțelepciunea învățându-vă si întelepțindu-vă pre voi înșivă​”. Sub numele de înțelepciune el înțelege virtutea, precum de ex. smerenia este o virtute, eleimosina este o virtute, și altele de acest fel, virtuți se numesc, pe când cele contrare sunt rezultate din lipsa de întelepciune, sau din prostie, ca de ex. cruzimea care nu este rezultata decât din lipsa de minte.
De aceea, de multe ori el numește păcatul în general nebunie, dupa cum zice si Profetul: „Zis-a cel nebun întru inima sa, nu este Dumnezeu”, si iarasi: „Împuțitu-s’au și au putrezit ranele mele de cătră fața nebuniei mele” (Ps. 13, 1. 37, 6).
Și în adevar, ce poate fi mai prostesc decât ca cineva sa se înfășoare în haine scumpe, iara pe fratii lui să-i privească goi?
Să crească si sa hrănească câni, iar pe cel ce poartă în el chipul lui Dumnezeu sa’l lase flamând ?
Ce poate fi mai prostesc, decât ca cineva sa creada în mod simplu ca lucrurile omenesti sunt nimic, iara de fapt el se alipeste de ele, ca de niste lucruri nemuritoare ?
După cum deci, nimeni nu poate fi mai fără de minte ca acesta, tot asa nu este nimeni mai înțelept ca cel ce săvârșește fapte bune. Căci privește cum el este plin de întelepciune: împărtășește și pe alții din ceea ce are, este milostiv, este filantrop. El știe că natura este comună tuturor, știe că valoarea banilor nu este de nimic, și că el trebuie să cruțe mai degrabă corpurile altora, decât banii ce-i are.
Cel ce disprețuiește slava, este întru tot înțelept, el cunoaste lucrurile, omenești.
Cunoștința lucrurilor dumnezeiești și omenești este o adevărată filozofie.
El știe prin urmare că acestea sunt omenești, iară acelea dumnezeiesti, și de aceea fuge de acestea și face pe acelea. Știe totodată a și mulțumi lui Dumnezeu intru toate, iara viața de față nu o prețuiește întru nimic. De aceea nici nu se încântă la vederea aurului celui mult, și nici nu se întristează de împrejurări contrare.

Iată de ce este absolut trebuitoare cunoștința Sfintelor Scripturi.
Pentru aceasta cunoștință însă, nu ai nevoie și nici nu aștepta alt dascăl, căci ai acolo cuvintele lui Dumnezeu.
Nimeni nu te va învăța atât de bine ca acelea. Dascalul pamântesc deseori este urît din cauza slavei deșarte și a zavistiei lui.
Auziți, vă rog, toți muritorii, și procurați-vă cărțile sfinte, mendicamentele sufletului.
Dacă nu voiți nimic alt, cel puțin procurati-va Noul Testament, Apostolul, Faptele Apostolilor, Evangheliile, ca sa le aveti dascali în permanență.
De vei avea vreo supărare, caută în el (N. T.) ca într’un depozit de medicamente, ia de acolo mângâierea în suferința ce ai.
Dacă ai vreo pagubă, daca s’a întâmplat vreo moarte, sau vreo pierdere a unuia dintre ai tai, caută în el, si încă nu numai să cauți, ci să iei de acolo totul și să le ai în cugetul tău.
Aceasta este cauza tuturor relelor, de a nu cunoaște Sfintele Scripturi.
Plecăm la razboi fără arme, si cum vom putea sa scăpăm teferi ? Este de dorit de a putea scapa chiar cu armele ce avem, dar înca sa ne mai gândim la scapare, când nici nu le avem!
Nu aruncați totul asupra noastra;  sunteți  oi  cuvântatoare, și nu necuvântatoare.  Sunteți ființe logice și nu nelogice. Multe vă îngaduie si vouă Pavel.
