– Acum, când noi îi votăm pe conducătorii noştri suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu ăsta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-şi aleagă un singur împărat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împărat, să ştiţi că acela „el e” – antihristul – şi să te ferească sfântul de vei vota.

Sfântul Lavrentie de Cernigov: Mulţi duhovnici şi slujitori ai Bisericii îşi vor pierde sufletul în vremea antihristului!
Apoi adăuga: – Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul.
În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă. Deseori stareţul repeta cu tristeţe în discuţiile despre antihrist următoarele cuvinte:
– „Vor veni aşa vremuri când vor umbla din casă în casă ca lumea să semneze pentru acel «singur împărat» pe pământ şi se va face un recensământ al populaţiei foarte drastic. Vor intra în casa omului iar acolo sunt soţul, soţia şi copiii, şi soţia îl va ruga pe soţ să semneze căci altfel nu va putea cumpăra nimic pentru copii: «hai, soţule, să ne înscriem şi noi căci avem copii şi dacă nu ne înscriem nu vom putea face nimic», iar soţul îi va răspunde: «iubita mea soţie, tu fă cum vrei, eu însă sunt pregătit să mor mai bine pentru Hristos, decât să semnez ceva pentru antihrist». Aşa de tragic viitor vă aşteaptă.
Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat.
Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă. Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele.
Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită. Antihrist va proveni dintr-o femeie curvă, o evreică dintr-al doisprezecelea neam de preadesfrânaţi. Deja de la adolescenţă se va deosebi de semenii săi prin capacităţile sale intelectuale deosebite, care se vor manifesta la el mai ales după vârsta de 12 ani când, plimbându-se prin parc cu mama lui, se va întâlni cu satana care ieşind din beznă (din adâncul iadului) va intra în el. Băiatul se va cutremura de spaimă dar satana îi va spune: „nu te teme şi nu te înspăimânta, eu te voi înălţa pe tine”. Acest copil îi va uimi pe toţi cu inteligenţa sa. Şi aşa, din el va încolţi şi se va coace în chipul omului „antihristul”.
Când satana va fi întronat, în timpul punerii coroanei se va citi Simbolul Credinţei – Crezul -, dar el nu va permite ca acesta să fie citit corect, iar acolo unde vor fi scrise cuvintele „şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” el se va lepăda de acestea şi se va recunoaşte doar pe sine. La încoronare, antihristul va avea mănuşi pe mâini, iar când le va da jos ca să-şi facă Sfânta Cruce, Patriarhul va observa că el în loc de unghii are gheare şi aceasta îi va întări bănuiala sa că acesta este antihristul. Atunci Patriarhul va exclama: „Acesta este antihristul” pentru care Patriarhul va fi omorât.
Din cer se vor cobori proorocii Enoh şi Ilie care de asemeni vor explica lumii şi vor striga: „Acesta este antihristul! Să nu-l credeţi!” Iar el îi va omorî pe ei, însă după 3 zile, cu puterea lui Dumnezeu, vor învia şi se vor înălţa la ceruri. Antihrist va fi foarte învăţat şi va cunoaşte toate vicleniile sataniceşti şi va face multe minuni false şi semne amăgitoare. Pe el îl vor vedea toţi şi îl va auzi lumea întreagă (prin televiziune, radio, etc., n.ed.).
Pe oamenii săi el îi va pecetlui cu semnul său. Însă pe adevăraţii creştini, care i se vor opune, are să-i urască cu ură mare. Atunci va începe ultima şi cea mai mare prigoană a creştinilor care vor refuza pecetea satanei (semnul 666). Prigoana va începe îndată de pe pământul Ierusalimului iar apoi se va extinde pe tot globul şi se va vărsa ultima picătură de sânge în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Dintre voi, copiii mei, mulţi veţi ajunge aceste vremuri îngrozitoare. Pecetea lui satana (666) va fi de aşa natură încât toţi vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc. Creştinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vândă şi nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeţi nădejdea şi nu vă descurajaţi, că Dumnezeu nu-Şi va părăsi turma Sa. Să nu vă fie frică, nu cumva să vă deznădăjduiţi! Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”.
Şi iată că, pentru aceste fărădelegi, pământul nu-şi va mai da roada sa şi va fi o secetă aşa de mare, încât pământul va face aşa nişte crăpături că va putea să cadă omul într-însele. Creştinii vor fi omorâţi sau izgoniţi în locuri pustii, dar Dumnezeu are să-Şi îngrijească turma Sa, dându-le de mâncare şi apă de băut celor ce urmează Lui. Pe evrei de asemenea îi va goni într-un loc.
Mulţi evrei care au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui antihrist. Ei vor sta în aşteptare, urmărindu-i toate activităţile lui. Ei ştiu că strămoşii lor nu L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia, dar aici va lucra Dumnezeu, căci ochii lor se vor deschide şi ei nu vor primi pecetea lui satana, iar în cel de-al unsprezecelea ceas îl vor recunoaşte pe Iisus Hristos drept Mesia, vor trece la ortodoxie, iar pentru credinţa lor se vor mântui.
Restul poporului, fiind slab în credinţă, va merge după satana. Iar când pământul nu va mai rodi, oamenii vor merge la satana cerându-i pâine, la care el le va răspunde: „dacă pământul n-a rodit, eu nu pot face nimic”. Vor seca râurile şi lacurile, şi nu va mai fi nici apă în fântâni. Acest dezastru se va lungi vreme de trei ani şi jumătate, dar pentru aleşii Săi Dumnezeu va scurta aceste zile.
