” (…) Sculându-te de la masă, trebuie să fii puţin flămând, ca trupul să fie supus sufletului, să fie capabil de muncă şi să fie simţitor la activităţi înţelepte şi atunci patimile trupeşti vor fi biruite. Postul nu poate nimici patimile trupeşti în aşa măsură cum le nimiceşte hrana săracă.

Sfântul Paisie de la Neamț despre Post: Foamea şi setea sunt date omului pentru curăţirea trupului, apărarea lui de la gândurile rele
Unii postesc un timp anumit, iar apoi se dedau la mâncăruri plăcute, căci mulţi încep postul şi alte nevoinţe grele peste puterile lor, iar apoi slăbesc din cauza necumpătării şi încep să caute mâncăruri gustoase şi odihnă pentru întărirea trupului. A proceda astfel înseamnă să creezi ceva, iar apoi să distrugi, întrucât trupul din cauza lipsurilor din vremea postului este împins către plăceri şi mângâieri, iar plăcerile stârnesc patimi. Iar dacă cineva consumă puţină hrană în fiecare zi, atunci el capătă un mare folos.
Însă cantitatea hranei trebuie să fie numai în măsura cât să-ţi întăreşti puterile. Un asemenea om poate săvârşi orice lucru duhovnicesc. Nevoinţa cumpătată nu are preţ. Căci unii dintre nevoitori întrebuinţau hrana cu măsură şi aveau măsură în toate – în nevoinţe, în necesităţile trupeşti, în obiectele de cult şi orice lucru îl foloseau la timpul său şi după un anumit statut cumpătat. De aceea Sfinţii Părinţi nu recomandă să începi un post peste puteri, ca să nu ajungi la slăbiciune.
Ia-ţi drept regulă să mănânci în fiecare zi, astfel te poţi mai lesne abţine; iar dacă cineva posteşte mai mult, atunci cum te poţi abţine de la ghiftuire şi îmbuibare? Nicicum. Un astfel de început necumpătat are loc ori din cauza trufiei, ori din cauza nechibzuinţei; iar abţinerea este una din virtuţi care contribuie la înfrânarea trupului.
Foamea şi setea sunt date omului pentru curăţirea trupului, apărarea lui de la gândurile rele şi patimile de curvie; iar mâncând puţin în fiecare zi este o cale spre desăvârşire, după cum spun unii. Nicidecum nu se va înjosi moraliceşte şi nu-şi va dăuna sufletului acela care mănâncă zilnic la o oră anumită, pe aceştia îi laudă Sfântul Teodor Studitul în învăţătura la cinci zile din prima săptămână a Postului Mare, aducând drept confirmare cuvintele Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu şi ale Domnului Însuşi.
Aşa trebuie să procedăm şi noi. Domnul a îndurat post îndelungat, de asemenea Moise şi Ilie, dar o singură dată. Şi alţii câteodată, cerând câte ceva de la Creator, posteau un anumit timp, dar în conformitate cu legile naturii şi cu învăţătura Sfintei Scripturi. Din faptele sfinţilor, din viaţa Mântuitorului nostru şi din pravilele vieţilor celor care au trăit cuvios se vede cât de frumos şi de folos este să fii pregătit şi să te afli în nevoinţă, muncă şi răbdare; însă nu trebuie să te istoveşti peste măsură cu un post necumpătat şi să faci trupul neputincios.
Dacă trupul se înfierbântă în timpul tinereţii, atunci trebuie să te abţii de la multe; dar dacă trupul este neputincios, trebuie să primeşti hrană îndeajuns fără a te uita la alţi asceţi. Uită-te şi chibzuieşte după puterile tale, cât poţi duce; propria conştiinţă este măsura şi învăţătorul intern pentru fiecare. Este cu neputinţă ca toţi să aibă aceeaşi nevoinţă; fiindcă unii sunt puternici, iar alţii neputincioşi; unii sunt ca fierul, alţii ca arama, iar alţii ca ceara. (…)
Postul moderat şi cumpătat este baza şi capul tuturor virtuţilor. Cum lupţi cu leul şi cu groaznicul şarpe, aşa trebuie să lupţi cu duşmanul în neputinţa trupească şi sărăcia sufletească. Dacă cineva vrea să aibă mintea trează de la gânduri murdare, trebuie să-şi cureţe trupul prin post. Este cu neputinţă să fii preot fără a ţine post. Postul este necesar ca şi aerul. Postul, pătrunzând în suflet, omoară păcatul din adâncul lui”.
Din: Sfântul Paisie Velicikovski – “Crinii ţarinei sau flori preafrumoase“
Amin
Doamne ajuta
Amin
Doamne ajuta amin
Amin Doamne Ajută
Amin !
Amin !!!
Amin
Amin
Amin
Амин
Amin
Amin!