Cei ce învață, nu stau veșnic la învățătură, fiindcă nu vor mai învața niciodată. Dacă vei învăța veșnic, niciodată nu   vei   ști.   Dacă   vei   învăța  întruna, niciodată  nu vei ajunge să aprofundezi ceea ce ai învățat, ci numai atunci vei ști cu adevărat, când vei învăța și tu pe altul.
Oare cei ce învață meșteșuguri nu stau  anumite timpuri la lecții? Astfel deci, noi cu toții  hotărîm timpul anumit pentru învățătură, si daca cineva învata veșnic, e o vie dovadă că nu știe nimic. Aceasta hulă a aruncat’o Dumnezeu Iudeilor  prin gura Prorocului : „Voi ce vă purtați din pântece si învățați din pruncie până la batrânețe” (Is. 46, 3. 4).
Dacă nu  ați fi asteptat întotdeauna aceasta,  nu s’ar fi întors îndărăt totul. Dacă ar fi cu putință ca cei învățați să învețe și ei pe alții, ar fi progresat lucrul nostru, ar fi dat învățătura altora, și astfel ne-ar fi venit și nouă în ajutor.
Spune-mi, dacă cineva s’ar duce la un dascal, si apoi ar rămânea acolo timp îndelungat spre a învăța literele alfabetului, oare prin aceasta nu ar aduce o prea mare îngreunare dascălului? Pâna când să va tot vorbim despre viață ? Pe timpul Apostolilor nu era așa, ci întruna ieșeau de la învățătura cei deja învățați, și aceștia înlocuiau pe dascălii lor în învățarea altora. Numai așa au putut apostolii să perindeze lumea întreagă, fiindcă nu erau legați într’un singur loc. De  câtă învățătură  credeți voi  că au nevoie frații voștri cei de pe câmp, cum și casnicii lor? Însă voi mă țineți pe loc ca pironit.
Mai  înainte de a se gasi  capul în bună stare,  e de  prisos  de a vorbi de corp. Totul aruncați asupra  noastră. Voi ar trebui numai ca sa învățați de la noi, însa femeile și copiii sa învețe de la voi.  Voi totuși toate le lăsați în sarcina, noastră, si de aceea avem o mare greutate.
” Învățându-vă si înțelepțindu-vă pe voi înșivă cu psalmi, si cu laude, si cu cântări dunovnicești”.

Privește acum și partea ușoară și mulțumitoare, pe  care Pavel o  arată credincioșilor. Fiindcă cetirea aduce oarecare osteneală și e foarte plictisitoare, el nu-i îndreaptă la istorie, ci la psalmi, care în același timp încântă sufletul celui ce îi pronunță, si totodată înlătură pe nesimțite oboseala.   „Cu   laude,  zice,  și cântări duhovnicești”.
Acum însă copiii voștri recită ode si cântări satanicesti,  ca si bucătarii, ca  si cei ce vă târguiesc cele pentru case, ca si dănțuitorii, iară cât pentru psalmi ei nu știu nici unul măcar,  ba încă faptul acesta ar fi considerat rușinos și ridicol. Și de altfel din psalmi noi scoatem  o  mare  filosofie, si numai de  acolo  putem  scoate  mântuirea de relele cele multe. Din cauza aceasta toate răutățile se țin de dânșii.
In ce fel de pământ se găsește planta, de același fel va fi si rodul   ei;  daca pământul e nisipos si sărat si rodul va fi la fel; daca el va fi  dulce și gras, asemenea va fi și rodul. Tot așa și învățăturile sunt pentru om ca un izvor, ca o sorginte de bunuri sau rele, după cum sunt și ele.
Învață copilul tău  a cânta  psalmi  de aceia  cari sunt plini de filosofie,-mai ales în privința înțelepciunii, și cu deosebire în privința îndepărtării de  cei răi, găsești  sfaturi   chiar la începutul  cărții  Psalmilor.