În aceste grele vremuri încă vor fi luptători puternici, adevăraţi stâlpi ai Bisericii Ortodoxe care vor avea harul Rugăciunii lui Iisus (rugăciunea inimii) şi Dumnezeu îi va acoperi pe ei cu harul Său cel sfânt şi binefacerea Sa cea atotputernică şi ei nu vor vedea acele minuni şi semne false care vor fi pregătite de antihrist pentru toţi oamenii şi pe care le va vedea restul lumii, unele chiar în bisericile creştinilor. Încă o dată vă repet să nu mergeţi în aceste biserici, căci Hristos şi binefacerea Lui nu va fi acolo“.
Una din surori, ascultând această discuţie, a întrebat: – Ce să fac, Părinte? Tare n-aş vrea să ajung vremurile acelea! – Tu eşti încă tânără, s-ar putea să ajungi, i-a răspuns Părintele. Atunci sora, îngrozită, a căzut la picioarele Părintelui, exclamând: – Părinte, mi-e frică, ce să fac? – Păi, tu alege una din două, sau cele cereşti sau cele pământeşti. Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea. Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.
O soră l-a întrebat pe Părintele: – Asta înseamnă că vom pieri cu toţii? – Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru Credinţă şi atunci ei vor trece în rândul Mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile.
Restaurarea bisericilor se va face până la venirea antihristului şi în toate va fi o bunăstare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparaţiile în biserica noastră să mai îngăduiţi, fiţi modeşti şi cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să vă rugaţi mai mult şi să umblaţi la biserică atâta timp cât încă se mai poate, şi mai ales să veniţi la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfa fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să vă spovediţi cât mai des şi să vă împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos, şi Dumnezeu vă va întări. Dumnezeu este mult milostiv. El îi va mântui şi pe evreii care vor refuza să primească pecetea lui antihrist şi vor exclama că: asta e amăgire şi minciună, că acesta este necuratul şi nu Mesia nostru, şi nu-l vor recunoaşte de mesia.
Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe despre timpurile de apoi şi vărsând lacrimi amare, spunea: – Mulţi duhovnici şi slujitori ai Bisericii îşi vor pierde sufletul în vremea antihristului! Ierodiaconul Gheorghe întrebă: – Părinte, spuneţi-mi, eu cum să fac să nu pier, sunt doar diacon. La care el i-a răspuns că nu ştie. Atunci ierodiaconul Gheorghe a început să plângă căzând la picioarele stareţului şi-l ruga pe Părintele Lavrentie să se roage bunului Dumnezeu pentru el ca să nu ajungă în iad.
Părintele Lavrentie s-a ridicat şi a înălţat o rugăciune la Ceruri, apoi i-a spus: – Se mai întâmplă şi aşa, că omul se îmbolnăveşte, moare şi ajunge în Împărăţia Cerurilor. Această proorocie s-a împlinit întocmai. Noi îl cunoaştem pe acest diacon de la Lavra din Kiev. Era un călugăr foarte râvnitor şi făcea multă milostenie. S-a îmbolnăvit aşa, dintr-o dată, şi la scurt timp a murit.
De flecare dată când Părintele se ruga sau când povestea despre viaţa de dincolo plângea amarnic. Surorile îl linişteau, dar el le răspundea vărsând şi mai multe lacrimi: – Cum să nu plâng, când întunericul cel veşnic – iadul- este plin de suflete omeneşti! Părintele Lavrentie a avut o dragoste duhovnicească puternică către toţi şi Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul rugăciunii inimii şi cel al înainte-vederii.
În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi.
Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!” Şi vor alege de împărat pe unul ce va fi născut dintr-o desfrânată evreică din cel de-al doisprezecelea neam de desfrânaţi, din neamul împărătesc, şi va fi „el” frumos pentru cei necredincioşi, iar cei dreptcredincioşi îi vor vedea faţa lui adevărată: urâtă şi înspăimântătoare.
Când se va plimba în mantie împărătească prin grădină cu mama sa, şi se va gândi cum va fi el în viitor să-şi conducă împărăţia, deodată se va deschide pământul, va izvorî apă, iar din apă va sări ceva, şi lui îi va părea că cineva e în spatele lui şi se va întoarce cu faţa înapoi să vadă. Atunci va vedea ceva groaznic, o grozăvie, şi, de frică, va deschide gura să ţipe; atunci diavolul se va sălăşlui în el şi din acel moment el va deveni antihrist.
Nu o dată Părintele ne spunea: „antihristul va fi încoronat la Ierusalim. Acum însă diavolul este legat în iad, dar Dumnezeu îl va dezlega şi el se va sălăşlui în împăratul-antihrist“. Iereul Nechifor, Grigorie şi protoiereul Vasile Ganzin îl contrazic pe Părintele Lavrentie, că el despre asta a mai spus o dată, dar puţin diferit, iar el le-a răspuns: – Fraţii mei şi onoraţi părinţi, voi un lucru nu-l pricepeţi şi nu-l ştiţi. Eu nu spun doar pentru Rusia noastră, ci pentru întreaga lume.
