Candelele sunt aprinse din mai multe motive:

1. In primul rând, deoarece credinţa noastră este lumină. Mântuitorul Hristos a spus: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8,12). Lumina candelelor ne aduce aminte de această Lumină prin care Hristos ne luminează sufletele.

2. Aprindem candelele pentru a ne aminti de natura luminoasă a sfântului în faţa căruia este aşezată, deoarece sfinţii sunt numiţi „fii ai Luminii” (Ioan 12,36; Luca 16,8).

3. Pentru a ne întrista din pricina faptelor noastre dintru întuneric, a dorinţelor şi gândurilor noastre rele şi ca imbold pentru a ne întoarce pe calea luminii evanghelice; aprindem deci candelele pentru a ne strădui să împlinim cu tot mai multă râvnă porunca Domnului din Evanghelia după Matei: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune” (Matei 5,16).

Citeşte şi:  Fetița trebuie să țină minte de la cea mai fragedă vârstă că ea este o viitoare mamă și că abia după aceea poate să fie pictor sau medic...

4. Mai aprindem candelele pentru ca ele să fie mica noastră jertfă adusă lui Dumnezeu, Care S-a adus pe Sine ca jertfă pentru noi, şi ca un mic semn al recunoştinţei noastre celei mari şi al iubirii noastre fierbinţi pentru Cel Căruia îi cerem în rugăciuni viaţă, sănătate şi mântuire şi toate celelalte pe care doar o iubire cerească fără margini ar putea să ne li dea.

5. Pentru ca spaima să biruiască puterile răului care ne atacă uneori chiar şi atunci când stăm la rugăciune şi ne împrăştie mintea, îndepărtând-o de Ziditorul a toate. Puterilor răului le place întunericul şi se îngrozesc în faţa luminii, şi mai ales în faţa luminii lui Dumnezeu şi a bineplăcuţilor Lui.

Citeşte şi:  Știți voi, fraților, care este arma cea mai puternică a omului pe pământ, o armă de nebiruit și pururea victorioasă?

6. Aprindem candele pentru ca lumina lor să ne călăuzească spre lăsarea în grija lui Dumnezeu. Aşa cum uleiul şi fitilul ard în păhărelul de sticlă potrivit dorinţei noastre, tot aşa şi sufletele noastre trebuie să ardă de flacăra iubirii în toate încercările şi suferinţele, supunându-se mereu voii lui Dumnezeu.

7. Le aprindem şi pentru a învăţa că după cum ele nu se aprind singure, fără intervenţia noastră, tot aşa şi inima noastră (care este candela noastră lăuntrică) nu ştie să se aprindă fără focul cel sfânt al harului lui Dumnezeu, chiar şi atunci când am fi binecuvântaţi cu toate virtuţile. Deoarece toate virtuţile noastre nu sunt, în fond, decât un fel de combustibil, în vreme ce focul care le arde ne vine de la Dumnezeu.

Citeşte şi:  Lumea se miră, dar nu înţelege de ce săracii sunt cei mai încercaţi în neca­zuri şi nevoi, iar nu bogaţii

8. Aprindem candelele pentru a ne aduce aminte că, mai înainte de toate, Ziditorul lumii a făcut lumina şi, după aceea, a creat toate celelalte lucruri pe rând: „Şi a zis Domnul: «Să fie lumină!»? Şi a fost lumină” (Facerea 1,3). Acest lucru trebuie să fie un început pus vieţii noastre duhovniceşti pentru ca, înainte de toate, Lumina adevărului lui Hristos să strălucească în noi. Din această lumină a adevărului lui Hristos se naşte, izvorăşte şi sporeşte tot binele înlăuntrul nostru.

Sfântul Nicolae Velimirovici