Dacă vrei să te dăruieşti cu sufletul acelei rugăciuni care curăţeşte mintea, şi prin priveghere în timpul nopţii să dobândeşti gânduri luminoase, depărtează-te de priveliştea lumii şi taie întâlnirile cu oamenii şi nu primi în chilia ta prieteni, nici din obicei, nici în chip de bunătate, ci primeşte numai pe cei de un chip, de un cuget şi de o taină cu tine.

Şi în vorbirea despre suflet teme-te de amestec străin, care se porneşte fară voia ta. Şi după ce ai tăiat, ai dezlegat şi ai făcut să înceteze cu totul vorbirea despre cele din afară, atunci abia leagă într-un singur jug rugăciunea cu milostenia, şi sufletul tău va vedea lumina adevărului.

Pentru că, pe măsură ce se linişteşte inima de tulburarea lucrurilor din afară, în aceeaşi măsură mintea poate primi înţelegerea gândurilor şi a lucrurilor dumnezeieşti, şi se poate minuna de ele. Căci sufletul are obiceiul de a schimba o convorbire cu alta, dacă ne silim să arătăm o cât de mică sârguinţă.

Îndeletniceşte-te cu citirea Scripturilor, care-ţi va arăta calea spre fineţea contemplaţiei, şi cu citirea vieţii Sfinţilor, chiar dacă la început nu vei simţi dulceaţa, din pricină că stai prea aproape de întunecimea lucrurilor, ca să schimbi o convorbire cu alta.

Şi când te vei scula pentru rugăciunea şi pravila ta, în locul gândurilor lumeşti, pe care le-ai fi văzut şi auzit, te vei afla cugetând la Dumnezeieştile Scripturi, pe care le-ai citit. Și prin aceasta vei uita pomenirea acelora. Şi astfel merge mintea spre curăţie. Și aşa se împlineşte cuvântul, cel scris: că sufletul este ajutat la citire, când stă la rugăciune. Şi iarăşi, că din rugăciune sufletul capătă lumină, ca să citească. Şi citirea iarăşi, în locul amestecului cu cele din afară, dă materie felurilor de rugăciune, întrucât din citire iarăşi, sufletul capătă lumină ca să se roage fără preget și fără nici un amestec.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 118)