La rugămintea cititorilor, publicăm fragmente de la Sf. Maxim Mărturisitorul despre tainele care se petrec la Sfânta Liturghie, tâlcuite mai pe înţelesul nostru.

Menţionăm, însă, că pătrunderea nu atât cu mintea, cât cu inima, a tainelor dumnezeieşti din cadrul Sfintei Liturghii, se face prin trăirea personală a fiecăruia. Depinde de credinţa şi de pregătirea noastră duhovnicească de a înţelege şi de a primi adevărurile dumnezeieşti care ni se descoperă prin harul Duhului Sfânt.

Sfântul Maxim Mărturisitorul – Tâlcuiri la Sfânta Liturghie

Ce înseamnă intrarea poporului în Sfânta Biserică?

Intrarea poporului, care se face odată cu a ierarhului, în Sfânta Biserică, înseamnă întoarcerea necredincioşilor de la neştiinţă şi rătăcire la cunoaşterea lui Dumnezeu, şi mutarea credincioşilor de la păcat şi necunoştinţă la virtute şi cunoştinţă. Căci intrarea în biserică nu înfăţişează numai întoarcerea necredincioşilor la adevăratul Dumnezeu, ci şi îndreptarea prin pocăinţă a fiecăruia dintre noi cei ce credem, dar nesocotim poruncile Domnului prin trai desfrânat, fie fur, fie îngâmfat, fie mândru sau înjurător, sau lacom, sau iubitor de arginţi, sau bârfitor, sau neuitător de rău, sau uşor de mişcat spre mânie şi furie, sau vorbitor de rău, sau semănător de vrajbă, sau şoptitor, pizmaş sau beţiv şi rău, simplu vorbind, ca să nu mai lungesc cuvântul, numărând toate felurile păcatului, orice om care, fiind stăpânit de orice păcate, încetează în urmă de a se mai lăsa stăpânit de bună voie de o asemenea deprindere şi de a mai lucra cu intenţie potrivit cu ea, şi-şi schimbă viaţa înspre bine, alegând virtutea în locul păcatului, orice astfel de om are să fie socotit că intră într-adevăr cu Hristos Dumnezeul şi Arhiereul nostru la virtute, care înţeleasă figurat este biserica.

Ce simbolizează citirile dumnezeieşti?

Citirile dumnezeieşti ale preasfintelor cărţi indică voile şi sfaturile dumnezeieşti şi fericite ale atotsfântului Dumnezeu. Prin ele aflăm îndatoririle ce le avem de îndeplinit, potrivit cu fiecare dintre noi, după puterea ce este înnăscută. De asemenea, învăţăm legile luptelor dumnezeieşti felurite, după care războindu-ne, ne învrednicim de cununile biruinţei din împărăţia lui Hristos.

Ce simbolizează cântările dumnezeieşti?

Dulceaţa duhovnicească a cântărilor dumnezeieşti indică bucuria care vădeşte împărtăşirea de bunătăţile dumnezeieşti, şi care, pe de o parte, mişcă sufletele spre dragostea curată şi fericită a lui Dumnezeu, iar pe de alta, răstigneşte şi mai mult spre ura păcatului.

Ce înseamnă strigările păcii?

Prin strigările păcii, săvârşite la fiecare citire, se indică bucuria şi laudele dumnezeieşti aduse de sfinţii îngeri. Prin ele Dumnezeu pune hotar luptelor purtate pentru adevăr împotriva puterilor duşmane, împăştiind nevăzutele îngrămădiri, dăruind pace prin desfiinţarea trupului păcatului, şi dând sfinţilor harul nepătimirii drept cunună a ostenelilor pentru virtute, ca părăsind lumea să-şi îndrepte puterile sufletului spre cultivarea duhovnicească, adică spre dezvoltarea virtuţilor. Prin acestea împrăştie oştile cereşti duhurile rele, având căpetenie a luptei lor pe Dumnezeu şi Cuvântul, Care risipeşte meşteşugirile duşmănoase şi greu de ocolit ale diavolului.

Ce simbolizează citirea Sfintei Evanghelii şi actele mistice de după aceea în particular?

Citirea dumnezeiască a Sfintei Evanghelii arată în particular celor ce se străduiesc, necazurile ce au să fie suportate pentru cuvânt. După aceea, venind la ei din cer Cuvântul contemplaţiei şi al cunoştinţei, ca un Arhiereu înlătură ca pe o lume sensibilă cugetul trupului, depărtează gândurile lor ce caută spre pământ şi îi duce spre privirea celor spirituale prin închiderea uşilor şi prin intrarea Sfintelor Taine, după ce şi-au închis simţurile de către cuvinte şi lucruri (n. n. după cum se cântă şi în imnul Heruvic, care îi pregăteşte pe creştini să înainteze în primirea tainelor dumnezeieşti, care au loc mai departe în cadrul Sfintei Litughii: ’’toată grija cea lumească să o lepădăm’’). Şi aşa, după ce au ajuns afară de trup şi de lume, îi învaţă cele ascunse şi tainice, sărutarea între ei înşişi, şi la El adunându-i, ca apoi, pentru multa binefacere de care le-a făcut parte, ca singură mulţumire, să primească mărturisirea recunoştinţei pentru mântuirea lor, pe care o tălmăceşte simbolul credinţei. Apoi, punîndu-i între îngeri prin cântarea întreit sfântă, şi dăruindu-le aceeaşi ştiinţă a teologiei sfinţitoare pe care o au şi aceia, îi aduce lui Dumnezeu şi Tatăl, înfiindu-i în Duhul Sfânt prin rugăciunea prin care s-au învrednicit să-L numească pe Dumnezeu Tată. De aici iarăşi, după ce au străbătut cu ştiinţă toate raţiunile din lucruri, îi duce în chip neînţeles spre Dumnezeu cel necunoscut prin cântarea ’’Unul sfânt’’, cu care s-au unit prin har şi au devenit asemenea după participare, într-o identitate neîmpărţită, după putinţă.

