Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii!
Sa căutăm deci să fim şi noi ca magii! Să ne eliberăm de obiceiurile cele păgâneşti, să ne depărtăm mult de ele, ca să vedem pe Hristos; că şi magii nu L-ar fi văzut dacă nu s-ar fi depărtat de ţara lor. Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii; dar mai bine spus, nici steaua nu ar fi văzut-o dacă nu s-ar fi ridicat de acolo cu râvnă.
Să ne ridicăm şi noi! Lasă-I pe toţi ceilalţi să se tulbure! Noi să alergăm la casa Pruncului! Să nu ni se potolească dorul chiar dacă împăraţi, popoare şi tirani ne-ar tăia drumul. Aşa, vom depărta din calea noastră toate greutăţile. Că şi magii n-ar fi scăpat de primejdia care venea din partea împăratului, dacă n-ar fi văzut Pruncul. Înainte de a-L vedea, erau înconjuraţi din toate părţile de frică, de primejdii, de tulburări; după ce I s-au închinat, linişte şi siguranţă! Acum, nu-i mai primeşte steaua, ci îngerul, că prin închinare ajungând preoţi, I-au adus şi daruri.
Părăseşte dar şi tu poporul iudeu, oraşul tulburat, pe tiranul ucigaş, nălucirea cea lumească, grăbeşte-te spre Betleem, unde este Casa Pâinii celei duhovniceşti. Eşti păstor? Vino şi vei vedea pe Prunc în colibă! Eşti împărat? Nu vii să-L vezi? Atunci nu ţi-e de folos porfira împărătească! Eşti mag? Asta nu te împiedică deloc, numai dacă vii să-L cinsteşti şi să I te închini Lui, nu ca să calci în picioare pe Fiul lui Dumnezeu.
Fă aceasta cu cutremur şi cu bucurie! Pot sta împreună bucuria şi cutremurul! Vezi să nu fii ca Irod şi să spui: “Că venind să mă închin Lui” şi venind să vrei să-L ucizi! Că lui Irod se aseamănă toţi cei care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele Taine! “Unul ca acesta, spune Pavel, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului”, pentru că au în ei înşişi pe mamona, pe tiranul pe care-l supără împărăţia lui Hristos, tiran mai nelegiuit decât Irod.
Mamona vrea să stăpânească şi trimite pe cei ai lui să se închine lui Hristos numai de formă, dar Îl junghie când I se închină. Să ne temem, dar, ca nu cumva să avem chip de rugători şi de închinători, dar cu fapta să facem cele potrivnice. Când vrem să ne închinăm, să aruncăm totul din mâini! De avem aur, să-l dăm lui Hristos, să nu-l îngropăm în pământ! Dacă barbarii aceia I-au adus atunci aur ca să-L cinstească, cine eşti tu de nu dai nimic celui care are nevoie de ajutor?
Aceia au făcut atât drum ca să vadă pe Cel născut, dar tu ce apărare mai poţi avea cînd n-ai de trecut nicio uliţă ca să cercetezi pe cel bolnav şi întemniţat? Ni-e milă negreşit de bolnavi, de întemniţaţi şi de vrăjmaşi, dar tu n-ai milă nici de Stăpânul şi Binefăcătorul tău.
Magii i-au adus aur, dar tu abia de-I dai o pâine. Magii au văzut steaua şi s-au bucurat, dar tu vezi chiar pe Hristos, străin şi gol şi nu-ţi tresare inima! Care dintre voi cei de faţă, care aţi fost încărcaţi cu atâtea binefaceri, aţi făcut o cale atât de lungă de dragul lui Hristos, ca barbarii aceia, dar mai bine spus, mai filosofi decât filosofii?
Dar pentru ce vorbesc de cale lungă? Multe femei de-ale noastre sunt atât de trândave încât nu merg nicio uliţă ca să vadă pe Hristos, în ieslea cea duhovnicească, dacă nu sunt purtate de catâri. Alţii deşi pot să meargă pe picioarele lor, totuşi în loc să meargă la biserică, preferă afacerile şi teatrele!
Barbarii aceia, înainte de a-L vedea, au făcut atâta cale de dragul lui Hristos! Tu însă nici după ce L-ai văzut n-ai râvna lor, ci-L laşi pe Hristos şi dai fuga să vezi pe actori, Îl vezi pe Hristos culcat în iesle şi-L părăseşti ca să vezi femei pe scenă. De câte trăsnete nu-s vrednice aceste purtări?
Sfântul Ioan Gură de Aur, Extras din Omilii la Matei, PSB 23, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994
Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii! 👉👉 https://c.aparatorul.md/eo4e1 👈
Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii! 👉👉 https://c.aparatorul.md/52pzb 👈
Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii! 👉👉 https://c.aparatorul.md/f6bn4 👈
Doamne ajuta!