De aceea si Profetul  de aici,  adecă de la înțelepciune, îsi începe psalmii, zicând:  „Fericit   bărbatul care n’a umblat în sfatul necredincioșilor” si mai departe adaogă:   „Și pe scaunul pierzătorilor n’a șezut”, și iarăși: „N’am șezut cu adunarea deșărtăciunii”, și iarăși:   „Defaimeaza-se înaintea lui cel ce  viclenește,   iară   pe   cei   ce  se  tem  de Domnul îi măreste” (Ps. l, 1. 2, 25, 4. 14, 4), care toate nu sunt decât sfaturi spre a fi în contact numai cu cei buni.
Si de acestea vei  gasi acolo multe. Vei gasi sfatuiri date pentru înfrânarea pântecelui, pentru stapânirea  manei   de  furtisaguri,   pentru   desfrânare, pentru a  nu  fi  lacom,  ca bogatiile,   slava si   altele de   acest fel,  nu  înseamna  nimic.
Când tu   vei  îndruma pe copil din vârsta cea frageda spre acestea, putin câte putin îl vei ridica si la altele mai inalte. Psalmii de acestea au, imnurile de asemenea nu contin în ele nimic omenesc. Când el va învata cele din psalmi, atunci va sti si imnuri, care sunt cântari dumnezeiesti.

Puterile cele de sus imnuri înalta stapânului, iar nu cântari.
„Nu este frumoasa lauda în gura pacatosului, ca nu este de la Domnul trimisa lui” (Sirach, 15, 9) si iarasi: ,,Ochii mei peste credinciosii pamântului, ca sa stea împreuna cu mine” (Ps. 6, 7) si iarasi: „Nu va locui în mijlocul casei mele cel ce face mândrie” (Ibid.) si iarasi: „Cel ce umbla în calea iara prihana, acela îmi va sluji inie” (Ibid.), – asa ca îi asigurati nu numai cu prietenii sa nu se amestece în fapte urîte, dar chiar nici cu familiarii lor.
Pentru ca cele mai multe rele vin de acolo, ca noi punem în contact copiii cu slugile. Daca copiii, cu toata dragostea ce o au din partea parintilor, si cu toata îngrijirea parinteasca, si de abia pot fi scapati, – dar înca când îi încredintam slugilor, care se poarta cu dânsii ca cu niste dusmani, nadajduind a’i face mai blânzi, daca îi vor tâmpi si’i vor face vicleni, si de nimic buni. Inaintea tuturor celorlalte, aceasta sa urmarim în cresterea copiilor, „Iubit-am pe cei ce iubesc legea ta”, zice, si deci si noi aceasta sa o cautam, si pe astfel de oameni sa iubim.
Pentru ca copiii sa se înțelepțească, ascultă pe Prorocul care spune: „Ca șalele mele s’au umplut de ocari” (Ps. 36, 8), si iarasi: „Pierdut-ai de la tine pe tot cel ce curveste” (Ps. 72, 27). Si cum ca trebuie a stapâni pântecele, auda-l pe dânsul ce spune: „Si înca mâncarea fiind în gura lor … a ucis pe cei mai multi ai lor” (Ps. 77, 34. 35). Cum ca trebuie a ne stapâni de bogatii, iata ce spune: „Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea” (Ps. 61, 11), si în privinta slavei: „Nu se va pogorî cu dânsul slava lui” (Ps. 48, 18).
Ca nu trebuie a ravni pe cei rai, iata ce spune: „Nu râvni celor ce viclenesc, nici pizmui celor ce fac faradelege” (Ps 361). In privinta tiraniei, iata ce zice: „Vazut-am pe cel necurat prea înaltându-se si ridicându-se ca chedrii Livanului, si am trecut si iata nu era, si l-am cautat pe el, si nu s’a aflat locul lui” (Ps. 36, 35. 36).
Ca toate cele prezente nu trebuie a le baga în seama: „Fericit-au pe poporul, caruia sunt acestea: fericit este poporul, caruia Domnul este Dumnezeul lui” (Ps. 143, 18).