Cuvintele mele sunt adevărate, iar mie mi le-a arătat pe toate Duhul Sfânt, prim milostivirea Bunului Dumnezeu asupra mea. Noi, ortodocsii, nu urmarim decat salvarea sufletului si castigarea Imparatiei Cerurilor si acest lucru ni-l poate oferi Biserica Ortodoxa. Una este doar Biserica Ortodoxa Soborniceasca si Apostoleasca, celelalte ce se numesc “biserici” nu sunt biserici, ci samanta stearpa a diavolului in lanul de grau al lui Hristos. Terminand aceasta discutie a adaugat: “cei ce au urechi sa auda si cei care au ochi sa vada” dar apoi a adaugat cu tristete: “dar vor fi multi surzi si multi orbi“
Sfântul Lavrentie de Cernigov
„Pecetea lui satana (666) va fi de aşa natură încât toţi vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc. Creştinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vândă şi nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeţi nădejdea şi nu vă descurajaţi, că Dumnezeu nu-Şi va părăsi turma Sa. Să nu vă fie frică, nu cumva să vă deznădăjduiţi!” 🔺 https://c.aparatorul.md/cst9h 🔺
Doamne ajută şi miluieşti-ne pe noi păcătoşii! Amin!
„Pecetea lui satana (666) va fi de aşa natură încât toţi vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc. Creştinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vândă şi nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeţi nădejdea şi nu vă descurajaţi, că Dumnezeu nu-Şi va părăsi turma Sa. Să nu vă fie frică, nu cumva să vă deznădăjduiţi!” 👉 https://c.aparatorul.md/zxbfh 👈
„Pecetea lui satana (666) va fi de aşa natură încât toţi vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc. Creştinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vândă şi nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeţi nădejdea şi nu vă descurajaţi, că Dumnezeu nu-Şi va părăsi turma Sa. Să nu vă fie frică, nu cumva să vă deznădăjduiţi!” 👉👉 https://c.aparatorul.md/agogc 👈
„Pecetea lui satana (666) va fi de aşa natură încât toţi vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc. Creştinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vândă şi nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeţi nădejdea şi nu vă descurajaţi, că Dumnezeu nu-Şi va părăsi turma Sa. Să nu vă fie frică, nu cumva să vă deznădăjduiţi!” 👉👉 https://c.aparatorul.md/kpmu9 👈
„Pecetea lui satana (666) va fi de aşa natură încât toţi vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc. Creştinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vândă şi nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeţi nădejdea şi nu vă descurajaţi, că Dumnezeu nu-Şi va părăsi turma Sa. Să nu vă fie frică, nu cumva să vă deznădăjduiţi!” 👉👉 https://c.aparatorul.md/6xj1c 👈
Amin, Doamne ajuta
Doamne Dumnezeule, apăra, miluiește și mântuiește!
Doamne milueste toata lumea ta 🙏🙏🙏🙏
Din ce religie ați scos asta ? Dumnezeu nu a zis așa ceva la nimeni . Singurul om care la văzut a vorbit cu Dumnezeu conform vechiului testament a fost Enoh . Pe care Biblia îl recunoștea dar a cărui evanghelie este interzisă . Asta paradox . Enoh a 7 generație din Adam bunicul lui Noe și cel care vârsta la judecată de apoi ca judecător lingă Dumnezeu este marginalizat de Biblia care exista datorită lui
🙏🏻
Sfinte Laventie de Cernigov roagăte lui Hristos Dumnezeul nostru pentru noi păcătoșii să ne apere și să păzească țara noastră România de război de cutremure de secetă și de venirea altor neamuri asupra noastră și de toate primejdiile cu sfânt acoperământul lui. Amin
Doamne Iisuse Hristoase miluieste ne pe noi pacatosii. Amin
Doamne, al puterilor, fii cu noi, ajutor întru nevoie Te avem!Nu ne părăsi pe noi pana în sfârșit,Dumnezeule, cel Mare și puternic!!
Amen
Doamne nu ne lasa la rău!!
Slavă Domnului nostru, Amin 🙏
Amin
Corect adevărat mulții își pierd mintuirea datorita vicleniei care o au adă Doamne ziua cerneri Amin
Ferească Dumnezeu sa lepădam cardurile de tot felul actele biometrice sa nu primim asa ceva 😡
Doamne ajuta tuturor!
Doamne ajuta ne și iartă ne toate greșelile noastre și întărește credința noastră în tine Dumnezeu Autoputernic AMIN!
Dumnezeu să fie cu noi toți!
Autorul: incult, înapoiat, cu probleme într-ale limbii române…
Mulțumesc doamne amin
DOAMNE AJUTA SI NE MILUIESTE AMIN
Turma Domnului va fi răpită inainte de necazul cel mare
Doamne ajută Amin!
Amin
Buna ziua drag client, suntem o companie care ofera credite rambursabile tuturor clientilor interesati si seriosi. Va oferim de la 2.000 la 90.000.000€ la o dobanda de 2% pe an, pentru mai multe detalii va rugam sa ne contactati direct in privat
Mulțumesc foarte mult
Milostiv este Dumnezeu și cu credință vom trece cu bine!Amin!
Doamne isuse hristoase miluieste-ma pe mine pacatoasa ! Amin!
Doamne apară ne și ne miluiește. Amin
Fie voia Domnului
Dumnezeu. E v-a apară.
Amin !
După mare mila ta Doamne,apara-ne și nu întoarce fața de la noi păcătoșii.Amin!
Amin
AMIN
Amin!
Rugaciune si iar rugaciune !
Amin doamne ajuta amin
Doamne ,IISUSE FIULUI LUI DUMNEZEU miluieste ne pre noi păcătosiî! Amin !
