1. Întrucât anumiți oameni lasă adevărul la o parte irineuși aduc cuvinte mincinoase și genealogii deșarte (Tit 3, 9), care, după cum zice Apostolul, sunt „mai degrabă certuri, decât buna luminare, care este în credință” (I Tim. 1, 4) și, prin aceste înțelegeri construiesc planuri rele, drumuri „credibile” pentru acele minți fără experiență și care cad în plasa lor, eu m-am simțit constrâns, dragul meu prieten, să compun tratatele următoare, pentru a expune și a contracara mașinațiile lor.

Acei oameni, care falsifică cărțile lui Dumnezeu, se arată pe ei înșiși a fi răi interpreți ai cuvintelor bune ale Revelației. Ei răstoarnă credința multora, prin demersul lor, sub pretenția unei învățături superioare, dela Cel, Care înconjoară și împodobește universul; dacă, într-adevăr, ei au ceva mai mult sau sublim de arătat, decât Dumnezeu, Care a creat cerul și pământul și toate lucrurile care sunt în ele.
Prin înțelegeri aparent veridice și cuvinte, care par plauzibile, aceștia ispitesc, în mod viclean, pe cei simpli cu înțelegerea, care întreabă despre sistemul lor de gândire. Însă nu e nicidecum greu să-i distrugi, când ei inițiază pe aceia în păreri necredincioase și pline de blasfemii, ca acelea despre Demiurg. Căci și numai acestea singure sunt neputincioase și, referindu-ne la ele, putem să distingem falsitatea de adevăr.

2. Căci, într-adevăr, eroarea nu este niciodată o simplă diformitate, numai dacă, fiind astfel expusă, va fi, prin aceasta, ușor de găsit. Ci este împodobită viclean, într-o haină atractivă, așa încât, prin forma exterioară, face să pară mai adevărată lipsa de experiență(oricât de ridicolă ar părea această expresie), decât adevărul însuși.

Cineva, mult mai înalt decât mine în cunoștință, a zis foarte bine, referindu-se la acest lucru, că„ o bună imitație a sticlei turnate, sfidează cel mai prețios rubin sau smarald (care sunt prețuite foarte mult de către unii), numai dacă nu cade sub ochii unuia, capabil să testeze și să expună contrafacerea. Însă, ce persoană lipsită de experiență poate să discearnă cu ușurință prezența alamei, când ea este amestecată cu argintul?”. Așadar, datorită neglijenței mele, aceștia au răpit, deși ca niște oi, care erau, de fapt, lupi, pe cei care nu au înțeles adevăratul caracter al acestor oameni, fiindcă pe afară ei se îmbrăcau cu blană de oaie (față de care Domnul ne-a învățat să ne ferim) și fiindcă limbajul lor semăna cu al nostru, dar sentimentele lor erau diferite, – eu am considerat de datoria mea (după ce am citit câteva Comentarii, așa cum le numesc ei, din cele ale ucenicilor lui Valentin, și după ce m-am familiarizat eu însumi cu credințele lor, prin relații personale cu câțiva dintre ei) să ți le dezvălui și ție, prietenului meu, aceste prevestitoare de rău și profunde taine, care nu au făcut să cadă prin ele orice minte, fiindcă nu toți sunt suficient de curați ca mințile lor. și fac aceasta, pentru ca tu să obții o cunoaștere cu referire la aceste lucruri, încât să poți să le întorci toate explicațiile lor, cu cele pe care tu le-ai dobândit, și să îi rogi pe ei să evite asemenea abis de nebunie și blasfemie (abyss of madness and of blasphemy) împotriva lui Hristos.

Intenționez astfel, pe cât voi putea eu de bine, cu concizie și claritate, să prezint opiniile acelora, care acum răspândesc erezia. și mă refer, în special, la ucenicii lui Ptolemeu, a căror școală poate fi descrisă ca un mugur reieșit din aceea a lui Valentin.

Și doresc, ca după puțina mea putere, cu înțelegerile furnizate de cele spuse de către ei să arăt, cât de absurde și de neconforme cu adevărul sunt propriile lor declarații. și nu fac aceasta ca și când aș fi exersat în ale scrierii sau ale oratoriei, ci simțămintele mele mă îndeamnă să-ți fac cunoscute, ție, și tuturor prietenilor tăi, acele învățături, care au fost ținute în taină până acum, dar care, în cele din urmă, prin bunătatea lui Dumnezeu, au fost date la lumină, „pentru că nu e nimic, care să nu fie descoperit, nici nu există o taină, care să nu fie până la urmă cunoscută” (Mat. 10, 26).

3. Însă, să nu te aștepți de la mine, care am trăit între celți [un limbaj elevat] și care am deprins, în mare parte, un dialect barbar și fără valențe retorice (pe care nu le-am învățat niciodată) sau vreo compoziție excelentă (pe care n-am practicat-o nicicând) sau vreo frumusețe și putere de convingere a stilului (pentru care eu nu pretind că le am).

Dacă tu vei accepta, cu duh binevoitor, ceea ce eu ți-am scris cu acela și duh, adică în mod simplu, cu adevărat și în modul meu propriu, atunci tu însuți (care ești mult mai în stare decât mine), vei putea lărgi acele idei pe care eu ți le trimit, (acum ele existând, numai în semințele lor principale) și prin înțelegerea lor detaliată, vei dezvolta întreaga lor înțelegere, pe care eu ți-am spus-o pe scurt și, pe care, poți să o prezinți cu putere înaintea prietenilor tăi, adică lucrurile pe care eu le-am rostit cu slăbiciune.

În cele din urmă, eu (cu mulțumire pentru dorința ta statornică, pentru informațiile privitoare la credințele acelor persoane) am semănat fără durere, nu numai cu referire la acele învățături cunoscute de tine, ci ți-am furnizat și arătat pe de-a-ntregul falsitatea lor, în așa fel încât, după harul dat ție de către Domnul să dovedești, că ești un serios și eficient învățător al altora, căci oamenii nu pot prea mult să înțeleagă, în mod convingător, sistemele acestor eretici, pe care acum voi începe să ți le descriu.

Sursă: Sfântul Sfințit Mucenic Irineu al Lyonului, ”Aflarea și respingerea falsei cunoașteri sau Contra ereziilor”, Volumul 1, Prefață,Teologie pentru azi, București 2007.