Cum ca este rasplata, iata ce spune: „Ca tu rasplatesti fiecaruia dupa faptele lui”. De ce el nu rasplateste în fiecare zi: „Dumnezeu este judecator drept si tare, îndelung rabdator si neaducând mânie în toate zilele (Ps. 7, 12).
Cum ca umilinta este un lucru bun: „Doamne, zice, nu s’a înaltat inima mea” (Ps. 130, 1). De asemenea ca mândria este un lucru rau: „Pentru aceasta, i-a cuprins, zice, mândria lor pâna în sfârsit” (Ps. 72, 6) si iarasi: „Dumnezeu mândrilor li sta împotriva”, si iarasi: „Impartit-a, dat-a saracilor, dreptatea lui ramâne în veac” (Ps. 111, 9).
De asemenea iata cum lauda pe omul milostiv: „Bun este barbatul care se îndura si împrumuteaza” (Ps. 111, 5). Si în fine vei gasi în cartea psalmilor multe învataturi morale si pline de filosofie. Asa de ex. priveste cum este amenintat cel ce cleveteste pe aproapele sau: „Pe cel ce clevetea întru ascuns pe vecinul sau” zice, pe acela am gonit” (Ps. 100, 6).
Care este imnul pe care’l înalta lui Dumnezeu puterile cele de sus? Imnul acesta îl cunosc credinciosii. Ce spun Heruvimii sus? Ce spuneau Ingerii? „Slava întru cei de sus lui Dumnezeu” (Luca, 2, 14).
De aceea dupa cântari vin imnurile, ca ceva mai perfect. „Cu psalmi, zice, cu laude (imnuri) si cu cântari duhovnicesti întru dar cântând întru inimile voastre Domnului”. Sau ca poate întelege aici: „ca prin har v’a acordat acestea Dumnezeu”, sau „întru cântari prin har”, sau „învatându-va si îndemnându-va întru har”, sau ca poate prin har aveau toate aceste daruri, sau ca este o explicare, în loc de „din harul duhului”.
„Cântând, zice, întru inimile voastre Domnului”, adeca nu simplu, din gura numai, ci cu băgare de sama, căci aceasta înseamna a cânta lui Dumnezeu, iară altminterea înseamna a cânta aerului, unde vocea se împrăștie în zadar.
„Nu cânta pentru ochii lumii” zice, ci chiar în târg de ești, poti sa cânți in sine-ti lui Dumnezeu, fără sa audă cineva, fiindcă si Moisi așa se ruga, și era auzit, căci zice: „Ce strigi către mine”? (Exod. 14, 15), de și el nu striga, ci se ruga cu voce strigătoare numai în mintea sa, pentru care numai Dumnezeu a auzit. Nimic nu te împiedică de a te ruga si preumblându-te, destul ca inima să’ti fie sus.
„Și orice faceți cu cuvântul sau cu’ lucrul, toate întru numele Domnului Iisus, mulțămind lui Dumnezeu și Tatăl prin El” (Vers. 17). Dacă noi facem asa, daca numele lui Hristos este invocat în faptele noastre, nimic necuviincios nu vom face, nimic necurat. Daca manânci, daca bei, daca te însori, daca calatoresti, toate în fine întru numele lui Dumnezeu sa le faci, adeca invocandu-L pe El de ajutor.
Mai inainte de orice Lui sa te rogi, si dupa aceea sa începi lucrul. Voiești sa’ti spun ceva?
Ei bine, numele Lui pune-l înaintea oricarei întreprinderi. De aceea si noi în epistolele noastre punem la început numele Domnului nostru.
Unde va fi numele lui Dumnezeu toate sunt bune și fericite.
Daca numele consulilor inspira încredere în diferitele acte publice, cu atât mai mult numele lui Hristos.
Sau ca poate prin aceste cuvinte zice : „toate sa le faceti si sa le graiti, dupa Dumnezeu, si nu întroduceti pe îngeri”.
Manânci? Multameste lui Dumnezeu, si atunci, si dupa aceasta.
