Nota redacţiei: Suntem în plin Post (al Naşterii Domnului). Mulţi dintre noi ne-am mărturisit şi ne-am împărtăţit cu Sfintele Taine. Totuşi, personal mărturisesc: simt că mila lui Dumnezeu e mare, că m-a învrednicit, deşi nevrednic, să mă împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului, dar parcă sufletul şi conştiinţa îmi cere mai multă jertfire de sine în lucrarea pocăinţei. Este exact ceea ce ne învaţă şi Sfinţii Părinţi: împlinirea canonului. Şi cu adevărat am experiat şi experiez că mă simt mai împlinit, dacă odată cu primirea Sfintelor Taine mă silesc cu tot dinadinsul la împlinirea canonului de pocăinţă pentru nenumăratele mele fărădelegi. Să ne ajute Bunul Dumnezeu la toţi să ne pocăim cu adevărat, împlinindu-ne canonul! Amin!

Sfântul Nicodim Aghioritul:

Ce este împlinirea canonului: După mărturisire, urmează a treia parte a pocăinţei, adică facerea canonului dat de duhovnic, care este o împlinire prin fapte a canonisirii, după cum o hotărăşte Gavriil al Filadelfiei, în cartea lui despre Taine. Aşadar, şi tu, frate al meu păcătos, eşti dator să primeşti cu mare bucurie canonul pe care ţi-l va da duhovnicul, fie că e vorba de post, de plecări ale genunchilor, de milostenie sau de altceva.

Pilde ale celor care s-au canonisit pentru păcatele lor: Dacă sora lui Moisi n-ar fi fost izgonită afară din tabără pe şapte zile, nu s-ar fi curăţit de lepră (Numeri 12). Dacă desfrânatul din Corint nu ar fi fost dat satanei, el nu şi-ar fi mântuit sufletul (I Corinteni 5, 5). Aşa şi tu, frate, dacă nu primeşti această mică pedeapsă a canonului, nici de lepra păcatului nu te vei curăţi pe deplin, nici sufletul tău nu se mântuieşte. Neguţătorie este aceasta, iubitule, aducătoare de mult câştig şi de mare însemnătate pentru cei înţelepţi: una dai şi scapi de milioane; primeşti (pedepse) trecătoare şi scapi de cele veşnice. Împăratul David, pentru ispăşirea păcatelor sale, a fost alungat din împărăţia sa de însuşi fiul său, Avesalom. Cutreiera munţii şi văile desculţ, era ocărât şi lovit cu pietre de Şimei (II Regi 16, 6-13), era dispreţuit şi defăimat de toţi. Şi tu cauţi să-L îmblânzeşti pe Dumnezeu fără nici un canon? O, om fără de minte ce eşti! Împăratul Teodosie cel Mare a împlinit o vestită canonisire la Milan, aşa cum i-a fost hotărâtă de Sfântul Ambrozie. Împăratul Romanos cel bătrân, Lecapenul, din pricina jurămintelor pe care le călcase, pocăindu-se, s-a călugărit. Şi, când era timpul să mănânce pâine, avea (lângă el) un băieţaş care îl lovea cu biciul peste picioare, pentru canonisire şi îi spunea: ’’Mergi, călugăr nevrednic, la trapeză!’’ Alt împărat, pentru un omor pe care îl săvârşise, a fost canonisit să suie un munte înalt, cu picioarele goale. Şi, acolo sus aflându-se, dezbrăcat de veşmântul împărătesc, a ţinut un post întreg de patruzeci de zile numai cu pâine şi apă, în necurmată rugăciune şi tăcere, dormind pe pământul tare. Şi alţi mulţi împăraţi au îndurat cele mai aspre canonisiri pentru păcatele lor. Şi tu, păcătosule, eşti – chipurile! – mai de soi decât ei? Sau ai un trup mai de soi şi mai gingaş şi nu primeşti un canon atât de uşor, de la duhovnicul tău pentru păcatele tale?

Cel ce împlineşte canonul său este fiu adevărat al Bisericii:

Dacă îţi împlineşti canonul dat de duhovnicul tău, prin aceasta arăţi că într-adevăr te pocăieşti şi eşti fiu cu adevărat al lui Dumnezeu şi al Sfintei Biserici, care a hotărât această pedeapsă. Iar dacă, dimpotrivă, încalci canonul duhovnicului tău, aceasta este un semn că pocăinţa ta nu este adevărată, ci mincinoasă, un semn că nu eşti fiu adevărat al lui Dumnezeu şi al Bisericii, aşa cum grăieşte şi Pavel: ’’Răbdaţispre înţelepţire! Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii, căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi’’ (Evrei 12, 7-8).