Doamne ajutasi ne pazeste amin
Doamne ajută tuturor copiilor noștrii si nepoților noștrii si familiilor noastre si dăne doamne sănătate si ne ferește de toate primejdiile Amin.
🙏🙏🙏
Doamne ajuta. Amin.
Amin
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi păcătoșii. Iartă-ne și ajută-ne să ne întoarcem la credința Ta adevărată și să facem doar voia Ta Sfântă. Amin.Doamne ajută.Mulțumesc Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu.
Dumnezeu cel sfînt sa ne fereasca de tot raul si de toata ispita AMIN
Doamne ajuta Amin
Doamne ai mila de nou
Amin
Doamne ajuta tuturor! Amin!
Doamne Ajută-ne și Miluiește-ne pe noi păcătoșii.
Dumnezeu sa ne ajute
Doamne.ajută.amin
Doamne ajută!
Doamne apară ne și ne miluiește. Amin!
Domnul Isus Hristos să fie cu noi să ne întărească în credință Amin.
Trist dar adevărat. Intorcetiva la credință oamenii buni, să trecem cu bine peste toate necazurile acestei veți care vin peste n-oi. Amin.
Doamne ajuta Amin Mulțumesc
Doamne lume Hristoase fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi păcătoși
Doamne ajuta la toți și familiei mele
Doamne ajuta ne si departe aza ce este rău de mine și de copii mei si dumnezu să se apropie de mine amin amin amin doamne ajuta
Rusi au ce-i ma-i multi sf
au inceput de acum sa-si vinda sufletul…duhovnici care inca indeamna la vaccin…din generatia tinara…inceputul sfirsitului a pornit…
Amin
Doamne ajută Amin Doamne ajuta
Doamne ajuta 🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Doamne fereștene de rău piei satana nimeni nu o sa moară nici de foame nici de sete
Doamne ajută Amin
Doamne iarta-ne!
Doamne apara-ne si ferește-ne de toate relele.Amin.
AMIN!
Doamne ajuta ne
Domnul să ne ajute să ne păzim de rău
Amin Doamne ajută
În curând o să scăpăm de sălbăticie.
Amin
Amin
Amin🙏🙏🙏
Doamne fii cu noi în toate ispitele!
Doamne miluieștene pe noi păcătoși după mare mila Ta. Amin!
Doamne apără -ne de această pecete. Amin!
Un mare sfânt .
Avem carduri, telefoane.
Aparane Doamne!!! 🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne ajuta amin 🙏🙏
Mulțumesc Doamne pentru tot ce ai făcut și faci pentru mine și familia mea amin
Miluieștene Dumnezeule după mare mila ta! Amin 🙏
Dumnezeu stie toate .Voi de unde stiti de nr 666?
Amin
Doamne ajută Amin l
Dosmne apara.ne de rau…
Doamne ajută sănătate amin
Amin
Doamne ajută Amin!
Doamne lisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu Miluiește-ne pe noi păcătoși Amin!
DOAMNE AJUTĂ! AMIN
Amin
Doamne ajuta ne și ne fereste de primejdii grele
Amin.
Multumiti-i lui Dumnezeu în fiecare zi si este suficient!! Nu mai înebuniti lumea cu povesti si cu personaje închipuite!!!!
Doamne iartă ne pe noi păcătoșii Amin
Doamne ajuta Amin
Cnp-ul ce e?
Dumnezeu a lăsat în Biblie semnul Sau este viceversa semnului lui Dumnezeu
Amin
Doamne ajuta ne Amin
Doamne ajuta la toată lumea ! Amin !
Ferească Domnul!!!✨✨✨🙏🙏🙏😇😇😇💜💜💜✨✨✨🌀
Doamne ajutane Amin
Amin
Doamne ajuta 🙏
Amin!
NU SUNT DE ACORD CU NIMIC! NIȘTE PROSTII !
Doamne ajuta Amin !
DOAMNE AJUTĂ-NE AMIN!
AMIN
DOAMNE AJUTA-NE! AMIN!
După al treilea război mondial va fi 32 de ani de pace după care lumea se va distruge și va conduce antihrist 3ani și 6 luni.
Mihai Balau Da, dupa al treilea razboi mondial (nuclear), planeta va devenii un desert radioactiv lipsit de viata!!,
Mihai Balau Visele de noapte sint frumoase cind le povestesti ziua
Dan Dan Ionel Nu va fi nici un război nuclear. Va fii sfârșitul lumii după ce Sfântul Prooroc Enoh și Sfântul Prooroc Ilie vor fii omorâți de antihrist și va învia și se va sui la cer. Atunci va fi sfârșitul lumii.
Mihai Balau Da exact asa este, insa efectele ingrozitoare ale bombelor nucleare ce depasesc orice imaginatie, care cu mare usurinta pot face ca viata pe pamant sa dispara ca existenta pentru dotdeauna, efectele sunt mentionate in> 2 PETRU 3:10-15!!, pentru ca am ceva cunostinte in domeniul acestor ucigatoare arme de distrugere in masa!!!.
Mihai Balau Bine ca esti luminat
Vladimir Vitalie Fii și tu luminat că Dumnezeu așa dorește. Nu mai crede minciunile propagandiste, nu jigni îndreaptă purtările pentru a fii mântuit. Cât timp trăim fără căință, fără Dumnezeu deși ziceam că afară este ziuă suntem în întuneric din cauza păcatelor ne curățire prin mărturisire prin a fii învredniciți de a primi pe Mântuitorul în noi prin Sfânta Împărtășanie, prin Post , Rugăciune etc. Nu te vaccina să nu fii cipuit..
