În Istoria Bisericească scrisă de înţeleptul ierarh Meletie, se spune că după ce s-a terminat cel dintâi sobor a toată lumea din Niceea, se bucura mult Sfântul Împărat Constantin cel Mare, pentru biruinţa Bisericii împotriva celor hulitori. Fiind şi împăratul de faţă la sobor, i-a cinstit pe Sfinţii Părinţi cu daruri bogate după vrednicie. Iar cuviosului Pafnutie îi săruta împăratul cu multă evlavie ochii cei scoşi şi mâinile lui ciuntite de tirani. De asemenea şi pe toţi ceilalţi mărturisitori îi săruta cu cinste pentru a lua sfinţenie de la rănile lor pe cari le-au primit în vremea prigoanei. Unii dintre părinţii Soborului au dat înscris împăratului nişte jalbe (adică plângeri) împotriva unor episcopi cu purtări rele.

Citeşte şi:  Sf. Serafim de Sarov: Sub pretextul progresului bisericesc şi creştinesc vor schimonosi şi falsifica dogmele şi tipicul Sfintei Biserici

Însă marele împărat Constantin n-a voit nici măcar să citească hârtiile lor şi nici nu s-a interesat cine sunt clericii vinovaţi, ci în faţa tuturor a ars hârtiile cu plângeri (adică jalbe), zicând următoarele cuvinte: „Dacă eu însumi aş vedea cu ochii păcătuind pe vreun cleric, atuci l-aş acoperi cu hlamida mea (adică cu mantia împărătească)”.

Sf. împărat a căutat prin aceasta să dea pildă tuturor spre a nu vădi păcatele sau neputinţele cele ascunse ale clericilor. Cei cari scot la arătare (adică vădesc) păcatele sau neputinţele preoţilor, se fac prin aceasta defăimători de Lege, căci toţi clericii sunt slujitori Legii lui Dumnezeu.

Citeşte şi:  Vlădica Vladimir al Poceaevului despre lagărul electronic

Sunt unii creştini cari nu judecă şi nici nu vădesc neputinţele clericilor, dar în schimb se feresc să ia blagoslovenie de la cei cunoscuţi cu neputinţe omeneşti sau pătimaşe. Iar dacă se întâmplă de plătesc Liturghii ori se împărtăşesc la asemenea clerici şi pe urmă află că fumează, ori se îmbată sau alunecă în alte patimi, atunci creştinii aceştia se căiesc pentru că au cerut sfinţenie de la cei pătimaşi. Unii ca aceştia, măcar de nu judecă la arătare cu vorba, însă cu lucrul (adică cu purtarea lor) se fac judecători persoanelor sfinţite.

Citeşte şi:  Iată cum se modifică, cărțile de cult, pentru a promova ECUMENISMUL

Fraţilor, dacă preotul sau arhiereul este drept credincios, atunci să fim încredinţaţi că darul Sf. Duh lucrează prin el la orice Taină bisericească – oricât de păcătos ar fi el. Numai când este oprit sau caterisit de către Sobor ori de către arhiereul locului, sau când predică pe faţă (arătat) vreo credinţă greşită atunci cu adevărat nu mai lucrează darul Sf. Duh prin el. Atunci numai poţi să te fereşti de asemenea cleric.

Fragment din Hrana Duhovnicească de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Capitolul „Să nu judecam pe slujitorii Lui Dumnezeu”, pag. 389