Ce simbolizează, în înţelesul ei general, citirea dumnezeiască a Sfintei Evanghelii?

În aplicare generală ea înseamnă sfârşitul lumii acesteia. Căci după citirea dumnezeiască a Sfintei Evanghelii, arhiereul coboară de pe tron, şi se face slobozirea şi scoaterea afară, prin slujitori, a catehumenilor şi a celorlalţi care nu sunt vrednici de vederea dumnezeiască a tainelor ce se vor arăta. Aceasta indică şi preînchipuieşte prin ea adevărul, al cărei tip şi icoană este, şi pe care îl strigă oarecum prin aceste acte, că după ce se va vesti Evanghelia Împărăţiei, precum s-a scris, în toată lumea, va veni a doua oară din cer, cu slavă multă, marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: ’’căci Însuşi Domnul, în strigăt de arhanghel şi la trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer’’ (I Tesaloniceni 4, 16), zice dumnezeiescul Apostol. Iar venind, Se va răzbuna împotriva vrăjmaşilor şi va despărţi prin sfinţii îngeri pe cei ticăloşi de cei sfinţi şi, ca să spun mai pe scurt, pe cei ce au păcătuit pe urmele trupului de cei ce au umblat în Duhul lui Dumnezeu, dând fiecăruia dintre cei ce au trăit pe pământ plata cea dreaptă după vrednicia lor, cum spune adevărul cuvintelor dumnezeieşti.

Ce simbolizează închiderea uşilor Sfintei Biserici, care se face după Sfânta Evanghelie?

Închiderea uşilor Sfintei Biserici a lui Dumnezeu, care se face după sfinţita citire a Sfintei Evanghelii şi după scoaterea catehumenilor arată trecerea celor pământeşti şi intrarea viitoare a celor vrednici în lumea inteligibilă sau la ospăţul de nuntă al lui Hristos, după acea despărţire înfricoşată şi sentinţă şi mai înfricoşată; de asemenea, lepădarea desăvârşită a lucrării rătăcite din simţuri.

Ce înseamnă intrarea Sfintelor Taine?

Intrarea Sfintelor şi cinstitelor Taine este începutul şi sfârşitul învăţăturii celei noi, care ni se va împărtăşi în cer, cu privire la iconomia lui Dumnezeu cea către noi şi descoperirea tainei mântuirii noastre, care se află în adâncurile cele nepătrunse ale ascunzimii dumnezeieşti. ’’Căci nu voi mai bea, zice către ucenicii Săi Dumnezeu şi Cuvântul, din rodul viţei, până în ziua aceea când îl voi bea pe el cu voi, nou, în Împărăţia Tatălui Meu’’(Matei 26, 29).

Ce simbolizează şi sărutarea dumnezeiască?

Sărutarea duhovnicească, vestită tuturor, preînchipuieşte şi zugrăveşte unirea în cuget şi mărturisirea într-un gând, şi identitatea pe care o vor avea cu toţii întreolaltă prin credinţă şi iubire, când se va face descoperirea bunurilor viitoare negrăite. Prin ea cei vrednici vor primi împreunarea cu Cuvântul şi Dumnezeu. Căci gura este simbolul cuvântului şi raţiunii, prin care toţi cei părtaşi de cuvânt şi de raţiune, ca fiinţe raţionale, vor deveni una cu toţii şi cu Cuvântul prim şi unic, şi cauză a tot cuvântul şi raţiunea.

Ce înseamnă simbolul dumnezeiesc al credinţei?

Mărturisirea dumnezeiescului simbol al credinţei, care se face de toţi, arată mulţumirea tainică pentru raţiunile şi modurile înţeleptei providenţe dumnezeieşti cu privire la noi, prin care ne-am mântuit, mulţumire care va avea loc în veacul viitor. Prin ea cei vrednici îşi vor arăta recunoştinţa pentru binefacerea dumnezeiască, neavând afară de ea nimic altceva ce să dea pentru bunătăţile dumnezeieşti fără de margini care li s-au hotărât.

Ce înseamnă doxologia întreit sfântă?

Rostirea întreită a cântării sfinţeniei dumnezeieşti şi de către tot poporul credincios preînchipuieşte unirea şi deopotriva cinste pe care o vom avea în veacul viitor cu puterile netrupeşti şi spirituale. În acea stare, într-un cuget cu puterile de sus, firea oamenilor va fi învăţată să laude şi să sfinţească prin trei sfinţiri dumnezeirea treiipostatică cea una.

Ce simbolizează sfânta rugăciune : ’’Tatăl nostru Carele eşti în ceruri’’?

Chemarea atotsfântă şi preacinstită a marelui şi fericitului Dumnezeu şi Tată este simbolul înfierii adevărate şi reale, care ni se va da prin harul Duhului Sfânt. Prin această înfiere, biruindu-se şi acoperindu-se tot ce-i însuşire omenească, prin coborârea harului, se vor face şi vor fi fii lui Dumnezeu toţi sfinţii care s-au luminat încă de aici cu frumuseţea dumnezeiască a bunătăţii.

Din Mistagogia, Sf. Maxim Mărturisitorul