Dan Dan Ionel ApocalipsaCapitulul 11, Capitolul 13, apocalipsa Capitolul 6, doi tesaloniceni capitolul doi etc.Scrie un neam se va ridica împotriva altui etc Veți auzi de războaie etc. Iar Adevăratul antihrist nu este cel ce spune scriptura ci wîn noi că din noi pleacă Răul sau binele un Cain, un Abel, un Set. Cain a arătat asta de la omorât pe fratele lui Abel iar el le este strămoș căci din seminția lui sau format popoare sau din semenția lui Set fiii lui Dumnezeu fiii luminii.
Mihai Balau Daca crezi ca bisericile toate respecta Biblia si in primul rind Cele Zece Porunci atunci mai vorbim studiaza si dumneata si vezi cit de mult este lumea de ratacita datorita preotilor care sint majoritatea lgbtq si pentru bani pune lumea sa se inchine la tot felu de ciolane
Mihai Balau Exac aveti dreptate, si ce scrie in Apoc 13:16-17 am tot spus de la inpunerea certificatului verde, la fel si ce spune in in Matei 24:6, deci asta i adevarul, acum traim Apocalipsa, dar iadul este adaugat de a ingrozii lumea, de ce? stiu ca stiti raspunsul, eu asta tot am explicat, ca multi nu cunosc adevarul la fel nici pe adevaratul dumnezeu!!.
Amin
Doamne ajuta ne!!
Apărâne Doamne!
Cu Dumnezeu inainte!
АМИН
_da mă .. ?? .. și uite așa se ajunge la demonizarea numerelor .. 666 are multipli și submultiplii de pildă 666 egal cu 222 înmulțit cu 3 sau 333 înmulțit cu 2 sau 33 luat de 10 ori plus 3 înmulți totul cu 2 etc etc .. ba asta călugăru peste prăjit și dumnezeu tau ce va face … va arde pamintul cum scrie ap Pavel și ioan evanghelistul ?? .. pai asta i dragoste dumnezeiasca ?? .. infinitul dumnezeu atît puternic se împiedică de un număr ..?? .. pai Sint 111 copii in cete și un număr de 6 cete deci in total 666 copii .. deci ce va face dumnezeu .. ?? .. va arde 666 copii adică 111 copii organizați a cite 6 cete de cite 111 fiecare .. du te mă și te culca cu profețiile tale ca te a înșelat diavolul minciuna ba nepricopsitule .. pai ce cînd rostești sau ai 666 număr in minte te arde dumnezeu îți arde limba cînd pronunti 666 .. ?? .. lui Solomon i se aduceau 666 talanti aur în fiecare an ..
Doamne ajuta
Doamne Iisuse Hristoase lumineaza-ne si mintuieste-ne pe noi robii Tai neputenciosi.
Amin 🙏 🙏 🙏
Însuși Domnul nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie a zis: „Îndrăzniți Eu am biruit lumea.”
Lute Baron Sigur NU A spus nimic despre buletin ..
Dumnezeu sa ne miluiască și de rău să ne ferească! Amin.
Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta
Cat va dura oare pana se ajunge la asa ceva știe cineva?
Silviu Andrei foarte mult timp, nu va prinde generația noastră acele vremuri, oricât se dau cu curu de pământ acești fanatici religioși ce așteaptă cu nerăbdare sa vina antihristul pe pământ
Cornel Hutanu bine ca nu trăim sa vedem acele vremuri!
Doamne ferește
Ferească bunul Dumnezeu de semnul fiarei ( antichst)
Doamne ajută ne!
Pai sa vazut cu vaccinul, nu te mai primeau la munca, si multe altele!Si din toamna America reincepe vaccinarea si rapelul, sub pretextul ca inca mai persista Cavid! Le trebuie bani , sa poata sustine razboil din Ucraina, dar nu recunosc!
🙏🙏🙏
Apara-ne doamne !
Doamne iartane pe noi pacatosii amin
Doamne ajuta Amin
A.M.I.N
Adevărat este. Să ne ferească Bunu Dumnezeu de așa ceva,să ne ocrotească. Amin.
Doamne ajutane si pazestene de tot raul !Doamne ajuta!Amin!
Doamne-ajuta, Amin!
Hristos a înviat?
Doamne ajuta!
Amin
Doamne ajuta amin
Slavit sa fie numele Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu! Amin
găciunile preacuratei maicii tale
Frumoase bancuri😂😂
Hristos a înviat.Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluestene pe noi păcătoșii amin
🇹🇩Permis de conducere 100% legal si de incredere, daca esti interesat scrie-mi in privat🚘🚧🙏
Popii astia au umplut Facebook-ul cu vrajeala lor de doi bani. Adevarata credință nu sta in poveștile astea….
Sfântul asta nu știa ca666 era un cod pentru ca creștinii sa nu scrie în scrisori imparatulNero. În timpul lui au fost uciși mulți creștini,fie crucificați,fie uciși în circuri de lei ca distracție,pentru că refuzau închinarea la zeii romani și la împărat,așa că aveau motive sa fie precauți.Nero a inebunit și a dat foc Romei doar ca să vadă spectacolul incendiului,după care i-a acuzat pe creștini de incendiu , nu după mult timp a fost ucis.
Amin
Amin
Doamne ajuta
Pe Lucifer cine la creat?
Lucifer este pe picior de egalitate cu Dumnezeu?
