’’Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; ruşinatu-s-au că Dumnezeu i-a urgisit pe ei’’(Psalmi, 52, 7)

Odată, Cuviosul Părintele nostru Sava a hotărât să călătorească pentru a doua oară la Constantinopol, deoarece l-a rugat pentru asta Petru, Patriarhul Ierusalimului. Scopul călătoriei sale era să mijlocească la împăratul să-şi oprească mânia şi înverşunarea împotriva creştinilor Palestinei şi să-i apere de primejdiile ce-i ameninţau, deoarece credea că din cauza clevetirii ei s-au făcut pricina răzvrătirii samarinenilor.

Deci, când a ajuns în Cetate, împăratul Iustinian l-a primit cu multă solemnitate şi cinste. Pentru că, abia văzându-l s-a ridicat din tronul său şi i-a sărutat capul cu multă evlavie. După aceea l-a pus să stea alături de el şi acela i-a istorisit scopul călătoriei sale. Împăratul, cum l-a auzit, nu numai că i-a îndeplinit cu bucurie cele ce i-a cerut, ci şi a rostit solemn că ar fi o mare nefericire pentru sine dacă nu i-ar face bine precum poate. Deci i-a propus şi l-a rugat stăruitor să primească un dar mare de bani pentru mănăstirile sale. Sfântul Sava însă i-a răspuns: ’’Îţi mulţumesc, împărate, dar bani şi cele necesare pentru întreţinerea noastră ne va da Acela care poartă grijă de toată lumea şi Care a hrănit cu îmbelşugare poporul cel îndărătnic în pustie, făcându-i să ţâşnească apă din piatră. Şi nu ne va da numai cele de trebuinţă, ci şi altele multe ce ne vor prisosi! Dar fiindcă tu, împărate, vrei atât de mult să ne faci bine, există şi alte multe feluri, importante şi deosebite să ne arăţi bunătatea ta’’. Şi a început să-i înşire câteva cereri de folos obştesc. Mai întâi să le facă scutire de impozite pentru o perioadă de timp, deoarece au pătimit mult rău de la samarineni.

În al doilea rând, să zidească o casă de oaspeţi, în care să găzduiască pe toţi cei ce călătoresc la Sfânta Cetate, ca să se închine Cinstitei Cruci. În al treilea rând, să îngrădească pe eretici, care tulbură Sfânta Biserică. Şi în urmă, să zidească o fortăreţă în care să se refugieze fraţii mănăstirilor, când se fac năvăliri barbare. Deci cum le-a prezentat acestea Sf. Sava împăratului, acesta, ca şi cum le avea de mult timp în mintea sa şi dorind să facă bine Sfântului, îndată a dat porunci şi a trimis scrisori peste tot, ca toate acestea să se facă fără întârziere. Şi ca să nu se întârzie deloc, şi ca nu întârzierea să stingă ce a poruncit, a pus şi pecetea sa împărătească. Şi până să se facă cele ce le-a cerut, împăratul s-a retras împreună cu juristconsultul Tribonianos la Magnaura, luând împreună cu el, ca sfătuitor, şi pe Sfântul Sava. Dar când s-a înserat şi a apus soarele, Sfântul s-a ridicat şi, părăsind pe împăratul, s-a retras la un loc mai depărtat şi se ruga lui Dumnezeu, rostind Psalmii lui David. Atunci s-a apropiat de el ucenicul său, Ieremia, şi i-a spus: ’’Părinte, de ce ai părăsit pe împărat şi te-ai retras aici, când el arată atât de mare râvnă să împlinească toate cererile tale?’’

Sfântul Sava l-a ascultat cu blândeţe şi i-a răspuns cu tărie: ’’Asta ce o fac, fiule, este ceea ce trebuie şi este corect. Asta e datoria noastră (nota redacţiei: ca monahul să se roage). Totdeauna trebuie să iei aminte, să nu fii atras niciodată de linguşire de vreo nevoie, nici să arăţi cuiva slugărnicie. Ci trebuie să fii în toate măsurat, cuviincios şi modest. Albina va face miere oriunde va merge. Şi omul, oriunde s-ar afla, trebuie să înfăptuiască binele.