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta
Amin 🙏❤️
Doamne ajuta Amin Amin Amin
Amin
Doamne ajuta amin
Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta, amin si lui Dumnezeu lauda!
Amin
Doamne ajuta Amin
Habar nu aveți ce înseamnă postul. Isaia, cap. 58,,,acolo găsiți postul Adevărat precum Dumnezeu a poruncit.
Domnul sa ne ajute amin
Doamne ajuta amin
Amin.
Amin doamne ajută
AMIN!
Amin!
Amin
AMIN
Amin
Amin!
Amin
Amin
Doamne ajuta… Amin..
Amin.🙏🙏🙏🌹
Doamne Da ne putere sa putem duce ori ce rau sar abate asupra noastră Amin Doamne ajuta ne Amin !
Amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta Amin
Amin
Doamne ajuta la toata lumea amin
Amin !
Doamne ajuta !
Doamne ajută ne în Sfântul post cu gânduri bune și fapte bune
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajută.
Doamne ajuta !
Curata corpul de ticsite, nu și de păcate.
Amin
Amin
Doamne. ajută
Amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta!
Doamne ajuta
Și de fapt „fără înfrînare” postul nu există. Moral și alimentar.
Amin!
Doamne ajuta tuturor
Doamne ajuta! Amin!
Amin
Doamne ajută la toată lumea și la copiii noștri și la nepoțiii noștri amin 🙏🙏🙏
Doamne ajuta la toată lumea și nouă Amin
Doamne ajuta!
AMIN Amin Amin Doamne ajuta la fapte bune
Аминь
Amin
AMIN
Doamne ajuta
Amin !
Doamne.ajută.amin in
Doamne ajuta
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta Amin
Amin
Doamne ajută
AMIN!
Doamne ajută-ne Amin
Amin.
Doamne ajuta amin
Doamne ajută Amin 🙏🙏🙏
Doamne ajută
Doamne ajuta amin
Amin
Doamne ajuta amin
Amin Doamne ajuta
Amin
Amin!
Amin
АМИН
Doamne ajuta!Amin!
Amin ! Doamne ajutâne !
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta!AMIN!🙏🙏🙏
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta Amin
Amin
Doamne Ajuta tuturor AMIN !
Doamne ajuta!Amin!
Doamne ajuta tuturor Românilor de pretutindeni Amin!
Amin 🙏🙏❤️❤️
Amin
Amin.
Amin Doamne ajută!
Amin! Doamne ajuta!
Amin
Doamne ajuta Amin !
Amin.
Amin
Doamne ajuta Amin 🙏🙏🙏😘♥️
Doamne ajuta ne pe toti Amin
Doamne ajuta pe toată lumea Amin!
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește ne iartă ne și mânuiește sufletele noastre Amin
Amin!
Amin
Doamne ajutäne Amin🙏
Amin
Mulțumesc doamne ajuta amin Mulțumesc.
Amin
Amin
Amin
Amin. Doamne ajuta.
Adevarat
Amin doamne ajuta
Doamne da- ne putere să putem duce ori ce rău s-ar abate asupra noastră Amin Doamne ajută-ne Amin
DOAMNE AJUTA AMIN
Amin
Amin
Doamne ajută !
Amin
🙏🙏🙏Amin.🙏
Doamne. ajuta. Amin
DOAMNE AJUTĂ! AMIN!
DZEU să ne ajute!
Amin.
Post binecuvantat si cu folos duhovnicesc daruieste-ne , Doamne , Amin ! 🙏
Amin
Doamne ajută-ne!Amin!
Amin
Doamne ajutane !
Doamne ajuta ne .Amin .
Doamne ajuta la toată lumea amin amin amin
Doamne ajută! Amin!
Doamne ajuta
Doamne ajută! Amin!
DOAMNE AJUTA!!!
Doamne ajuta ne ca prin post si rugaciune sa ne curatim sufleteste si trupeste . Amin .
Amin
Doamne ajuta Amin !
Doamne ajută tuturor Amin
🙏🙏🙏 AMIN!
Amin
Doamne ajută Amin
Amin!Doamne ajută!
Amin. Doamne miluieste-ne pe noi pacatosii.
Amin
Doamne ajută pe toată lumea AMIN si Maica Domnului AMIN
Doamne ajută!
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta-ne !!!!
Amin Doamne ajutanr
Amin
Doamne ajută! Amin.
Amin.
Amin
Asta e tare de tot cand o auzi spusa de un popa.Doar privindu-i atat de grasi ca niste purcei te si gandesti ca vorbele astea-s pentru prosti
Doamne ajuta!
Amin!
Doamne ajuta. Amin.
Amin🙏🙏🙏
AMIN! Doamne ajuta-ne.