Lucifer este Dumnezeul rău?
Dumnezeu a creat omul sa nu se plictiseasca ?
Amin mulțumesc pentru toate tipurile principale de binecuvântare pentru a trece peste multe încercări amin Doamne Isuse Hristos Dumnezeu ai înviat din morți și peste multe persoane aflate în nevoi,ai adus speranță pentru sănătate dorită și lumină în sufletul lor,amin!
Doamne ajuta mă te rog da mi sanatate pace și putere de munca Amin Hristos a înviat Adevărat c a y
DOAMNE AJUTA
Amin
Amin
Povesti !! Biblia spune că va fi pe frunte sau pe mîna dreaptă !!restul sunt povesti! Știință a descoperit că în corpul omenesc se degajă un curent electric dar numai pe frunte sau mîna dreaptă ,curent care e necesar pentru funcționarea (semnului) cip .așa că nu va faceți probleme va fi un regim că la comuniști și ortodocși au colaborat bine cu comuniști și legionari in rest au fost împotriva se vor înțelege că au experiență!
Doamne aparane si pazeste ne!
Hristos a inviat! Doamne apara-ne de tot ce-i rau!
Amin
Doamne iartăne și păzește-ne de tot raul ce se abate asupra noastră ! Amin !
DOAMNE AJUTA AMIN
Doamne ajuta.
Amin
Amin!
HRISTOS AINVIAT DIN MORTI SI N EA DARUIT NOUA VIATA VESNICA ! SLAVA TIE DOAMNE SLAVA TIE !
Amin
Kiril.si cei ca el !
Hristos a inviat !
Amin
Doamne ajuta amen slavit sa fie numele tau Isuse hristoase
Amin
Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne pe noi păcătoșii Amin
Dacă vrăjmașul te găsește ratacind cu mintea in lucruri nefolositoare , in lucruri necuviincioase , atunci se aseaza diavolul in mintea ta și te mâna aiurea ….etc .
Doamne Iisuse Hristoase miluiește ne pe noi păcătoșii.
Doamne nu ne lasa.ajutane
De fapt doar ei și le vor pierde pt că sunt singurii mincinoși
Deja și-au pierdut! Îi pun pe oameni să se închine la chipuri cioplite și morti
Hristos a înviat .Doamne ajută.Amin
Doamne , mântuiește-mă pe mine , binecuvântează credința noastră, .răbdarea noastră , Te slăvesc acum și intodeauna ! Amin Amin Amin !!!
deja sa perdut slujba e facuta cu viteza trenului si la 8 incepe si la 10,45 pa fuga la cimitir dupa bani
Doamne ajuta Amin
Doamne Isuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluiestene si ne iarta pe noi pacatosii robii tai .Amin .
Cretinisme!
Umpleti facebookul de rugaciuni. Rugaciunea se face in taina in casa ta la biserica sau in intimpinarea unui necaz dar nu te joci cu D zeu pe facebook scriindu i rugaciuni. Vad ca nici unul dintre voi nu stie sa zica, Doamne iarta ma” ci numai ,,doamne ajută si ,,amin”. Multi nici nu stiți ce inseamnă amin macar. E un pacat ce faceti. In biserica la fel stati pe telefoane ,filmati colivele si le postati.pe facebooc.La predica nu mai stați ,plecati acasa!
Hristos a inviat
Hristos a înviat Doamne ajută ne Amin slavă ție Doamne slavă ție ♥️🙏🙏🙏
Doamne Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu , miluieste-ne pe noi pacatosii !
CÌND VEZI DRAC ÌN TOATE FELURILIIIIIIIII TE BÌRFEȘTE ȘI GURĂ DE DRAC TE DUCII DUS EȘTII
Amin!
Amin
Bunul Dumnezeu ne v-a ocroti!
Sa ne fereasca
Doamne ajută amin
S-a schimbat nr fiarei, nu mai este 666 este 112 că l-a cumpărat DSU!!!
Culita Cobzaru 666 este un numar de om numarul numelui lui asa spune biblia!
Ionut Marius Macinic adică CNP?
Culita Cobzaru poate fi al …lea Papă,sau al …lea presedinte al statelor unite etc etc
Amin
Semnul și numărul „fiarei”.Pe cruce la răstignirea Sa sa scris în cele trei limbi de circulație de atunci.Si ne rezumam in context la aceste trei limbi;romana,greaca veche și ebraică.Vedeti acest sistem de plăți prin card,telefon, și prin coduri numerice și se presează cel mai mult sa se renunțe la numerar.Ei bine dacă citești card invers ai primul rezultat card=drac.Acum card VISA=VI din romana 6 ;S din greaca veche 6 și A din ebraică 6:VISA = 666.Adunind cifrile pentru că este cod binar 6+6+6=18=1+8=9
întors invers 6,unele firme au că siglă 69 create în motive arstice.Deci acesta este numărul și numele.Dar luați seama că acesta este și va fi instrumentul(arma)prin care vor impune legile lor,atunci cînd vei dori sa cumperi sau sa vinzi cu un singur clic ți-au anulat sau ți-au blocat contul bancar,fie depozit fie de salariu.In contextul Scripturii din Apocalipsa fruntea reprezintă conștiința umană și mîna faptele(înfăptuirea).Ați auzit deseori în polemicile religiilor că Legea Lui Dumnezeu cele 10 Porunci nu mai sint valabile și o seamă de dezbateri cu privire la ziua a șaptea sabathul din porunca a 4-a și despre ziua 1 a sapatminii duminică susținută de religii și nu și de Scriptura.In Matei capitol 24 cînd Domnul zice despre semnele aproprierii venirii lui zice;”Rugațiva că să nu fie fuga voastră într-o zi simbata(sabath) sau iarna”.Deci sistemul care vine va avea un set de legi care pe care le vor impune și care vor călca (anula) cele 10 Porunci – Decalogul=Cuvintul Lui Dumnezeu.Fruntea=conștiința ta daca vei accepta aceasta ești însemnat prin aprobarea ta și-n consecință mîna=faptele tale vor conform sistemului impus.Daca fruntea=conștiința ta,a credinței tale in Dumnezeu nu va accepta și faptele=mîna nu se vor supune sistemului atunci vei avea de suferit pentru credința ta pentru că-ți vor bloca contul prin sistemul bancar binar.Credinta sau lepădarea?Alegerea aparține fiecărui om în parte.
