„Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre.

Sfântul Isaac Sirul: Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare

Sfântul Isaac Sirul: Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare

Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul.

Citeşte şi:  Chiar dacă ai da foarte mulţi bani, nu înceta să faci milostenie, atâta timp cât vor exista oameni săraci

Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite!

Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii”

Citeşte şi:  Salutul creştinilor: O scurtă mărturisire de credinţă, precum și o rugăciune spontană

Sfântul Isaac Sirul