Suntem mereu datori să răbdăm orice lucru cu recunoștință, din iubire pentru Dumnezeu. Viața noastră durează doar o clipă, în comparație cu veșnicia. De aceea, cum spune Apostolul, suferințele din vremea de acum nu au nicio însemnătate față de mărirea care ni se va descoperi (Romani 8, 18).

Sfântul Serafim de Sarov: În locul unde nu există lumină, toate sunt întunecate

Sfântul Serafim de Sarov: În locul unde nu există lumină, toate sunt întunecate

Când vrăjmașul te necăjește, rabdă în tăcere și deschide-ți inima către Domnul.

Citeşte şi:  Sfântul Ioan de Kronstadt: De ce trebuie să avem respect pentru fiecare creștin?

Când cineva te umilește sau te nedreptățește, străduiește-te pe toate căile să-l ierți, după cuvântul evanghelic: de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi (Luca 6, 30).

Când ceilalți ne insultă, trebuie să ne considerăm pe noi nevrednici de laudă, căci dacă am fi fost vrednici ne-ar lăuda.

Citeşte şi:  Profeția arhim. Gavriil: Pecetea lui antihrist va fi acceptată benevol de unii, înainte de înscăunarea lui antihrist

Trebuie să ne smerim totdeauna și în fața tuturor, după cum învață Isaac Sirul: „Smerește-te și vei vedea slava lui Dumnezeu înlăuntrul tău”.

iubim deci smerenia și vom vedea slava dumnezeiască. Acolo unde există smerenie, slava lui Dumnezeu se va da din belșug. În locul unde nu există lumină, toate sunt întunecate. Când omul nu are smerenie, nu există nimic înlăuntrul lui. Acolo stăpânește întunericul.

Citeşte şi:  Bună este răbdarea în ispite, pentru că cei ce rabdă cu mulțumită, ajung la bun sfârșit

Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, 2005, pp. 341-342