Doamne ajuta Amin
Toate cele scrise în apocalipsă se vor împlini
Chiar nu se găsește cineva să raporteze mizeria asta?
Proști mai sunteți
Relu Svm mă ,,bucur ” că nu-ti pasă !
Doamne ai grije de mine și de familia mea ! Amin
Omul necredincios își bate Satana joc
Tatăl nostru care ești în ceruri
Sfintesca-se numele tau și aparane pe noi de cei necredincioși
De cel rău
Fie pe pustie
DOAMNE ISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU ,PENTRU RUGACINILE PREACURATEI MAICII TALE ȘI ALE TUTUROR
SFINȚILOR MILUIESTENE PE
NOI PĂCĂTOȘII! AMIN!🙏🙏🙏
CIUDAT PALAT AL MORȚII
Doamne ajuta
DOAMNE AJUTA
Doamne ai grija de noi
Amin
Amin
Doamne ISUSE ai mila de noi pacatosi ..larta ne si ne miluieste…
Slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu, Amin 🙏
Si daca cititi Apocalipsa din toti credincioșii planetei, doar 144.000 vor fi ridicați la cer. Cu restul ce se intampla? Ajung in osanzele iadului?
Amin !
Sa ne preocupe mantuirea
Inapoia mea
Doamne ajută amin
Amin
Amin doamne
Amin doamne ajuta
666 => TIMPUL FIAREI în care PECETILE și NUMARUL NUMELUI FIAREI se impune de MAMA DESFRNATELOR ca urmare a DATORIILE SINGEROASE pe seama FRAERI
Amin
Mulți nu înțeleg te nași cu semnul dar nu-l urmezi pe naiba
Nu este adevărat este MINCIUNII cu cifra 666.CITIȚI biblia din arhiva vaticanului
ACOLO nu scrie așa ceva .au scris cronicarii evangheliei cifra 666 să sperie lumea.
DOAMNE tine pe robii Tai sub umbra aripilor TALE.AMIN
Slava lui Dumnezeu.
Doamne ajuta AMIN!
Doamnei ajuta amin
Apocalipsa este o carte pur cabalistica. Nu mai bateți câmpii.
Aparatorul Ortodox nu mi-ai răspuns la întrebarea: – De Ce Nu găsesc Operele Abatelui Trithemus? Operele Lui Apolonius din Tiana unde sunt?
Dacă Nu ai răspuns, trimite un părinte bătrân să răspundă. Încă aștept răspunsul.
Tania Stănescu De ce Biblia NU îți ajunge?Căci eu de peste 20 de ani o citesc și rămân uimită de adâncimea înțelepciunii Lui Dumnezeu ..Dacă ai ungerea Duhului Sfânt care le este dat tuturor celor ce Îl cer vei cunoaște tot ce vine din și de la Dumnezeu…
Mariana Ardelean Sărumana 🙏 dar am 5 Biblii în casă. Caut ceva mai mult de atât 🤗🙏
Tania Stănescu Eu abia fac față la cea pe care o am să o și împlinesc..Adevărul că și eu am vrut să știu și să rămân întemeiată pe ce este scris și am avut și mai am harul să mi se arate și să și..înțeleg ! Cu împlinirea stăm prost .unii..Căci Dumnezeu NU are nevoie de oameni școliți ci de credincioși căci în rest te pate învață TOT ce vrei sa ști și sa ..cunoști ! Asta mă ține lângă..Scriptura..cunosc și istoria religiilor dar pentru mine rămâne valabil doar ce pot trăi cu ..adevărat!
Doamne ajuta
AMIN ALILUIA AMIN ALILUIA AMIN ALILUIA AMIN 😇🍀🥰🌻🍁🌻💖💕💖🙏🙏🙏
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta ne Amin Amin Amin
Doamne ajuta tuturor
Amin
Amin
😇😇😇🙏🙏🙏🤗🤗🤗
Voi aceia care nu credeți in cărțile scrise de sfinți si nu credeți că se va întîmpla ceia ce este scris acolo bine înțeles cind va voi domnul si spuneți că unii trăiesc în evul mediu de ce mai pomeniți numele lui Dumnezeu că la fel nu credeți că există
Amin
Amin
Доамне Ажутэне са не луптэм ку сатана АМИН 🙏🙏🙏
„Dumnezeu nu-Și va părăsi turma Sa”,dar „Mulți duhovnici și slujitori ai Bisericii își vor pierde sufletul în vremea antihristului”! Dacă nu-Și va părăsi turma Sa,pe acei preoți și slujitori ai Bisericii cum de-i va lăsa să-și piardă sufletul?!