Amin!
Doamne ajută
Doamne ajuta Amin Slava Sfinte Doamne Slava Sfinte Dumnezeul nostru Slava Sfinte Doamne acum si pururea si in vecii vecilor Amin
Manuela Teo Indiferent cum se zice, dar cred ca esti constientă ca 25 decembrei nu e data de nastere a lui Iisus. Este o data fixată de catolici si impusă inca de pe vremea lui Constantin cel Mare ca sa-i impace si pe pagani si pe crestini. In biserica crestina primordială o zi a nasterii lui Dzeu era socotită cea mai mare blasfemie, Dzeu fiind veșnic.
Doamne te rog să ai grijă de copii
Mei iti mulțumesc amin
Doamne ajuta. Amin.
Doamne ajută. Amin.
Amin,!Doamne te rugam ajutăne ,,
Amin
Credință noastră ortodoxă, nu ne-o poate lua nimeni niciodată, Amin 🙏🙏🙏❤️🇦🇩
Cristi Dumitrescu se zice Nașterea Domnului Iisus Hristos, nu crăciunul.(sărbătoare păgână)
Cristi Dumitrescu Dumnezeu ,un cuvânt.
Nu lua numele Domnului în deșert.
Marian Ciobanu Da, botezul, unul din cei 4 stâlpi de care ti-am spus mai sus.
Frumoasa noastră religie, crestinismul, din pacate nu stie cand s-a nascut Iisus, nici cand a fost pus pe cruce, nici cand a Înviat. Controversele dintre cele 4 evanghelii sunt destule. As mai scrie incă o biblie daca le-as insira pe toate, fara raspunsuri, bineinteles. Dar cine au fost magii care au adus daruri pruncului Iisus se stie? Biblia nu spune nicaieri ca au venit 3 magi. poate au venit mai multi dar se spune ca au adus 3 daruri, aur, tamaie si smirna. Oricum, lucrurile sunt cam incurcate si aici. Sunt mai multe versiuni. Va dau numai două cu numele lor: *Mahânga, îi dă aur şi-l salută ca rege pe Hristos. *Mahatma, îi dă tămâie şi-l salută ca preot *Brahatma, îi dă mirul (smirna), balsamul de incoruptibilitate, salutându-l ca profet sau viitorul maestru spiritual recunoscut. Intr-o evangelie a Bisericii Armenesti, una dintre cele mai vechi biserici crestine, ar fi vorba de niste regi si numele lor ar fi : *Melchior, regele Persiei care i-a adus aur.
*Gaspar, regele Indiei care i-a adus smirna si
*Baltazar, regele Arabiei care i-a adus tamâie.
Țara aflată la răsărit de unde vin acești magi sau împărați ar putea fi
1. Babilon (conform Sfântului Maxim și Teodot de Ancira),
2. Persia (potrivit Sfântului Clement din Alexandria , a Sfântului Chiril al Ierusalimului, ca si Ioan Gură de Aur si Leon cel Mare ) 3. Arabia (după Sfântul Iustin, Tertulian și Sfântul Epifanie). Cuvântul magi denotă faptul că personajele respective ar fi fost de origine persană. Perșii erau de religie Zoroastriană, iar acești magi erau căutători in stele (astrologi) și mari preoți. Ziua lor de sfinti este pe 6 ianuarie in biserica catolică. Închinarea şi darurile magilor sunt semnele celui mai frumos omagiu pe care ştiinţa vremii l-a adus Mântuitorului lângă peştera din Bethleem, „în faţa îngerilor, soli ai lui Dumnezeu, a păstorilor, soli ai poporului sărman, iar magii, ca reprezentanţi ai ştiinţelor vremii care au dat onoarea Fiului Întrupat”
După cum se vede cu usurinta , si aici lucurile sunt tot mai incurcate.
Cristi Dumitrescu iar azi, pe 6 ianuarie e Boboteaza!
Marian Ciobanu Este o legătură. Astazi este Craciunul pe stil vechi, cel adevarat. Nasterea, botezul, moartea si Învierea sunt cei 4 stalpi ai credinței crestine. Fara ei nu ar exista crestinismul.
Da, frumoase vorbe si intelepte. Dar noi oamenii avem numai o viață data de Dzeu, nu mai multe. Daca am avea macar două, una am folosi-o ca sa-l preamărim pe Dzeu, sa facem exact ce spune sfantul Ioan Gură de Aur si altii ca el si in cealaltă sa trăim si noi cat putem de bine, desigur fara sa uităm de Dzeu si sa ne punem increderea in el. Dar daca Dzeu ar fi nevoit sa traiască viața pe care o triesc multi dintre noi, marea majoritate, precis s-ar sinucide.
Ce legătură este între magi și Botezul Domnului, sărbătorit astăzi?