Te culci? Multameste lui Dumnezeu, si atunci, si dupa sculare.
Te duci în târg ? Tot asa  fa.
Nimic lumesc, nimic pamântesc.
Toate fa-le întru numele Domnului, si toate iti vor merge dupa dorinta, caci ori si unde se va întrebuinta numele Domnului, totul va progresa.
Daca numele Lui scoate draci, alunga boale, apoi cu atât mai mult va putea sa’ti fie de ajutor în întreprinderi.
Dara oare ce înseamna a face „cu cuvântul, sau cu lucrul” ? Adeca sau dorind, sau facând. Asculta cum Avraam a trimis pe sluga sa întru numele lui Dumnezeu, cum David a ucis pe Goliat întru numele lui Dumnezeu.
Mare și minunat este numele Lui.
De-asemenea și Iacob trimițând pe fiii sai le-a zis : ,, Iară Dumnezeul meu sa vă dee vouă har înaintea omului” (Facer. 43, 14).
Cel ce face asa, are pe Dumnezeu ca tovarăș, și fără de dânsul nimic nu îndrăznește a face.
Prin faptul că L’ai invocat, L’ai cinstit, și deci îti va resplăti si îti va înlesni întreprinderile tale.

Chiama pe Fiul, mulțămește Tatalui.
Căci când Fiul este chemat în ajutor, este chemat Tatăl, si multamind Tatălui, multamesti Fiului. Acestea sa învățăm a le face, nu numai cu vorba, ci și cu fapta.
Nimic nu este egal cu numele lui Dumnezeu ; acesta pretutindeni este minunat.
„Mir varsat este numele tau” (Cânt. Cânt. l, 2) zice, asa ca cel ce pronunta numele Lui, imediat se umple de mireasma bine mirositoare.
„Nimeni nu poate numi pe Domnul Iisus, fara numai întru Duhul Sfînt” (I Corint. 12, 3). Daca tu zici. „In numele Tatalui, si al Fiului, si al Duhului Sfînt” cu credinta, totul ai facut.
Astfel numele acesta pronuntat în boale, este înspaimântator.
De aceea diavolul pizmuind cinstea ce ni s’a acordat de Dumnezeu – caci priveste câte nu a facut Dumnezeu prin botezul ce-l capatam, ca prin botez a creat din nou pe om, si altele multe – a introdus cinstea îngerilor, ca si cum printr-insii ne apropiem de Dumnezeu.
Dealtfel asa sunt fermecatoriile dracilor. Chiar de ar fi înger, sau Arhanghel, sau Heruvim, tu nu îngadui una ca aceasta, fiindca chiar nici aceste puteri nu primesc o astfel de cinste, ci se dau îndarat când vad pe stapânul a toate necinstit. „Eu te-am cinstit, zice, si ti-am spus: invoaca pe Dumnezeu, si tu Il necinstesti pe El”?
Daca tu pronunti numele Lui cu credinta, vei alunga si bolile, si pe demoni. Dar daca poate nu se alunga boala, apoi aceasta nu vine din neputinta sau din slabiciunea puterii sale, ci mai mult din interesul chiar al celui bolnav. „După numele Tău Dumnezeule, zice, așa și lauda Ta” (Ps, 47, 9).

Prin numele acesta lumea s’a întors la credința adevărată, tirania a fost desființată, diavolul a fost călcat cu picioarele, cerurile s’au deschis, iară noi ne-am renascut prin acest nume. Dacă avem în noi acest nume, apoi vom straluci. Numele acesta face si mucenici, si marturisitori. Acest nume deci să’l avem și să’l stapânim ca pe un mare dar, ca astfel să viețuim întru slavă, și să mulțumim lui Dumnezeu, ca să ne învrednicească bunătăților celor făgăduite tuturor celor ce-L iubesc pe Dânsul. Prin harul și filantropia  Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cade slava, stăpânirea și cinstea, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin.

Omilia a IX-a a Sfântului Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei către Coloseni , I, II, Thesalonicieni