Și de ce-i va lăsa pe slujitorii lui Antihrist să le pună oamenilor pecetea?!
Doamne ajuta-ne si apara-ne! Amin!
Amin
Doamne ajuta
Doamne iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluestene si ne iarta pe noi pacatosi amin.
Amin!
Mai
Patrick tu trăiește în evul tău și lasă lumea în pace poate îți va veni mintea la cap vreodată bine înțeles dacă va vrea bunul
Dumnezeu
Doamne nu ne părăsi pentru fără delegile noastre
Amin
Doamne slava tie
Amin
Doamne ajuta ne amin
Doamne ajută ne
vai de mama voastră, traiti in evul mediu, va e frica de balauri si dragoni. Noroc ca generația noastra nu mai crede in balivernele astea.
Patrik Caraman Bă Petrică să știi că evul mediu în care noi trăim e sănătos și mulți ar vea să trăiască ca noi și chiar dacă e gratis acest lucru mulți nu reuşesc
Patrik Caraman BAI O SA TRAIESTI PE PIELEA TA TOTTE ACESTEA CURIND
Patrik Caraman Înseamnă că cei ca tine nu vor avea nici o sansa. Daca nu cumva esti si vaxat.
Patrik Caraman Patrik Caraman cam acesta este viitorul modern care înclină. Nebunii planetei miliardari Vor să controleze omul prin prostiile lor. Mulții nu cred, încă progresul tehnologic avansat aduce sfârșitul condiției omului.
Deja se observă o dependentă a telefonului, Pc și la orice pas toată lumea este conectată ca într-un matrix. Timpul trece repede, pentru ca tehnologia a grăbit timpul. Timpul este dat de Dumnezeu pentru a ne bucura de modul natural al vieții, nu artificial. Oamenii numai socializează între ei, ca în alte vremuri și parcă treptat dispare și apropierea între oameni. Aceasta devine tot mai rece din cauza luxului, masinilor, telefonelor, tehnogiei oferite pentru o bucurie artificială. Telefonul este o bucată mică de fier sau plastic cu sticlă, mașina indiferent de preț este tot un fier cu geamuri și lista poate să continue.
https://youtu.be/IL1xRBF9kQE
Patrik Caraman În sattanâ numai popi cred câ pride la furat
Patrik Caraman generatia voastra crede in droguri manele curvarie prostie analfabeti si multi traesc pe pensia lu masa si tacsu ca nu le place munca asta da generatie
Patrik Caraman iartă l Doamne Iisuse Histoase ca nu știe ce spune a-mi
am si eu o intrebare pentru talibanii legionaro-rusofono ortodocsi : de ce majoritatea covârșitoare dintre voi e analfabeta, agramata, si cu maxim 8 clase? fericiti cei saraci cu duhul ( adica prosti făcuti gramada)… noi restul care am mai citit o carte avem alte preocupari.
Conti Grațiel lasa-ne cu teroriile astea de 2 bani, progresul tehnologic in medicina de ex e de vina ca oamenii nu mai mor la 30-35 de ani ca acum 1000 de ani. Sau ca te deplasezi cu o masina si nu cu calul, si multe asemenea. Din pacate nici un progres tehnologic nu poate vindeca prostia umana.
Patrik Caraman poate ai jucat carti ,de gandit…
Patrik Caraman geniile au crezut in Dumnezeu
Patrik Caraman dacă nu crezi că, există diavoli, de ce nu te duci să stai la o casă bântuită și să vezi, dacă există? Dar, nu te duci, că n-ai curaj.
Doamne iarta-ne si fereste-ne de cel rau. Doamne ajuta ♥️. Amin
De ce nu vorbiti de pecetea lui dumnezeu pusa pe fruntea lui Cain după ce a omorat un Om?
Claudy Dya astea nu se spun🙃.
Doamne ajutā
Bulangi. Obsedati de pizda si de bani asta sunteti toti preoti
Hristos a înviat! Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților miluiește -ne pe noi păcătoșii! Amin !
Hristos a înviat! Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu pentru rugăciunile Precuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor miluieşti-ne pe noi păcătoşii! Amin!
Oferta de împrumut de la 1.000 EUR până la 150.000 EUR cu dobândă de 3%.Dacă sunteți interesat, nu ezitați să-mi trimiteți un mesaj prin WhatsApp. Aici este linkul meu dă clic pe acest link pentru a-mi scrie prin
mail: rochocllereine@gmail.com
WhatsApp:+22991268125
Mulți oameni nu inteleg semnificația, consideră că 666 este doar un număr, dacă ne uităm la toate sculpturile în lemn, la scaunele împărătești în unele biserici ori mânăstiri, vom regăsi această cifră sculptată pe acestea sub diferite motive artizanale ca 6 sau ca 9. Aici să fie vorba de o scăpare, de neatenție…? Iertare pentru acest comentariu! Doamne ajută-ne!
Doamne ajuta ne
Amin doamne ajuta !
Amin!
Doamne ajuta Amin !
Doamne dane putere și răbdare
Să nu te părăsim niciodată chiar
De vom muri de foame
Să nu ne lași Domnul meu și.
Dumnezeul meu amin
Rugati-vā bā pentru ei ,nu scrieti Amin ,Doamne fereste
Doamne ajuta
Amin
Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta, Amin
Amin
Doamne ajută Amin
Amin