Doamne Ajută Amin
Doamne ajuta!
🙏🙏🙏🙏
Amin
AMIN !
Doamne ajuta Amin
AMIN ,QMIN.,AMIN !
AMIN
Doamne ajută!
Doamne ajutăne pemoi,pe copiimei
AMIN!!!👍❤🌲🦎🌳🦚☘❤👍
Doamne ajută la toată lumea Amin
Doamne ajuta !
Doamne ajută!
AMIN
Doamne ajuta amin
🙏🙏🙏
Amin
Doamne ajută!
Amin!
Amin
AminDoamne ajuta
Doamne ajuta ne Amin
Doamne ajuta amin
Amin
Doamne ajuta
Amin Slava bunului Dumnezeu
🙏😇🙏😇🙏😇🙏
Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta-ne la toata lumea Amin!
Doamne ajuta și amin!
Doamne ajută sănătate Ștefăniță Ștefan Vasile Maria Costantin amin
Amin!
DOANE AJUTĂ!! AMIN!!
Doamne ajuta amin
Mulțumesc Doamne pentru tot și pentru toate!Amin!
AMIN
DOAMNE AJUTA
Amin!
Doamne ajută Amin
AMIN
DOAMNE AJUTĂ
DE CE A SPUS ISUS CA VOI NU VA PUTETI SALVA? POCAITIVA CA NU VETI REGRETA! INVATATI SI RESPECTATI PORUNCILE LUI DUMNEZEU CA NU ARE SA VA PARA RAU!
Doamne ajuta
Adevarat! Amin!
Doamne iartăne! Amin
AMIN
Doamne ajută ne Amin
Doamne ajuta! 🙏🙏🙏
🙏🙏🙏
Doamne ajuta Amin,
DOAMNE, îndepărtează de la noi păcătoșii robii tăi pe vrasmasii văzuți și nevăzuți știuți și ne știuți! AMiN!
Doamne – ajuta ! AMIN !
Doamne ajutăne în sfintul post cu gînduri bune şi fapte bune. Îndrăznim ,şi ne rugăm Țîie să ne dai putere şi dragoste.
Amin
AMIN
AMIN
Amin
Corect așa este, Doamne Ajută Amin
Doamne ajuta amin
AMIN
Amin
AMIN!
🙏🙏🙏🙏
Amin Doamne ajuta
DOAMNE AJUTA AMIN
Amin!
Amin.
Amin doamne ajuta mulțumesc
DOAMNE ISUSE HRISTOASE FIUL SI CUVANTUL LUI DUMNEZEU miluieste-ma pe mine păcătosul ! AMIN !
Amin
Vasile Murg amin
Doamne ajuta
Amin 🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne ajuta !! Amin !!!
Amin
Amin Doamne ajuta!
Doamne ajuta Amin
Amin!
DOAMNE AJUTA AMIN
AMIN
Doamne ajuta la toată lumea amin
Doamne ajutane amin
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin
Amin. Doamne ajută.
Amin
Sa ne ajute Dumnezeu l-a toată lumea
Amin
Doamne ajuta tuturor. Amin.
Amin.Doamne ajută.
Doamne ajuta amin
Amin
Amin
AMIN
Doamne ajută ❤️🙏🙏🙏
Doamne ajutane tuturor si familiei mele și mie amin
Amin!
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta Tuturor Amin
AMIN
Doamne ajuta ne.Amin.
Amin.
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin!
Amin!
Amin.
Amin.
Doamne ajută tuturor!Amin! 🙏🙏🙏
Amin !
Doamne ajuta amin
amin amin amin
Amin!
Amin 👋
AMIN!
Doamne ajută Amin .
Amin
DOAMNE miluieste ne pe noi pàcàtosii
Pot să dau o muie acum? Am dezlegare?
Amin
DOAMNE AJUTA-NE
Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta! Amin!
Amin 🙏
Amin
Doamne ajută Amin!
Doamne ajuta
Doamne ajuta amin
Amin
Amin
Amin l
Amin !
Adevărat, iertare căci nevrednicia mea este mare,dar Dumnezeu Tatăl mi-a dăruit putere și m-am învrednicit și de trecerea postului cu vrednicie, bucurie și putere , mulțumesc Tată Ceresc și Dumnezeule Sfinte 🙏🙏🙏
Doamne ajuta
Amin
Amen
Doamne ajută amin
Amin.
Amin
Amin
Amin
Amin doamne ajuta
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin.
Doamne ajută – ne Amin!
Doamne ajuta! AMIN!
Amin, Doamne ajuta !🙏
👏👏👏
DOAMNE AJUTA
Amin
Amin
Amin🙏
Amin
Doamne ajută !
Amin
AMIN
AMIN
Amin
Amin și Doamne Ajuta.